ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 998/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr.

678/C din 25 septembrie 2008 a Tribunalului comercial Argeș a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova prin care solicitase să se

constate, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. - Sucursala Regională C.F.

Craiova

,

dreptul său de proprietate asupra imobilului denumit Restaurantul „Feroviarul”

situat în incinta Gării Craiova.

Instanța a reținut că

acțiunea în constatare, formulată inițial de reclamantă, a fost ulterior

transformată în acțiune în revendicare imobiliară, acțiune apreciată ca

nefondată deoarece deși reclamanta a susținut că ar fi dobândit

dreptul de

proprietate asupra respectivului imobil în temeiul art. 20

din Legea nr. 15/1990,

bunul figurând în inventarul său la poziția 1022 și că preluarea imobilului

potrivit Protocolului din 29 noiembrie 1990 trebuia făcută cu plată - lucru

nerealizat - modalitățile în care aceasta a pretins că ar fi dobândit

dreptul de

proprietate nu au fost dovedite și nici nu se încadrează în cele stipulate în art.

644 C. civ.

Or pârâta a dobândit

respectivul imobil în temeiul art. 2 din H.G. nr. 204/1991 potrivit cărora

„restaurantele din gările unităților de căi ferate fac parte din patrimoniul

Societății Naționale a Căilor Ferate Române”.

Mai mult, între părți

a existat și un contract de închiriere cu privire la respectivul restaurant,

contract în care reclamanta a avut calitatea de locatar, așa încât aceasta nu

și-a dovedit dreptul de proprietate pretins și care să-i confere vocația de a

revendica bunul.

Cât privește plata

pretinsă în urma transferului instanța a avut în vedere cele dezlegate prin Decizia

nr. 340/1997 a Curții de Apel Craiova, depusă la dosar.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.

47 din 13 mai 2009

a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Instanța de apel a

reținut că bunul în litigiu a ieșit din patrimoniul reclamantei în temeiul

H.G. nr. 677/1990 și

a Protocolului din 29 noiembrie 1990, fiind transferat în patrimoniul pârâtei,

situație reținută și prin Decizia irevocabilă nr. 1015 din 11 aprilie 1995

Curții de Apel

Craiova, fiind făcută și plata preluării

.

Transferul bunului în

litigiu a fost menținut atât prin sentința nr. 9184/2001 a Tribunalului

București (dată în cererea prin care reclamanta a solicitat anularea

Protocolului din 29

noiembrie 1990) cât și prin Decizia nr. 340/1997 a Curții de Apel Craiova,

irevocabilă prin respingerea recursului, prin care pârâta a fost obligată la

plata sumei de 811.014.000 lei, transferul fiind dispus a se face cu plată.

În consecință,

instanța de apel a reținut că reclamanta nu poate invoca în dovedirea dreptului

său de proprietate asupra restaurantului concluziile unei expertize, contrare

unor hotărâri judecătorești și nici apărarea că prin Protocolul din 29

noiembrie 1990, nu s-ar fi realizat transferul

dreptului de proprietate deoarece

acest Protocol s-a încheiat în temeiul

H.G. nr. 677/1990, act administrativ valabil,

în vigoare și care își produce efectele, chiar dacă reclamanta nu a făcut

cuvenitele mențiuni în evidențele sale contabile de scoatere a acestui bun din

patrimoniu

.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

criticilor, recurenta invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

susține faptul că, deși la fond, la 5 octombrie 2006, ea și-a precizat acțiunea

în sensul că acțiunea sa este o cerere în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 - 503 C. civ., atât instanța de fond cât și cea de apel

i-au analizat cererea ca o acțiune în constatare și nu în realizare,

argumentarea fiind contradictorie sub acest aspect.

Prin cea de-a doua

critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

critică întemeierea soluției pe dispozițiile

H.G. nr. 677/1990, invocată de pârâtă

drept temei al dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu,

apreciind că acest act normativ nu și-a produs efectul translativ câtă vreme

pârâta nu a efectuat plata transferului.

Din acest punct de

vedere instanțele au interpretat greșit probele administrate și au reținut

greșit că plata ar fi fost executată iar Protocolul de predare-primire din 29

noiembrie 1990 și-ar fi produs efectele.

De asemenea dovezile

administrate de ea pe aspectul transferului dreptului de proprietate -

expertiza contabilă, înscrisuri - nu au fost analizate de instanțe și nici nu

au fost avute în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum și

celelalte probe din care rezulta că ea a avut în patrimoniul său acest imobil,

că acest bun a figurat în evidențele sale contabile și că a achitat pentru el

taxe și impozite, folosindu-l până în 14 decembrie 2005 când a fost evacuată

din spațiul respectiv.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta:

Criticile recurentei

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate

deoarece, atât instanța de fond cât și cea de apel au analizat cererea

reclamantei prin prisma dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ. și a pretinsei

deposedări din partea pârâtei, considerentele hotărârilor pronunțate în cauză

probând acest lucru.

Cât privește

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea

apreciază, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că

acestea se încadrează doar parțial în acest motiv de recurs, ele urmând a fi

analizate doar în măsura în care vizează greșita aplicate a legii, nu și cu

privire la aprecierea probelor și reținerea unei situații de fapt greșite,

aspecte ce vizează netemeinicia soluției recurate și care nu mai pot forma

obiectul controlului judiciar după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și

11 C. proc. civ.

Astfel, critica

recurentei privind aplicabilitatea în speță a dispozițiile

H.G. nr. 677/1990,

ulterioară Legii nr. 15/1990, și a

Protocolului din 29 noiembrie 1990 încheiat

în aplicarea respectivului act administrativ este nefondată deoarece

valabilitatea transferului dreptului de proprietate asupra restaurantului în

litigiu, din patrimoniul reclamantei în cel al pârâtei, a format obiectul unei

alte judecăți anterioare, respectiv cea finalizată prin sentința civilă nr. 9184

din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureșt,i secția comercială, (fila 129

dosar fond) iar situația plății a format obiectul judecății finalizate prin Decizia

nr. 340 din 18 aprilie 1997 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr.

4680 din 22 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

În consecință

valabilitatea transferului dispus prin

H.G. nr. 677/1990 nu mai poate fi repusă în

discuție de către recurentă cu atât mai mult cu cât irevocabil s-a stabilit în

sarcina pârâtei obligația de a o despăgubi pe recurentă cu 811.014.000 lei

pentru respectivul imobil.

Câtă vreme recurenta

are la dispoziție un titlu executoriu pentru suma cuvenită drept plată ca

urmare a transferului dispus prin actul administrativ invocat, executarea

plății vizează executarea titlului și nu mai poate fi pusă în discuție

valabilitatea și legalitatea transferului.

În consecință, Curtea

va dispune respingerea recursului ca nefondat, soluția instanței de apel urmând

a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta

SC C. SA Craiova

împotriva Deciziei nr. 47/A-C din 13 mai

2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal

,

ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2010.