ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. SA Aninoasa prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni a chemat în judecată pe pârâta SC G.P.C. SRL Gura Ocniței solicitând evacuarea acesteia din spațiul comercial proprietatea reclamantei și obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie acest spațiu comercial situat în municipiul Moreni, (secția 20), imobil compus din clădirea cu destinație de brutărie P+1, în suprafață de 456 mp (anexa 1 - extras C.F. din 2 februarie 2008). Judecătoria Moreni, prin sentința civilă nr. 379 din 19 mai 2008 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza la Tribunalul Dâmbovița, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1192 din 24 noiembrie 2008 în temeiul art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului. Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că s-a solicitat de către reclamantă evacuarea pârâtei din spațiul situat în Moreni, spațiu pe care solicită a i-l lăsa în deplină proprietate și posesie. Însăși formularea cererii face trimitere directă la invocarea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar motivarea în drept amintește dispozițiile art. 480 C. civ.

Având un puternic caracter revendicativ acțiunea reclamantei este de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, căci litigiile legate de rezolvarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sunt de drept comun. S-a mai reținut că acțiunea în evacuare nu a fost promovată ca urmare a expirării contractului, nu s-au solicitat pretenții izvorâte din închirierea spațiului, pretenții evidențiate ca venituri realizate prin respectarea serviciilor de închiriere. Prin Decizia nr. 526 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei SC C. SA aninoasa, a modificat în tot sentința nr. 1192 din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului Dâmbovița în sensul că a respins excepția de necompetență materială a tribunalului și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în esență, că petitul principal al acțiunii este evacuarea pârâtei dintr-un spațiu, iar acest capăt de cerere fiind neevaluabil în bani, a determinat competența tribunalului în primă instanță. De altfel, indicarea temeiului de drept al acțiunii a dispozițiilor art. 480 C. civ. nu este de natură a atrage o altă competență, întrucât potrivit art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

În continuarea judecății, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 456 din 19 iunie 2009 a admis acțiunea reclamantei SC C. SA Aninoasa și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei, compus din clădire P+1 în suprafață construită de 235 mp și terenul aferent în suprafață de 456 mp - situate în Moreni, (secția 20) Județul Dâmbovița, ce a format obiectul contractului de închiriere din 2001. A respins, ca prematur formulată cererea reconvențională a pârâtei SC G.P.C. SRL Gura Ocniței. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond analizând cererea reclamantei, așa cum a fost formulată și calificată, inclusiv prin Decizia nr. 526/2009 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit competența tribunalului în soluționarea cauzei, ca fiind o acțiune în evacuarea pârâtei dintr-un spațiu comercial, cu obiect neevaluabil în bani, a reținut că aceasta este întemeiată.

Prin Decizia nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că instanța de fond în mod eronat a apreciat a prematur formulată cererea reconvențională depusă de pârâtă, soluționând, fără a intra în cercetarea fondului și că instanța de fond nu a motivat soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională. A mai reținut că instanța de fond nu a administrat toate probatoriile necesare aflării adevărului în ceea ce privește acțiunea introductivă, întrucât nu a stabilit cu certitudine dacă între părți a intervenit tacita relocațiune prin acceptarea plății chiriei ulterior expirării contractului de închiriere sau dimpotrivă, dacă a existat opoziția reclamantei la aceasta.

Astfel că a aplicat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la soluționarea cererii reconvenționale și a reținut că între aceasta și cererea de chemare în judecată există o strânsă legătură, motiv pentru care a dispus desființarea în totalitate a sentinței, urmând ca instanța de fond să rejudece pe fond ambele cereri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SA Aninoasa întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței de fond, ca fiind legală. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ.

raportat la art. 11 și 20 alin (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri și excepții, formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta SC C.N SA Aninoasa nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 9 martie 2010 cu mențiunea de a achita, taxa judiciară de timbru in suma de 4 lei și de a depune timbrul judiciar in valoare de 0,15 lei (fila 8 dosar recurs). În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 9 martie 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC C. SA Aninoasa împotriva Deciziei nr. 132 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.