ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SA Aninoasa prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni a chemat în judecată pe pârâta SC G.P.C.

SRL Gura Ocniței solicitând evacuarea acesteia din spațiul comercial

proprietatea reclamantei și obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate

și posesie acest spațiu comercial situat în municipiul Moreni, (secția 20),

imobil compus din clădirea cu destinație de brutărie P+1, în suprafață de 456

mp (anexa 1 - extras C.F. din 2 februarie 2008).

Judecătoria Moreni,

prin sentința civilă nr. 379 din 19 mai 2008 a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat cauza la Tribunalul Dâmbovița, având în vedere

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Dâmbovița,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1192 din 24

noiembrie 2008 în temeiul art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni și a

înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța astfel,

tribunalul a reținut că s-a solicitat de către reclamantă evacuarea pârâtei din

spațiul situat în Moreni, spațiu pe care solicită a i-l lăsa în deplină

proprietate și posesie. Însăși formularea cererii face trimitere directă la

invocarea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar motivarea în drept

amintește dispozițiile art. 480 C. civ.

Având un puternic

caracter revendicativ acțiunea reclamantei este de competența judecătoriei ca

instanță de drept comun, căci litigiile legate de rezolvarea dreptului de

proprietate asupra bunurilor imobile sunt de drept comun.

S-a mai reținut că

acțiunea în evacuare nu a fost promovată ca urmare a expirării contractului, nu

s-au solicitat pretenții izvorâte din închirierea spațiului, pretenții

evidențiate ca venituri realizate prin respectarea serviciilor de închiriere.

Prin Decizia nr. 526

din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei SC C. SA aninoasa, a

modificat în tot sentința nr. 1192 din 24 noiembrie 2008 a Tribunalului

Dâmbovița în sensul că a respins excepția de necompetență materială a

tribunalului și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea

judecății.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut în esență, că petitul principal al

acțiunii este evacuarea pârâtei dintr-un spațiu, iar acest capăt de cerere

fiind neevaluabil în bani, a determinat competența tribunalului în primă

instanță. De altfel, indicarea temeiului de drept al acțiunii a dispozițiilor art.

480 C. civ. nu este de natură a atrage o altă competență, întrucât potrivit art.

17 C. proc. civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală.

În continuarea

judecății, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 456 din 19 iunie 2009 a

admis acțiunea reclamantei SC C. SA Aninoasa și a dispus evacuarea pârâtei din

spațiul proprietatea reclamantei, compus din clădire P+1 în suprafață

construită de 235 mp și terenul aferent în suprafață de 456 mp - situate în

Moreni, (secția 20) Județul Dâmbovița, ce a format obiectul contractului de

închiriere din 2001. A respins, ca prematur formulată cererea reconvențională a

pârâtei SC G.P.C. SRL Gura Ocniței.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond analizând cererea reclamantei, așa cum a fost

formulată și calificată, inclusiv prin Decizia nr. 526/2009 a Curții de Apel

Ploiești, prin care s-a stabilit competența tribunalului în soluționarea

cauzei, ca fiind o acțiune în evacuarea pârâtei dintr-un spațiu comercial, cu

obiect neevaluabil în bani, a reținut că aceasta este întemeiată.

Prin Decizia nr. 132

din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a desființat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că instanța de fond în

mod eronat a apreciat a prematur formulată cererea reconvențională depusă de

pârâtă, soluționând, fără a intra în cercetarea fondului și că instanța de fond

nu a motivat soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională.

A mai reținut că

instanța de fond nu a administrat toate probatoriile necesare aflării adevărului

în ceea ce privește acțiunea introductivă, întrucât nu a stabilit cu

certitudine dacă între părți a intervenit tacita relocațiune prin acceptarea

plății chiriei ulterior expirării contractului de închiriere sau dimpotrivă,

dacă a existat opoziția reclamantei la aceasta.

Astfel că a aplicat

dispozițiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la soluționarea cererii

reconvenționale și a reținut că între aceasta și cererea de chemare în judecată

există o strânsă legătură, motiv pentru care a dispus desființarea în

totalitate a sentinței, urmând ca instanța de fond să rejudece pe fond ambele

cereri.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta

SC C. SA Aninoasa întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

hotărârii recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței de

fond, ca fiind legală.

Ca o chestiune

prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și

20 alin (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare

excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs, având în vedere că

invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri și excepții,

formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997,

modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și

de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod

excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se

anulează ca netimbrată.

Față de dispozițiile

legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta

SC C.N SA Aninoasa

nu a fost însoțit de

dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru

termenul de judecată din data de 9 martie 2010 cu mențiunea de a achita, taxa

judiciară de timbru in suma de 4 lei și de a depune timbrul judiciar in valoare

de 0,15 lei (fila 8 dosar recurs).

În raport de

împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit

mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 9 martie

2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează

să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997,

modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de

aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul

judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

recursul declarat de

reclamanta SC C. SA Aninoasa împotriva Deciziei nr. 132 din 30 octombrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2010.