ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 835/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 102 din 10 februarie 2009,

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în Dosarul nr. 5831/63/2008 a

fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.T.A. împotriva pârâtei SC C.E.Z.D.

SA Craiova și s-a luat act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere având

ca obiect obligație de a face.

În

considerentele sentinței s-a reținut faptul că reclamantul a chemat în judecată

pârâta solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să mute

transformatorul situat pe proprietatea sa din Craiova, și să-i plătească suma

de 9.000 Iei reprezentând despăgubiri pentru trecut -lipsa de folosință a

terenului, iar pentru viitor chirie. Prin precizarea depusă la data de 27

ianuarie 2009 reclamantul a declarat că renunță la capătul de cerere având ca

obiect obligarea pârâtului să mute postul de transformare.

S-a

reținut faptul că la data cumpărării cât și la data edificării construcției P+3

E, reclamantul a cunoscut atât existența postului de transformare cât și

amplasamentul acestuia; postul de transformare existent pe proprietatea

reclamantului este de utilitate publică, pârâtul beneficiind temeiul art. 16 și

19 din Legea nr. 13/2007 de un drept de uz și un drept de servitute. Totodată,

s-a reținut că terenul pentru a cărui lipsă de folosință reclamantul solicită

despăgubiri cât și chirie pentru viilor poate fi folos către reclamant, iar din

probele administrate acesta nu a dovedit că pârâtul ar fi luat angajamentul de

a muta postul de transformare.

Împotriva

sentinței nr. 102 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

comercială, în Dosarul nr. 5831/63/2008 a declarat apel reclamantul T.T.A. criticând-o

pentru nelegalilate netemeinicie.

Criticile

apelantului-reclamant s-au referit la faptul că avizul pe eliberarea

construcției și pentru amplasamentul acestuia implică faptul intimata pârâtă

și-a asumat toate obligațiile prevăzute de lege.

Apelantul

reclamant a invocat și prevederile art. 16 din legea energiei electrice care

stipulează că societatea de distribuție are obligația să plătea daune pentru

lipsa de folosință a terenurilor private.

Curtea de Apel

Craiova, prin Decizia nr. 127 din 4 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul

reclamantului reținând, în esență, că în speță nu își au aplicare nici

prevederile art. 16 alin. (5) și nici cele ale art. 19 alin. (5) din Legea nr. 13/2007

întrucât postul trafo datează din anul 1995 și este permanent și că, prin

avizarea de către pârâta - intimată a realizării construcției de către

reclamant, pârâta nu și-a luat angajamentul mutării postului trafo pe un alt

amplasament.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul

T.T.A. solicitând

admiterea recursului său și, pe fond, admiterea acțiunii în sensul obligării

pârâtei al plata despăgubirilor civile solicitate.

În motivarea

recursului său, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul

reclamă aplicarea greșită a prevederilor art. 480 C. civ., coroborate cu

prevederile Constituției și ale art. 1 din Primul Protocol al C.E.D.O. prin

raportare la prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 13/2007. Recurentul

susține că instanțele nu au observat că el a invocat și prevederile art. 480 C.

civ. și cele constituționale și că legea nu poate face o discriminare între

proprietarii terenurilor pe care pe care sunt investiții vechi ale pârâtei și

cei pe ale căror terenuri se vor face lucrări după adoptarea legii iar

prevederile art. 16-19 din Legea nr. 13/2007 nu exclud aplicarea prevederilor art.

480 și urm. C. civ. și ale Constituției și Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

Examinând recursului

reclamantului prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta

este întemeiat pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Prin cererea de

chemare în judecată inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la

mutarea punctului trafo de pe terenul proprietatea reclamantului, la

despăgubiri în valoare de 9.000 lei pentru lipsa de folosință și la chirie sau

despăgubiri pentru lipsa de folosință pe viitor. Ulterior prin precizarea la

acțiune din 27 ianuarie 2009 reclamantul a renunțat la capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la ridicarea/mutarea postului trafo și și-a precizat

contravaloarea despăgubirilor solicitate la 42.000 lei pentru trecut și 8.500

lei lunar pentru viitor. În raport de aceste precizări excepțiile nelegalității

căii de atac a apelului și a inadmisibilității recursului reclamantului în

prezenta cauză, invocate de către pârâta - intimată, apar ca nefondate.

Din formularea art. 480

C. civ., în privința limitelor

exercițiului dreptului de proprietate, cu raportare la art.

44 din Constituția României și în mod corespunzător, art. 136 alin. ultim,

rezultă că proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.

În acest context, art.

53 din Constituția României, suplimentar față de art. 44 poate fi temei al unor

restrângeri ale dreptului de proprietate, încât se poate concluziona că

ansamblul limitelor prevăzute de Constituție și de acte normative cu forță

inferioară constituie regimul juridic al acelui bun.

Atât în Constituție, (art. 44), cât și

în art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului se face distincție între limitele și sarcinile proprietății, dar ele dau

expresie aceleiași idei de limitare a exercițiului dreptului de proprietate.

Astfel, în interesul

desfășurării unor activități economice, s-au prevăzut prin art. 16 din Legea

energiei electrice nr. 13/2007, drepturile de uz și servitute, a căror

constituționalitate față de art. 44 din Constituție a fost statuată de instanța

de contencios constituțional.

Aceste limite legale,

în situația în cauză, nu pot, însă, prin exercitarea activității economice, să

piardă, în totalitate, de conținut atributul folosinței bunului, deoarece la

baza instituirii acestora stă echilibrul între interesul general și

imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.

Ori, în speță, se

constată că instanța de apel își motivează soluția doar pe baza interpretării

date dispozițiilor legale incidente, fără a verifica, în baza rolului activ, pe

baza unor probe concludente, cu raportare la limitele investirii prin cererea

de apel, în ce măsură, în accepțiunea principială conferită, a unei limitări

proporționale rezonabile, nu se încalcă, de fapt, legea, prin exercitarea

efectivă a activității economice de către intimata - pârâtă și dacă, în

consecință, aceasta nu vine în coliziune cu interesele legitime ale recurentului

- reclamant, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată care privește

atât plata unor despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a terenului atât

pentru trecut cât și pentru viitor.

Făcând doar referire

la caracterul gratuit al limitelor legale constând în drepturile de uz și

servitute, fără a stabili pe baza unei expertize de specialitate, în ce

proporție este afectată folosința terenului din perspectiva tuturor

consecințelor legale ale exercitării acestor drepturi, pe baza unor criterii reale

(nu numai prin raportare la suprafața efectiv ocupată), instanța de apel, de

fapt, nu a răspuns motivelor de apel, cu respectarea cerințelor art. 261 C.

proc. civ., făcând imposibil controlul judiciar, și cum, totodată, potrivit art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a

legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, pentru motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul este fondat și

atrage casarea cu trimitere.

Cu ocazia rejudecării

instanța va administra toate prevederile necesare, inclusiv expertiza de

specialitate, pentru a putea stabili în ce măsură amplasarea postului trafo pe

terenul reclamantului afectează folosința acestui teren și, în continuare,

pentru stabilirea existenței prejudiciului și cuantificării acestuia.

Față de cele de mai

sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să

admită recursul și că caseze hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul T.T.A.

împotriva Deciziei nr. 127 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială,

casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2010.