ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3362 din 15

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins acțiunea

precizată formulată de Orașul Vișeu de Sus prin primar în contradictoriu cu

pârâta SC M. SRL având ca obiect reziliere contract.

Reclamantul a fost

obligat să plătească pârâtei suma de 1.765 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a reținut că reclamantul a invocat nerespectarea de către

concesionar a obligației de executare a lucrărilor la obiectivul de investiții

aprobat în termen de 1 an de la data concesionării, deși predarea efectivă a

terenului s-a făcut la 10 aprilie 2003, fiind prorogat astfel termenul de

începere a lucrărilor.

Autorizația

de construire s-a eliberat concesionarului SC M. SRL la data de 25 mai 2004 sub

nr. 23, iar acesta a procedat la începerea lucrărilor în septembrie 2004, după

cum rezultă din depozițiile martorilor H.M. și P.M.

De asemenea

contractul sub semnătură privată depus la fila 28 din dosar - confirmă

începerea lucrărilor în luna septembrie 2004 deci în termenul de 1 an de la data

emiterii autorizației de construire.

Mai

mult concesionarul SC M. SRL a solicitat prelungirea valabilității autorizației

de construire din 25 mai 2004 pentru a respecta durata de execuție a lucrărilor

de 36 luni.

Potrivit

memoriului justificativ concesionarul SC M. SRL a arătat că datorită

modificării cerințelor apărute în perioada execuției lucrărilor se impunea și

obținerea unui aviz C.F.R. pentru distanța construcțiilor fată de linia de cale

ferată.

Astfel

buna credință manifestată de concesionar și intenția de a realiza investiția

stabilită prin contractul de concesiune sunt pe deplin dovedite.

Faptul

că nu i s-a predat terenul decât cu întârziere și că pe acel teren nu a putut

desfășura lucrări de construcție în scurt timp deoarece era ocupat de chioșcuri

comerciale nu îi poate fi imputat concesionarului.

Instanța

a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru o reziliere a

contractului, cu atât mai mult cu cât culpabil pentru neexecutarea întocmai a

contractului este concedentul, nepunând la dispoziția concesionarului obiectul

concesiunii la data încheierii acestui contract.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Vișeu de Sus solicitând

admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul rezilierii

contractului de concesiune din 2002 încheiat urmare a H.C.L. nr. 18/2002.

Prin

Decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de Orașul Vișeu de Sus prin

primar; a obligat apelanta să plătească intimatei 4.200 lei cheltuieli de

judecată în apel și după rejudecare.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că autorizația de construire s-a eliberat la data de

25 mai 2004, iar lucrările au fost începute în luna septembrie 2004, deci în

termenul de 1 an de la emiterea autorizației de construire; că un argument în

plus este și

faptul

că s-a cerut de către concesionar prelungirea valabilității

autorizației de

construire din 2004, tocmai pentru a respecta durata

de execuție a

lucrărilor pe intervalul de 36 de luni; că în cauză, s-a

întocmit și un

memoriu justificativ din care rezultă că datorită

modificării cerințelor apărute în perioada

execuției lucrărilor se

impunea

și obținerea unui aviz C.F.R. pentru distanța construcțiilor

față de linia de cale

ferată, așa încât buna credință manifestată de

concesionar și intenția acestuia de a realiza

investiția stabilită prin

contractul

de concesiune au fost pe deplin dovedite și că nu sunt

îndeplinite

condițiile privind rezilierea contractului de concesiune.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul Orașul Vișeu de Sus prin primar,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii apelului, schimbării în totalitate a sentinței civile nr. 3362 din 15

octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș, cu consecința admiterii acțiunii și

constatării rezilierii de drept a contractului de concesiune din 17 aprilie

2002 încheiat între Consiliul Local al Orașului Vișeu de Sus și SC M. SRL.

În

dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut, în esență, că prin acțiune

reclamanta a solicitat instanței a se constata rezilierea de plin drept a

contractului de concesiune încheiat cu pârâta, întrucât aceasta nu și-a

respectat obligația de începere a lucrărilor în termen de un an de la

încheierea concesiunii afectat de pactul comisoriu al retragerii ori rezilierii

de plin drept a concesiunii; că instanța de fond a schimbat obiectul dedus

judecății și a examinat culpa părților în neexecutarea clauzelor contractuale,

facând-o responsabilă pe reclamantă pe baza declarațiilor a doi martori - probă

admisă peste proba cu înscrisuri - și a unui așa zis „aviz C.F.R."; că din

toate actele - Hotărârea din 27 februarie 2002 a Consiliului Local al Orașului

Vișeu de Sus, caietul de sarcini, autorizația de construire, adresa din 4

ianuarie 2006, procesul verbal de conciliere din 11 ianuarie 2006, adresa din 1

martie 2006, adresa din 5 iunie 2007, avizul C.F.R. - rezultă clar atitudinea

concesionarului, care de la data încheierii contractului (17 aprilie 2002) și

până la data de 25 mai 2004 - data obținerii autorizației, nu a întreprins

nimic, deși terenul fusese predat la 14 aprilie 2003; că la 11 ianuarie 2006

pârâta s-a angajat că va începe lucrările, fapt anunțat și în scris la data de

1 martie 2006

;

că starea de fapt ce rezultă din probațiunea

administrată demonstrează culpa exclusivă a pârâtei în nerespectarea clauzelor

contractuale și nerealizarea obiectivului.

Intimata

SC M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Din

examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul declarat de reclamantă.

Motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut având

în vedere că obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca

urmare a încheierii contractului de concesiune din 17 aprilie 2002, iar

instanța s-a pronunțat în raport de acesta când a reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile legale pentru rezilierea contractului și a respins

cererea ca neîntemeiată.

Instanța a făcut o

corectă calificare a actului juridic dedus judecății și a soluționat în mod

legal și temeinic cererea reclamantei, reținând că, contractul nu este afectat

de cazurile de încetare a concesiunii menționate în contract.

Recurenta

a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din

analizarea criticilor ce vizează culpa pentru neexecutarea întocmai a contractului,

rezultă că raportarea la aceste dispoziții este formală, deoarece ele nu

vizează interpretarea, încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se

referă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

realitate recurenta solicită instanței de recurs să reaprecieze situația de

fapt prin reanalizarea probelor și a concludentei acestora.

Din

acest punct de vedere, criticile vizează aspecte legate de netemeinicia

hotărârii recurate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă

controlului judiciar din acest punct de vedere.

Chiar și referirile

la forța probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi

încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Acestea se

circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii

atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.

Reținând

că singura culpă în neexecutarea la termen a contractului de concesiune îi

revine în exclusivitate concedentului care nu a pus la dispoziția concesionarului

însuși obiectul contractului, instanța de apel a aplicat și interpretat corect

clauzele contractuale.

Așadar, în mod

întemeiat instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale

pentru ca instanța să constate rezilierea de drept a contractului de concesiune

încheiat de părți.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurentul - reclamant să

plătească intimatei - pârâte 2.400 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Orașul Vișeu de Sus prin primar,

împotriva Deciziei nr. 10 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte

SC M. SRL Vișeu de

Sus 2.400 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.