ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3362 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins acțiunea precizată formulată de Orașul Vișeu de Sus prin primar în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL având ca obiect reziliere contract. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.765 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că reclamantul a invocat nerespectarea de către concesionar a obligației de executare a lucrărilor la obiectivul de investiții aprobat în termen de 1 an de la data concesionării, deși predarea efectivă a terenului s-a făcut la 10 aprilie 2003, fiind prorogat astfel termenul de începere a lucrărilor.

Autorizația de construire s-a eliberat concesionarului SC M. SRL la data de 25 mai 2004 sub nr. 23, iar acesta a procedat la începerea lucrărilor în septembrie 2004, după cum rezultă din depozițiile martorilor H.M. și P.M. De asemenea contractul sub semnătură privată depus la fila 28 din dosar - confirmă începerea lucrărilor în luna septembrie 2004 deci în termenul de 1 an de la data emiterii autorizației de construire. Mai mult concesionarul SC M. SRL a solicitat prelungirea valabilității autorizației de construire din 25 mai 2004 pentru a respecta durata de execuție a lucrărilor de 36 luni. Potrivit memoriului justificativ concesionarul SC M. SRL a arătat că datorită modificării cerințelor apărute în perioada execuției lucrărilor se impunea și obținerea unui aviz C.F.R.

pentru distanța construcțiilor fată de linia de cale ferată. Astfel buna credință manifestată de concesionar și intenția de a realiza investiția stabilită prin contractul de concesiune sunt pe deplin dovedite. Faptul că nu i s-a predat terenul decât cu întârziere și că pe acel teren nu a putut desfășura lucrări de construcție în scurt timp deoarece era ocupat de chioșcuri comerciale nu îi poate fi imputat concesionarului. Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru o reziliere a contractului, cu atât mai mult cu cât culpabil pentru neexecutarea întocmai a contractului este concedentul, nepunând la dispoziția concesionarului obiectul concesiunii la data încheierii acestui contract.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Orașul Vișeu de Sus solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul rezilierii contractului de concesiune din 2002 încheiat urmare a H.C.L. nr. 18/2002. Prin Decizia nr. 10 din 27 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de Orașul Vișeu de Sus prin primar; a obligat apelanta să plătească intimatei 4.200 lei cheltuieli de judecată în apel și după rejudecare.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că autorizația de construire s-a eliberat la data de 25 mai 2004, iar lucrările au fost începute în luna septembrie 2004, deci în termenul de 1 an de la emiterea autorizației de construire; că un argument în plus este și faptul că s-a cerut de către concesionar prelungirea valabilității autorizației de construire din 2004, tocmai pentru a respecta durata de execuție a lucrărilor pe intervalul de 36 de luni; că în cauză, s-a întocmit și un memoriu justificativ din care rezultă că datorită modificării cerințelor apărute în perioada execuției lucrărilor se impunea și obținerea unui aviz C.F.R. pentru distanța construcțiilor față de linia de cale ferată, așa încât buna credință manifestată de concesionar și intenția acestuia de a realiza investiția stabilită prin contractul de concesiune au fost pe deplin dovedite și că nu sunt îndeplinite condițiile privind rezilierea contractului de concesiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Orașul Vișeu de Sus prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în totalitate a sentinței civile nr. 3362 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureș, cu consecința admiterii acțiunii și constatării rezilierii de drept a contractului de concesiune din 17 aprilie 2002 încheiat între Consiliul Local al Orașului Vișeu de Sus și SC M. SRL.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut, în esență, că prin acțiune reclamanta a solicitat instanței a se constata rezilierea de plin drept a contractului de concesiune încheiat cu pârâta, întrucât aceasta nu și-a respectat obligația de începere a lucrărilor în termen de un an de la încheierea concesiunii afectat de pactul comisoriu al retragerii ori rezilierii de plin drept a concesiunii; că instanța de fond a schimbat obiectul dedus judecății și a examinat culpa părților în neexecutarea clauzelor contractuale, facând-o responsabilă pe reclamantă pe baza declarațiilor a doi martori - probă admisă peste proba cu înscrisuri - și a unui așa zis „aviz C.F.R."; că din toate actele - Hotărârea din 27 februarie 2002 a Consiliului Local al Orașului Vișeu de Sus, caietul de sarcini, autorizația de construire, adresa din 4 ianuarie 2006, procesul verbal de conciliere din 11 ianuarie 2006, adresa din 1 martie 2006, adresa din 5 iunie 2007, avizul C.F.R.

- rezultă clar atitudinea concesionarului, care de la data încheierii contractului (17 aprilie 2002) și până la data de 25 mai 2004 - data obținerii autorizației, nu a întreprins nimic, deși terenul fusese predat la 14 aprilie 2003; că la 11 ianuarie 2006 pârâta s-a angajat că va începe lucrările, fapt anunțat și în scris la data de 1 martie 2006 ; că starea de fapt ce rezultă din probațiunea administrată demonstrează culpa exclusivă a pârâtei în nerespectarea clauzelor contractuale și nerealizarea obiectivului. Intimata SC M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut având în vedere că obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de concesiune din 17 aprilie 2002, iar instanța s-a pronunțat în raport de acesta când a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru rezilierea contractului și a respins cererea ca neîntemeiată. Instanța a făcut o corectă calificare a actului juridic dedus judecății și a soluționat în mod legal și temeinic cererea reclamantei, reținând că, contractul nu este afectat de cazurile de încetare a concesiunii menționate în contract. Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă din analizarea criticilor ce vizează culpa pentru neexecutarea întocmai a contractului, rezultă că raportarea la aceste dispoziții este formală, deoarece ele nu vizează interpretarea, încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În realitate recurenta solicită instanței de recurs să reaprecieze situația de fapt prin reanalizarea probelor și a concludentei acestora. Din acest punct de vedere, criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere. Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs. Reținând că singura culpă în neexecutarea la termen a contractului de concesiune îi revine în exclusivitate concedentului care nu a pus la dispoziția concesionarului însuși obiectul contractului, instanța de apel a aplicat și interpretat corect clauzele contractuale. Așadar, în mod întemeiat instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca instanța să constate rezilierea de drept a contractului de concesiune încheiat de părți. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte 2.400 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Orașul Vișeu de Sus prin primar, împotriva Deciziei nr. 10 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul - reclamant să plătească intimatei - pârâte SC M. SRL Vișeu de Sus 2.400 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.