ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2012

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 165 din 10 iunie 2009, Tribunalul Mureș i-a condamnat pe inculpații: - P.B.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 6 ianuarie 2006 la 7 martie 2006; - B.C.R. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 14 martie 2006 la 21 martie 2006 și atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.T.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 19 Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la P.B.C.

echivalent în RON a 7.300 de euro, la data plății. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, La data de 24 decembrie 2005, martorul S.D. i-a transportat pe F.M. și C.M. care aveau termenul de ședere în Italia expirat, l-a punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău, unde urma să-i treacă granița în România fără să le fie aplicată vreo interdicție în schimb aceștia urmând să plătească câte 200 euro vameșilor, lucru pe care l-au și făcut înmânându-i inculpatului P.B. banii care de altfel i-a și dus cu mașina sa până după satul Otomani, ca să nu fie surprinși de vreo patrulă a poliției de frontieră, de unde a fost preluați din nou de S.D. La data de 19 decembrie 2005, transportatorul C.B.

a adus punctul de frontieră Valea lui Mihai - Barantău mai mulți călători care aveau termenul de ședere în străinătate depășit, iar dintre aceștia numai N.M. a plătit suma de 200 euro pentru inculpatul B.C. în schimbul mitei făcându-i-se formalitățile de intrare în țară. Cu privire la martorii F.A., M.A., V.I., I.M., L.I., și I.I., M.A., V.I., I.M., L.I., și I.I. nu s-a putut stabili existența faptei de luare de mită sau nu au fost administrate suficiente probe care să dovedească că banii înmânați transportatorului C.B. au intrat în posesia inculpatului B.C. La data de 28 noiembrie 2005, martorii D.C. și C.C. au trecut cu transportatorul A.I.C. granița și deși depășiseră termenul de ședere în străinătate nu au fost înregistrați cu vreo interdicție de către inculpatul B.C., plătind în schimb câte 200 de euro în schimb, V.V.

și I.V. nu l-au indicat pe nici unul dintre inculpați ca fiind cei cărora le-au dat mită pentru a nu li se înregistra vreo interdicție pentru depășirea termenului de ședere în străinătate. De altfel, nici pentru faptele de la punctele IV, V, VI, VII din rechizitoriu nu s-a putut stabili vinovăția inculpatului B.C. La datele de 28 noiembrie 2005 și 5 decembrie 2005, șoferul B.M.C. a transportat peste graniță câte două persoane, cu termenul de ședere depășit, acesta aducându-și aminte doar numele numitului G.A., fiecare plătindu-i inculpatului P.B. câte 300 de euro pentru neînregistrarea interdicției. La începutul lunii decembrie 2005 s-au întors din Italia în România mai mulți cetățeni români care depășiseră termenul de 3 luni de circulație în Uniunea Europeană și pentru a nu le fi suspendat dreptul de folosire a pașaportului au fost de acord să-i plătească câte 200 euro fiecare inculpatului P.B.

În aceste condiții transportatorii V.Gh. și C.D., înainte de a intra în punctul de frontieră de pe teritoriul Ungariei au luat legătura cu inculpatul care le-a recomandat ca cele 30 de persoane să intre în țară cu trenul, urmând ca după trecerea frontierei să fie îmbarcați din nou în autocare. În gara Valea lui Mihai, inculpații P.B. și S.T.I. au strâns pașapoartele călătorilor, pe care le-au înapoiat după efectuarea formalităților, fără înregistrarea depășirii termenului de ședere, la data respectivă P.B. nefiind în timpul orelor de program, acesta acționând cu depășirea atribuțiilor de serviciu, iar banii colectați de la călători, în cuantum de 6.000 de euro i-au fost predați inculpatului B.G.R., pentru a-i fi înmânați unchiului său, inculpatul P.B.

Pentru a reține situația de fapt judecătorul fondului a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor C.B., S.D., A.I.C., N.M., C.M., F.M., D.C., B.M.C., C.D., V.Gh., M.C., P.C., M.P., B.P., V.Gh. și C.C., procesele-verbale privind informațiile din baza de date a poliției de frontieră, recunoașterea inculpatului P.B. după planșele foto de către unii dintre martori.

Judecătorul fondului a mai constatat că faptele au fost comise de inculpatul P.B.C., agent șef adjunct, în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor, atât în timpul programului de lucru, cât și în afara orelor de serviciu când era solicitat de șoferi, fiind cel care asigura neînregistrarea călătorilor cu termenul depășit în baza de date, pretinderea și primirea foloaselor făcându-se fie pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției, fie pentru un act contrar acestor îndatoriri, în cazul în care acționa în afara programului de lucru ocazie cu care nu efectua înregistrări.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.B.C., agent șef adjunct la poliția de frontieră, cu atribuții de control, de a primi în mod repetat, direct și indirect, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani, pentru ca, împotriva atribuțiilor de serviciu sau cu depășirea acestora, să nu înregistreze cetățenii români întorși în țară, care aveau termenul de ședere în Uniunea Europeană depășit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, iar fapta inculpatului B.C.R. de a intermedia primirea de către inculpatul P.B.C. a sumei de 6000, în același scop se circumscrie infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Față de inculpatul S.T.I., judecătorul fondului stabilind că nu există probe în susținerea vinovăției l-a achitat în temeiul art 10 lit c) C. proc. pen. La individualizarea pedepselor aplicabile inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpații B.C.R. și P.B.C. În motivarea apelului parchetul a arătat că există suficiente probe administrate care înlătură prezumția de nevinovăție a inculpatului S.T.I., motiv pentru care se impune condamnarea acestuia pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată, iar față de inculpatul B.C.R. s-a invocat greșita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

Inculpații P.B.C. și B.C.R. au solicitat restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul este lovit de nulitate în condițiile în care inculpatul P.B. a fost trimis în judecată pentru alte fapte decât pentru cele care organele judiciare s-au sesizat din oficiu și l-au arestat preventiv, iar înregistrarea în mediu ambiental s-a făcut în faza actelor premergătoare în contra celor statuate prin deciziile Curții Constituționale. S-a mai criticat faptul că au fost încălcate principiile nemijlocirii și al contradictorialității administrării probatoriului în faza cercetării judecătorești în condițiile în care au fost audiați doar 6 martori din cei 59, instanța de fond în mod greșit dând citire declarațiilor acestora de la urmărire penală deși nu s-a făcut dovada imposibilității obiective de administrare a probei testimoniale.

Ca atare, s-a solicitat achitarea celor doi inculpați în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia penală nr. 61 A din 21 ianuarie 2010 a respins apelurile parchetului și ale celor doi inculpați. Prin Decizia penală nr. 1254 din 30 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursurile parchetului și ale inculpaților B.C. și B.C.R., a casat hotărârea instanței de prim control judiciar și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. În esență, s-a reținut că instanța de apel nu a avut rolul activ, pronunțând o hotărâre de condamnare, fără a verifica și lămuri toate împrejurările cauzei, sens în care nu a readministrat probele indicate în rechizitoriu în condițiile în care cei doi inculpați în mod constant și-au susținut nevinovăția.

În rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - a dispus, prin Decizia penală nr. 26/A din 30 martie 2012, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, desființarea parțială a hotărârii atacate, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S.T.I. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea acestuia la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., respingerea apelurilor inculpaților P.B.C. și B.C.R. și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că din data de 1 februarie 2002, cetățenii români au dobândit dreptul de a se deplasa în spațiul european cu obligația corelativă a respectării termenului de ședere, de maxim 3 luni, pe teritoriul unui stat membru al U.E., la expirarea căruia trebuiau să se întoarcă în România, în caz contrar fiindu-le aplicată pe pașaport interdicția de intrare în spațiul european, de către poliția de frontieră, care însă la punctele de trecere a frontierei din Valea lui Mihai și Barantău a dezvoltat o „cutumă" de încălcare-a acestor dispoziții legale.

Sub acest aspect s-a constatat că se stabiliseră contacte, directe, între șoferii ce transportau cetățenii români din teritoriile statelor membre ale U.E. către țară și lucrătorii Poliției de Frontieră, sens în care inculpatul P.B.C., agent șef adjunct în cadrul I.J.P.F. Bihor, atât în timpul programului său de lucru cât și în afara acestuia, atunci când era solicitat de către aceștia asigura „contra cost" reîntoarcerea pe teritoriul României a persoanelor care aveau depășit termenul de, ședere în spațiul european, prin neaplicarea pe pașaport a interdicției de intrare în respectivul spațiu, în condițiile în care persoanele vizate avansau șoferilor pe lângă prețul transportului și sumele de bani pretinse de inculpat.

Astfel, inculpatul P.B.C. în perioada 10 noiembrie - 31 decembrie 2005, atât în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, ce-i reveneau în cadrul programului normal de lucru, cât și în afara acestui orar, a asigurat în schimbul unor foloase necuvenite neînregistrarea călătorilor în baza de date, în activitatea infracțională fiind ajutat de coinculpatul B.C.R., nepotul său, împrejurări dovedite de coroborarea declarațiilor martorilor V.Gh. junior, C.D. și A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh., H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D., audiați de instanța de prim control judiciar, în timp ce pentru restul martorilor s-a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. În aceste condiții instanța de apel a reținut că în mod corect s-a stabilit la fond că faptele inculpaților P.B.C. și B.C.R. se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv complicitate la această infracțiune, motiv pentru care au fost înlăturate criticile celor doi ca fiind nefondate, întrucât rechizitoriul cuprinde mențiunile prevăzute de art. 263 și art. 264 C. proc. pen., pe parcursul urmăririi penale fiind respectat dreptul la apărare al acestora, iar din probatoriu rezultă că deși inculpatul P.B.C., în perioada 2 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006, s-a aflat în concediu de odihnă, a acordat ajutorul necesar pentru reintrarea pe teritoriul României a unui număr substanțial de persoane, ce aveau termenul de ședere pe teritoriul U.E.

depășit, și cărora nu li s-a aplicat, pe pașaport, interdicția pe care legislația internă o impunea, conform conivenței infracționale, prestabilite cu șoferii, ce efectuau activități de transport extern, primind în schimb sume de bani prin intermediul nepotului său, inculpatul B.C.R. Sub aspectul regimului sancționator s-a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă individualizare atât din punctul de vedere al cuantumului pedepselor, cât și din cel al modalității de executare ținând seama de prevederilor art. 72 C. pen. raportat la art. 52 C. pen. Cu privire la inculpatul S.T.I. s-a reținut că din interpretarea coroborată a materialului probator rezultă că și-a oferit ajutorul coinculpatului P.B.C.

în desfășurarea activității infracționale derulate, acțiunile sale îmbrăcând forma complicității la infracțiunea de luare de mită în formă continuată și nu cea a autoratului. Declarațiile martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. din faza de judecată coroborate cu probatoriul de la urmărire penală au demonstrat că inculpatul S.T.I. a acordat un sprijin substanțial și constant coinculpatului P.B.C., însoțindu-l pe acesta din urmă la domiciliul său la terminarea programului de lucru, cu atât mai mult cu martorii H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D.

au arătat că la punctele de frontieră Barantău și Valea lui Mihai exista o înțelegere, prestabilită, între șoferii ce asigurau transporturi externe de persoane și lucrătorii vamali și de poliție de frontieră în sensul că persoanelor care aveau depășit termenul de ședere în spațiul Uniunii Europene să nu li se aplice pe pașaport interdicția prevăzută de legislația internă la reîntoarcerea în țară. Inculpatul P.B. contactat telefonic de șoferi le dădea indicații referitoare la posibilitatea trecerii punctului de frontieră, fie cu microbuzele, fie cu trenul din stația Nyarabanyi, unde controlul actelor se efectua de inculpatul S.T.I. sau de alte peroane prin alții, existând situații când în urma informațiilor primite șoferii staționau în această localitate de pe teritoriul satului maghiar între 3 - 4 ore până la aproximativ 40 de ore, după care procedau la urcarea călătorilor în tren sau în mai multe autoturisme, unul fiind chiar al inculpatului P.B.C.

S-a mai reținut că trecere frontierei ungaro-române cu trenul se realiza când în schimbul inculpatului S.T.I. care, cunoscând înțelegerea inculpatului P.B.C. cu șoferii de microbuze, nu își îndeplinea corespunzător atribuțiile de serviciu ce-i reveneau și nu aplica interdicția, pe pașapoartele persoanelor, ce depășiseră timpul maxim de ședere, în spațiul U.E., aspect ce a rezultat din recunoașterea după fotografie a inculpatului S. de către martorii A.I.C. și C.D. Ca atare s-a constatat că ajutorul dat de inculpatul S.T.I. coinculpatului P.B.C. s-a materializat în faptul că acesta, în mod repetat, nu a aplicat pe pașaportul persoanelor care aveau termenul de ședere pe teritoriul U.E. depășit interdicția obligatorie prevăzută de legislația în vigoare la acel moment și astfel i-a asigurat lui P.B.C.

primirea mai multor sume de bani. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S.T.I. care îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu ce-i reveneau în calitate de agent șef adjunct al I.J.F.P. Bihor - Poliție Feroviară, a acordat sprijin constant și continuu coinculpatului P.B.C. prin neaplicarea interdicției legale pe pașaportul călătorilor care depășiseră termenul legal de ședere în spațiul european se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică în acest sens. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.T.I. și la alegerea modalității de executare au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I. Inculpații P.B.C. și B.C.R., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 18 C. proc. pen., au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât le-a fost încălcat dreptul la apărare de către instanța de apel care le-a respins proba cu înscrisuri și cea testimonială, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., dat fiind faptul că inculpatul P.B.C. s-a aflat în concediu de odihnă la data săvârșirii presupusei infracțiuni și astfel nu putea îndeplini nici un act din sfera de serviciu, iar șoferul C.B. a arătat că banii au fost dați după trecerea frontierei, în timp ce alți martori nu au avut depășit termenul de ședere în spațiul european.

Criticile formulate de inculpat în scris se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor inculpatul a mai invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 și 17 C. proc. pen., fără însă a le dezvolta, motiv pentru care Înalta Curte constată că au fost invocate formal și cu depășirea termenului prevăzut de lege. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 9, 12, 17, 17 1 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților P.B.C., B.C.R. și S.T.I., ca nefondate pentru următoarele considerente: Motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., se formulează în scris și trebuie depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând examinarea cauzei de către instanță numai sub aspectul cazurilor de casare care în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare doar din oficiu. Ca atare, cazul de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. invocate de cei trei inculpați nu vor fi analizate, întrucât nu a fost formulat în scris, aceste critici fiind învederate abia în ședința publică de la ultimul termen de judecată, respectiv din 18 octombrie 2012, deci cu depășirea termenului stabilit de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. În acest context, înalta Curte va examina recursurile inculpaților P.B.C., B.C.R. și S.T.I., prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., care poate fi invocat din oficiu dacă a influențat asupra hotărârii în defavoarea lor, dar și a celui de la pct. 17 din același articol față de ultimul dintre inculpați. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției.

Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt. Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I.

în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică și în scris (doar S.) nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanța de prim control judiciar, fiind neîntemeiate susținerile lor potrivit cărora probatoriul administrat în cauză nu a răsturnat prezumția de nevinovăție sub aspectul infracțiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Instanța de prim control judiciar, conformându-se dispozițiilor art. 383 C. proc. pen., a descris în expunerea hotărârii împrejurările de fapt și a făcut o analiză a probelor care au servit ca temei pentru condamnarea inculpatului S.T.I.

sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită, fără să ignore și să denatureze conținutul declarațiilor martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. din faza de judecată, dar nici ale martorilor H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. de pe parcursul întregului proces penal. Din împrejurările de fapt, corect stabilite de Curtea de Apel Târgu Mureș, rezultă fără echivoc că inculpatul S.T.I. a acordat un sprijin substanțial și constant coinculpatului P.B.C., în condițiile în care acesta din urmă pe baza înțelegerii prestabilite cu șoferii ce asigurau transportul către țară a cetățenilor români cu termenul de ședere în spațiul Uniunii Europene depășit, le dădea indicații referitoare la posibilitatea trecerii punctului de frontieră unde controlul actelor se efectua de S., pentru a se evita aplicarea pe pașaport a interdicției prevăzută de legislația internă.

De asemenea, depozițiile martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. potrivit cărora inculpatul S.T.I. îl însoțea la terminarea programului de lucru pe coinculpatul P.B.C. la domiciliul său și procesele-verbale de recunoaștere după planșe foto de către martorii C.D. și A.I.C. a inculpatului S. dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția acestuia. De altfel, toate aceste mijloace de probe fundamentează și acuzațiile de luare de mită ale inculpatului P.B.C. care în realizarea activității infracționale au fost ajutat și de nepotul său, inculpatul B.C.R. În plus, din declarațiile martorilor V.Gh. junior, C.D. și A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh., H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D.

(transportatori sau călători), coroborate și cu procesele verbale de identificare după planșe foto a inculpatului P.B.C. ca fiind persoana căreia i-au fost date diferite sume de bani pentru a nu aplicata interdicția pe pașaport, rezultă că acest inculpat în virtutea îndatoririlor de serviciu atât în timpul programului normal de lucru, cât și în afara acestui orar, a asigurat în schimbul unor foloase necuvenite neînregistrarea călătorilor în baza de date, în activitatea infracțională fiind ajutat de coinculpatul B.C.R. În realitate, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpaților P.B.C., B.C.R. și S.T.I. ar putea demonstra lipsa oricărei implicări în activitatea infracțională desfășurată, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul S.T.I., Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar în mod corect a schimbat încadrarea juridică, reținând în sarcina acestuia infracțiunea de complicitate la luare de mită în condițiile în care acțiunile sale s-au materializat. În activități de ajutorare a coinculpatului P.B.C. la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, așa cum s-a dezvoltat anterior. Este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că inculpatul S.T.I. nu avea ca atribuții de serviciu verificarea respectării termenului de ședere în spațiul Uniunii Europene și aplicarea pe pașaport a interdicției prevăzute în legislația internă în condițiile în care acțiunile sale se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare de mită, autorul infracțiunii comițând-o în exercitarea atribuțiilor specifice funcției prin neexecutarea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Altfel spus, inculpatul S.T.I. a acordat ajutor funcționarului competent în virtutea atribuțiilor de serviciu să aplice interdicția pe pașaportul persoanelor care depășiseră termenul de ședere în spațiul Uniunii Europene, facilitând acestora trecerea frontierei. Ca atare, Înalta Curte constată că nu este incident față de inculpatul S.T.I. nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați B.C.R. și S.T.I. la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat P.B.C. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM