ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3821/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 165 din 10 iunie 2009, Tribunalul Mureș i-a condamnat pe inculpații: -

P.B.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executare în regim de detenție și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o

durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 6 ianuarie

2006 la 7 martie 2006;

- B.C.R. la 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat

la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea

nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și

interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o

durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 14 martie

2006 la 21 martie 2006 și atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul

S.T.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2)

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 19 Legea

nr. 78/2000 s-a confiscat de la P.B.C. echivalent în RON a 7.300 de euro, la

data plății.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență,

La data de 24

decembrie 2005, martorul S.D. i-a transportat pe F.M. și C.M. care aveau

termenul de ședere în Italia expirat, l-a punctul de trecere a frontierei Valea

lui Mihai - Barantău, unde urma să-i treacă granița în România fără să le fie

aplicată vreo interdicție în schimb aceștia urmând să plătească câte 200 euro

vameșilor, lucru pe care l-au și făcut înmânându-i inculpatului P.B. banii care

de altfel i-a și dus cu mașina sa până după satul Otomani, ca să nu fie

surprinși de vreo patrulă a poliției de frontieră, de unde a fost preluați din

nou de S.D.

La data de 19

decembrie 2005, transportatorul C.B. a adus punctul de frontieră Valea lui

Mihai - Barantău mai mulți călători care aveau termenul de ședere în

străinătate depășit, iar dintre aceștia numai N.M. a plătit suma de 200 euro

pentru inculpatul B.C. în schimbul mitei făcându-i-se formalitățile de intrare

în țară. Cu privire la martorii F.A., M.A., V.I., I.M., L.I., și I.I., M.A.,

V.I., I.M., L.I., și I.I. nu s-a putut stabili existența faptei de luare de

mită sau nu au fost administrate suficiente probe care să dovedească că banii

înmânați transportatorului C.B. au intrat în posesia inculpatului B.C.

La data de 28

noiembrie 2005, martorii D.C. și C.C. au trecut cu transportatorul A.I.C.

granița și deși depășiseră termenul de ședere în străinătate nu au fost

înregistrați cu vreo interdicție de către inculpatul B.C., plătind în schimb

câte 200 de euro în schimb, V.V. și I.V. nu l-au indicat pe nici unul dintre

inculpați ca fiind cei cărora le-au dat mită pentru a nu li se înregistra vreo

interdicție pentru depășirea termenului de ședere în străinătate. De altfel,

nici pentru faptele de la punctele IV, V, VI, VII din rechizitoriu nu s-a putut

stabili vinovăția inculpatului B.C.

La datele de 28

noiembrie 2005 și 5 decembrie 2005, șoferul B.M.C. a transportat peste graniță

câte două persoane, cu termenul de ședere depășit, acesta aducându-și aminte

doar numele numitului G.A., fiecare plătindu-i inculpatului P.B. câte 300 de

euro pentru neînregistrarea interdicției.

La începutul lunii

decembrie 2005 s-au întors din Italia în România mai mulți cetățeni români care

depășiseră termenul de 3 luni de circulație în Uniunea Europeană și pentru a nu

le fi suspendat dreptul de folosire a pașaportului au fost de acord să-i

plătească câte 200 euro fiecare inculpatului P.B. În aceste condiții

transportatorii V.Gh. și C.D., înainte de a intra în punctul de frontieră de pe

teritoriul Ungariei au luat legătura cu inculpatul care le-a recomandat ca cele

30 de persoane să intre în țară cu trenul, urmând ca după trecerea frontierei

să fie îmbarcați din nou în autocare. În gara Valea lui Mihai, inculpații P.B.

și S.T.I. au strâns pașapoartele călătorilor, pe care le-au înapoiat după

efectuarea formalităților, fără înregistrarea depășirii termenului de ședere,

la data respectivă P.B. nefiind în timpul orelor de program, acesta acționând

cu depășirea atribuțiilor de serviciu, iar banii colectați de la călători, în

cuantum de 6.000 de euro i-au fost predați inculpatului B.G.R., pentru a-i fi

înmânați unchiului său, inculpatul P.B.

Pentru a reține

situația de fapt judecătorul fondului a avut în vedere probatoriul administrat

în cauză, respectiv declarațiile martorilor C.B., S.D., A.I.C., N.M., C.M.,

F.M., D.C., B.M.C., C.D., V.Gh., M.C., P.C., M.P., B.P., V.Gh. și C.C.,

procesele-verbale privind informațiile din baza de date a poliției de

frontieră, recunoașterea inculpatului P.B. după planșele foto de către unii

dintre martori.

Judecătorul fondului

a mai constatat că faptele au fost comise de inculpatul P.B.C., agent șef

adjunct, în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Bihor,

atât în timpul programului de lucru, cât și în afara orelor de serviciu când

era solicitat de șoferi, fiind cel care asigura neînregistrarea călătorilor cu

termenul depășit în baza de date, pretinderea și primirea foloaselor făcându-se

fie pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției, fie pentru un act

contrar acestor îndatoriri, în cazul în care acționa în afara programului de

lucru ocazie cu care nu efectua înregistrări.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului P.B.C., agent șef adjunct la poliția de frontieră, cu

atribuții de control, de a primi în mod repetat, direct și indirect, în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani, pentru ca, împotriva

atribuțiilor de serviciu sau cu depășirea acestora, să nu înregistreze

cetățenii români întorși în țară, care aveau termenul de ședere în Uniunea

Europeană depășit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare

de mită în formă continuată, iar fapta inculpatului B.C.R. de a intermedia

primirea de către inculpatul P.B.C. a sumei de 6000, în același scop se

circumscrie infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Față de inculpatul

S.T.I., judecătorul fondului stabilind că nu există probe în susținerea

vinovăției l-a achitat în temeiul art 10 lit c) C. proc. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicabile inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpații

B.C.R. și P.B.C.

În motivarea apelului

parchetul a arătat că există suficiente probe administrate care înlătură

prezumția de nevinovăție a inculpatului S.T.I., motiv pentru care se impune

condamnarea acestuia pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită în

formă continuată, iar față de inculpatul B.C.R. s-a invocat greșita

individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității

de executare.

Inculpații P.B.C. și

B.C.R. au solicitat restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul este

lovit de nulitate în condițiile în care inculpatul P.B. a fost trimis în

judecată pentru alte fapte decât pentru cele care organele judiciare s-au

sesizat din oficiu și l-au arestat preventiv, iar înregistrarea în mediu

ambiental s-a făcut în faza actelor premergătoare în contra celor statuate prin

deciziile Curții Constituționale.

S-a mai criticat

faptul că au fost încălcate principiile nemijlocirii și al

contradictorialității administrării probatoriului în faza cercetării

judecătorești în condițiile în care au fost audiați doar 6 martori din cei 59,

instanța de fond în mod greșit dând citire declarațiilor acestora de la

urmărire penală deși nu s-a făcut dovada imposibilității obiective de

administrare a probei testimoniale.

Ca atare, s-a

solicitat achitarea celor doi inculpați în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia penală

nr. 61 A din 21 ianuarie 2010 a respins apelurile parchetului și ale celor doi

inculpați.

Prin Decizia penală

nr. 1254 din 30 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

a admis recursurile parchetului și ale inculpaților B.C. și B.C.R., a casat

hotărârea instanței de prim control judiciar și a trimis cauza spre rejudecarea

apelurilor la aceeași instanță, constatând că este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen.

În esență, s-a

reținut că instanța de apel nu a avut rolul activ, pronunțând o hotărâre de

condamnare, fără a verifica și lămuri toate împrejurările cauzei, sens în care

nu a readministrat probele indicate în rechizitoriu în condițiile în care cei

doi inculpați în mod constant și-au susținut nevinovăția.

În rejudecare, Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - a

dispus, prin Decizia penală nr. 26/A din 30 martie 2012, admiterea apelului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, desființarea parțială a hotărârii atacate,

schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S.T.I.

în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea acestuia la 3 ani închisoare

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de

5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, atrăgându-i

atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., respingerea apelurilor

inculpaților P.B.C. și B.C.R. și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că din

data de 1 februarie 2002, cetățenii români au dobândit dreptul de a se deplasa

în spațiul european cu obligația corelativă a respectării termenului de ședere,

de maxim 3 luni, pe teritoriul unui stat membru al U.E., la expirarea căruia

trebuiau să se întoarcă în România, în caz contrar fiindu-le aplicată pe

pașaport interdicția de intrare în spațiul european, de către poliția de

frontieră, care însă la punctele de trecere a frontierei din Valea lui Mihai și

Barantău a dezvoltat o „cutumă" de încălcare-a acestor dispoziții legale.

Sub acest aspect s-a

constatat că se stabiliseră contacte, directe, între șoferii ce transportau

cetățenii români din teritoriile statelor membre ale U.E. către țară și

lucrătorii Poliției de Frontieră, sens în care inculpatul P.B.C., agent șef

adjunct în cadrul I.J.P.F. Bihor, atât în timpul programului său de lucru cât

și în afara acestuia, atunci când era solicitat de către aceștia asigura

„contra cost" reîntoarcerea pe teritoriul României a persoanelor care

aveau depășit termenul de, ședere în spațiul european, prin neaplicarea pe

pașaport a interdicției de intrare în respectivul spațiu, în condițiile în care

persoanele vizate avansau șoferilor pe lângă prețul transportului și sumele de

bani pretinse de inculpat. Astfel, inculpatul P.B.C. în perioada 10 noiembrie -

31 decembrie 2005, atât în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, ce-i

reveneau în cadrul programului normal de lucru, cât și în afara acestui orar, a

asigurat în schimbul unor foloase necuvenite neînregistrarea călătorilor în

baza de date, în activitatea infracțională fiind ajutat de coinculpatul B.C.R.,

nepotul său, împrejurări dovedite de coroborarea declarațiilor martorilor V.Gh.

junior, C.D. și A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh.,

H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C.,

C.B., L.I., C.D., audiați de instanța de prim control judiciar, în timp ce

pentru restul martorilor s-a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C.

proc. pen.

În aceste condiții

instanța de apel a reținut că în mod corect s-a stabilit la fond că faptele

inculpaților P.B.C. și B.C.R. se circumscriu conținutului constitutiv al

infracțiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv complicitate la

această infracțiune, motiv pentru care au fost înlăturate criticile celor doi

ca fiind nefondate, întrucât rechizitoriul cuprinde mențiunile prevăzute de

art. 263 și art. 264 C. proc. pen., pe parcursul urmăririi penale fiind

respectat dreptul la apărare al acestora, iar din probatoriu rezultă că deși

inculpatul P.B.C., în perioada 2 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006, s-a aflat în

concediu de odihnă, a acordat ajutorul necesar pentru reintrarea pe teritoriul

României a unui număr substanțial de persoane, ce aveau termenul de ședere pe

teritoriul U.E. depășit, și cărora nu li s-a aplicat, pe pașaport, interdicția

pe care legislația internă o impunea, conform conivenței infracționale,

prestabilite cu șoferii, ce efectuau activități de transport extern, primind în

schimb sume de bani prin intermediul nepotului său, inculpatul B.C.R.

Sub aspectul

regimului sancționator s-a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă

individualizare atât din punctul de vedere al cuantumului pedepselor, cât și din

cel al modalității de executare ținând seama de prevederilor art. 72 C. pen.

raportat la art. 52 C. pen.

Cu privire la

inculpatul S.T.I. s-a reținut că din interpretarea coroborată a materialului

probator rezultă că și-a oferit ajutorul coinculpatului P.B.C. în desfășurarea

activității infracționale derulate, acțiunile sale îmbrăcând forma

complicității la infracțiunea de luare de mită în formă continuată și nu cea a

autoratului.

Declarațiile

martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. din faza de judecată coroborate

cu probatoriul de la urmărire penală au demonstrat că inculpatul S.T.I. a

acordat un sprijin substanțial și constant coinculpatului P.B.C., însoțindu-l

pe acesta din urmă la domiciliul său la terminarea programului de lucru, cu

atât mai mult cu martorii H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I.,

I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. au arătat că la punctele de frontieră

Barantău și Valea lui Mihai exista o înțelegere, prestabilită, între șoferii ce

asigurau transporturi externe de persoane și lucrătorii vamali și de poliție de

frontieră în sensul că persoanelor care aveau depășit termenul de ședere în

spațiul Uniunii Europene să nu li se aplice pe pașaport interdicția prevăzută

de legislația internă la reîntoarcerea în țară. Inculpatul P.B. contactat

telefonic de șoferi le dădea indicații referitoare la posibilitatea trecerii

punctului de frontieră, fie cu microbuzele, fie cu trenul din stația

Nyarabanyi, unde controlul actelor se efectua de inculpatul S.T.I. sau de alte

peroane prin alții, existând situații când în urma informațiilor primite

șoferii staționau în această localitate de pe teritoriul satului maghiar între

3 - 4 ore până la aproximativ 40 de ore, după care procedau la urcarea

călătorilor în tren sau în mai multe autoturisme, unul fiind chiar al

inculpatului P.B.C.

S-a mai reținut că

trecere frontierei ungaro-române cu trenul se realiza când în schimbul

inculpatului S.T.I. care, cunoscând înțelegerea inculpatului P.B.C. cu șoferii

de microbuze, nu își îndeplinea corespunzător atribuțiile de serviciu ce-i

reveneau și nu aplica interdicția, pe pașapoartele persoanelor, ce depășiseră

timpul maxim de ședere, în spațiul U.E., aspect ce a rezultat din recunoașterea

după fotografie a inculpatului S. de către martorii A.I.C. și C.D.

Ca atare s-a

constatat că ajutorul dat de inculpatul S.T.I. coinculpatului P.B.C. s-a

materializat în faptul că acesta, în mod repetat, nu a aplicat pe pașaportul

persoanelor care aveau termenul de ședere pe teritoriul U.E. depășit

interdicția obligatorie prevăzută de legislația în vigoare la acel moment și

astfel i-a asigurat lui P.B.C. primirea mai multor sume de bani.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului S.T.I. care îndeplinindu-și în mod necorespunzător

atribuțiile de serviciu ce-i reveneau în calitate de agent șef adjunct al

I.J.F.P. Bihor - Poliție Feroviară, a acordat sprijin constant și continuu

coinculpatului P.B.C. prin neaplicarea interdicției legale pe pașaportul

călătorilor care depășiseră termenul legal de ședere în spațiul european se

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare

de mită în formă continuată, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică

în acest sens.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului S.T.I. și la alegerea modalității de executare

au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații P.B.C., B.C.R. și

S.T.I.

Inculpații P.B.C. și

B.C.R., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și

18 C. proc. pen., au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare

întrucât le-a fost încălcat dreptul la apărare de către instanța de apel care

le-a respins proba cu înscrisuri și cea testimonială, iar în subsidiar,

achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., dat fiind faptul că

inculpatul P.B.C. s-a aflat în concediu de odihnă la data săvârșirii presupusei

infracțiuni și astfel nu putea îndeplini nici un act din sfera de serviciu, iar

șoferul C.B. a arătat că banii au fost dați după trecerea frontierei, în timp

ce alți martori nu au avut depășit termenul de ședere în spațiul european.

Criticile formulate

de inculpat în scris se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Cu ocazia

dezbaterilor inculpatul a mai invocat și cazurile de casare prevăzute de art.

385 pct. 9, 12 și 17 C. proc. pen., fără însă a le dezvolta, motiv pentru care

Înalta Curte constată că au fost invocate formal și cu depășirea termenului

prevăzut de lege.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 9,

12, 17, 17

1

și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art.

385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților

P.B.C., B.C.R. și S.T.I., ca nefondate pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs,

conform dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) și (3) C. proc. pen., se

formulează în scris și trebuie depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile

înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând

examinarea cauzei de către instanță numai sub aspectul cazurilor de casare care

în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în

considerare doar din oficiu.

Ca atare, cazul de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

invocate de cei trei inculpați nu vor fi analizate, întrucât nu a fost formulat

în scris, aceste critici fiind învederate abia în ședința publică de la ultimul

termen de judecată, respectiv din 18 octombrie 2012, deci cu depășirea

termenului stabilit de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În acest context,

înalta Curte va examina recursurile inculpaților P.B.C., B.C.R. și S.T.I., prin

prisma cazului de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., care poate fi invocat din oficiu dacă a influențat asupra hotărârii

în defavoarea lor, dar și a celui de la pct. 17 din același articol față de

ultimul dintre inculpați.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Ca atare, existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, atribut ce este recunoscut doar instanței de prim control

judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpații

P.B.C., B.C.R. și S.T.I. în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință

publică și în scris (doar S.) nu a fost în măsură să evidențieze vreo

contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și

împrejurările de fapt stabilite de către instanța de prim control judiciar,

fiind neîntemeiate susținerile lor potrivit cărora probatoriul administrat în

cauză nu a răsturnat prezumția de nevinovăție sub aspectul infracțiunii de

luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

Instanța de prim

control judiciar, conformându-se dispozițiilor art. 383 C. proc. pen., a

descris în expunerea hotărârii împrejurările de fapt și a făcut o analiză a

probelor care au servit ca temei pentru condamnarea inculpatului S.T.I. sub

aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită, fără să ignore și să

denatureze conținutul declarațiilor martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V.,

E.V. din faza de judecată, dar nici ale martorilor H.V., F. (fostă G.) R.I.,

F.M.B., T.G., A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. de pe

parcursul întregului proces penal.

Din împrejurările de

fapt, corect stabilite de Curtea de Apel Târgu Mureș, rezultă fără echivoc că

inculpatul S.T.I. a acordat un sprijin substanțial și constant coinculpatului

P.B.C., în condițiile în care acesta din urmă pe baza înțelegerii prestabilite

cu șoferii ce asigurau transportul către țară a cetățenilor români cu termenul

de ședere în spațiul Uniunii Europene depășit, le dădea indicații referitoare

la posibilitatea trecerii punctului de frontieră unde controlul actelor se

efectua de S., pentru a se evita aplicarea pe pașaport a interdicției prevăzută

de legislația internă.

De asemenea,

depozițiile martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. potrivit cărora

inculpatul S.T.I. îl însoțea la terminarea programului de lucru pe coinculpatul

P.B.C. la domiciliul său și procesele-verbale de recunoaștere după planșe foto

de către martorii C.D. și A.I.C. a inculpatului S. dovedesc, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, vinovăția acestuia.

De altfel, toate

aceste mijloace de probe fundamentează și acuzațiile de luare de mită ale

inculpatului P.B.C. care în realizarea activității infracționale au fost ajutat

și de nepotul său, inculpatul B.C.R.

În plus, din

declarațiile martorilor V.Gh. junior, C.D. și A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A.,

L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh., H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G.,

A.L.Ș., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. (transportatori sau

călători), coroborate și cu procesele verbale de identificare după planșe foto

a inculpatului P.B.C. ca fiind persoana căreia i-au fost date diferite sume de

bani pentru a nu aplicata interdicția pe pașaport, rezultă că acest inculpat în

virtutea îndatoririlor de serviciu atât în timpul programului normal de lucru,

cât și în afara acestui orar, a asigurat în schimbul unor foloase necuvenite

neînregistrarea călătorilor în baza de date, în activitatea infracțională fiind

ajutat de coinculpatul B.C.R.

În realitate, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din

perspectiva unor raționamente care în opinia inculpaților P.B.C., B.C.R. și

S.T.I. ar putea demonstra lipsa oricărei implicări în activitatea infracțională

desfășurată, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul S.T.I., Înalta Curte

constată că instanța de prim control judiciar în mod corect a schimbat

încadrarea juridică, reținând în sarcina acestuia infracțiunea de complicitate

la luare de mită în condițiile în care acțiunile sale s-au materializat. În

activități de ajutorare a coinculpatului P.B.C. la săvârșirea infracțiunii de

luare de mită, așa cum s-a dezvoltat anterior.

Este lipsită de

relevanță juridică împrejurarea că inculpatul S.T.I. nu avea ca atribuții de

serviciu verificarea respectării termenului de ședere în spațiul Uniunii

Europene și aplicarea pe pașaport a interdicției prevăzute în legislația

internă în condițiile în care acțiunile sale se circumscriu conținutului

constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare de mită, autorul

infracțiunii comițând-o în exercitarea atribuțiilor specifice funcției prin

neexecutarea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Altfel spus,

inculpatul S.T.I. a acordat ajutor funcționarului competent în virtutea

atribuțiilor de serviciu să aplice interdicția pe pașaportul persoanelor care

depășiseră termenul de ședere în spațiul Uniunii Europene, facilitând acestora

trecerea frontierei.

Ca atare, Înalta

Curte constată că nu este incident față de inculpatul S.T.I. nici cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Constatând, așadar, că,

în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I.

Având în vedere că

recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.B.C., B.C.R. și S.T.I.

împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții

inculpați B.C.R. și S.T.I. la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat P.B.C. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM