ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1079/2012

Asupra recursului penai de față,

constată următoarele:

Prin rezoluția din 13 octombrie 2011

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 550/P/2011,

s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de numita Ș.C.V. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art.

272 C. pen.

Plângerea formulată de petiționarul S.N.

împotriva soluției procurorului de caz, în temeiul dispozițiilor art. 278 C.

proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1795/II/2/2011

din 07 noiembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești.

Nemulțumit de modul de rezolvare a

plângerilor sale la nivelul Ministerului Public, petiționarul S.N. a formulat o

nouă plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., pe care a

adresat-o Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința penală definitivă nr. 266

din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul S.N. împotriva rezoluției din data de 13 octombrie 2011, dispusă

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 550/P/2011,

menținându-se rezoluția atacată.

La data de 20 decembrie 2011,

petiționarul S.N. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 266 din 7

decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 971/42/2011.

La termenul fixat pentru soluționarea

recursului, 09 aprilie 2012, constatând că instanța de recurs nu poate lua act

de manifestarea de voință a petiționarului de retragere a căii de atac întrucât

calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege, principiul disponibilității

părții operând numai în cadrul jurisdicțiilor prevăzute de lege, Înalta Curte,

din oficiu, în temeiul art. 385

5

pct. l lit. a) teza a ll-a C.

proc. pen., raportat la art. 278 alin. (1

0

) C. proc. pen., a pus în

discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar.

Excepția invocată este întemeiată

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un

cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită,

cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5,

6 și 13 din C.A.D.O.L.F.

În consecință, revine părții interesate

obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută

în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea

procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii

acestora, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39

din

Legea nr. 202/2010 au modificat

prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea

judecătorului, pronunțată potrivit alin. 8 al aceluiași text de lege, este

definitivă.

Prin urmare, se constată că sentința

penală nr. 266 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată sub imperiul modificărilor

legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte

din categoria hotărârilor supuse recursului.

În consecință, recursul declarat de

petiționarul S.N. împotriva unei hotărâri care nu intră în categoria

hotărârilor prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen., ce pot fi

recurate, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, cererile formulate de

petent neputând fi valorificate decât în cadrul legalei investiri a instanței

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul S.N. împotriva sentinței penale nr. 266

din

7 decembrie 20II a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

09 aprilie 2012.