ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1079/2012

Asupra recursului penai de față, constată următoarele: Prin rezoluția din 13 octombrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 550/P/2011, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numita Ș.C.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 272 C. pen. Plângerea formulată de petiționarul S.N. împotriva soluției procurorului de caz, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1795/II/2/2011 din 07 noiembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Nemulțumit de modul de rezolvare a plângerilor sale la nivelul Ministerului Public, petiționarul S.N. a formulat o nouă plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., pe care a adresat-o Curții de Apel Ploiești. Prin sentința penală definitivă nr. 266 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.N. împotriva rezoluției din data de 13 octombrie 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 550/P/2011, menținându-se rezoluția atacată. La data de 20 decembrie 2011, petiționarul S.N. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 266 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 971/42/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 09 aprilie 2012, constatând că instanța de recurs nu poate lua act de manifestarea de voință a petiționarului de retragere a căii de atac întrucât calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege, principiul disponibilității părții operând numai în cadrul jurisdicțiilor prevăzute de lege, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 5 pct. l lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., raportat la art. 278 alin. (1 0 ) C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar.

Excepția invocată este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din C.A.D.O.L.F. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. 8 al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, se constată că sentința penală nr. 266 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului. În consecință, recursul declarat de petiționarul S.N. împotriva unei hotărâri care nu intră în categoria hotărârilor prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen., ce pot fi recurate, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, cererile formulate de petent neputând fi valorificate decât în cadrul legalei investiri a instanței În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul S.N. împotriva sentinței penale nr. 266 din 7 decembrie 20II a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 aprilie 2012.