ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3030/2014

Asupra conflictului

negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 martie 2014

pe rolul Judecătoriei Oradea, secția civilă, sub nr. 7907/271/2014, Biroul

executări civile din cadrul Judecătoriei Oradea, prin judecătorul delegat, a

solicitat, în temeiul art. 399 și urm. C. proc. civ., în contradictoriu cu

intimații A.D. și SNTFC C.C. SA - Regionala de Transport Feroviar Călători

Timișoara, să se constate intervenită prescripția executării sancțiunii muncii

în folosul comunității aplicate intimatului A.D. prin Sentința civilă nr.

1747/2012 din 02 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția

civilă, în Dosarul nr. 16064/271/2011.

În motivarea cererii,

s-a susținut că sentința civilă ce constituie titlul executoriu în cauză a

rămas definitivă prin nerecurare, astfel că au devenit incidente dispozițiile

art. 21

1

din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii

prestării unei activități în folosul comunității, potrivit cărora executarea se

prescrie în termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care

s-a aplicat sancțiunea.

Prin Sentința civilă nr.

5135/2014 din 06 mai 2014, Judecătoria Oradea, secția civilă, a admis excepția

propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, în baza art. 158, 159

pct. 3 coroborate cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroșani, reținând, în esență

că instanța de executare este cea care soluționează contestația la executare,

astfel că a dat eficiență dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora instanța de executare este cea în circumscripția căreia se află

domiciliul debitorului și unde se face executarea. În raport de faptul că prin

titlul executoriu s-a dispus executarea de către intimat a muncii în folosul

comunității în municipiul Petroșani și în baza normei legale precitate,

instanța inițial sesizată și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

Petroșani.

Pe rolul acestei din

urmă instanțe, cauza a fost înregistrată la 10 iunie 2014 sub același număr de

dosar.

Prin Sentința civilă

nr. 2116/2014 din 26 iunie 2014, Judecătoria Petroșani, verificându-și din

oficiu competența, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată

din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Oradea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției

pronunțate, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile procesual civile ce reglementează contestația la executare.

În acest sens a

arătat că Biroul executări civile din cadrul judecătoriei nu are personalitate

juridică, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 42 C. proc. civ. de la 1865 nu

poate sta în judecată în calitate de reclamant, precum și că nu are calitatea

de creditor în cauză, nefăcând dovada titlului executoriu care să-i ateste

dreptul de creanță sau obligația pe care intimatul nu și-a îndeplinit-o față de

creditorul său.

Totodată, Judecătoria

Petroșani a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile din Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea

Plenului CSM nr. 387/2005 în raport de care, Judecătoria Oradea fiind cea care

p dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului A.D. cu cea a

muncii în folosul comunității, doar aceasta poate constata, respectiv

înregistra, ineficacitatea măsurii ca urmare a neexecutării sancțiunii în

termenul de 2 ani prevăzut de art. 21

1

din O.G. nr. 55/2002.

De asemenea, având în

vedere declinarea reciprocă de competență teritorială, în baza art. 21 și art.

22 C. proc. civ. de la 1865, instanța a constatat conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

vederea soluționării acestuia.

Analizând actele

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină,

Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în

favoarea Judecătoriei Oradea, pentru următoarele considerente:

În speță, Biroul

executări civile din cadrul Judecătoriei Oradea a învestit instanța cu

soluționarea unei cereri prin care a solicitat să se constate, conform art. 21

1

din O.G. nr. 55/2002, prescrierea sancțiunii dispuse împotriva intimatului A.D.

pin Sentința civilă nr. 1747/2012 din 02 februarie 2012, pronunțată de Secția

Civilă a acestei instanțe în Dosarul nr. 16064/271/2011.

Delimitarea

atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale

competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele

de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția

situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială

exclusivă, de ordine publică.

Astfel, față de

caracterul de ordine privată al competenței prevăzute de art. 400 alin. (1)

coroborat cu art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în

considerarea dispozițiilor art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159

1

alin. (3) din același Cod, potrivit cărora necompetența de ordine privată poate

fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este

obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, constată că, din punct

de vedere teritorial, competența a rămas câștigată în favoarea Judecătoriei

Oradea, întrucât intimații nu a invocat necompetența teritorială a instanței

inițial învestite, care, din oficiu, nu era în drept să o ridice.

Totodată, instanța

supremă reține că art. 83 alin. (1) pct. 5 din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.

387/2005 statuează că pentru evidența activității instanțelor se întocmește și

se păstrează Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor civile,

în care se ține evidența creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești

pentru care executarea se face din oficiu, inclusiv cele care provin din amenzi

contravenționale.

De asemenea, reține

că potrivit art. 126 din subsecțiunea §2 privind punerea în executare a

sancțiunilor contravenționale și a altor dispoziții civile din hotărârile

judecătorești, Secțiunea a VII-a - Punerea în executare a hotărârilor din

regulamentul anterior menționat, astfel cum a fost modificat prin punctul 44

din Hotărârea nr. 79/2014 începând cu 01 februarie 2014:

(1) Lucrările privind

punerea în executare a hotărârilor civile prin care s-au aplicat sancțiuni

contravenționale sau prin care s-a înlocuit sancțiunea obligării

contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității se

întocmesc de grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări civile sau

de către o altă persoană desemnată de președintele instanței.

(2) În registrul de

executări privind aceste sancțiuni se vor înscrie, în ordinea lor numerică, a

doua zi după pronunțare, toate hotărârile pronunțate. Înscrierea se face prin

menționarea numelui contravenientului, al organului administrativ care a propus

sancționarea, precum și al primăriei de care aparține locul în care

contravenientul execută sancțiunea obligării la prestarea unei activități în

folosul comunității.

(3) Pozițiile din

registru se vor închide numai după ce:

a) a fost confirmată

începerea prestării activității în folosul comunității de către primarul căruia

i s-a trimis mandatul de executare;

Astfel, Înalta Curte

reține, în raport de textele legale precitate, referitoare la punerea în

executare a sancțiunilor contravenționale, că obiectul cererii deduse judecății

nu vizează o acțiune cu caracter jurisdicțional, ci doar administrativ. Așadar,

față de faptul că Judecătoria Oradea este instanța care a dispus înlocuirea

sancțiunii amenzii cu cea a muncii în folosul comunității, această măsură fiind

trecută în evidențele sale, numai această instanță poate constatata, respectiv

înregistra, ineficacitatea măsurii ca urmare a neexecutării sancțiunii în

termenul de 2 ani prevăzut de art. 21

1

din O.G. nr. 55/2002.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 7 și 15 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic

al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, potrivit cărora

competența în materie aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția și că sancțiunea prestării unei activități în folosul

comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin

emiterea unui mandat de executare.

Așa fiind, Înalta

Curte, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea,

căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN