- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 21 octombrie 2008
Decizia nr. 2977/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 115/2007 a Tribunalului Gorj
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 115 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Gorj, secția comercială și contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D.G.N.D.S. SA Târgu - Jiu împotriva pârâtei A.P. Târgu Jiu și a dispus obligarea pârâtei la despăgubiri în sumă de 101.056,58 lei și la 3.268 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. În considerentele sentinței s-a reținut că, în baza contractului părților din 15 decembrie 2005, reclamanta a furnizat pârâtei gaze naturale, iar pentru perioada 15 decembrie 2005 - 28 februarie 2006, iar pentru perioada 15 decembrie 2005 - 28 februarie 2006, aceasta nu a achitat contravaloarea gazelor, nerespectând prevederile contractuale de plată a prețului în cuantum de 101.056,58 lei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Curte de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 37 din 7 februarie 2008, prin care a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 122.477,37 lei reprezentând contravaloare consum gaze și la 3696,76 lei cheltuieli de judecată la fond. De asemenea, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 664,02 lei. Instanța de apel a considerat că pârâta datorează contravaloarea gazelor furnizate pentru întreaga perioadă solicitată de reclamantă dat fiind că furnizarea s-a efectuat în mod nemijlocit către beneficiar, în conformitate cu protocolul din 5 decembrie 2005. S-a mai reținut că pentru perioada 1-5 decembrie 2005, apelanta reclamantă nu a făcut dovada furnizării de gaze naturale către pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.P. Târgu Jiu prin care a susținut că protocolul din 5 decembrie 2005 nu poate fi luat în considerare întrucât nu l-a semnat. Recursul nu este timbrat. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau cel mai târziu până la primul termen de judecată stabilit de instanță. Cum recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru anticipat, instanța a stabilit contravaloarea taxei la suma de 1.652,37 lei și 6 lei timbru judiciar și a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a face dovada plății până la primul termen de judecată stabilit la 21 octombrie 2008. La acest termen, constatându-se ca fiind legală procedura de citare și că recurenta nu s-a conformat Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995 și ca anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta A.P. Târgu-Jiu împotriva Deciziei nr. 37 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.