ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1022/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 365 din 18 februarie 2008 pronunțată în dosar nr. 350/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A.T.A.C.F.L. Turda împotriva pârâtei SC E.G.R. SA, sucursala Cluj, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 198.108,80 lei reprezentând despăgubiri, cu o dobândă comercială egală în sumă de 127.658,60 lei datorată până la data de 30 aprilie 2004 precum și pentru viitor, calculată până la data achitării integrale a debitului, pârâta a mai fost obligată și la plata sumelor de 7.978,26 lei și 20.005,03 lei taxe judiciare de timbru, 5 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu expertiză.

Totodată s-a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect interpretarea clauzelor contractuale și ca neîntemeiată în privința capătului de cerere referitor la plata despăgubirilor. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că litigiul a fost generat de modul de derulare a contractului de furnizare a gazelor naturale din 1995 în vigoare până la data de 1 ianuarie 2000, din 1 ianuarie 2000, în vigoare până la data de 1 aprilie 2001 și din 2001 aflat în vigoare și la data formulării cererii de chemare în judecată.

Prin aceste contracte, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantei în calitate de consumator gazele naturale necesare beneficiarului pentru prepararea apei calde menajere și a energiei termice, pe care reclamanta, la rândul ei, a livrat-o populației, contravaloarea gazelor naturale urma să fie achitată de reclamantă, conform convenției, în funcție de valoarea consumului zilnic, semidecadal, decadal sau lunar, existând și un termen în care se putea face plata și anume data de 20 a lunii următoare celei de consum. Obligația de a măsura cantitățile de gaze naturale livrate revenea pârâtei, în calitate de furnizor, contorizarea fiind realizată cu echipamente montate de către aceasta.

Dat fiind faptul că reclamanta a demarat un amplu proces de modernizare a instalațiilor proprii folosite pentru prepararea apei calde menajere și a energiei termice, ce a constat în înlocuirea vechilor instalații cu unele de randament constant și ridicat a constatat că există diferențe în privința cantităților de gaze, pretins livrate de pârâtă și cele înregistrate de reclamantă, motiv pentru care aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 198.108,80 lei reprezentând prețul achitat în perioada iunie 1999 – iunie 2002 pentru cantitățile de gaze naturale care nu au fost livrate în realitate de către pârâtă, a sumei de 127.658,60 lei cu titlu de dobândă comercială legală calculată până la data de 30 aprilie 2002, precum și pentru viitor până la achitarea integrală a debitului; s-a mai solicitat și constatarea inexistenței dreptului pârâtei de a solicita plata sumei de 175.405,34 lei reprezentând prețul unor cantități de gaze naturale care nu au fost livrate reclamantei în aceeași perioadă, anterior menționate.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, prima instanță a apreciat susținerile referitoare la motivarea în drept a cererii de chemare în judecată reprezintă o chestiune ce vizează fondul litigiului, motiv pentru care excepția a fost analizată ca fiind o apărare de fond. De asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în considerarea faptului că termenul de prescripție nu curge de la data emiterii facturilor astfel cum a susținut pârâta, ci de la data efectuării plății de către reclamantă a prețului achitat în plus pentru gazele naturale ce nu i-au fost livrate. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă cu motivarea că în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G.

nr. 27/2004 privind măsurile de diminuare a arieratelor din economie, între pârâtă și A.V.A.S. a operat o cesiune legală de creanță privind suma pe care o avea de recuperat de la reclamantă, Tribunalul a arătat că pretențiile deduse judecății au rezultat din contractele încheiate între părțile din litigiu, astfel încât prin încheierea din 11 iunie 2005, a respins ca nefondată și această excepție. Referitor la fondul litigiului, prima instanță, a reținut în baza expertizelor tehnice judiciare efectuate în cauză că în perioada iunie 1999 – iunie 2002, pârâta a facturat mai mult decât contravaloarea gazelor naturale livrate efectiv reclamantei. În acest sens, proba științifică a relevat faptul că în perioada din litigiu contoarele pârâtei au măsurat cu erori mari cantitățile de gaze furnizate reclamantei care beneficia de sisteme moderne de măsurare, chiar neavizate de către pârâtă, dar mult mai exacte.

S-a constatat astfel că deși aparatele de măsurat ale pârâtei aveau certificate de aprobare eliberate de către Biroul Român de Metrologie, nu mai erau compatibile cu injectoarele de gaz automatizate ale reclamantei, motiv pentru care în repetate rânduri reclamanta a solicitat pârâtei să-și modernizeze la rândul său sistemele de măsurare a cantității de gaze naturale pe care pretindea că le livrează, aceasta procedând ca atare doar în anul 2002. În consecință, a reținut Tribunalul, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 992 C. civ., în baza căruia urmează a fi admise primele două capete de cerere, deoarece este evident că reclamanta nu datorează contravaloarea facturilor emise de pârâtă pentru cantitățile de gaze naturale care nu au fost în realitate livrate.

În privința petitului trei, prima instanță apreciind că pretenția reclamantei este nefondată, a respins-o ca atare, cu motivarea că doar în ipoteza în care pârâta îi va solicita plata sumei de 175.405,34 lei, dacă nu se va ajunge la o înțelegere, instanța va putea analiza temeinicia acestor susțineri. Cererea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect interpretarea clauzelor contractelor din litigiu, a fost respinsă ca inadmisibilă în considerarea faptului că în lipsa unei solicitări exprese de a fi obligată partea adversă la a da, a face sau a nu face ceva, instanța nu are la ce să se raporteze pentru a interpreta clauzele convenției părților.

Referitor la capătul de cerere reconvențională având ca obiect plata despăgubirilor prima instanță a reținut că acesta este neîntemeiat pentru aceleași motive care au determinat admiterea acțiunii principale, în sensul că pârâta nu poate pretinde justificat plata contravalorii unor cantități de gaze naturale care nu au fost livrate. Raportat la măsura în care pretențiile reclamantei au fost admise, pârâta a fost obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu pentru expertiză. Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 150 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a reținut în argumentarea deciziei că sunt nefondate criticile referitoare la temeiul de drept avut în vedere de Tribunal, în sensul că sumele solicitate de reclamantă nu pot fi pretinse cu titlu de plată nedatorată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii în baza art. 992 C. civ., respectiv să nu fi existat o datorie în sarcina reclamantei, iar plata să fi fost făcută din eroare. Astfel, arată Curtea de Apel, este evident, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta face trimitere la raporturile contractuale dintre părți, chiar dacă în mod greșit indică drept temei al răspunderii civile art. 992 C. civ. și îmbogățirea fără justă cauză, Tribunalul nu a analizat acțiunea din această perspectivă ci a obligațiilor contractuale asumate și pe baza expertizelor efectuate în cauză ale cărei concluzii nefiind infirmate fac dovada deplină a susținerilor reclamantei.

În plus, reține instanța de apel, chiar dacă în contract s-a prevăzut modalitatea de înregistrare și plată a consumului de gaz, în măsura în care în executarea obligațiilor asumate de pârâtă se constată erori de înregistrare, acestea trebuie corectate, ceea ce nu are semnificația înlăturării dreptului reclamantei de a verifica prin mijloace proprii cantitatea de gaz livrată și valoarea pretențiilor pârâtei, și de asemenea, nu echivalează cu o încălcare a clauzelor contractului.

În acest context și cererea reconvențională a fost corect respinsă ca inadmisibilă în privința solicitării de a se realiza interpretarea clauzelor contractuale, dezlegarea dată acestei cereri este corectă, în raport de obiectul formulat, motiv pentru care solicitarea apelantei de a se dispune anularea părții din dispozitivul sentinței prin care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru că în realitate aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a încheierii contractului de cesiune cu A.V.A.S. , a fost respinsă de instanța de apel care a apreciat că această cerere excede cadrul procesual fixat în fața primei instanțe. De asemenea, față de soluția dată asupra cererii reconvenționale, s-a constatat că au fost acordate cheltuieli de judecată proporțional cu valoarea pretențiilor admise, cu luarea în considerare și a celor efectuate în celelalte etape procesuale, astfel încât a fost respinsă și această critică.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC E.G.R. SA Regiunea Nord, sucursala Cluj, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prima critică vizează aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de apel motivează decizia, la fel ca și prima instanță, pe raporturile contractuale dintre părți, deși reclamanta a indicat drept temei al pretențiilor sale principiul îmbogățirii fără justă cauză. În consecință, arată recurenta, instanța de apel trebuia să țină seama de prevederile contractelor din litigiu și să indice clauzele contractuale a căror încălcare a determinat obligarea sa la plata sumelor solicitate de reclamantă, cu atât mai mult cu cât expertizele efectuate în cauză sunt pur teoretice având la bază doar datele provenite de la reclamantă, nefiind probe certe care să justifice soluția instanței de apel.

Pe de altă parte, măsurarea și facturarea gazelor s-a făcut cu aparate verificate metrologic, motiv pentru care în mod eronat s-a reținut că nu s-a făcut dovada contrară a constatărilor experților. De asemenea, în privința modului de soluționare a cererii reconvenționale, instanța de apel a considerat eronat că sentința primei instanțe hotărăște doar pentru interpretarea clauzelor contractuale și a respins ca inadmisibilă această cerere, când în realitate aceasta a avut două petite, iar critica din apel a vizat capătul de cerere respins ca nefondat, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării, mai ales că prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit faptul că pretențiile solicitate prin cererea reconvențională au rămas fără obiect, motiv pentru care aceasta trebuia respinsă ca atare.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la temeiurile de drept anterior menționate – cu precizarea că deși recurenta invocă în drept și dispozițiile art. 304 pct. 8, dezvoltarea criticilor nu relevă și incidența acestor prevederi ci doar a art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. – Curtea constată că este nefondat. Astfel, în privința primului motiv, se va reține că în mod corect ambele instanțe au analizat cauza dedusă judecății din perspectiva răspunderii contractuale cu argumentarea corectă că divergențele au fost determinate de modul de desfășurare a contractului încheiat între părți, ajungând, în sinteză, la concluzia că reclamanta este îndreptățită să obțină contravaloarea produselor achitate, dar care în realitate nu i-au fost livrate.

În acest context, instanța de apel, justificat a arătat că existența clauzei contractuale conform căreia măsurarea consumului de gaz se efectuează prin contoare de măsurare omologate nu poate fi interpretată drept o renunțare a reclamantei la dreptul de a verifica în concret cantitatea de gaz livrat și, în consecință prețul datorat, deoarece tocmai în temeiul contractului este posibilă reglarea obligațiilor reciproce ale părților. Față de această analiză, este evident nefondată critica recurentei, atât în privința schimbării de către instanțe a temeiului de drept al acțiunii reclamantei, cât și a lipsei examinării cauzei sub aspectul răspunderii contractuale. Cât privește interpretarea eronată a probelor, se va reține că potrivit art. 304 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât aceste critici vizând motive de netemeinicie, care exced controlului de legalitate nu vor fi examinate, întrucât modul de interpretare a probatoriilor este atributul exclusiv al instanței de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac. Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat, în condițiile în care instanța de apel a reținut că raportat la obiectul cererii reconvenționale aceasta a fost în mod corect soluționată de prima instanță, în sensul respingerii. Sub acest aspect, se impune și precizarea că recurenta a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii reconvenționale ca fiind rămasă fără obiect și nu ca neîntemeiată, argumentând această cerere prin încheierea contractului de cesiune cu A.V.A.S.

, deși pentru acest motiv a invocat în fața Tribunalului excepția lipsei calității procesuale pasive, care a fost respinsă, iar prin apelul declarat nu a formulat nicio critică în această privință. În concluzie, reținând că decizia recurată este legală va fi menținută, ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat conform art. 312 alin. ( 1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.G.R. SA Regiunea Nord, sucursala Cluj, împotriva deciziei nr. 150 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.