ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.N.I., a casat sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamanta A.D.N., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Reclamanta a formulat contestație împotriva raportului de evaluare întocmit de A.N.I., prin care s-a reținut că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât, prin Adresa nr. 10506 din 21 mai 2010 emisă de Secretariatul General al Guvernului, a avizat Nota Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" nr. 5968 din 21 mai 2010, având ca obiect atribuirea spațiului de 105,2 mp situat la parterul imobilului din M.B., sector 3, pentru o perioadă de 1 an, Asociației "C.P.S.D.F.". De asemenea, prin Adresa nr. 10506 din 2 iunie 2010, emisă de Secretariatul General al Guvernului, a fost aprobată extinderea termenului de atribuire de la 1 an la 5 ani, pentru același spațiu atribuit asociației respective, condusă de T.A., soțul intimatei.

Prin urmare, intimata a participat la luarea unor decizii care au produs un folos material acestuia, încălcând astfel dispozițiile art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a raportului de evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost dovedit folosul material, condiție pentru a se reține existența conflictului de interese, conform art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat raportul de evaluare contestat în cauză, reținându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un folos material pentru sine, pentru soțul sau rudele de gradul I, pentru a se reține existența conflictului de interese în ceea ce o privește pe reclamantă. Instanța de recurs a observat că aspectele invocate de reclamantă în susținerea nulității absolute a raportului de evaluare, legate de neretroactivitatea legii și de încălcarea art. 15 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi sancționat pentru fapte neincriminate la data săvârșirii acestora, dar și legate de dreptul de apărare, la informare, la o citare corespunzătoare, nu au fost reținute de instanța de fond, ca fiind întemeiate, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinței, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție.

Pe de altă parte, a reținut că recursul formulat de A.N.I., care este fondat, vizează aplicabilitatea prevederilor legale privind conflictul de interese, conform art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În concret, instanța de recurs a apreciat că se impune a se lămuri dacă a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la un "interes personal de natură patrimonială", respectiv "folos material pentru sine, pentru soțul său sau rudele de gradul I" pentru a se reține conflictul de interese în ceea ce o privește pe reclamantă.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs a constatat că intimata-reclamantă, în calitatea sa de secretar general al Guvernului, a aprobat, prin Adresa nr. 10506 din 21 mai 2010, Nota RA-APPS nr. 5968 din 21 mai 2010, Cererea de atribuire cu nr. 5968 din 20 mai 2010, către Asociația "C.P.S.D.F.", aflată în curs de dobândire a personalității juridice, a spațiului în suprafață de 105,20 mp situat la parterul imobilului din str. M.B. sector 3, București, în vederea stabilirii sediului social al asociației, pe o perioadă de un an. Adresa nr. 20/10506 din 21 mai 2010, semnată de reclamantă, a fost anulată prin Adresa nr. 20/10506 din 2 iunie 2010, emisă tot de reclamantă în calitatea sa de secretar general al Guvernului, prin care s-a aprobat atribuirea spațiului asociației pe o perioadă de 5 ani, însă Contractul de închiriere/locațiune cu nr. AA a fost încheiat la 1 iunie 2010, pe o perioadă de 5 ani, anterior aprobării.

Instanța de recurs a reținut că un aspect necontestat este faptul că membru fondator și președinte al asociației este soțul reclamantei, T.A., care, potrivit actului constitutiv, a adus ca aport suma de 350 RON la constituirea patrimoniului social al acesteia. Aprobările pentru atribuirea spațiului au fost acordate și semnate de intimata-reclamantă, în calitate de secretar general al Guvernului, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, RA-APPS "este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de aceasta atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort." Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) și (4) din H.G.

nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea RA-APPS, cu modificările și completările ulterioare, atribuirea spațiului și încheierea contractului de închiriere nu se puteau realiza fără aprobarea Secretariatului General al Guvernului, respectiv a reclamantei. Este adevărat că atribuirea se putea face, în condițiile legii, și către fundații sau asociații, dar la momentul acordării/semnării aprobării, asociația menționată nu dobândise personalitate juridică și deci nu se încadra în categoria subiectelor enumerate de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 60/2005, care puteau beneficia de atribuirea spațiilor deținute de RA-APPS, aprobarea intervenind la 2 iunie 2010, ulterior încheierii Contractului de locațiune nr. AA din 1 iunie 2010. Astfel, prin actele emise în termen foarte scurt cu aprobarea reclamantei, asociației i-a fost facilitată posibilitatea de a face dovada sediului în vederea obținerii personalității juridice, potrivit cerinței impuse de art. 5 din O.G.

nr. 26/2000, în condiții avantajoase patrimonial, fiind de notorietate că RA-APPS practică chirii mult mai scăzute decât cele de pe piața imobiliară liberă. Mai mult, aprobarea a vizat inclusiv posibilitatea de a se încheia contractul de închiriere, inclusiv plata chiriei la o dată nedeterminată ce era lăsată la libera apreciere, după dobândirea personalității juridice, fapt ce era în favoarea solicitantei. În acest context, este evident faptul că deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea reținută anterior au fost influențate de calitatea pe care soțul său o deținea în cadrul asociației și care participase cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acesteia, afectând imparțialitatea, respectiv atitudinea neutră la care aceasta era obligată în virtutea funcției deținute, de secretar general al Guvernului.

Prin urmare, instanța de recurs a apreciat că există un interes personal de natură patrimonială prin faptul că un membru al familiei reclamantei, respectiv soțul său, implicat patrimonial, era membru fondator și președintele asociației ce a solicitat și a beneficiat de spațiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care deținea funcția de secretar general al Guvernului, în condițiile reținute în raport de înscrisurile existente la dosar. Implicarea patrimonială a soțului său și acordarea aprobării închirierii spațiului de reclamantă asociației unde acesta avea calitățile menționate, în situațiile de fapt expuse, confirmă inclusiv folosul material al soțului. Reclamanta, în raport cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, avea obligația de a nu emite vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice deținute care produce un folos material pentru soțul său.

Prin aprobările date în maniera expusă, având ca obiect atribuirea spațiului menționat și vizat de asociația al cărei președinte și membru fondator era soțul său, implicat patrimonial, căruia evident i-a fost produs un folos material, a încălcat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum este prevăzut de art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003. Prin contestația înregistrată la data de 16 iulie 2013, intimata-reclamantă a cerut anularea Deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 654/2/2012, prin care s-a admis recursul formulat de A.N.I., s-a casat sentința instanței de fond, respectiv Sentința nr. 3526 din 25 mai 2012, și s-a respins acțiunea promovată de A.D.N.

având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 2277/6/II din 16 ianuarie 2012 emis de A.N.I., ca neîntemeiată, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației formulate, intimata-reclamantă susține că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5036/2013 cuprinde dispoziții prin care se încalcă normele de competență generală a instanței judecătorești, cu nerespectarea art. 1 alin. (4) din Constituție, al principiului separației și echilibrului puterilor în stat, al art. 162 alin. (2) din Constituție, susținând în acest sens că prin considerentele deciziei contestate s-au completat motivele din Raportul de evaluare al A.N.I., încălcându-se atribuțiile puterii executive ale A.N.I.

și totodată s-a substituit puterii legislative întrucât a apreciat și interpretat o nouă definiție a conflictului de interese pentru ocupantul funcției de secretar general al Guvernului, extinzând prevederile art. 70 și 72 din Legea nr. 161/2003 și al categoriilor de persoane la care se referă prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și la funcția de secretar general al Guvernului. Totodată, contestatoarea a susținut că decizia instanței de recurs a fost motivată prin trimiteri la împrejurări și situații care nu au fost puse, în prealabil, în discuția părților cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, ale art. 13 și 14 C. proc.

civ. care reprezintă esența unui proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situație care se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., pentru că soluția dată în recurs este rezultatul unor erori materiale procedurale prilejuite de nepunerea în discuția părților anterior, a aspectelor semnalate ulterior prin decizia pronunțată. Contestatoarea a susținut că pe lângă aceste erori materiale se adaugă și erori care privesc aprecierea unor probe ignorate privind cuantumul chiriei, care nu era preferențial, cu datele la care s-au transmis aprobările, cu semnatarii cererilor de atribuire a spațiului și a contractului de închiriere. În drept, au fost invocate prevederile art. 317, art. 318 C. proc.

civ., ale Legii nr. 24/2000, Legii nr. 26/2000, Legii nr. 161/2003, ale Convenției și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului. Printr-o completare a contestației în anulare formulate contestatoarea a susținut că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale produse de aprecierea greșită a faptului că A.N.I. era în luna mai - iunie 2010, instituție competentă să verifice și să întocmească rapoarte de evaluare pentru fapte probabile de conflict de interese de natură administrativă, deși activitatea A.N.I. era suspendată în perioada 14 aprilie 2010 - 1 octombrie 2010 ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Totodată, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a verificat susținerea din întâmpinare privind refuzul A.N.I.

de a depune sesizarea în baza căreia a întocmit raportul de evaluare, prin această eroare materială încălcându-se dreptul la apărare și accesul la un proces echitabil pentru reclamantă, cât și încălcarea în pronunțarea deciziei de către instanța de recurs a principiilor contradictorialității, al disponibilității și a dreptului la apărare. Intimata A.N.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare formulate arătând în esență că aspectele invocate nu se regăsesc în cele limitativ prevăzute de dispozițiile legale invocate ca temei de drept, respectiv art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, decizia contestată având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A.D.N.

Contestația în anulare s-a întemeiat în mod generic pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 317 pct. 2 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Examinând motivele invocate prin contestația în anulare formulată în cauză din perspectiva acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât acestea nu vizează încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la care se referă dispozițiile art. 159 C. proc. civ. Susținerile contestatoarei potrivit cărora prin decizia atacată s-au încălcat atribuțiile puterii executive ale A.N.I.

prin completarea motivelor reținute din Raportul de evaluare contestat, cât și cele referitoare la faptul că instanța s-ar fi substituit puterii legislative în ceea ce privește interpretarea unui act normativ sunt nefondate și nu pot fi primite, având în vedere că acestea exced prevederilor restrictive ale dispozițiilor art. 317 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea temei legal invocat de contestatoare, respectiv dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., care reglementează exercitarea contestației în anulare specială, Înalta Curte, examinând susținerile contestatoarei, constată că acestea nu pot fi încadrate în motivele legale expres prevăzute pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare, respectiv atunci când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Astfel, în ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit cărora, la pronunțarea deciziei instanța printr-o greșeală materială, fără a observa și corela datele prezentate de contestatoare, ar fi dezlegat cauza pe baza unor susțineri greșite, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În fapt, aspectele invocate nu pot fi considerate ca reprezentând o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., text care vizează greșeli materiale cu caracter procedural și care nu necesită o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În speță, însă, susținerile contestatoarei nu vizează aspectele formale judecății, ci vizează modul în care instanța de recurs a interpretat sau aplicat eronat prevederile legale referitoare la soluționarea cauzei pe fondul ei. În fapt, contestația în anulare formulată reprezintă o reluare a argumentelor invocate prin acțiune, aceste aspecte fiind deja analizate de instanța ce a soluționat recursul. Cum prin contestația în anulare formulată se dorește în realitate o rejudecare a recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

De altfel, această soluție este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în mod constant Curtea reamintind faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține rejudecarea cauzei, contestația în anulare neavând semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci aceasta trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale de atac extraordinară nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent faptul că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție.

În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.D.N. împotriva Deciziei nr. 5036 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ