ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 437/2013

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 172 din 7 martie 2012 a Tribunalului București – Secția I Penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul S.H. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată la data de 11 martie 2011 pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, condamnatul S.H. a solicitat rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 302 din 02 noiembrie 1998 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că a fost judecat și condamnat la o pedeapsă cu privare de libertate pentru infracțiunea de tentativă la omor, infracțiune pe care nu a săvârșit-o.

De asemenea petentul a mai precizat că la momentul judecării nu se afla în România. În esență, a solicitat admiterea cererii de rejudecare după extrădare. S-au atașat dosarele nr. 6068/1997 al Tribunalului București - Secția I Penală, dosarul de urmărire penală nr. 2408/P/1996, dosarul nr. 33277/3/2011 al Tribunalului București - Secția a II-a Penală și dosarul nr. 12721/299/2011 al Judecătoriei sectorului 1 București. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 302 din 02 noiembrie 1998 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, petentul S.H. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Potrivit adresei din data de 14 noiembrie 2011 emisă de Biroul executări penale în dosarul nr. 18186/3/2011 condamnatul S.H. a fost extrădat din Bulgaria la data de 29 octombrie 2010 în vederea executării MEPI nr. 411 din 25 noiembrie 1998 emis în baza sentinței penale nr. 283 din 30 iunie 1998. Constatând în această situație și din verificarea dosarului de fond că petentul-condamnat a fost judecat fără a fi prezent la niciun termen de judecată, iar ulterior a fost extrădat în vederea executării pedepsei de 7 ani, aplicată prin sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998, instanța a apreciat cererea de rejudecare a sa ca fiind admisibilă în principiu și a dispus reluarea cercetării judecătorești.

A fost audiată partea vătămată S.V. care și-a menținut declarațiile date anterior în cauză, arătând că în data de 25 noiembrie 1995 se afla în localul SC D.A. SRL în comuna Dobroiești și că la un moment dat a sosit inculpatul care se afla în stare de ebrietate și care le-a cerut tuturor aflați în local să-l părăsească. Deși, partea vătămată l-a rugat să-l lase să termine de servit băutura inculpatul a continuat să-l împingă, i-a dat două palme după care i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona abdominală partea stângă. Inculpatul fiind audiat a negat atât împrejurarea că a avut cuțit sau alt obiect tăietor asupra sa, cât și orice agresiune asupra părții vătămate cu vreun obiect ascuțit. Singurul aspect pe care acesta l-a recunoscut a fost cel privitor la înlăturarea clienților din magazin și la aplicarea unei lovituri cu pumnul părții vătămate S.V.

Au fost audiați și martorii B.S.G. și Ș.M. care și-a menținut declarațiile date în primul proces penal însă au negat că ar fi văzut efectiv momentul la care S.V. a fost înjunghiat. Ambii martori au confirmat existența unei altercații între cei doi și au confirmat că la un moment dat cei doi s-au aflat în afara localului. Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că se mențin concluziile și argumentele de condamnare ale inculpatului expuse în sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, atât în ceea ce privește situația de fapt, temeiurile de drept cât și aspectele referitoare la individualizarea pedepsei.

Astfel, concluziile raportului de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de partea vătămată, s-au coroborat cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați în cauză și în plus, chiar inculpatul a recunoscut existența unui conflict între acesta și partea vătămată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul S.H., criticând-o ca fiind netemeinică și care a solicitat admiterea apelului, deoarece la instanța de fond nu a fost audiat un martor esențial pentru aflarea adevărului. Prin decizia penală nr. 304 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.

Împotriva deciziei penale nr. 304 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în termen legal a declarat recurs condamnatul S.H., solicitând admiterea cererii sale de rejudecare și achitarea întrucât nu a comis infracțiunea pentru care este condamnat, lipsind din țară la data când se reține că s-a comis fapta. Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin încheierea din 15 noiembrie 2011, Tribunalul București – Secția I Penală a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de recurent, iar în procedura rejudecării au fost audiați condamnatul, partea vătămată S.V., precum și martorii B.S.G.

și Ș.M. În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanță a nesocotit dispozițiile deciziei nr. 2074 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat că cererea de rejudecare formulată de condamnat este inadmisibilă. Fiind însă investită cu recursul condamnatului, Înalta Curte va analiza pe fond cererea de rejudecare, neputând să creeze acestuia o situație mai grea în propria cale de atac. Recurentul din prezenta cauză a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr. 302 din 2 noiembrie 1998 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen., reținându-se în fapt că la data de 25 noiembrie 1995 l-a lovit pe S.V. cu un cuțit, provocându-i o plagă penetrantă abdominală care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență și i-a pus viața în primejdie. Fiind audiată în procedura rejudecării, partea vătămată S.V. a arătat că recurentul condamnat este autorul agresiunii comise asupra sa la data de 25 noiembrie 2005, dată la care se afla în barul SC D.A. SRL La un moment dat s-a produs o busculadă, clienții barului au fost împinși afară, a simțit o lovitură de cuțit în zona abdominală și a observat că recurentul este cel care l-a lovit. Condamnatul nu a recunoscut fapta, a relatat că l-a împins pe S.V. pentru a ieși din magazinul pe care îl deținea în comuna Dobroiești, l-a lovit cu pumnul, dar nu poate spune în ce zonă a corpului, nu a avut asupra sa un cuțit și nici nu a văzut ca vreunul dintre clienții barului să fi avut cuțit.

Martorii Ș.M. și B.S.G. și-au menținut declarațiile date anterior în cauză, i-au văzut pe inculpat și pe partea vătămată îmbrâncindu-se, fără însă a vedea efectiv momentul când partea vătămată a fost înjunghiată. Cei doi martori au relatat că incidentul dintre părți a continuat și în afara barului. Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 17 ianuarie 1996 întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici” partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător la data de 25 noiembrie 1995 ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

Coroborând declarațiile părții vătămate, cu cele ale martorilor și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri pentru a se dispune admiterea cererii de rejudecare, menținându-se aceleași aspecte cu privire la starea de fapt, încadrarea în drept și individualizarea pedepsei, stabilite prin sentința penală nr. 283 din 30 iunie 1998 a Tribunalului București – Secția I Penală. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul S.H. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 304/A din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2013.