ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași,

reclamanta SC D.T. SRL a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. a Județului Iași,

solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 8226 din 02 mai 2011, prin care

pârâta a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva

procesului-verbal de control financiar din 29 martie 2011 și a dispoziției

obligatorii din 29 martie 2011, ambele emise de D.G.F.P. Iași; anularea procesului

- verbal de control financiar și a dispoziției obligatorii anterior menționate;

suspendarea executării actelor atacate, precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în perioada 09 februarie 2011 - 28 martie 2011, a fost supusă unui

control financiar având ca tematică verificarea modului de acordare a sumelor

reprezentând transferuri acordate de la bugetul M.T.l. pentru decontarea

cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor și văduvelor de

război pentru anii 2008 - 2010, că, la finalizarea controlului, reprezentanții

D.G.F.P. Iași au întocmit procesul-verbal de control financiar din 29 martie

2011 în cuprinsul căruia au constatat că sumele decontate de reclamantă de la

bugetul M.T.l. au fost încasate în mod nelegal și, în consecință, s-a dispus în

sarcina ei obligația de restituire a acestor sume, calculate de D.G.F.P. Iași

la valoarea de 1.263.614 lei, din care 1.241.734,61 lei au fost deja încasați

de la bugetul M.T.l., iar suma de 21.879,39 lei urma a fi încasată în viitor.

Ulterior întocmirii procesului-verbal de control financiar, pârâta a emis și

dispoziția obligatorie din 29 martie 2011 prin care s-a dispus obligarea la

plata sumei anterior menționate în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Pârâta D.G.F.P. a Județului Iași a

formulat întâmpinare, arătând că acțiunea este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 222 din 1

iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantei SC D.T.

SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iași, având ca obiect suspendarea

executării și anularea Deciziei nr. 8226 din 2 mai 2011, a dispoziției

obligatorii din 29 martie 2011 și a procesului-verbal de control financiar din

29 martie 2011, emise de pârâtă. Totodată, a respins cererea reclamantei

privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că SC D.T. SRL, având ca obiect principal de

activitate transporturile urbane, suburbane și metropolitane de călători, a

fost supusă unui control privind modul de acordare a sumelor reprezentând

transferuri/ subvenții acordate de la bugetul de stat pentru decontarea

cheltuielilor de călătorie gratuită cii autobuzele a veteranilor de război

pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea

procesului-verbal de control din 29 martie 2011 și emiterea dispoziției

obligatorii din 29 martie 2011.

Organul de control a constatat că SC

D.T. SRL nu are dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu

autobuzele a veteranilor de război în sumă totală de 1.263.614 lei, din care

suma de 1.241.734,61 lei a fost deja încasată, iar suma de 21.879,39 lei urma a

fi încasată în viitor, reținând că reclamanta nu a prezentat cupoanele

statistice (biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii și văduvele de

război), ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane

statistice, în condițiile în care în lipsa cupoanelor statistice nu poate fi

verificată realitatea serviciilor de transport prestate de reclamantă și

achitate de la bugetul M.T.I., fapt care impune restituirea sumelor încasate cu

acest titlu. A mai reținut organul de control că SC D.T. SRL nu are dreptul la

decontarea călătoriilor efectuate de veteranii și văduvele de război deoarece

pe distanțele cuprinse între stația de plecare și cea de sosire, conform

licențelor de traseu deținute de societate și datelor înscrise în borderourile

întocmite, exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

Reclamanta a contestat pe cale

administrativă procesul-verbal de control financiar și dispoziția obligatorie

emise în temeiul acesteia, contestația fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin

Decizia nr. 8226 din 02 mai 2011, emisă de D.G.F.P. a Județului lași.

Instanța de fond a considerat că

actele atacate sunt legale și temeinice.

Analizând dispozițiile prevăzute de

Legea nr. 44/1994, de art. 2 din H.G. nr. 580/1995 privind cheltuielile care se

decontează de către M.F.M.T. ca urmare a aplicării prevederilor art. 23 din

Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale

invalizilor și văduvelor de război, de art. ll din Instrucțiunile aprobate prin

ordin, de art. 15 - 19 din Anexa aceluiași act normativ și de art. 23 din Anexa

aceluiași ordin, Curtea a reținut că procedura descrisă mai sus stabilește

regulile de decontare a biletelor de călătorie gratuită colectate de agentul

economic transportator de la veteranii și văduvele de război și nu are nici o

legătură cu procedura controlului financiar reglementată de Legea nr. 30/1991

privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii

financiare și Ordinul din 2005 al ministrului finanțelor publice privind

aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al

statului din cadrul M.F.P. Din examinarea actelor normative care reglementează

procedura de decontare a biletelor de călătorie gratuită și pe cea a

controlului financiar rezultă că acestea nu se suprapun și nu se pot confunda,

având reguli, natură juridică și finalitate diferite.

Prin urmare, efectuarea unui control

financiar la un agent economic transportator, în temeiul dispozițiilor art. 5

lit. b) din Legea nr. 30/1991, cu privire la utilizarea unor sume de bani

acordate de stat, în baza Legii nr. 44/1994, pentru decontarea transportului

public al veteranilor și văduvelor de război nu constituie, așa cum a susținut

reclamanta, o încălcare a regulii stabilite de art. 10 din Legea nr. 30/1991

potrivit căreia într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul

unui singur control al contabilității, pentru sinceritatea bilanțurilor și

determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului, și nici a principiului

bunei administrări.

Așa fiind, instanța a considerat că nu

sunt elemente în baza cărora să se poată reține ca fiind întemeiată apărarea

reclamantei potrivit căreia a fost controlată financiar de mai multe ori,

pentru aceeași perioadă, cu privire la sumele de bani pe care le-a încasat ori

pe care le-ar avea de încasat de la bugetul de stat reprezentând contravaloarea

transportului veteranilor și văduvelor de război pentru perioada 2008-2010.

Instanța a considerat că neîntemeiată

este și apărarea privind consecințele juridice ale neprezentării cupoanelor

statistice cu ocazia controlului financiar.

Prin urmare, instanța a reținut, în

temeiul textului de lege mai sus enunțat, că atât timp cât cupoanele statistice

au calitate de document justificativ, SC D.T. SRL are obligația de a le păstra

pentru a dovedi realitatea operațiunilor de transport pretins efectuate.

S-a mai constatat că nu are nicio

importanță faptul că s-a inițiat procedura de reconstituire a cupoanelor

statistice prin retipărirea acestora atât timp cât reclamanta nu prezentat o

modalitate credibilă de a obține informațiile conținute de fiecare cupon în

parte. Lipsit de importanță este și faptul că arhivarea tuturor acestor bilete

de călătorie este greoaie din cauza numărului lor foarte mare și a dimensiunilor

reduse pe care le au. De asemenea, s-a apreciat că nu are relevanță faptul că

borderourile și centralizatoarele au fost avizate de D.F.P. a Județului lași în

cadrul procedurii de decontare urmate de reclamantă, deoarece controlul

finalizat cu actele contestate a avut ca obiectiv verificarea modului în care

s-au acordat de la stat bani pentru transportul veteranilor și văduvelor de

război, activitate care presupune verificarea tuturor acțiunilor care au stat

la baza acordării sumei de 1.263.614 lei, inclusiv a operațiunilor de avizare a

borderourilor și a situațiilor centralizatoare.

În consecință, având în vedere că

reclamanta nu a pus la dispoziția organului de control și nici a instanței de

judecată cupoanele statistice ce conțin informațiile care permit stabilirea

obiectivă a realității operațiunilor de transport al veteranilor și văduvelor

de război, informații ce nu se găsesc în borderourile și situațiile

centralizatoare prezentate în timpul controlului, Curtea de Apel a considerat

că este justă concluzia pârâtei potrivit căreia reclamanta a încasat de la

bugetul statului suma de 1.263.614 lei fără respectarea prevederilor legale.

Deși față de faptul că în lipsa

cupoanelor statistice care să dovedească realitatea transportului veteranilor

și văduvelor de război de către reclamantă, examinarea celorlalte argumente

invocate de SC D.T. SRL în susținerea cererii de chemare în judecată este

inutilă, Curtea de Apel a constatat că la concluzia că actele atacate sunt

legale se ajunge chiar și în ipoteza în care s-ar considera că a fost efectuat

transportul veteranilor și văduvelor de război.

În aceste condiții, având în vedere și

dispozițiile art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 conform cărora veteranii de

război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în

cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe

mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe

calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale,

la alegere, dispozițiile art. 23 din același act normativ potrivit cărora

achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale și auto

județene, pe baza biletelor speciale, se face de către M.F.P. direct M.L.P.T.L.,

precum și prevederile art. 4 din Ordinul din 2005 potrivit cărora cererile

pentru tipărirea biletelor speciale de călătorie gratuită pe calea ferată, pe

căile fluviale și pe căile auto județene se prezintă M.T.C.T. - D.A.P.P. de

către asociațiile veteranilor de război legal constituite, până la data de î

iunie a anului în curs pentru anul următor, instanța consideră că organul de

control a stabilit corect faptul că veteranii de război și văduvele de război

nu au dreptul de a beneficia de călătorii gratuite pe mijloacele de transport

auto pe traseele pentru care reclamanta are licență de execuție întrucât pe

aceste trasee se poate călători pe calea ferată.

Prin urmare, decontarea de Ia bugetul

M.T.I. a costului călătoriilor efectuate de veteranii și văduvele de război pe

aceste trasee este nelegală.

Neîntemeiată este și apărarea potrivit

căreia unica urmare a nerespectării dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea

contabilității nr. 82/1991, care impun agenților economici obligația de a

păstra în arhivă documentele justificative ce au stat la baza înregistrărilor

în contabilitate timp de 10 ani, constă în aplicarea sancțiunii

contravenționale prevăzută de art. 41 pct. l lit. b) din Legea nr. 82/1991,

pentru încălcarea dispozițiilor legale cu privire la obligațiile privind

păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor

pierdute, sustrase sau distruse.

S-a mai reținut că, în măsura în care

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fapta de a încălca obligațiile

legale privind păstrarea și arhivarea documentelor justificative ce au stat la

baza înregistrărilor în contabilitate, precum și reconstituirea documentelor

pierdute, sustrase sau distruse poate atrage concomitent atât răspunderea

fiscală, financiară ori contravențională, cât și pe cea penală, fără ca una să

o excludă pe cealaltă.

În prezenta cauză, a reținut

judecătorul fondului, nu există temei pentru a se reține o incompatibilitate

între prevederile normative naționale, care condiționează dreptul veteranilor

și văduvelor de război de a călători cu mijloacele de transport auto de

imposibilitatea călătoriei pe calea ferată, și cele ale art. 96, 106 și art.

107 din Tratatul privind funcționarea U.E. (fostele art. 76, 86 și 87 din

Tratatul de înființare a Comunității Europene).

Referitor la susținerea potrivit

căreia sumele de bani la restituirea cărora reclamanta a fost obligată au fost

stabilite nelegal, motivat de faptul că societatea a achitat taxa pe valoarea

adăugată aferentă sumelor reprezentând contravaloarea biletelor speciale de

călătorie gratuită pentru veterani de război și văduvele de război încasate și,

ulterior, impozitul pe profit datorat pentru sumele respective, instanța a

reținut că obiectul prezentei cauze îl constituie actele prin care s-a stabilit

în sarcina reclamantei obligația de a restitui M.T.I. suma de 1.241.734,61 lei

reprezentând decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a

veteranilor de război, nu impozitul și taxa pe valoare adăugată, actele

contestate nefiind emise în vederea stabilirii, modificării sau stingerii

drepturilor și obligațiilor privind taxa pe valoare adăugată ori impozitul pe

profit.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

a reieșit că reclamanta SC D.T. SRL a fost obligată să restituie suma de

1.241.734,61 lei pe care a încasat-o în contul deschis la Trezoreria

Municipiului Iași de la M.T.I. Cum în această sumă de bani ori în cea de

21.879,39 lei pe care reclamanta urma a o încasa nu au fost incluse taxă pe

valoare adăugată ori impozit, este evident că apărarea reclamantei este lipsită

de temei. Faptul că pentru acestea SC D.T. SRL a plătit impozit și taxa pe

valoarea adăugată reprezintă un aspect care poate fi examinat numai după

finalizarea procedurii judiciare care are ca obiect verificarea legalității și

temeiniciei stabilirii obligației de restituire a banilor încasați de societate

reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită pentru

veteranii de război și văduvele de război.

În ceea ce privește capătul de cerere

referitor la suspendarea executării actelor contestate, instanța a reținut că

este necesar ca în cauză să fie îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate cere

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare".

Condiția cazului bine justificat,

definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, nu este îndeplinită

deoarece actele atacate sunt legale și temeinice.

Nici condiția pagubei iminente nu este

îndeplinită întrucât instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a

restitui o sumă de bani pe care a încasat-o pentru servicii de transport fără a

exista probele prevăzute de lege ce dovedesc prestarea efectivă serviciului

respectiv nu poate cauza o pagubă patrimoniului societății comerciale îmbogățit

fără temei.

Astfel fiind, instanța de fond a

reținut că organul de control financiar a avut în vedere toate circumstanțele

edificatoare ale cauzei, stabilind judicios că în lipsa cupoanelor statistice

nu se poate dovedi prestarea efectivă a serviciului de transport pentru

veteranii și văduvele de război de către societatea SC D.T. SRL, fapt care

atrage obligarea ei la restituirea sumelor de bani ce i-au fost plătite ori

care urmează a fi plătite din bugetul M.T.I. pentru perioada verificată.

Față de cele ce preced, Curtea de apel

a considerat că nu există motive de natură a duce la adoptarea soluției de

suspendare și anulare a actelor contestate, ceea ce a determinat respingerea,

ca nefondată, a cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC D.T. S.R.L. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea

recurentă invocă încălcarea principiului unicității controlului, arătând că

D.G.F.P. Iași a efectuat anterior un control financiar în cadrul căruia a

verificat și avizat favorabil documentele justificative în vederea decontării

cheltuielilor determinate de călătoriile gratuite cu autobuzele a veteranilor

de război.

Privitor la considerentele care au

determinat efectuarea unui nou control financiar pentru aceeași perioadă și cu

aceleași obiective, recurenta susține că erorile săvârșite de organele de

control cu ocazia efectuării controalelor financiare anterioare nu se

încadrează în situațiile limitativ prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr.

30/1991 în care se poate dispune efectuarea din nou a controlului, astfel că

noul control financiar finalizat prin procesul-verbal și prin dispoziția

obligatorie emise de D.G.F.P. Iași este nelegal.

Prin sentința pronunțată, arată

societatea recurentă, prima instanță a înlăturat argumentul reclamantei

privitor la încălcarea principiului unicității controlului, susținând că între

procedura care stabilește regulile de decontare a biletelor de călătorie

gratuită utilizate de văduvele și veteranii de război (art. 15-19 din

Instrucțiunile aprobate prin Ordinul M.T.C.T./M.F.R. din 2005) și procedura

controlului financiar reglementată de Legea nr. 30/1991 și de Ordinul M.F.P. din

2005 nu există nicio legătură, cele două proceduri având reguli, natură

juridică și finalități diferite.

Argumentul invocat de instanța de fond

este neîntemeiat, fiind rezultatul unui raționament logic, incorect, al unei

interpretări greșite a normelor legale incidente în această materie și al

neanalizării probatoriului administrat în cauză.

Susținând necompetența materială a

D.G.F.P. Iași de a efectua controlul financiar ulterior momentului decontării

sumelor de la bugetul M.T.I. și nulitatea absolută a actelor de control

financiar, recurenta consideră că singura modalitate legală de efectuare a unui

control financiar cu privire la sumele alocate de la bugetul M.T.I. pentru

acoperirea cheltuielilor determinate de călătoriile gratuite ale persoanelor

beneficiare ale Legii nr. 44/1994, este cea prevăzută de art. 18 din

Instrucțiunile aprobate prin Ordinul M.T.C.T./M.F.P. din 2005, respectiv

realizarea unei verificări a regularității și legalității documentelor

justificative prezentate de operatorii de transport rutier, anterior momentului

decontării sumelor de bani de la bugetul M.T.I.

Efectuarea unui control financiar

pentru verificarea regularității și legalității documentelor justificative

ulterior momentului decontării de la bugetul M.T.I. a sumelor solicitate, este

nelegală întrucât nu există nicio dispoziție legală care să confere organelor

de control financiar o astfel de competență.

Invocând interpretarea greșită de

către organele de control și de către instanța de fond a consecințelor juridice

ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia celui de-al doilea control,

recurenta precizează că, în urma fiecărei verificări lunare, reprezentanții

D.G.F.P. Iași au întocmit câte o notă de constatare, în cuprinsul cărora au

atestat că au fost verificate cupoanele statistice pentru transportul

interurban de persoane, borderourile cupoanelor statistice și situația

centralizatoare a acestora.

În cuprinsul motivelor de recurs,

recurenta mai susține incompatibilitatea dintre prevederile normative naționale

care condiționează dreptul de a călători cu mijloacele de transport auto de •

imposibilitatea călătoriei pe calea ferată și legislația comunitară și

obligația autorităților naționale de a nu aplica norma de drept național

incompatibilă cu dreptul comunitar.

Totodată, se arată că D.G.F.P. Iași a

interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 44/1994, republicată și actualizată,

întrucât respectarea regulii de interpretare presupunea ca expresia „călătorii

interne" utilizată de legiuitor în art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr.

44/1994 să fie interpretată în sensul că se referă la toate categoriile de

transporturi interne (locale, județene și interjudețene) și nu doar la

transporturile județene, așa cum în mod nejustificat au considerat

reprezentanții D.G.F.P. Iași.

Totodată, în susținerea poziției sale,

recurenta invocă jurisprudența instanței supreme.

recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

4.1. Astfel cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, recurenta-reclamantă a învestit instanța de

contencios administrativ cu o acțiune ce vizează anularea Deciziei nr. 8226 din

02 mai 2011, prin care pârâta a respins plângerea prealabilă formulată de

reclamantă împotriva procesului-verbal de control financiar din 29 martie 2011

și a dispoziției obligatorii din 29 martie 2011, ambele emise de D.G.F.P. Iași;

anularea procesului-verbal de control financiar și a dispoziției obligatorii

anterior menționate; suspendarea executării actelor atacate, precum și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezacord cu hotărârea primei

instanțe, Înalta Curte reține că, urmare a deficiențelor constatate de Curtea

de Conturi la D.G.F.P. Iași, s-a efectuat un control de către reprezentanții

pârâtei în cursul anului 2011, cu privire la verificarea și avizarea

documentației referitoare la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu

autobuzele a veteranilor de război, control efectuat și la alte autorități

financiare județene printre care și pârâta.

Din actele depuse la dosar rezultă că

în intervalul de timp verificat, reclamanta a pus la dispoziția

reprezentanților pârâtei toate documentele justificative aferente prestării

serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr.

44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri și centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate

și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât

existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor de război, cât

și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele

consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând mențiunea că au fost

completate toate datele cerute de formular, conform legii și nu s-au constatat

erori.

Respectivele note de constatare au

fost însoțite de acordarea vizei de control financiar și aprobarea decontării

de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii

Legii nr. 44/ 1994 în perioada verificată.

Prin aceste operațiuni de control și

avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea

și întinderea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă, respectiv aspectele

referitoare la numărul și valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul

persoanelor transportate și parcursul realizat.

Înalta Curte constată că instanța de

fond în mod corect a reținut faptul că borderourile și situațiile

centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului din 2005, au

fost prezentate în timpul controlului, reținând în mod nelegal că numai

cupoanele statistice constituie documente justificative pe baza cărora

reclamanta ar avea dreptul să recupereze contravaloarea prestațiilor efectuate.

Pentru nerespectarea dispozițiilor

privind păstrarea și arhivarea cupoanelor statistice, societatea reclamantă

putea fi sancționată contravențional, fiind astfel neîntemeiată antrenarea

răspunderii patrimoniale în condițiile în care s-a făcut dovada realității și

întinderii prestațiilor efectuate în beneficiul veteranilor de război.

Instanța de control judiciar nu poate

primi argumentul pârâtei privind încălcarea de către recurenta-reclamantă a

dispozițiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii

de război din mediul rural.

În calitate de operator de transport,

reclamantei îi revenea obligația de a asigura transportul gratuit conform

solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor să-și limiteze

călătoriile la județul de domiciliu.

Actul normativ menționat nu face

diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de stații C.F.R. și

cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a)

teza a doua fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și al văduvelor de

război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii

interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există

posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Înalta Curte reține că interpretarea

acestui text de către organele fiscale, potrivit căreia se referă numai la

transportul auto pe trasee județene, este contrară legii, pentru că nu face o

asemenea precizare, iar o interpretare în sensul că textul art. 16 alin. (3)

lit. a) se referă la călătorii interne, fără a face distincție între traseele

județene și cele interjudețene a dat atât A.R.R. (adresa din 12 octombrie 2005)

cât și M.T.I. (adresa din 10 martie 2011).

Dacă organele fiscale ar fi apreciat

că art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat în

sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee județene, așa cum

susțin în actele de control întocmite în anul 2011, atunci aveau posibilitatea,

prin serviciile specializate, să refuze avizarea decontării sumelor ce nu se

încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a fost făcut, iar interpretarea

diferită au făcut-o numai după sesizarea Curții de Conturi.

Oricum, nu se poate reține că nu a

fost făcută dovada realității transportului din moment ce borderourile și

situațiile centralizatoare au fost prezentate organelor din cadrul D.G.F.P.

Iași care le-au avizat fără nicio obiecțiune, iar faptul că la data controlului

financiar nu au mai fost prezentate cupoanele statistice nu duce la

nerespectarea dispozițiilor Ordinului din 2005.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază,

în dezacord cu cele reținute de instanța de fond, că recurenta-reclamantă,

efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război și urmând procedura

prevăzută pentru decontare de Ordinul din 2005, are dreptul de a recupera

contravaloarea prestațiilor.

De altfel, instanța supremă a

pronunțat soluții de menținere a sentințelor prin care au fost anulate actele

întocmite de D.G.F.P. Iași în spețe similare.

Față de această practică constantă și

în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca

efect încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului

la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În raport de soluționarea fondului

litigiului și dispunând anularea actelor administrative contestate, Curtea nu

va mai analiza și motivul de recurs referitor la măsura suspendării executării

în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care nu mai prezintă interes.

4.2. Cu privire la acordarea

cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, din actele și lucrările

dosarului de fond rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta a solicitat

acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în

cuantum total de 5000 de lei, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare

aflate la filele nr. 310 - 311 din dosarul de fond.

Având în vedere soluția pronunțată în

etapa procesuală a recursului, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., iar instanța de control judiciar va face aplicarea prevederilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora judecătorii au însă dreptul să

mărească sau să micșoreze onorariile avocaților., ori de către ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat și va reduce cheltuielile de judecată la suma de 4.000

de lei.

Este adevărat că onorariile avocaților

sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă

acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de

natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe

care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În ceea ce privește etapa procesuală a

recursului, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada

achitării onorariului de avocat în cuantum de 7.000 de lei (filele nr. 162-163

dosar recurs).

Având în vedere soluția pronunțată de

către instanța de control judiciar, devin incidente dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând culpa procesuală a intimatei, o

va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele expuse și în

temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la

art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de SC

D.T. SRL, va modifica sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamantei și va anula Decizia nr. 8226 din 2 mai 2011, procesul-verbal de

control financiar din 29 martie 2011 și dispoziția obligatorie din 29 martie

2011, emise de pârâta D.G.F.P. Iași și va obliga pârâta la plata în favoarea

reclamantei a sumei de 4.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

stabilite prin apreciere. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței

atacate și, totodată, va fi obligată intimata la plata sumei de 7000 de lei cu

titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D.T.

SRL împotriva sentinței nr. 222 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite în parte acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 8226 din 2 mai

2011, procesul-verbal de control financiar din 29 martie 2011 și dispoziția

obligatorie din 29 martie 2011, emise de pârâta D.G.F.P. a Județului Iași și

obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 de lei cu titlu

de cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Obligă intimata la plata sumei de 7.000

de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 octombrie 2012.