ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului Constanța (D.G.A.S.P.C. Constanța) în contradictoriu cu

Ministerul Dezvoltării Regionale Și Turismului și Direcția Generală Autorizare

și Plăți Programe, a solicitat constatarea caracterului eligibil al

cheltuielilor din Cererea de Rambursare nr. R1. înregistrată sub nr. R2. din 22

iulie 2011 și rambursarea sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA

în valoare de 18.467,04, conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând

contravaloarea lucrărilor aferente amenajării mediului rezultat în urma

efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse in Cererea de Rambursare nr. R1.

Prin sentința civilă nr. 235/CA din 3 iulie

2013, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția

Copilului Constanța, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Autorizare și

Plăți Programe și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a obligat pârâtele

să ramburseze reclamantei suma de 76.946 RON, plus TVA 18.467,04 RON, conform FF

nr. F1. din 16 mai 2011 și a obligat reclamanta la plata sumei de 3000 RON onorariu

expert contabil A.M. Totodată, a obligat pârâtele la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli

de judecată efectuate de reclamantă.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs

invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată

că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care

va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta

Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ este definit

prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea

de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate

publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul

legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează

obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral

cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării

ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi

juridice.

Competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal,

prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului

și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de fată se solicită rambursarea

sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 18.467,04 RON,

conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente

amenajării mediului rezultat în urma efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse

in Cererea de Rambursare nr. R1.

Prin urmare, cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanța

competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este Tribunalul Constanta, secția

contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale

de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta,

secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 235/CA

din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta

-Secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 mai 2014.