ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (D.G.A.S.P.C. Constanța) în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale Și Turismului și Direcția Generală Autorizare și Plăți Programe, a solicitat constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor din Cererea de Rambursare nr. R1. înregistrată sub nr. R2. din 22 iulie 2011 și rambursarea sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 18.467,04, conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente amenajării mediului rezultat în urma efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse in Cererea de Rambursare nr. R1.

Prin sentința civilă nr. 235/CA din 3 iulie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Constanța, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Autorizare și Plăți Programe și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a obligat pârâtele să ramburseze reclamantei suma de 76.946 RON, plus TVA 18.467,04 RON, conform FF nr. F1. din 16 mai 2011 și a obligat reclamanta la plata sumei de 3000 RON onorariu expert contabil A.M. Totodată, a obligat pârâtele la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. În cauza de fată se solicită rambursarea sumei de 76.946,00 RON fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 18.467,04 RON, conform FF nr. F1. din 16 martie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente amenajării mediului rezultat în urma efectuării lucrărilor suplimentare cuprinse in Cererea de Rambursare nr. R1. Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 235/CA din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanta -Secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2014.