Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2014

HOTĂRÂRE
29.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Satu Mare, petenta SC A.T. SRL Satu Mare a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj-Napoca, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. PV1. din 23 iulie 2013 emis de intimat. Prin sentința nr. 156 din 16 ianuarie 2014, Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin procesul-verbal de contravenție contestat este localitatea Cluj-Napoca, în care își are sediul inspectoratul teritorial al autorității pârâte.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința nr. 2326 din 6 martie 2014, reținând că fapta contravențională sancționată constă în neîndeplinirea de către petentă a obligației legale prevăzute în sarcina sa de dispozițiile art. 3 pct. 32 din H.G. nr. 69/2012 și că, prin urmare, fapta este una omisivă, săvârșită de petentă la locul sediului său, care este localitatea Satu Mare, în județul cu același nume, a declinat competența de judecată în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din C. proc.

civ. Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, în raport cu dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd drept criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a plângerii contravenționale locul săvârșirii faptei, competența revine Judecătoriei Satu Mare. Astfel, obiectul acțiunii în cauză îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. PV1. din 23 iulie 2013 emis de autoritatea intimată, prin care petenta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute în sarcina sa de dispozițiile art. 3 pct. 32 din H.G.

nr. 69/2012. Conform acestor dispoziții legale, constituie contravenție „nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a depune licența de transport/licența comunitară și/sau copiile conforme ale acesteia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la comunicarea măsurii suspendării acestor documente". Așa cum rezultă din textul legal citat, contravenția sancționată în cazul în discuție constă în omisiunea de a depune licența de transport/licența comunitară și/sau copiile conforme ale acesteia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul, locul săvârșirii acesteia, în raport cu specificul materiei reglementate, fiind cel al sediului operatorului rutier.

H.G. nr. 69/2012 nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale ci, dimpotrivă, prin art. 59, face trimitere în mod expres la dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, având în vedere că locul săvârșirii faptei omisive este sediul operatorului rutier petent, subiect al obligației legale de a depune la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. documentele prevăzute de pct. 32 al art. 3 din H.G. nr. 69/2012, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, în a cărei rază teritorială se află sediul petentei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A.T. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj-Napoca, în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Lăpuș, la data de 24 septembrie 2013, reclamanta SC C.T. SRL a solicitat,
ÎCCJ 2014-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2600/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Targu Lăpuș, l
ÎCCJ 2014-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3278/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, petenta SC I.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul d
ÎCCJ 2014-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2103/2014
Decizia nr. 2103/2014 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1671 din 16 septembrie 2013, Judecătoria Vișeu de Sus admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de
ÎCCJ 2014-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 9 decembrie 2013, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat, în contra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă