ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2103/2014

HOTĂRÂRE
07.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2103/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 2103/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1671 din 16 septembrie 2013, Judecătoria Vișeu de Sus admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimată, și a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a avut în vedere dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 prin care s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza O.G. 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Învestită prin declinare, Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 7636 din 03 decembrie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Judecătoria Sighetu Marmației, învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 508 din 21 februarie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, jud. Maramureș, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Satu Mare competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta SC A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 28 mai 2013 încheiat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Satu Mare și Judecătoria Sighetu Marmației.

Judecătoria Sighetu Marmației a reținut că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare la data în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:

În cauza de față se contestă procesul-verbal de constatare a contravenției din 28 mai 2013, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, SC A. SRL a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 24 aprilie 2013 s-a constatat că vehiculul aparținând reclamantei a circulat pe DN19, km 230+800 m, localitatea Sarasău, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus la data de 20 iunie 2013.

Din procesul-verbal rezultă că sediul contravenientei se află în localitatea Satu Mare, jud. Satu Mare.

Prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost modificată O.G. nr. 15/2002 prin introducerea art. 10

1

potrivit căruia, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, „plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.

Legea nr. 2/2013 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și se aplică tuturor proceselor începute după această dată.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale menționate, în materia contravențiilor, nu are importanță data săvârșirii faptei contravenționale, ci data introducerii plângerii la instanța judecătorească.

Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii plângerii contravenționale, respectiv 20 iunie 2013, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii este, potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin art. III din Legea nr. 2/2013, judecătoria în circumscripția căreia își are sediul contravenienta SC A. SRL.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL Satu Mare în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. - CESTRIN în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 07 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 9 decembrie 2013, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat, în contra
ÎCCJ 2014-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 9 decembrie 2013, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat, în contra
ÎCCJ 2014-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Satu Mare, petenta SC A.T. SRL Satu Mare a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectorat
ÎCCJ 2014-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2014
Decizia nr. 1947/2014 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1276 din 15 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritori
ÎCCJ 2013-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7774/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 10582/2012 din 11 decembrie 2012, Judecătoria Giurgiu, secția cauze generale a admis excepția de necompet
Sursă