ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2012

Asupra contestatei în anulare de față; în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2134 din 19 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2776/112/2011 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 68/A/din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2011 la 19 iunie 2012. A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat următoarele: Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin Sentința penală nr. 11F din 26 ianuarie 2012 a condamnat pe inculpatul D.I. la 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunile de omor calificat și omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată S.G.I. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.R., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, și, cu același titlu, suma de câte 40.000 RON părților civile S.I.V.

și S.R.G. S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. Pentru a pronunța Sentința, instanța a reținut următoarele: Inculpatul era căsătorit cu S.R.V., din anul 1988, ei având trei copii, dintre care doi erau minori. Soții, adesea, consumau alcool, ei fiind într-o asemenea stare și în noaptea de 23 februarie 2011, inculpatul având și reprezentarea că soția lui îl înșela. În acest context, după ora 21:30, soții s-au injuriat reciproc, la un moment dat S.R.V., cu un lemn luat de la o sobă pentru încălzit, lovindu-l pe inculpat peste mână. Sculat din somn, inculpatul și-a lovit soția cu obiecte de mobilier din încăpere, respectiv cu un scaun, a folosit și o funie, o găleată din metal, pumni, picioare, loviturile fiind aplicate peste capul, membrele și întregul corp al victimei.

Sesizând că victima devine inconștientă, inculpatul a dezbrăcat-o, a schimbat-o cu alte obiecte de îmbrăcăminte, a încercat să deretice prin cameră și i-a cerut fiicei lui majoră, S.G.I., să apeleze salvarea, înainte spunându-i că mama ei s-a lovit singură cu un lemn. Până la sosirea poliției, fiica inculpatului, făcând curățenie în casă, a spălat și în zonele pe care se aflaseră pete de sânge, acestea constatându-se însă în exterior, pe alei, terasă, în interior, pe un bidon cu ulei, pe suprafața exterioară a altuia, pe prag, pe tocul ușii de acces în camera în care s-a petrecut incidentul violent, pe un prosop, pe canapea, pernă, o bucată de lemn, pe mochetă, pe ușa de acces într-o bucătărie de vară, pe o funie, pe găleată, o parte din aceste obiecte prezentând și fire de păr.

Raportul de constatare medico-legală nr. 430/III/73/2011 a înscris că moartea victimei S.R.V.

a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorie acută, consecința asfixiei mecanice produsă prin volet costal și aspirat sanguin traheo-bronșic, leziunile putându-se produce prin lovire cu corp dur, cu corp dur cu muchii, prin compresiune cu mâna și, posibil, și prin călcarea cu picioarele, decesul putând data din noaptea de 23 spre 24 februarie 2011. În ce-l privește pe inculpat, raportul de constatare medico-legală din 24 februarie 2011 a înscris că a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, leziunile constatate pe fața posterioară a mâinii drepte, echimoză violacee cu țesuturile subjacente moderat tumefiate și indurate, pe fața posterioară a articulației metacarpofalangiene proximale II mâna stângă, excoriație sângerândă, pe fața posterioară a articulației interfalangiene proximale II mâna stângă, excoriație acoperită de cruste hematice, patelar stâng, două excoriații acoperite de cruste hematice, au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale și puteau data din noaptea de 23 spre 24 februarie 2011. Expertizarea psihiatrică a inculpatului a relevat că prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute prin coroborarea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a celui de cercetare la fața locului, schița locului faptei, planșe foto, rapoartele medico-legale, declarațiile părților vătămate, ale curatorului fiilor minori ai victimei și ai inculpatului, declarațiile acestuia, ale martorilor A.V., F.L.G., S.E., A..I., A.G. Împotriva Sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșită încadrare juridică a faptei, inculpatul susținând că aceasta ar fi infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., greșita nereținere a circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greșita nereținere a circumstanțelor atenuante rezultate din efortul depus pentru a ajuta victima și regretul manifestat pentru consecințele faptei.

Pe latură civilă, inculpatul a criticat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 68A din 04 aprilie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.Nemulțumit și de decizia pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, în scris el detaliind că pedeapsa aplicată este mare, nu a intenționat să-și ucidă soția, a fost provocat, martorii au declarat mincinos cu referire la persoana sa, în mod greșit nu i s-au reținut circumstanțe atenuante, fapta a fost greșit încadrată juridic în sensul că nu i se poate reține infracțiunea de omor deosebit de grav, are dreptul să beneficieze de „mica reformă" pentru că a recunoscut în totalitate fapta, a încercat să ajute la salvarea victimei și, ca atare, tratamentul sancționator trebuie diminuat.Totodată, inculpatul, pentru termenul de judecată 19 iunie 2012, a depus și un memoriu în care a detaliat comportamentul victimei în familie, provocarea din partea acesteia, relațiile extraconjugale ale victimei, mărturiile false reținute pentru condamnarea lui, alte apărări în sensul încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

sau pentru aplicarea unei pedepse mai mici. Recursul declarat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat pentru considerentele următoare:în primul rând, sintetizând în drept încadrarea apărărilor inculpatului în cazuri de casare, s-a apreciat că acestea ar fi cele prevăzute de art. 385 9 pct. 14, pct. 17, pct. 172 C. proc. pen. Referitor cazului de casare prevăzut de pct. 17, respectiv greșita încadrare juridică a faptei, s-a reținut că acesta nu este incident în cauză.

Din actele și lucrările dosarului, s-a reținut că inculpatul, lovind victima, de mai multe ori, cu obiecte aflate în imediata apropiere, atât casnice, cât și cu picioarele, pumnii, în cap, peste întregul corp, provocându-i leziunile constatate prin actul medico-legal și, în cele din urmă moartea, el a acționat cu intenția de a ucide și nu doar de a produce vătămări corporale cărora, decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat praeterintențional, multitudinea, intensitatea loviturilor, locul unde au fost aplicate, exteriorizând, odată în plus, intenția, făptuitorul prevăzând eventualitatea intervenirii morții și acceptând-o, astfel că s-a apreciat că fapta inculpatului reprezintă infracțiunea de omor, nu cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., putându-se încadra apărarea inculpatului că se impune reținerea, în ce privește fapta sa, a circumstanței atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nici aceasta nu este fondată. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin orice altă acțiune ilicită gravă. În cauză, existența unei provocări trebuie verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, și nu cu împrejurări ce țin de presupusa infidelitate a victimei, de comportamentul acesteia în familie, chiar de starea de ebrietate a ei.

Faptul că și inculpatul a prezentat unele leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, în lipsa altor probe, s-a apreciat că nu constituie o stare obiectivă și subiectivă de puternică tulburare sau emoție, inculpatul și victima, inițial, injuriindu-se și lovindu-se reciproc. Apărarea inculpatului, de a i se „lua infracțiunea de omor deosebit de grav" pentru a beneficia de „mica reformă", încadrabilă în cazurile de casare prevăzute de pct. 17 și pct. 172 ale art. 385 9 C. proc. pen., s-a reținut că nu este, de asemenea, fondată. în cauză, încadrarea juridică a faptei, în infracțiunile de omor calificat și omor deosebit de grav, este atrasă, pe de-o parte, de uciderea soției (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

și de împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, la pedeapsa de 15 ani închisoare (Sentința penală nr. 8 din 08 aprilie 1981 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin Decizia penală nr. 2516 din 05 noiembrie 1981 a fostului Tribunal Suprem). Din pedeapsa aplicată, inculpatul s-a liberat la 14 februarie 1988 în baza Decretului nr. 11/1988 (art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.). În ce privește consecința „luării" omorului deosebit de grav pentru a beneficia de „mica reformă", conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. În redactarea introdusă prin Legea nr. 202/2010, s-a reținut că aceasta nu se aplică, acțiunea penală vizându-l pe inculpat s-a pus în mișcare și inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață (art. 176 alin. (1) lit. c) - omorul deosebit de grav se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani).

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen.), în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., orientându-se la 25 ani închisoare, aceasta fiind menținută și de instanța de prim control judiciar, instanța a considerat, just, pericolul social deosebit de grav al faptei, consecința acesteia, moartea unui om, soția inculpatului, împrejurările în care ea s-a săvârșit, concretizate în multiple lovituri în zone vitale ale corpului victimei, dar și persoana inculpatului, în antecedență acesta fiind condamnat pentru o faptă de omor, dar și ulterior, într-o cauză a Judecătoriei Beclean (Sentința penală nr. 29 din 07 februarie 2003, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 06 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, rest rămas neexecutat 734 zile închisoare, deci recidivist postcondamnatoriu, iar în particular, probele cauzei au relevat că acesta era violent atât în familie, cât și în colectivitate, C.R., F.L.G., B.G., referatul de evaluare relevând că inculpatul își lovea soția, el afirma tot timpul că o omoară, lumea se temea de el și pentru că adesea afirma că are o listă cu cei pe care îi va omorî, a fost sancționat contravențional pentru conflicte în comunitate, era privit cu rezervă și evitat, el fiind o „problemă" din cauza manifestărilor de agresivitate fizică și verbală, chiar în detenție fiind, a fost sancționat la 20 septembrie 2011 pentru nerespectarea regulamentului de ordine interioară.Instanțele,

în alegerea aplicării pedepsei închisorii, în condițiile în care procurorul a solicitat aplicarea detențiunii pe viață, a motivat și considerentele pentru care nu s-au orientat spre aceea, inculpatul, la 28 mai 2012, împlinind vârsta de 57 ani, iar alin. (2) al art. 55 C. pen. prevede că atunci când cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani, deci, ca atare, au avut în vedere și vârsta inculpatului, aceasta însemnând și că sancțiunea penală reflectă, pe lângă constrângere, și un mijloc de individualizare raportat și la omul inculpat-condamnat.

Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat a formulat contestație în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secții sub nr. 5035/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 14 noiembrie 2012. În motivele menționate de către contestator, aceasta a invocat aceleași critici arătate și în fața instanței de recurs. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1,cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1 1 ). Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării Deciziei contestate, în speța de față executarea pedepsei aplicată contestatorului condamnat a început la data de 19 iunie 2012, dată la care a rămas definitivă Sentința de condamnare și în baza căreia s-a emis MEPI, inculpatul fiind arestat preventiv în cauză, ori contestația în anulare a fost formulată la data de 12 iulie 2012, deci cu depășirea celor 10 zile, ultima zi în care acesta ar fi putut depune contestația în anulare fiind 29 iunie 2012. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I.

și va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2134 din 19 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2776/112/2011. Obligă contestatorul D.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM