ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3724/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestatei în anulare de față; în
baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
Decizia penală nr. 2134 din 19 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2776/112/2011 s-a respins, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva Deciziei penale nr.
68/A/din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze
cu minori.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului,
durata reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2011 la 19 iunie
2012.
A obligat recurentul inculpat la plata sumei
de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a
constatat următoarele: Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin Sentința penală nr. 11F
din 26 ianuarie 2012 a condamnat pe inculpatul D.I. la 25 ani închisoare și 10
ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunile de omor calificat și omor
deosebit de grav, prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin.
(1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)
C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit.
a) și b) C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea
vătămată S.G.I. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții
civile C.R., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, și, cu același titlu,
suma de câte 40.000 RON părților civile S.I.V. și S.R.G.
S-a dispus prelevarea de probe biologice de
la inculpat.
Pentru a pronunța Sentința, instanța a
reținut următoarele:
Inculpatul era căsătorit cu S.R.V., din anul
1988, ei având trei copii, dintre care doi erau minori.
Soții, adesea, consumau alcool, ei fiind
într-o asemenea stare și în noaptea de 23 februarie 2011, inculpatul având și
reprezentarea că soția lui îl înșela. În acest context, după ora 21:30, soții
s-au injuriat reciproc, la un moment dat S.R.V., cu un lemn luat de la o sobă
pentru încălzit, lovindu-l pe inculpat peste mână. Sculat din somn, inculpatul
și-a lovit soția cu obiecte de mobilier din încăpere, respectiv cu un scaun, a
folosit și o funie, o găleată din metal, pumni, picioare, loviturile fiind
aplicate peste capul, membrele și întregul corp al victimei. Sesizând că
victima devine inconștientă, inculpatul a dezbrăcat-o, a schimbat-o cu alte
obiecte de îmbrăcăminte, a încercat să deretice prin cameră și i-a cerut fiicei
lui majoră, S.G.I., să apeleze salvarea, înainte spunându-i că mama ei s-a
lovit singură cu un lemn. Până la sosirea poliției, fiica inculpatului, făcând
curățenie în casă, a spălat și în zonele pe care se aflaseră pete de sânge,
acestea constatându-se însă în exterior, pe alei, terasă, în interior, pe un
bidon cu ulei, pe suprafața exterioară a altuia, pe prag, pe tocul ușii de
acces în camera în care s-a petrecut incidentul violent, pe un prosop, pe
canapea, pernă, o bucată de lemn, pe mochetă, pe ușa de acces într-o bucătărie
de vară, pe o funie, pe găleată, o parte din aceste obiecte prezentând și fire
de păr. Raportul de constatare medico-legală nr. 430/III/73/2011 a înscris că
moartea victimei S.R.V. a fost violentă și s-a datorat insuficienței
respiratorie acută, consecința asfixiei mecanice produsă prin volet costal și
aspirat sanguin traheo-bronșic, leziunile putându-se produce prin lovire cu
corp dur, cu corp dur cu muchii, prin compresiune cu mâna și, posibil, și prin
călcarea cu picioarele, decesul putând data din noaptea de 23 spre 24 februarie
În ce-l privește pe inculpat, raportul de constatare medico-legală din 24
februarie 2011 a înscris că a prezentat leziuni traumatice care s-au putut
produce prin lovire cu și de corpuri dure, leziunile constatate pe fața
posterioară a mâinii drepte, echimoză violacee cu țesuturile subjacente moderat
tumefiate și indurate, pe fața posterioară a articulației metacarpofalangiene
proximale II mâna stângă, excoriație sângerândă, pe fața posterioară a
articulației interfalangiene proximale II mâna stângă, excoriație acoperită de
cruste hematice, patelar stâng, două excoriații acoperite de cruste hematice,
au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale și puteau data din noaptea de 23
spre 24 februarie 2011.
Expertizarea psihiatrică a inculpatului a
relevat că prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial, dar păstrează
capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor
faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta. Situația de
fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute prin coroborarea
procesului-verbal de sesizare din oficiu, a celui de cercetare la fața locului,
schița locului faptei, planșe foto, rapoartele medico-legale, declarațiile
părților vătămate, ale curatorului fiilor minori ai victimei și ai
inculpatului, declarațiile acestuia, ale martorilor A.V., F.L.G., S.E., A..I.,
A.G.
Împotriva Sentinței, inculpatul a declarat
apel, motivele invocate fiind greșită încadrare juridică a faptei, inculpatul
susținând că aceasta ar fi infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., greșita nereținere a circumstanței
atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greșita nereținere a
circumstanțelor atenuante rezultate din efortul depus pentru a ajuta victima și
regretul manifestat pentru consecințele faptei. Pe latură civilă, inculpatul a
criticat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr.
68A din 04 aprilie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de
inculpat.Nemulțumit și de decizia pronunțată în apel, inculpatul, în termenul
legal, a declarat recurs, în scris el detaliind că pedeapsa aplicată este mare,
nu a intenționat să-și ucidă soția, a fost provocat, martorii au declarat
mincinos cu referire la persoana sa, în mod greșit nu i s-au reținut
circumstanțe atenuante, fapta a fost greșit încadrată juridic în sensul că nu i
se poate reține infracțiunea de omor deosebit de grav, are dreptul să
beneficieze de „mica reformă" pentru că a recunoscut în totalitate fapta,
a încercat să ajute la salvarea victimei și, ca atare, tratamentul sancționator
trebuie diminuat.Totodată, inculpatul, pentru termenul de judecată 19 iunie
2012, a depus și un memoriu în care a detaliat comportamentul victimei în
familie, provocarea din partea acesteia, relațiile extraconjugale ale victimei,
mărturiile false reținute pentru condamnarea lui, alte apărări în sensul
încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. sau
pentru aplicarea unei pedepse mai mici.
Recursul declarat de inculpat s-a apreciat că
nu este fondat pentru considerentele următoare:în primul rând, sintetizând în
drept încadrarea apărărilor inculpatului în cazuri de casare, s-a apreciat că
acestea ar fi cele prevăzute de art. 385
9
pct. 14, pct. 17, pct. 172
C. proc. pen.
Referitor cazului de casare prevăzut de pct.
17, respectiv greșita încadrare juridică a faptei, s-a reținut că acesta nu
este incident în cauză. Din actele și lucrările dosarului, s-a reținut că
inculpatul, lovind victima, de mai multe ori, cu obiecte aflate în imediata
apropiere, atât casnice, cât și cu picioarele, pumnii, în cap, peste întregul
corp, provocându-i leziunile constatate prin actul medico-legal și, în cele din
urmă moartea, el a acționat cu intenția de a ucide și nu doar de a produce vătămări
corporale cărora, decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat
praeterintențional, multitudinea, intensitatea loviturilor, locul unde au fost
aplicate, exteriorizând, odată în plus, intenția, făptuitorul prevăzând
eventualitatea intervenirii morții și acceptând-o, astfel că s-a apreciat că
fapta inculpatului reprezintă infracțiunea de omor, nu cea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. În cadrul cazului
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 172 C. proc. pen., putându-se
încadra apărarea inculpatului că se impune reținerea, în ce privește fapta sa,
a circumstanței atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,
nici aceasta nu este fondată. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie
circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice
tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,
produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin
orice altă acțiune ilicită gravă. În cauză, existența unei provocări trebuie
verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, și nu cu
împrejurări ce țin de presupusa infidelitate a victimei, de comportamentul
acesteia în familie, chiar de starea de ebrietate a ei. Faptul că și inculpatul
a prezentat unele leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2 - 3 zile
de îngrijiri medicale, în lipsa altor probe, s-a apreciat că nu constituie o
stare obiectivă și subiectivă de puternică tulburare sau emoție, inculpatul și
victima, inițial, injuriindu-se și lovindu-se reciproc. Apărarea inculpatului,
de a i se „lua infracțiunea de omor deosebit de grav" pentru a beneficia
de „mica reformă", încadrabilă în cazurile de casare prevăzute de pct. 17
și pct. 172 ale art. 385
9
C. proc. pen., s-a reținut că nu este, de
asemenea, fondată. în cauză, încadrarea juridică a faptei, în infracțiunile de
omor calificat și omor deosebit de grav, este atrasă, pe de-o parte, de
uciderea soției (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. și de împrejurarea că
inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, la
pedeapsa de 15 ani închisoare (Sentința penală nr. 8 din 08 aprilie 1981 a
Tribunalului Ialomița, definitivă prin Decizia penală nr. 2516 din 05 noiembrie
1981 a fostului Tribunal Suprem). Din pedeapsa aplicată, inculpatul s-a liberat
la 14 februarie 1988 în baza Decretului nr. 11/1988 (art. 176 alin. (1) lit. c)
C. pen.). În ce privește consecința „luării" omorului deosebit de grav
pentru a beneficia de „mica reformă", conform art. 3201 alin. (7) C. proc.
pen. În redactarea introdusă prin Legea nr. 202/2010, s-a reținut că aceasta nu
se aplică, acțiunea penală vizându-l pe inculpat s-a pus în mișcare și
inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune care se pedepsește cu
detențiune pe viață (art. 176 alin. (1) lit. c) - omorul deosebit de grav se
pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani).
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului
(caz de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.), în
acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., orientându-se la 25
ani închisoare, aceasta fiind menținută și de instanța de prim control
judiciar, instanța a considerat, just, pericolul social deosebit de grav al
faptei, consecința acesteia, moartea unui om, soția inculpatului, împrejurările
în care ea s-a săvârșit, concretizate în multiple lovituri în zone vitale ale
corpului victimei, dar și persoana inculpatului, în antecedență acesta fiind
condamnat pentru o faptă de omor, dar și ulterior, într-o cauză a Judecătoriei
Beclean (Sentința penală nr. 29 din 07 februarie 2003, definitivă prin Decizia
penală nr. 304 din 06 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, rest rămas neexecutat 734
zile închisoare, deci recidivist postcondamnatoriu, iar în particular, probele
cauzei au relevat că acesta era violent atât în familie, cât și în
colectivitate, C.R., F.L.G., B.G., referatul de evaluare relevând că inculpatul
își lovea soția, el afirma tot timpul că o omoară, lumea se temea de el și
pentru că adesea afirma că are o listă cu cei pe care îi va omorî, a fost
sancționat contravențional pentru conflicte în comunitate, era privit cu
rezervă și evitat, el fiind o „problemă" din cauza manifestărilor de
agresivitate fizică și verbală, chiar în detenție fiind, a fost sancționat la
20 septembrie 2011 pentru nerespectarea regulamentului de ordine
interioară.Instanțele, în alegerea aplicării pedepsei închisorii, în condițiile
în care procurorul a solicitat aplicarea detențiunii pe viață, a motivat și
considerentele pentru care nu s-au orientat spre aceea, inculpatul, la 28 mai
2012, împlinind vârsta de 57 ani, iar alin. (2) al art. 55 C. pen. prevede că
atunci când cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de
60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu
închisoarea pe timp de 25 de ani, deci, ca atare, au avut în vedere și vârsta
inculpatului, aceasta însemnând și că sancțiunea penală reflectă, pe lângă
constrângere, și un mijloc de individualizare raportat și la omul
inculpat-condamnat.
Împotriva acestei decizii, contestatorul
condamnat a formulat contestație în anulare, cerere care a fost înregistrată pe
rolul acestei secții sub nr. 5035/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la
data de 14 noiembrie 2012.
În motivele menționate de către contestator,
aceasta a invocat aceleași critici arătate și în fața instanței de recurs.
Examinând contestația în anulare în raport cu
lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta
este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin.
(2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în
termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este
dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori
se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune
citarea părților interesate.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în
anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru
termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost
îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedește că la termenul la care
s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se
prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat
asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art.
10 alin. (1) lit. f)-i1,cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au
pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la
rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost
ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385
14
alin. (1
1
) ori art. 385
16
alin. (1
1
).
Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391
alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că, cererea de contestație nu este
făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv
10 de zile de la data începerii executării Deciziei contestate, în speța de
față executarea pedepsei aplicată contestatorului condamnat a început la data de
19 iunie 2012, dată la care a rămas definitivă Sentința de condamnare și în
baza căreia s-a emis MEPI, inculpatul fiind arestat preventiv în cauză, ori
contestația în anulare a fost formulată la data de 12 iulie 2012, deci cu
depășirea celor 10 zile, ultima zi în care acesta ar fi putut depune
contestația în anulare fiind 29 iunie 2012.
Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C.
proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă,
contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. și va fi obligat
contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare
formulată de contestatorul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2134 din 19 iunie
2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în
Dosarul nr. 2776/112/2011.
Obligă contestatorul D.I. la plata sumei de
400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14
noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM