ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4395/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 noiembrie

2009 și precizată la termenul din 4 martie 2010, reclamanta A.L. a solicitat

obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie să-i acorde cetățenia

română, motivând că părinții și bunicii săi au avut cetățenia română până în

anul 1940, când localitatea B. din raionul Soroca s-a aflat sub jurisprudența

Statului Român.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie a depus la data de 28 octombrie 2010 întâmpinare și

a invocat excepția prematurității acțiunii față de formularea acesteia anterior

depunerii unei cereri pentru dobândirea cetățeniei române, însoțită de acte

care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. De asemenea,

autoritatea pârâtă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată de

reclamantă pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991,

republicată , arătând că pentru soluționarea unei asemenea cereri este

prevăzută în legea susmenționată o procedură specială, potrivit căreia numai

ordinul de respingere a cererii poate fi atacat în instanță.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 4.245 din 1 noiembrie 2010, prin care a admis excepția

prematurității acțiunii și pe cale de consecință, a respins cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta A.L.

Pentru admiterea

excepției de procedură privind prematuritatea acțiunii, instanța de fond a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11–20 din Legea nr. 21/1991,

republicată, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se

adresează Comisiei pentru cetățenie, se depun la sediul Autorității Naționale

pentru Cetățenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale

României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege și se aprobă prin ordin al președintelui acestei autorități.

În cauză, s-a

constatat că reclamanta nu a dovedit formularea unei asemenea cereri la

autoritatea pârâtă și respingerea acesteia prin ordin, astfel că în mod

prematur a fost sesizată instanța de judecată să analizeze temeinicia cererii

de redobândire a cetățeniei române.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat casarea hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea judecării

fondului pricinii.

Recurenta a susținut

că soluția de respingere a acțiunii ca prematură a fost dată cu încălcarea

dreptului la un proces echitabil și cu nesocotirea rolului activ al

judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere obiectul concret al acțiunii și

anume, refuzul nejustificat al autorității intimate de a înregistra cererea de

acordare a cetățeniei române și a actelor doveditoare, fiind astfel vătămat

dreptul constituțional la petiționare, recunoscut prin art. 51 din Constituția

României și prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.

Recurenta a apreciat

că, prin refuzul neîntemeiat al autorității intimate de a-i înregistra cererea

de acordare a cetățeniei române și a actelor doveditoare a fost vătămat dreptul

său la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat , pentru

următoarele considerente:

Excepția

prematurității cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă

A.L. a fost soluționată de instanța de fond printr-o interpretare și aplicare

corectă a dispozițiilor art. 11-20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform

cărora, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române formulate

în temeiul art. 10

1

din această lege se adresează Comisiei pentru

cetățenie, se depun la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie ori la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte

care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă de către

președintele autorității.

Din verificarea bazei

de date a secretariatului comisiei pentru cetățenie nu a rezultat depunerea de

către recurenta–reclamantă a unei asemenea cereri, situație confirmată chiar în

dezvoltarea cererii de recurs.

În consecință,

elementele de fapt și de drept din prezenta cauză justifică soluția dată

excepției de prematuritate a cererii de chemare în judecată pentru

neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu

caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al

acțiunii în justiție și anume, Legea nr. 21/1991.

Din acest

considerent, se constată că sunt vădit nefondate susținerile din recurs privind

calificarea greșită dată de instanța de fond obiectului și cauzei cererii de

chemare în judecată.

Aceste susțineri

privind sesizarea instanței de judecată pentru a se constata vătămarea

dreptului la petiționare, recunoscut în art. 51 din Constituția României și

O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o cerere de modificare a obiectului

acțiunii, formulată de recurenta-reclamantă cu încălcarea dispozițiilor art.

294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., conform cărora, în apel și

respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Apărările din recurs

privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la o bună

administrare și nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse de

asemenea ca nefondate pentru caracterul general și imprecis al criticilor

formulate, fără referire la pricina dedusă judecății, ceea ce împiedică

posibila încadrare a lor într-unul din motivele de casare sau de modificare a

hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Independent de

aceasta, se constată că instanța de fond s-a pronunțat, conform dispozițiilor

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse

judecății, în limitele sesizării sale prin acțiune și cu respectarea

drepturilor procedurale ale tuturor părților.

Reglementând cadrul

în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului, dispozițiile art. 129

alin. (5

1

) C. proc. civ. prevăd expres că, părțile nu pot invoca în

căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu

le-au propus și administrat în condițiile legii.

Față de

considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare

sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.L. împotriva sentinței nr. 4245 din 1 noiembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

septembrie 2011.