ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 5339 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții Ilie B.P. și A.R.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și, în

consecință, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia privind

titlul de despăgubire aferent cotelor reclamanților, conform contractului de

cesiune de drepturi autentificat sub nr. 417 din 16 martie 2011 și dispoziției nr.

962 din 31 mai 2006, emisă de Primarul Municipiului Caransebeș, precum și la

plata, către reclamanți, a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Curtea a respins, ca

neîntemeiate, cererile reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea

plății numerarului și plata de daune morale.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții aveau dreptul, în

temeiul Dispoziției nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului

Caransebeș, Județul Caras Severin și a contractului de cesiune de drepturi nr. 417

din 16 martie 2011, la despăgubiri pentru imobilele: casa demolata din str.

Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF

3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris în CF 4025

Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu)

identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris în CF

13231 Caransebeș.

A mai reținut că

dispoziția privind acordarea de despăgubiri, împreună cu dosarul aferent, a

fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub nr. 23406/CC, fără,

însă, ca titlul de despăgubire să fie emis.

Instanța de fond a

apreciat, raportat la data soluționării notificării, că refuzul autorității

publice pârâte de a elibera titlul solicitat reprezintă un exces de putere în

sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a respins, ca

neîntemeiată, cererea reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea

plății numerarului având în vedere că potrivit dispozițiilor art. III din O.U.G.

nr. 62/2010 se suspendă pe o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată

prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Cererea privind

acordarea daunelor morale a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, față

de împrejurarea că reclamanții nu au dovedit producerea în persoana acestora a

unui prejudiciu moral care să poată fi reparat material, fiind suficientă admiterea

prezentei acțiuni.

2.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D., solicitând modificarea sentinței nr.

5339 din 26 septembrie 2011 în sensul respingerii cererii reclamanților, ca

neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat dreptul

intimaților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,

dispunând obligarea sa la emiterea titlului de

despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă

privind soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantei, cu

ignorarea etapelor administrative.

A

criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, față de obiectul

și complexitatea redusă a cauzei, arătând și că, întrucât C.C.S.D. reprezintă

statul român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată

.

3.

Soluția

instanței de recurs.

Examinând

înscrisurile cauzei, prin prisma argumentelor părților și ale dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge,

pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată

că, în speță, prin notificarea înregistrata sub nr. 159/2001, K.O. și A.T. au

formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru mai multe

imobile situate în Mun. Caransebeș, Județul Caras Severin.

Prin Dispoziția nr. 962

din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, Județul Caras

Severin, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru imobilele: casa demolata din str. Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris

în CF 4025 Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai

Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris

în CF 13231 Caransebeș.

Dispoziția nr. 962

din 31 mai 2006 a fost comunicata C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub dosar

nr. 23406/CC. Până la data sentinței recurate, pârâta nu emisese Decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

În data de 16 martie 2011,

intre reclamanții I.B.P., A.R. și M.M., având calitatea de cesionari și K.O. prin

mandatar A.D.C. și A.A., în calitate de cedent și titulari de drepturi conform

Dispoziției nr. 962 din data de 31 mai 2006, a fost încheiat contractul de

cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011 autentificat de B.N.O., notar

public P.D.

În raport de

dispozițiile art. 1393 C. civ., cesionarii au notificat pârâtei încheierea

contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată sub nr. RG/13849

din 17 martie 2011.

Intimații-reclamanți

au supus controlului instanței de contencios administrativ tocmai refuzul

nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ,

respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Se

constată că procedurile de recuperare a bunurilor sau contravalorii acestora au

demarat prin notificarea formulată în anul 2001, fără ca decizia reprezentând

titlul de despăgubire să fie emisă până la această dată.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la

care a ajuns instanța de fond, în sensul abuzului de drept, reținându-se și încălcarea

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6

paragraful 1 din C.E.D.O.L.F.

Având

în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne

cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare

procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție

a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa

executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn

la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii

Europene.

Complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la

pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a

actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor

termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate

în jurisprudența C.E.

d

.O.

În acest context,

soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Obligația de a emite

titlul de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor

administrative aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.

În ceea ce privește

problema cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, în speță,

titulara obligației deduse judecății, în culpă pentru neîndeplinirea acesteia,

și care a căzut în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ., este însăși

pârâta C.C.S.D., condiții în care criticile acesteia privind obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 5339 din 26 septembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.