ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă
nr. 5339 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanții Ilie B.P. și A.R.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., și, în
consecință, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia privind
titlul de despăgubire aferent cotelor reclamanților, conform contractului de
cesiune de drepturi autentificat sub nr. 417 din 16 martie 2011 și dispoziției nr.
962 din 31 mai 2006, emisă de Primarul Municipiului Caransebeș, precum și la
plata, către reclamanți, a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Curtea a respins, ca
neîntemeiate, cererile reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea
plății numerarului și plata de daune morale.
Pentru a adopta
această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții aveau dreptul, în
temeiul Dispoziției nr. 962 din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului
Caransebeș, Județul Caras Severin și a contractului de cesiune de drepturi nr. 417
din 16 martie 2011, la despăgubiri pentru imobilele: casa demolata din str.
Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF
3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris în CF 4025
Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai Viteazu)
identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris în CF
13231 Caransebeș.
A mai reținut că
dispoziția privind acordarea de despăgubiri, împreună cu dosarul aferent, a
fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub nr. 23406/CC, fără,
însă, ca titlul de despăgubire să fie emis.
Instanța de fond a
apreciat, raportat la data soluționării notificării, că refuzul autorității
publice pârâte de a elibera titlul solicitat reprezintă un exces de putere în
sensul dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a respins, ca
neîntemeiată, cererea reclamanților privind transmiterea deciziei în vederea
plății numerarului având în vedere că potrivit dispozițiilor art. III din O.U.G.
nr. 62/2010 se suspendă pe o perioadă de 2 ani emiterea titlurilor de plată
prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.
Cererea privind
acordarea daunelor morale a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, față
de împrejurarea că reclamanții nu au dovedit producerea în persoana acestora a
unui prejudiciu moral care să poată fi reparat material, fiind suficientă admiterea
prezentei acțiuni.
2.
Calea
de atac exercitată
Împotriva acestei
soluții a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D., solicitând modificarea sentinței nr.
5339 din 26 septembrie 2011 în sensul respingerii cererii reclamanților, ca
neîntemeiată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În
motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de
fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat dreptul
intimaților la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,
dispunând obligarea sa la emiterea titlului de
despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă
privind soluționarea dosarului de
despăgubire al reclamantei, cu
ignorarea etapelor administrative.
A
criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, față de obiectul
și complexitatea redusă a cauzei, arătând și că, întrucât C.C.S.D. reprezintă
statul român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată
.
3.
Soluția
instanței de recurs.
Examinând
înscrisurile cauzei, prin prisma argumentelor părților și ale dispozițiilor
legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge,
pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată
că, în speță, prin notificarea înregistrata sub nr. 159/2001, K.O. și A.T. au
formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru mai multe
imobile situate în Mun. Caransebeș, Județul Caras Severin.
Prin Dispoziția nr. 962
din 31 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Caransebeș, Județul Caras
Severin, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001
pentru imobilele: casa demolata din str. Cloșca și suprafața de teren de 1652 m.p. identificate pe nr. top. 383/2 din CF 3612 Caransebeș; terenul în suprafața de 465 m.p. din suprafața de 11251 m.p. identificat cu nr. top. 384/6 din CF 3612 Caransebeș transcris
în CF 4025 Caransebeș; casa demolata din str. Episcop Popasu (actual str. Mihai
Viteazu) identificata pe nr. Top 937 din CF 4475 Caransebeș ce a fost transcris
în CF 13231 Caransebeș.
Dispoziția nr. 962
din 31 mai 2006 a fost comunicata C.C.S.D. și înregistrată de aceasta sub dosar
nr. 23406/CC. Până la data sentinței recurate, pârâta nu emisese Decizia
reprezentând titlul de despăgubire.
În data de 16 martie 2011,
intre reclamanții I.B.P., A.R. și M.M., având calitatea de cesionari și K.O. prin
mandatar A.D.C. și A.A., în calitate de cedent și titulari de drepturi conform
Dispoziției nr. 962 din data de 31 mai 2006, a fost încheiat contractul de
cesiune de drepturi nr. 417 din 16 martie 2011 autentificat de B.N.O., notar
public P.D.
În raport de
dispozițiile art. 1393 C. civ., cesionarii au notificat pârâtei încheierea
contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată sub nr. RG/13849
din 17 martie 2011.
Intimații-reclamanți
au supus controlului instanței de contencios administrativ tocmai refuzul
nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ,
respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Se
constată că procedurile de recuperare a bunurilor sau contravalorii acestora au
demarat prin notificarea formulată în anul 2001, fără ca decizia reprezentând
titlul de despăgubire să fie emisă până la această dată.
Intervalul
mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a
reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la
care a ajuns instanța de fond, în sensul abuzului de drept, reținându-se și încălcarea
principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6
paragraful 1 din C.E.D.O.L.F.
Având
în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne
cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare
procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate
într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un
termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție
a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura
judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa
executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea
cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și
un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al
cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn
la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene.
Complexitatea
etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei
conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în
condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la
pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
Toate aceste elemente
conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a
actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor
termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate
în jurisprudența C.E.
d
.O.
În acest context,
soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.
Obligația de a emite
titlul de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor
administrative aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.
În ceea ce privește
problema cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, în speță,
titulara obligației deduse judecății, în culpă pentru neîndeplinirea acesteia,
și care a căzut în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ., este însăși
pârâta C.C.S.D., condiții în care criticile acesteia privind obligarea sa la
plata cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de
C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 5339 din 26 septembrie 2011 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.