ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâții O.R.I.; M.A.E. și C.N.V. anularea măsurii dispuse prin adresa din 05 ianuarie 2011 și obligarea pârâților la emiterea avizului de acordare a vizei pe care a solicitat-o. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 03 februarie 2010, i s-a acordat o viză de lungă ședere, valabilă până la data de 03 februarie 2011, iar la data de 11 iulie 2010 a depus la Ambasada României de la Chișinău o cerere pentru acordarea vizei, la care a primit un răspuns în care se preciza că deține deja o viză până în februarie 2011 și că demersul său este nejustificat, însă când s-a deplasat spre România la punctul de trecere Sculeni nu i s-a permis intrarea, fiindu-i reținut pașaportul și aplicată o a doua anulare a vizei.

Prin întâmpinare, pârâtul O.R.I. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia și, pe cale de consecință, respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 5058 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâții O.R.I., M.A.E. și C.N.V., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele aflate la dosar rezultă că viza acordată inițial reclamantului, i-a fost anulată la data de 27 mai 2010, iar reclamantul nu a făcut dovada că a contestat măsura de anulare a vizei, situație în care cererea sa de obligare a pârâtului la acordarea unei noi vize este inadmisibilă, mai cu seamă în condițiile în care, conform art. 36 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002, refuzul de acordare a vizei nu poate fi contestat. 3. Recursul reclamantului Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a soluționat cauza dedusă judecății pe excepție. Recurentul a susținut că a solicitat instanței să se constate refuzul pârâților de a-i acorda viza de lungă ședere în România și obligarea acestora la emiterea avizului pentru acordarea vizei. De asemenea, recurentul a susținut că prima instanță, în mod greșit, a interpretat cererea sa ca fiind o contestație împotriva refuzului de acordare a vizei și nu ca o acțiune prin care s-a solicitat sancționarea refuzului celor două autorități și anularea adresei din 05 ianuarie 2011 prin care i s-a comunicat refuzul M.A.E.

de acordare a vizei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea măsurii dispuse prin adresa din 05 ianuarie 2011 și obligarea pârâților la emiterea avizului de acordare a vizei pe care a solicitat-o. Din analiza actelor din dosar, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că viza de scurtă ședere a reclamantului a fost anulată la 19 mai 2010 de C.N.V., întrucât străinul a încălcat reglementările vamale.

În fapt, prin adresa din 05 ianuarie 2011, reclamantului i s-a comunicat refuzul de acordare a unei noi vize de scurtă ședere în scop de afaceri, constatându-se că reclamantul nu îndeplinește condiția de acordare a vizei prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod judicios, instanța de fond a constatat că este inadmisibilă acțiunea reclamantului, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, refuzul acordării vizei de scurtă ședere nu poate fi contestat. Susținerile recurentului, în sensul că cererea sa vizează acordarea vizei de lungă ședere, nu pot fi reținute, întrucât din probele administrate în dosar rezultă că viza solicitată avea caracter de scurtă ședere.

2. Temeiul legal al soluției pronunțate Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare recursul formulat va fi respins, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinței nr. 5058 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.