ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.M. în

contradictoriu cu pârâții O.R.I.; M.A.E. și C.N.V. anularea măsurii dispuse

prin adresa din 05 ianuarie 2011 și obligarea pârâților la emiterea avizului de

acordare a vizei pe care a solicitat-o.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, la data de 03 februarie 2010, i s-a acordat o viză de

lungă ședere, valabilă până la data de 03 februarie 2011, iar la data de 11 iulie

2010 a depus la Ambasada României de la Chișinău o cerere pentru acordarea

vizei, la care a primit un răspuns în care se preciza că deține deja o viză

până în februarie 2011 și că demersul său este nejustificat, însă când s-a

deplasat spre România la punctul de trecere Sculeni nu i s-a permis intrarea,

fiindu-i reținut pașaportul și aplicată o a doua anulare a vizei.

Prin întâmpinare,

pârâtul O.R.I. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul art. 36

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia și, pe cale de consecință, respingerea

cererii ca fiind inadmisibilă.

instanțe

Prin

Sentința nr. 5058 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins

acțiunea formulată de reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâții O.R.I., M.A.E.

și C.N.V., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele aflate la dosar

rezultă că viza acordată inițial reclamantului, i-a fost anulată la data de 27

mai 2010, iar reclamantul nu a făcut dovada că a contestat măsura de anulare a

vizei, situație în care cererea sa de obligare a pârâtului la acordarea unei

noi vize este inadmisibilă, mai cu seamă în condițiile în care, conform art. 36

alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, refuzul de acordare a vizei nu poate fi

contestat.

reclamantului

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția

inadmisibilității acțiunii și a soluționat cauza dedusă judecății pe excepție.

Recurentul a susținut

că a solicitat instanței să se constate refuzul pârâților de a-i acorda viza de

lungă ședere în România și obligarea acestora la emiterea avizului pentru

acordarea vizei.

De asemenea,

recurentul a susținut că prima instanță, în mod greșit, a interpretat cererea

sa ca fiind o contestație împotriva refuzului de acordare a vizei și nu ca o

acțiune prin care s-a solicitat sancționarea refuzului celor două autorități și

anularea adresei din 05 ianuarie 2011 prin care i s-a comunicat refuzul M.A.E.

de acordare a vizei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de autoritatea publică recurentă și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

și de drept relevante

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, obiectul

cererii de chemare în judecată constă în anularea măsurii dispuse prin adresa

din 05 ianuarie 2011 și obligarea pârâților la emiterea avizului de acordare a

vizei pe care a solicitat-o.

Din analiza actelor

din dosar, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că viza de

scurtă ședere a reclamantului a fost anulată la 19 mai 2010 de C.N.V., întrucât

străinul a încălcat reglementările vamale.

În fapt, prin adresa

din 05 ianuarie 2011, reclamantului i s-a comunicat refuzul de acordare a unei

noi vize de scurtă ședere în scop de afaceri, constatându-se că reclamantul nu

îndeplinește condiția de acordare a vizei prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că în mod judicios, instanța de fond a constatat

că este inadmisibilă acțiunea reclamantului, având în vedere că potrivit

dispozițiilor

art.

36 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002,

refuzul acordării

vizei de scurtă ședere nu poate fi contestat.

Susținerile

recurentului, în sensul că cererea sa vizează acordarea vizei de lungă ședere,

nu pot fi reținute, întrucât din probele administrate în dosar rezultă că viza

solicitată avea caracter de scurtă ședere.

soluției pronunțate

Astfel fiind, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

recursul formulat va fi respins, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge

recursul declarat de B.M. împotriva Sentinței nr. 5058 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.