ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2302/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul

T.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în

suprafață de 15.000 mp situat în București, sectorul 2.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în urma notificării din 01 septembrie 2001, Primăria Municipiului

București a emis dispoziția din 20 aprilie 2007, prin care s-a constatat imposibilitatea

restituirii in natură a imobilului, acesta fiind în prezent afectat în totalitate

de elemente de sistematizare, curți, construcții și căi de acces, propunându-se

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin adresa din 26

aprilie 2007, reclamantul a declarat că nu contestă dispoziția din 20 aprilie 2007

și a solicitat urgentarea comunicării dispoziției către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin adresa din 15 mai

2009, reclamantul a notificat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită în 30 de zile decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire,

însă, prin adresa din 15 iunie 2009, i s-a răspuns că dosarul său a fost repartizat

unui consilier, în vederea analizării și înaintării unui evaluator autorizat și

că realizarea opțiunilor se poate face numai după emiterea de către Comisie a titlului

de despăgubire.

În consecință, reclamantul

a solicitat instanței să constate ca fiind nejustificată și neîntemeiată tergiversarea

soluționării dosarului și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul respectiv.

Prin întâmpinare, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, întrucât acesta a înstrăinat drepturile rezultate

din dispoziția din 20 aprilie 2007 a Primăriei Municipiului București, așa cum rezultă

din înscrisurile existente la dosarul cauzei și, prin urmare, nu mai este îndreptățit

la primirea despăgubirilor, acțiunea fiind deci formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, susținând, in esență, că la dosar nu există înscrisuri privind situația

juridică a imobilului notificat și prin urmare nu se poate trece la etapa evaluării.

La termenul de judecată

din 29 aprilie 2010, D.R. a formulat cerere de intervenție in interes propriu, prin

care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

pentru același imobil, motivând că, potrivit contractului de cesiune din 13 septembrie

2006 și convenției atestate din 14 iulie 2009, reclamantul i-a transmis o cotă de

½ din dreptul său de a primi titlu de despăgubire emis in condițiile Legii

nr. 247/2005. Totodată, D.R. a susținut că, deși încă din 2001 reclamantul a demarat

procedurile legale privind dreptul său asupra imobilului în discuție, autoritățile

statului au stat în pasivitate în mod nejustificat. Mai mult, prin adresa din 30

septembrie 2009, reclamantul a solicitat pârâtei să emită titlul de despăgubire

direct pe numele intervenientului pentru cota de ½ și pe numele doamnei C.T.

pentru cealaltă cotă de ½, conform declarației de autentificare din 8 decembrie

2009, însă pârâta nu a soluționat dosarul până la momentul introducerii cererii

de intervenție.

La termenul din 27

mai 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (1) și (2) și art. 52

alin. (3) din C. proc. civ., Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție

în interes propriu formulată de D.R..

Prin sentința civilă

nr. 2823 din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului T.G., excepție invocată de pârâtă;

- a admis acțiunea reclamantului

și cererea de intervenție formulată de intervenientul D.R. și a obligat autoritatea

publică pârâtă să emită decizia legală, potrivit dispoziției din 24 aprilie 2007,

în termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța a reținut că aceasta

este neîntemeiată deoarece, din Contractul de cesiune autentificat din 13 septembrie

2006 la Biroul Notarului Public Autorizat M.P. ș.a., Convenția autentificată din

08 septembrie 2006 de Biroul Notarului Public Autorizat M.P. ș.a. și Convenția din

14 iulie 2009, rezultă că reclamantul T.G. a cesionat cota de ½ din dreptul

de proprietate asupra terenului în suprafață de 15.376 mp. ce va fi restituit în

natură și/sau asupra bunului/bunurilor oferit/e ca măsuri reparatorii în echivalent

și/sau orice alte acțiuni sau drepturi, sub condiția dobândirii drepturilor respective,

ceea ce înseamnă că, reclamantul este chiar obligat să recurgă la toate demersurile

legale pentru dobândirea drepturilor respective, astfel că nu și-a pierdut calitatea

procesuală activă și nici interesul în finalizarea acestei proceduri administrative.

Cu privire la cererea

de intervenție, instanța a reținut, în raport cu dispozițiile art. 49 alin. (1)

și (2) din C. proc. civ. că, așa cum rezultă din actele menționate anterior, intervenientul

D.R. justifică pe deplin un interes propriu în finalizarea procedurii administrative

și emiterea deciziei de către autoritatea publică, tocmai pentru ca actul încheiat

de acesta să poată fi concretizat, conform contractelor depuse.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut, în esență, că prin dispoziția emisă de Primăria Municipiului București,

a fost soluționată notificarea din 2001 formulată de reclamant cu privire la imobilul

în litigiu în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și

propunerii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, iar dosarul a fost

transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde

a fost înregistrat sub nr. 36290/CC, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A reținut instanța că dosarul nu a fost soluționat,

din cauza lipsei înscrisurilor referitoare la situația juridică a imobilului notificat.

Curtea de apel a reținut

că, din conținutul dispoziției din 2007, rezultă că, terenul în litigiu este afectat

în totalitate de elemente de sistematizare, construcții, căi de acces, etc, astfel

că nu i se poate imputa reclamantului lipsa documentelor privind terenul, documente

care nu se află in posesia sau detenția sa, ci a autorităților publice.

În consecință, instanța

a apreciat că nesoluționarea de către pârâtă a procedurii administrative prevăzute

de Legea nr. 247/2005 în perioada cuprinsă între data emiterii dispoziției din 20

aprilie 2007 și data pronunțării hotărârii reprezintă o tergiversare nejustificată

și o încălcare a principiului termenului rezonabil consacrat de art. 7 din Codul

bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului Miniștrilor

a Consiliului Europei, precum și de jurisprudența CEDO și apreciat în raport de

complexitatea și împrejurările cauzei.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv

argumente:

- potrivit pct. 16.5 din

Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, dispozițiile de soluționare a notificărilor formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001 trebuie însoțite, între altele, de situația juridică actuală a

imobilului ce constituie obiectul notificării, motiv pentru care prin adresele din

26 octombrie 2009 și din 31 mai 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului București

completarea dosarului aferent dispoziției din 2007 emisă de Primăria Municipiului

București;

- instanța de fond greșit

a dispus obligarea Comisiei la emiterea în mod direct a deciziei conținând titlul

de despăgubire, trecând peste etapele administrative premergătoare ce țin de verificarea

legalității dispoziției emise de entitatea notificată și efectuarea raportului de

evaluare.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct

de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la situația

juridică a terenului ce face obiectul dispoziției din 2007 emisă de Primăria Municipiului

București, în mod corect instanța de fond a stabilit că aceasta nu poate constitui

o justificare legală a întârzierii soluționării dosarului de către Comisie, deoarece,

pe de o parte, din conținutul dispoziției din 2007 rezultă că terenul este afectat

în totalitate de elemente de sistematizare, construcții și căi de acces, iar, pe

de altă parte, necomunicarea unor înscrisuri între instituții nu-l poate priva pe

reclamant de dreptul său, în calitate de titular al dispoziției menționate.

Totodată, Înalta Curte

constată că, nici în fața instanței de fond, dar nici în recurs, autoritatea pârâtă

nu a precizat în concret ce anume înscrisuri lipsesc din dosarul înaintat de Primărie

și nici în ce mod aceste lipsuri au împiedicat-o să facă demersurile necesare emiterii

unei decizii de despăgubire.

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la existența unor etape administrative premergătoare emiterii

deciziei și, în special, a etapei raportului de evaluare, pentru care normele metodologice

prevăd un termen de 30 de zile pentru terenuri și, respectiv, 45 de zile pentru

construcție demolată și teren, Înalta Curte constată că aceste etape administrative

se subsumează obligației de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

iar termenul prevăzut de instanța de fond, de 6 luni de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii este judicios, permițând inclusiv desfășurarea evaluării.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2823 din 10 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie

2011.