ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5211/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 1 februarie 2013 pe rolul Tribunalului București,

secția a III-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din

România (U.P.F.R.) în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SRL a solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la: plata

remunerației echitabile în valoare de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea

publică a fonogramelor în scop ambiental, conform înștiințării de plată seria

ZC nr. 1354, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013,

actualizată cu indicele de inflație; plata penalităților de întârziere,

calculată pentru fiecare zi de întârziere până la data plății efective și

integrale; obținerea autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea

publică a fonogramelor în scop ambiental.

Prin Sentința nr. 777

din 10 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul București a reținut că pârâta are sediul în localitatea

Poiana Brașov, județul Brașov, iar conform art. 7 C. proc. civ., cererea

împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face la instanța

sediului ei principal. S-a mai arătat că nu sunt incidente disp. art. 10 pct. 8

C. proc. civ. și nici disp. art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe.

La data de 23 aprilie

2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, care la termenul

de judecată din 9 septembrie 2013 a reținut-o spre soluționare, cu privire la

excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamantă.

Prin Sentința nr.

128/S din 9 septembrie 2013, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de

Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul Brașov a reținut că, prin autorizația-licență neexclusivă de

utilizare a muzicii în scop ambiental nr. 2787 din 15 martie 2006, art. 7 și

contractul nr. 9135 din 23 august 2012, art. 10, părțile au stabilit drept

instanță competentă în soluționarea eventualelor litigii, instanța în a cărei

competență teritorială își are sediul reclamanta Uniunea Producătorilor de

Fonograme din România.

Prin urmare, părțile

au convenit asupra competenței teritoriale în soluționarea eventualelor litigii

dintre acestea în favoarea Tribunalului București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei

la obținerea autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea publică a

fonogramelor în scop ambiental și la plata remunerației echitabile în valoare

de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop

ambiental, conform înștiințării de plată seria ZC nr. 1354, aferente perioadei

1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, actualizată cu indicele de inflație.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de

autor și drepturile conexe, precum și ale art. 1349 C. civ., ce reglementează

răspunderea civilă delictuală.

Este adevărat că

potrivit clauzei contractuale prevăzute de art. 7 din autorizația-licență

neexclusivă nr. 2787 din 15 martie 2006 și de art. 10 din contractul nr. 9135

din 23 august 2012, încheiate între părți, eventualele litigii vor fi

soluționate de instanțele de judecată competente de la sediul U.P.F.R.

Clauza contractuală

se referă deci la obligații derivate din contracte, așadar la o răspundere

contractuală.

Însă, prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta pretinde încălcarea de către pârâtă a

obligațiilor legale ce îi revin în calitate de utilizator ce desfășoară

activități de comunicare publică a fonogramelor în scop comercial sau a reproducerii

acestora și anume, obligația de a încheia autorizația-licență neexclusivă,

precum și obligația de plată a remunerației datorate.

Conform clauzelor

contractuale de la art. 4 și art. 5 din autorizația-licență neexclusivă nr.

2787 din 15 martie 2006 și de la art. 9 din contractul nr. 9135 din 23 august

2012, actele ar fi încetat de plin drept, urmare a constatării de către

reclamantă a neconcordanței între declarațiile utilizatorului și situația de

fapt, precum și a faptului că utilizatorul nu a furnizat toate datele și

documentele solicitate, necesare determinării remunerațiilor și verificării

corectitudinii informațiilor furnizate inițial.

Invocând această

situație de fapt, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la obținerea

autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în

scop ambiental, apreciind încetarea licenței neexclusive, precum și obligarea

pârâtei la plata remunerației echitabile datorată pentru comunicarea publică a

fonogramelor în scop ambiental, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31

ianuarie 2013, urmare a difuzării publice a fonogramelor fără autorizație

licență neexclusivă.

Drept urmare,

Tribunalul Brașov în mod greșit a reținut aplicabilitatea clauzei atributive de

competență convenită de părți prin contractul și autorizația licență

neexclusivă încheiate.

Conform dispozițiilor

art. 5 teza I C. proc. civ. "Cererea se face la instanța domiciliului

pârâtului."

Norma mai sus

enunțată instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se

adresează instanței din circumscripția teritorială în care își are sediul

pârâtul.

Principiul consacrat

de art. 5 C. proc. civ. este adaptat de legiuitor în mod corespunzător și

pentru acțiunile personale îndreptate împotriva persoanelor juridice.

În acest sens, art. 7

alin. (1) C. proc. civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane

juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.

Reclamanta invocă

întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, în conformitate cu

dispozițiile art. 1349 C. civ., ceea ce determină incidența art. 10 pct. 8 C.

proc. civ. Conform acestor dispoziții, în afară de instanța de domiciliu a

pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit,

instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

În aplicarea

prevederilor mai sus citate, competența teritorială de soluționare a cererilor

ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului

pârâtului și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Or, Tribunalul

București nu este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în

niciuna din ipotezele prevăzute de competența alternativă reglementată de

dispozițiile legale enunțate.

Pe de o parte, pârâta

SC A.D. SRL își are sediul social în localitatea Poiana Brașov, județul Brașov.

Pe de altă parte,

reclamanta pretinde săvârșirea faptului ilicit - comunicarea publică a

fonogramelor în scop ambiental în afara cadrului legal la Hotelul A.D., situat

în Poiana Brașov, jud. Brașov, difuzare pentru care se solicită plata

remunerației.

Față de

considerentele reținute, soluționarea pricinii este de competența Tribunalului

Brașov, în favoarea căruia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV