ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 997/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 997/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin sentința

penală nr. 115 din 14 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, s-a respins ca nefondată sesizarea formulată de Comisia nr. 1 de

evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul

București Rahova, privind pe condamnatul S.M., cheltuielile judiciare rămânând

în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a constatat că în raport de sesizarea

Comisiei nr. 1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile

din Penitenciarul București Rahova, care îl vizează pe S.M., condamnat

definitiv prin sentința penală nr. 619 din 18 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, precum și prin sentința penală nr.

265 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, este competentă să

soluționeze cauza, întrucât potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea

nr. 255/2013, modificate prin O.U.G. nr. 116/2013, când, în condițiile C. proc.

pen., competența ar reveni mai multor instanțe de grad diferit, competența de a

soluționa cauze cu privire la toate incidentele la executare privind aceeași persoană,

revine instanței superioare în grad.

S-a reținut

că prin, sentința penală nr. 619 din 18 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 461 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen. s-a admis contestația la executare formulată de judecătorul

delegat în cadrul Biroului „Executări penale" al secției a Il-a penale a

Tribunalului București vizând pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată intimatului

condamnat S M., prin sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a II-a penală.

În baza art.

88, art. 36 alin. (2) C. pen. s-a dedus durata reținerii de la data de 29

martie 2004 și a arestului preventiv de la 31 martie 2004 la 12 iunie 2004

(sentința penală nr. 304 din 27 mai 2008 a Tribunalului Dâmbovița, secția

penală, definitivă prin nerecurare la data de 12 iunie 2008) și a reținerii și

a arestului preventiv de la 05 octombrie 2004 la 24 iunie 2008 (sentința penală

nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, definitivă

prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală) și perioada executată de la 14 mai 2012 la zi.

S-a înlăturat

mențiunea vizând anularea M.E.P.I. nr. 1484 din 06 martie 2008 emis în baza sentinței

penale nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală.

S-a anulat M.E.P.I

.nr. 413 din 12 iunie 2008 emis în baza sentinței penale nr. 304 din 27 mai 2008

a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, definitivă prin nerecurare la data de 12

iunie 2008 și M.E.P.I. nr. 141 din 11 mai 2012 emis în baza sentinței penale

nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, definitivă

prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

Prin sentința

penală nr. 114 din 03 februarie 2009, Tribunalul București, secția a Il-a penală,

l-a condamnat definitiv pe inculpatul S.M. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7

alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, constatând totodată că fapta dedusă judecății

este în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 966/2005 a Tribunalului

București, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, motiv pentru care a descontopit această pedeapsă în

pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv: 6

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 ani și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin.

(1) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 88

C. pen. a fost dedusă prevenția și perioada executată de la 05 octombrie 2004 -

24 iunie 2008.

A fost anulat

M.E.P.I. emis în baza sentinței penale nr. 966/2005 a Tribunalului București și

s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, respectiv nr. 1015 din 10

octombrie 2012.

Făcând referire

la dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen. și art. 4 din Legea nr. 187/2012, judecătorul

fondului a stabilit că, în cazul intervenției succesiunii de legi penale în cursul

procesului, aplicarea legii penale mai favorabile se face în două etape - mai întâi

pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile infracțiunii comise, iar apoi

pentru determinarea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni - în

cazul intervenției legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării,

aplicarea legii mai favorabile urmează a fi făcută într-o singură etapă.

Așa fiind, aplicarea

art. 6 C. pen. în acest caz trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate

în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.

Cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, s-a constatat

că este reglementată în art. 367 alin. (1) C. pen., întrucât din analiza împrejurărilor

de fapt stabilite prin sentințele penale nr. 966/2005 a Tribunalului București,

definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală și nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, definitivă

prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

nu există elemente care să impună reținerea incidenței textului art. 367 alin.

(2) C. pen., iar pedeapsa de 6 ani închisoare la care a fost condamnat S.M. depășește

maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de legea nouă.

Cu toate acestea,

având în vedere că infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003,

este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare

prin sentința penală nr. 966/2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia

penală nr. 769/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat

că reducerea pedepsei de la 6 ani la 5 ani închisoare, nu ar produce efecte întrucât

pedeapsa rezultantă ar rămâne tot cea de 6 ani închisoare.

În aceste condiții

s-a reținut că infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003,

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1), (2) C. pen. (1969),

art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) își au corespondent în infracțiunile prevăzute

în art. 367 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 211 alin. (1) C. pen., art. 213

alin. (1), (2) C. pen. și art. 207 alin. (1), (3) C. pen., iar pedepsele aplicate

pentru aceste fapte în cuantum de câte 6 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute

de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea irr. 39/2003 și art. 13 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C.

pen. (1969) și 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

194 alin. (1) C. pen. (1969) nu depășesc maximul special prevăzut pentru fiecare

dintre infracțiunile din noua reglementare.

Concluzionând,

Curtea de apel a apreciat că sesizarea este neîntemeiată, întrucât pedeapsa rezultantă

de 6 ani închisoare, va fi avută în vedere pe viitor pentru reținerea stării de

recidivă ori pentru calculul termenului de reabilitare, în situația în care condamnatul

va săvârși o nouă infracțiune ori, dimpotrivă, se va împlini termenul de reabilitare.

S-a arătat că

nici perioada pentru care a fost dispusă pedeapsa complementară, pe lângă pedeapsa

principală rezultantă, nu depășește maximul special prevăzut în legea nouă, de 5

ani.

Împotriva acestei

hotărâri,, a formulat contestație condamnatul S.M. criticând-o în principal, cu

privire la încălcarea dispozițiilor art. 4 C. pen. ca urmare a abrogării art. 7

din Legea nr. 39/2003, iar în subsidiar, cu privire la aplicarea art. 6 din același

Cod în sensul reducerii pedepsei de 6 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, la maximul de 5 ani închisoare, prevăzut

de art. 367 C. pen.

Examinând contestația

formulată, Înalta Curte constată că este fondată.

Potrivit art.

4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu

mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor

educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și

toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte

încetează prin intrarea în vigoare a legii noi, iar conform art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația în care

fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o

altă denumire.

Prin contestația

formulată, condamnatul S.M. a solicitat: 1) aplicarea legii penale mai favorabile

în sensul dispozițiilor art. 4 C. pen., susținând că infracțiunea prevăzută de

art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003 pentru care a fost condamnat la 6 ani

închisoare, a fost dezincriminată; 2) aplicarea art. 6 C. pen. cu privire la pedeapsa

de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din

Legea nr. 39/2003 și reducerea acesteia la maximul de 5 ani închisoare prevăzut

de art. 367 alin. (1) C. pen.

A arătat că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile, fiind incidente

prevederile art. 4 C. pen. ca urmare a abrogării art. 7 din Legea nr. 39/2003 și

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin.

(1) C. pen. este între 1 an și 5 ani închisoare, astfel că se impune reducerea pedepsei

de 6 ani închisoare, la maximul prevăzut de noua lege, aceea de 5 ani închisoare.

De asemenea, chiar

și în situația în care condamnatul ar rămâne cu pedeapsa de 6 ani închisoare pentru

infracțiunea de trafic de persoane, măcar formal se impune aplicarea art. 4 și 5

din noul C. pen.

Raportându-se

la împrejurările faptice reținute de Tribunalul București, secția a II-a penală,

prin sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009, definitivă prin decizia penală

nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte constată

că în cauză nu a intervenit dezincriminarea pentru infracțiunea de constituire de

grup infracțional organizat prin intrarea în vigoare a noului C. pen.

Astfel, prin sentința

penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a reținut că în perioada 2002 - 2004, condamnatul S.M. a aderat și

a sprijinit gruparea infracțională organizată condusă de inculpații B.I. și B.V.

în scopul de a obține foloase materiale din săvârșirea de infracțiuni din cele prevăzute

de art. 2 lit. b) pct. 1-20 din Legea nr. 39/2003, acesta fiind implicat în comiterea

de fapte de trafic de persoane, proxenetism, înșelăciune, tâlhărie sau alte infracțiuni

de violență, alături de ceilalți membri ai acestei grupări infracționale, rolul

său materialzându-se în acte de protecție, intervenind în cazul unor neplăceri ivite

cu alte grupuri infracționale, precum și de racolare a clienților dispuși să plătească

raporturi sexuale cu prostituatele asupra cărora avea controlul.

Faptele așa cum

au fost reținute prin hotărârea de condamnare, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) din noul C. pen., întrucât dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 39/2003 au fost abrogate la data de 1 februarie 2014, avându-și

însă corespondent în legea nouă care sancționează în continuare constituirea unui

grup infracțional organizat.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 367 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune, inițierea sau

constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice

formă, a unui astfel de grup și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani,

iar în alin. (6) se stabilește că grup infracțional organizat este grupul structurat

format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de

timp pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor

infracțiuni.

Conform situației

de fapt reținute prin hotărârea de condamnare, asocierea inculpatului S.M. cu grupul

infracțional organizat condus de inculpații B.I. și B.V. a avut loc cu scopul precis

de a săvârși infracțiunile prev. de art. 2 lit. b) pct. 1-20 din Legea nr. 39/2003.

Pentru considerentele

dezvoltate rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen. privind

dezincriminarea.

2) Potrivit

art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până

la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care

prevede o pedeapsă mai ușoară,, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special

prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Având în vedere

că limita maximă a pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1)

C. pen. este de 5 ani închisoare, în condițiile în care S.M. a fost condamnat prfn

sentința penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a

Înaltei Curți de Casație la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, sunt aplicabile dispozițiile

art. 6 C. pen., care impune reducerea cuantumului pedepsei la maximul special prevăzut

de legea nouă, respectiv 5 ani închisoare.

Chiar dacă fapta

pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința

penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului București, definitivă prin decizia

penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în

concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă

de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 966/2005 a Tribunalului București,

definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

împrejurarea care atrage executarea în final, tot a unei pedepse rezultante de 6

ani închisoare, sunt incidente dispozițiilor art. 6 C. pen. care se aplică fiecărei

pedepse stabilite pentru fiecare infracțiune ce realizează conținutul concursului

real de fapte.

Această interpretare

rezidă și din faptul că, în eventualitatea unei legi de grațiere, efectele legii

vizează fiecare pedeapsă aplicată de instanță.

Având în vedere

cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de condamnatul

S.M. împotriva sentinței penale nr. 115 din 14 februarie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală, este fondată, urmând ca în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admisă și rejudecând:

În baza art. 23

din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. se va admite sesizarea

formulată de Comisia nr. 1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile

din cadrul Penitenciarului București - Rahova.

Se va descontopi

pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului S.M. prin sentința

penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalului București, secția

a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin sentința penală nr. 619 din 18

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă

prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea

lor.

În baza art. 6

alin. (1) C. pen. se va reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 39/2003 (art.

367 alin. (1) C. pen.) la 5 ani închisoare.

În baza art. 6

alin. (5) C. pen. se va aplica condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă

de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (1969) se va contopi pedeapsa de 5 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b)

C. pen. cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului

București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul S.M. urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Se va anula M.E.P.I.

nr. 1015 din 10 octombrie 2012 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 33772/3/2012 și se va dispune emiterea unui nou M.E.P.I.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârii contestate.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit

apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația

formulată de condamnatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 115 din 14

februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează în

parte sentința penală contestată și rejudecând:

În baza art. 23

din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. admite sesizarea formulată

de Comisia nr. l de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile

din cadrul Penitenciarului București - Rahova.

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit a) și b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului S.M. prin sentința

penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunțată de Tribunalului București, secția

a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin sentința penală nr. 619 din 18

septembrie 2012 pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă

prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea

lor.

În baza art. 6

alin. (1) C. pen. reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 39/2003 (art. 367

alin. (1) C. pen.) la 5 ani închisoare.

În baza art. 6

alin. (5) C. pen. aplică condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (1969) contopește pedeapsa de 5 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b)

C. pen. cu pedeapsele aplicate prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a

Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul S.M. urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Anulează M.E.P.I.

nr. 1015 din 10 octombrie 2012 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 33772/3/2012 și dispune emiterea unui nou M.E.P.I.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii contestate.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit

apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 martie 2014.