ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2053/2014

Decizia nr. 2053/2014

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 158/F din 06 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală,

în baza art. 597 - art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva sentinței penale nr. 56 din 04 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4014 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. x/2/2008.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat la 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. x/2/2014, contestatorul condamnat A., a solicitat admiterea contestației la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 56 din 04 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4014 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. x/2/2008.

În motivarea cererii, s-a arătat că în cauză sunt incidente disp. art. 598 lit. d) C. proc. pen., rap. la art. 6 C. pen. și la art. 91 și urm. C. pen., întrucât se impune aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea termenului de încercare de 6 ani care a fost inițial stabilit cu un nou termen de încercare de 4 ani, conform legii noi, mai favorabile.

A mai precizat contestatorul că prin această cerere nu contestă cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată, ci numai durata termenului de încercare.

În vederea soluționării cererii, a fost atașat Dosarul nr. x/2/2008 al Curții de Apel București, secția I penală.

Referitor la admisibilitatea contestației la executare formulate,

Curtea a constatat că prezenta cauză nu are ca obiect (juridic) o cale ordinară de atac deja exercitată de către petent, împrejurare ce ar atrage inadmisibilitatea acesteia (întrucât inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale ordinare similare).

De asemenea, față de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația la executare a fost apreciară ca admisibilă, hotărârea atacată fiind definitivă și pusă în executare, sentința penală contestată nr. 56 din 04 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2008, fiind definitivă prin decizia penală nr. 4014 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Drept urmare, în temeiul art. 597-598 C. proc. pen., Curtea a constatat admisibilă contestația la executare promovată în speță.

Cu privire însă la temeinicia

contestației la executare promovată în speță, s-a constatat că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului și poartă denumirea de autoritate de lucru judecat.

Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Pe calea contestației la executare se soluționează numai incidentele ivite în momentul punerii în executare sau al executării unei hotărâri judecătorești, astfel încât motivele pentru care se poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe calea contestației la executare poate fi invocată amnistia, prescripția, grațierea, sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, însă aceasta trebuie să se ivească în cursul executării pedepsei.

S-a reținut că solicitarea condamnatului de reducere a termenului de încercare este nefondată, întrucât nu privește nici una din situațiile exemplificativ enumerate de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., referitoare la cauze de stingere sau micșorare a pedepsei, și nu vizează termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării respectivei pedepse.

Raportat la speța dedusă judecății, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 265 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2012, fiind definitivă prin decizia penală nr. 2116 din 17 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul A. la 1 an închisoare.

În baza art. 257 C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior.

În baza art. 86, art. 86

1

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare.

În baza art. 86

3

C. pen. anterior, i s-a pus în vedere inculpatului A. să se prezinte, din șase în șase luni, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor, potrivit programului ce-l va stabili acest serviciu; să anunțe orice schimbare de domiciliu, să comunice orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice infirmații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor consacrate de art. 86

4

alin. (1) și alin. (2) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 01 februarie 2008 - la 23 aprilie 2008.

În baza art. 19 raportat la art. 6

1

alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea către martorul denunțător B., a sumei de 500 RON, sens în care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra acestei sume, ce a fost consemnată la Banca C., pe numele A. și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.000 RON. cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 4014 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, recursul inculpatului împotriva sentinței de mai sus, a fost respins ca nefondat.

Totodată, s-a constatat că potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012: „Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.”

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen.: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest la acest maxim.”

Din analizarea acestor dispoziții legale, Curtea a constatat că atâta timp cât în cauză nu se solicită reducerea pedepsei, ci a termenului de încercare, o asemenea ipoteză nu se regăsește printre cele reglementate de legiuitor și mai mult un asemenea criteriu de apreciere a legii penale mai favorabile este ultimul dintre cele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 187/2012, prioritate având sfera obligațiilor impuse condamnatului, chiar dacă textul indicat vizează ipoteza aplicării legii penale mai favorabile prin prisma incidenței art. 5 C. pen. și nu a art. 6 C. pen.

În consecință, observând că susținerile contestatorului, nu corespund cerințelor prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a apreciat cererea ca nefondată, situația învederată de acesta neputând determina o micșorare a termenului de încercare ce a fost stabilit prin sentința contestată.

În raport de cele de mai sus, și apreciind că în cauză, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, condițiile prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., rap. la art. 6 C. pen., Curtea a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., împotriva sentinței penale nr. 56 din 04 martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 4014 din 02 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. x/2/2008.

II. Împotriva sentinței penale nr. 158/F din 06 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul A.

Contestatorul a criticat sentința penală atacată, solicitând, în contestație, admiterea acesteia și aplicarea legii penale mai favorabile în situația hotărârilor judecătorești rămase definitive conform art. 598 lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 6 C. pen. și la art. 91 și urm. C. pen., raportat la durata termenului de încercare de 6 ani și nu la cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare la care a fost condamnat pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, și pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior, raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs.

Referitor la admisibilitatea contestației formulate,

Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă în conformitate cu art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Analizând temeinicia contestației. Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele:

Potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012: „Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicata în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea in vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.”

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen.: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest la acest maxim.”

Prin analiza coroborată a celor două texte de lege arătate mai sus reiese că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ca modalitate de executare a pedepsei închisorii, aplicată în baza Codului penal din 1969, se menține și după intrarea in vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, termen de încercare care se menține și nu poate fi modificat în temeiul art. 6 C. pen. ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor penale definitive, deoarece art. 6 alin. (1) vizează doar cuantumul pedepsei închisorii aplicate pentru fiecare infracțiune în parte în baza căreia s-a dispus condamnarea, în speță de 1 an și 3 ani, însă doar în măsura în care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, maxim special care nu este depășit în speță.

Observând că se solicită aplicarea art. 6 alin. (1) C. pen. în vederea reducerii termenului de încercare și nu a cuantumului pedepsei, Înalta Curte constată că o asemenea ipoteză nu se regăsește printre cele reglementate în art. 6 C. pen. Mai mult, contestatorul a precizat expres că prin această cerere nu solicită reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ci numai durata termenului de încercare, cerere justificată de contestator în vederea formulării unei viitoare cereri de reabilitare.

De altfel, temeiul contestației la executare invocat de contestator, respectiv art. 598 lit. d) C. proc. pen., permite analizarea incidenței art. 6 C. pen. însă cu titlu de „cauză de micșorare a pedepsei” și nu a termenului de încercare, care se compune potrivit art. 86

1

C. pen. anterior din pedeapsa aplicată plus un interval de timp stabilit de instanță între 2 și 5 ani, în cazul nostru din pedeapsa rezultantă de 3 ani pentru concursul dintre infracțiunea de primire de foloase necuvenite și infracțiunea de trafic de influență plus un interval de timp stabilit de instanță de 3 ani în speță, rezultând un termen de încercare de 6 ani. Astfel, termenul de încercare de 6 ani nu se confundă cu pedeapsa aplicată, acestea fiind două instituții diferite, pedeapsa rezultantă reprezentând doar o parte componentă a termenului de încercare.

Mai mult, prin decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 349 din 13 mai 2014), s-a statuat că aplicarea art. 6 C. pen. vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, în primă etapă, se verifică incidența art. 6 C. pen. cu privire la pedeapsa aplicată în concret pentru fiecare infracțiune în parte care intră în componența concursului, în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi și în cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, atunci pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. Contestatorul a solicitat doar reducerea termenului de încercare și nu a cuantumului pedepsei rezultante, care oricum nu depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi.

Critica apărătorului ales al contestatorului cum că stabilirea criteriilor în aprecierea legii penale mai favorabile este una interpretativă și ține strict de durata termenului de încercare nu poate fi primită atâta timp cât art. 6 C. pen. reglementează strict cazurile în care se aplică legea penală mai favorabilă în cazul pedepselor definitiv judecate, iar ipoteza reducerii cuantumului termenului de încercare nu se află printre acestea.

Susținerea contestatorului prin apărător ales cum că durata termenului de încercare are efecte și asupra unei viitoare cereri de reabilitare pe care contestatorul dorește să o promoveze este de asemenea nefondată, deoarece conform art. 165 C. pen. durata termenului de reabilitare este unul fix, de 3 ani, care curge de la data considerării pedepsei ca executată dacă nu se dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere. Mai mult, chiar dacă termenul de încercare de 6 ani este mai lung decât pedeapsa rezultantă de 3 dacă ar fi fost executată în regim de detenție, această modalitate de executare este mai favorabilă inculpatului decât executarea în regim de detenție, astfel că o contestația întemeiată pe acest motiv nu poate fi primită, apărarea având obligația să-și întemeieze contestația doar pe motive favorabile contestatorului în calea de atac a contestației, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus”.

Pentru aceste motive Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 158/F din 06 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 158/F din 06 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2014.