ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1019 din 1 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei de interes și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea P.L.R., ca fiind lipsită de interes. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel contestatoarea, acesta fiind admis prin decizia civilă nr. 116/A din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, instanța reținând că, pentru a motiva excepția lipsei de interes, tribunalul a folosit drept argumente aspecte de fond, fără însă a analiza dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 317 C. proc.

civ. A mai reținut instanța de apel că numai calitatea de parte justifică exercitarea contestației, cauza fiind soluționată fără a se motiva în fapt și în drept hotărârea. Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata G.E., fiind respins prin Decizia nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 38041/3/2008. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că decizia nu cuprinde motive contradictorii, instanța de apel reținând de fapt că procesul a fost soluționat greșit, fără a se intra în cercetarea fondului. A mai reținut instanța de recurs că nu s-a pus problema unui concurs între excepția lipsei de interes și aceea privind calitatea procesuală activă, întrucât cauza nu a fost trimisă spre rejudecare pentru cercetarea excepției lipsei calității procesuale active, fiind greșit înțelese considerentele, rezultând în fapt că are calitatea de parte aceea care justifică un interes.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 1039 din 25 mai 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepțiile ca neîntemeiate; a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea P.L.R. în contradictoriu cu intimata G.E., ca fiind neîntemeiată; a obligat contestatoarea la plata către intimata G.E. a sumei de 505 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, întrucât, așa cum a rezultat și din considerentele Deciziei nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, calitatea procesuală activă identificându-se cu motivul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., urmează ca motivele pe care s-a întemeiat excepția să fie analizate împreună cu acesta. Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ca neîntemeiată, întrucât aceasta a fost indicată și s-a pretins ca succesor al defunctului L.A., titular al cererii de recunoaștere a hotărârii de divorț, calitatea de moștenitor fiind recunoscută prin certificatul de legatar din 27 august 2008 emis de Biroul Notarului Public "D.A.A.". Cât privește excepția lipsei de interes, s-a reținut că aceasta a fost dezlegată în căile de atac declarate împotriva Sentinței civile nr. 1019 din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, respectiv prin Decizia nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, dezlegarea fiind obligatorie potrivit art. 315 C. proc.

civ. Pe fondul contestației în anulare tribunalul a reținut că, astfel cum a rezultat din hotărârea de divorț pronunțată la 7 februarie 1982 de Curtea Supremă Regională a Orașului New York, Tribunalul Teritorial Bronx, contestatoarea L.R. nu numai că a fost de acord cu divorțul, dar l-a și solicitat, divorțul fiind desfăcut nu în lipsa acesteia, ci în lipsa lui L.A., împrejurare față de care citarea contestatoarei la soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii nu era necesară, potrivit art. 172 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, apelanta având cunoștință despre divorț și efectele juridice produse de hotărârea de divorț, aspect rezultat și din împrejurarea că ulterior, contestatoarea a încheiat alte două căsătorii.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea nu a făcut dovada nici unei vătămări care i s-ar fi produs și ale cărei efecte juridice nu pot fi înlăturate decât prin anularea hotărârii judecătorești pronunțate în procedura de exequatur, în speță nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea P.L.R. criticând soluția dată de instanța de fond atât excepțiilor invocate cât și fondului pricinii. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G.E., apelanta a arătat că această parte nu poate sta în proces, întrucât nu a avut calitate procesuală în soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii de divorț pronunțată de instanța străină, pe de o parte, iar pe de altă parte nu a fost atrasă în acest proces în calitatea de terț moștenitor, intimata neavând calitate de succesor în drepturile petentului.

Cu privire la respingerea excepției lipsei de interes pe care însăși instanța de fond a ridicat-o din oficiu, apelanta a arătat că hotărârea nu este motivată pe acest aspect, instanța făcând trimitere la hotărârile date în căile de atac, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunțate. Pe fondul contestației în anulare, apelanta a invocat faptul că instanța a reiterat considerentele avute în vedere la pronunțarea hotărârii desființată în calea de atac a apelului, apărările contestatoarei, acestea nefiind analizate în mod judicios. A precizat apelanta că cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă român.

Instanța care a soluționat cererea a pus în vedere petentului să indice numele și adresa pârâtei din dosar, în vederea îndeplinirii actelor de procedură, că deși la dosarul cauzei se aflau date cu privire la numele pârâtei și adresa de domiciliu al acesteia, instanța nu a dispus citarea acesteia și nici comunicarea hotărârii pronunțate, hotărârea fiind supusă căilor de atac. În opinia apelantei, instanța avea obligația prevăzută de lege să constate că hotărârea de exequator nu este definitivă și irevocabilă, întrucât petentul a decedat mai înainte ca ea să fie definitivă, hotărârea nu produce efecte juridice pe care instanța de fond Ie-a menționat, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 105/1992 și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996.

S-a arătat în continuare că instanța de fond a comis un abuz de drept atunci când în lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile, de recunoaștere a divorțului pronunțat în străinătate, de o instanță română, face aprecieri cu privire la efectele acestui divorț nerecunoscut de Statul Român. Apelanta a învederat și starea de incompatibilitate în care s-a aflat judecătorul fondului. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 700/A din 22 septembrie 2011, a respins apelul contestatoarei, ca nefondat.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește motivul de apel privitor la incompatibilitatea magistratului, a constatat că în speță, magistratul ce a participat la soluționarea fondului cauzei, a analizat anterior, excepția lipsei de interes în promovarea contestației în anulare, pe care a admis-o, respingând pe cale de consecință, cererea, astfel că nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei sau asupra vreunei probleme litigioase, el nedevenind astfel, incompatibil ca efect al excepției absolute de incompatibilitate, putând continua judecarea cauzei, în urma desființării sentinței de către instanța de control judiciar.

În privința criticilor aferente greșitei soluționări a excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a intimatei, instanța a apreciat că având în vedere posibilitatea decesului uneia/unora dintre părți, în intervalul ulterior pronunțării hotărârii contestate, până la momentul promovării contestației în anulare, se admite în mod unanim în doctrina și practica judiciară calitatea procesuală în cadrul acestei căi extraordinare de atac și succesorilor în drepturi ai părților ce nu mai sunt în ființă, soluția impunându-se în virtutea argumentului de analogie (ubi idem est ratio, idem solutio esse debet) cu opțiunea de principiu, a legiuitorului, dedusă din reglementările art. 243 pct. 1 C. proc.

civ., în cazul intervenirii decesului pe parcursul procesului. A reținut instanța de control judiciar că intimata este legatarul universal al reclamantului din procedura recunoașterii, potrivit certificatului de legatar din 27 august 2008 emis de Biroul Notarului Public "D.A.A.", astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în cadrul contestației în anulare, soluția tribunalului sub acest aspect, fiind legală. Referitor la motivul de apel aferent greșitei nemotivări a soluției date excepției lipsei de interes, Curtea a apreciat că el este la rândul său, lipsit de interes, în condițiile în care excepția (soluționată irevocabil prin decizia instanței de recurs) era orientată împotriva contestatoarei.

În privința motivului de apel privind soluția pronunțată pe fondul contestației în anulare, Curtea a apreciat că este nefondat în raport de art. 172 din Legea nr. 105/1992 republicată, care instituie regula citării părților, dar totodată, și o excepție pentru situația când pârâtul din acțiunea de recunoaștere (care ar fi prejudiciat prin necitare, spre deosebire de reclamantul ce a solicitat instanței, recunoașterea, având deci, cunoștință despre procedura exequator-ului) a fost de acord cu admiterea acțiunii străine, această verificare (a existenței sau inexistenței acordului său) realizându-se potrivit textului de lege, prin verificarea hotărârii străine.

Întrucât pârâta din procedura exequator-ului, contestatoarea P.L.R., a fost de acord cu divorțul, fiind chiar partea care l-a solicitat instanței americane, în calitate de reclamantă, cererea de recunoaștere putea fi soluționată fără citarea părților, ceea ce include și posibilitatea necitării doar a uneia dintre părți - în speță, pârâta din procedura exequator-ului, adică contestatoarea P.L.R. În privința motivului de apel arondat nemotivării hotărârii pronunțate pe fond, prin ignorarea criticilor contestatoarei, Curtea l-a considerat neîntemeiat, în condițiile în care tribunalul și-a îndeplinit obligația procesuală reglementată de prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea P.L.R.

solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare sau cu reținere și pe fond admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată. Recurenta-contestatoare își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și invocă vicierea procedurii de citare în fața instanței de apel prin indicarea greșită a sălii de ședință în citație, fapt ce a împiedicat-o să participe la judecata apelului, judecata cauzei făcându-se în lipsa sa. O a doua critică vizează faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit ca în fața instanței de fond contestatoarea nu a invocat excepția de incompatibilitate a judecătorului care a soluționat cauza, după casare.

Recurenta-contestatoare, referindu-se la soluționarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei G.E., arată că toate considerentele avute în vedere de instanță sunt nefondate, invocând caracterul personal al acțiunii de divorț și, cu titlu generic, reglementările Legii nr. 105/1992 și cele ale Legii nr. 187/2003. În finalul cererii recurenta precizează că Legea nr. 105/1992 prevede că cererile de recunoaștere a hotărârii de divorț pronunțată în străinătate se soluționează cu citarea părților, că majoritatea instanțelor respectă această regulă, că nu este posibil ca o hotărâre care este supusă căilor de atac să nu fie comunicată părților, partea căruia nu i-a fost comunicată hotărârea fiind îndreptățită să formuleze contestație în anulare.

Prin întâmpinarea depusă la 13 februarie 2013 intimata G.E. a arătat, cu titlu prealabil, că taxa judiciară aferentă recursului a fost achitată de o persoană străină de cauză și că la seria pașaportului cu care se legitimează mandanta lipsește ultima cifră. Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Potrivit art. 88 alin. (1) C. proc.

civ., citația va cuprinde numărul și data emiterii precum și numărul dosarului, arătarea anului, lunii, zilei și orei de înfățișare, arătarea instanței și a sediului ei, numele părții potrivnice și felul pricinii, parafa șefului instanței și semnătura grefierului și mențiunea că prin înmânarea citației sub semnătură de primire personal sau prin reprezentant legal sau convențional, pentru un termen de judecată ulterior acestuia pentru care citația i-a fost înmânată și alte mențiuni prevăzute de lege. Legiuitorul prevede sub sancțiunea nulității mențiunile referitoare la data, ziua și ora de înfățișare, la instanță și sediul acesteia, la numele, domiciliul și calitatea celui citat, precum și la parafa șefului instanței și semnătura grefierului.

Citația la care face referire recurenta-contestatoare cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 88 alin. (1) C. proc. civ., nu numai cele prevăzute sub sancțiunea nulității de alineatul doi al aceluiași text de lege. Așadar, împrejurarea că judecata s-a desfășurat într-o altă sală decât cea înscrisă pe citație nu este de natură să conducă la nulitatea actului de procedură, reprezentanta apelantei nefăcând dovada că a fost împiedicată în a face demersurile firești, de identificare a sălii de judecată în condițiile în care avea la dispoziție liberul acces atât la serviciul de grefă al instanței, precum și la listele de ședință de la acea dată, afișate la ușile sălilor de judecată.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată întrucât instanța a analizat incidentul privind incompatibilitatea magistratului, reținând corect situația de fapt reală, aceea că nu contestatoarea a invocat excepția de incompatibilitate a judecătorului ci a cerut acestuia să o invoce, aspect ce reiese cu evidentă din motivarea deciziei atacate. Cea de-a treia critică, referitoare la caracterul nefondat al considerentelor care au fundamentat menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei G.E., nu poate fi, de asemenea, primită. De reținut este că această critică prezintă o argumentație extrem de sumară, recurenta contestatoare indicând generic încălcarea Legii nr. 119/1996, limitându-se numai să indice faptul că cel care a formulat cererea de recunoaștere a fost L.A.

care a decedat după pronunțarea hotărârii de exequator și mai înainte de a rămâne definitivă și irevocabilă pentru a produce efecte juridice astfel cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996. Instanța de apel a răspuns fundamentat criticii vizând soluția pronunțată cu privire la această excepție, în aplicarea principiului dedus din reglementările art. 243 pct. 1 C. proc. civ., interpretarea fiind conformă cu statutul persoanei cu vocație succesorală căruia îi sunt transmise, prin efectul moștenirii inclusiv drepturile și obligațiile procesuale ale persoanei decedate.

Soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la această excepție a fost analizată și din perspectiva caracteristicilor unei acțiuni în recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine, instanța de apel concluzionând în mod legal asupra faptului transmiterii dreptului de a continua o astfel de acțiune de recunoaștere, inclusiv din perspectiva căilor de atac, către moștenitorii părții, instanța de control judiciar concluzionând în mod corect, că intimata este legatarul universal al reclamantului din procedura recunoașterii conform certificatului de legatar, aspectul privind calitatea procesuală pasivă a intimatei G.E. privind astfel o corectă dezlegare.

Nici cea din urmă critică nu este fondată întrucât instanța de control judiciar a interpretat și aplicat corect, raportat la datele speței, dispozițiile art. 172 din Legea nr. 105/1992 republicată, care reglementează raporturile de drept internațional privat, acordul dat de contestatoare în pronunțarea divorțului dând efectivitate tezei a II-a a evocatului text legal. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta P.L.R. împotriva Deciziei civile nr. 700-A din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN