ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1775/2011 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu pârâții U. București, Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, A.V.A.S. și intervenientul Ministerul Educației și Cercetării. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din analiza H.G. nr. 227/1991 și H.G. nr. 261/1999, că reclamanta a fost titulara unui drept de administrare a spațiului cuprins în imobilul situat în București, sectorul 5, dar nu a unui drept de proprietate asupra acestuia.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată întrucât atât reclamanta cât și pârâta ECOIND sunt succesoare ale I.C.P.E.A.R., institut căruia i s-a transmis inițial, prin ordinul nr. 5138 din 21 iunie 1983, emis de Ministerul Educației și învățământului, dreptul de administrare asupra Corpului A al clădirii din București, sectorul 5 pe o perioadă de 5 ani, astfel încât pârâta ar putea fi obligată în raportul juridic dedus judecății, chemarea sa în judecată fiind justificată, mai ales că pârâta ocupă în prezent acest imobil. Pe fond, tribunalul a constatat că reclamanta a deținut asupra imobilului în litigiu numai un drept de administrare, iar acest drept a fost dobândit pe o perioadă determinată.

Faptul că reclamanta a continuat să ocupe imobilul în litigiu, nu o îndreptățește să pretindă că ar fi dobândit proprietatea asupra acestuia, atât timp cât nu dovedește dobândirea acestei proprietăți cu nici un mijloc de probă. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că pârâta U. București are un drept de proprietate asupra imobilului situat în București, sectorul 5, în baza ordinului nr. 4703/2003, emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, care ține loc de certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar acest drept a fost înscris în CF. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 221/A din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prin ordinul nr. 5138/1983 al Ministerului Educației și Învățământului s-a transmis imobilul situat în București, din administrarea U. București în administrarea I.C.P.E.A.R., pentru o perioadă de 5 ani. Nici ordinul ca atare, nici documentele aferente acestuia, respectiv cererea de transmitere și referatul nu prevăd o eventuală posibilitate expresă sau tacită de prelungire a termenului inițial, ci doar obligațiile reciproce pe care părțile și le asumă pe durata transmiterii. în acest context juridic este nerelevant că ulterior, prin Legea nr. 15/1990, I.C.P.E.A.R. a devenit societate comercială și la fel de nerelevant că mai apoi prin H.G.

nr. 227/1991, I.C.P.E.A.R s-a reorganizat, fiind înființată ca instituție, reclamanta de față. Posesia asupra imobilului nu poate fi reținută ca un indiciu asupra proprietății în condițiile în care o eventuală uzucapare a imobilului nu a constituit obiect de analiză în prezenta cauză. O eventuală analiză a forței juridice a H.G. nr. 261/1999 în raport de efectele ordinului nr. 5138/1983 este lipsită de interes în cauză, prin raportare la petitul acțiunii reclamantei, acela de a i se constata dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC I. SA invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe cale de consecință admiterea apelului formulat de reclamantă, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1775 din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: Instanța a ignorat prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale Decretului nr. 409/1955, existența dreptului de administrare în patrimoniul autoarei recurentei. Dovada perpetuării dreptului de administrare reiese și din dispozițiile exprese ale H.G.

nr. 261/1999 care consacră existența în anul 1999 a dreptului de administrare al unei societăți desprinse din același institut asupra unei alte părți din imobilul din sectorul 5. Instanța de apel nu a analizat efectul Legii nr. 15/1990 asupra imobilelor cu privire la care societățile nou înființate dețineau un drept de administrare. Dreptul de administrare conferit autoarei recurente s-a transformat prin efectul legii, în drept de proprietate [art. 18 lit. c) din Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2) din Legea, nr. 15/1990 și art. 53 din Legea nr. 15/1990]. Patrimoniul recurentei a fost determinat potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 4 din H.G. nr. 227/1991. Recurenta a preluat toate drepturile și obligațiile deținute de sectorul de proiectare din cadrul I.C.P.E.A.R.

printre care aflându-se și dreptul de administrare asupra imobilului în cauză și în consecință rezultă că recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentat de 980 mp, construcție situată în corpul A al clădirii din sector 5 București, prin efectul legii. Intimata Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Intimata U. București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit întrucât instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 227/1991 și H.G. nr. 261/1999 reținând că reclamanta nu a dovedit că a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu. Reclamanta nu a făcut dovada că imobilul a fost cuprins, ca modalitate juridică în patrimoniul I.C.P.E.A.R. pentru a putea fi transmis ulterior în patrimoniul reclamantei. Faptul că în anul 1999 prin H.G. nr. 261 s-a trecut o parte din imobilul situat în sectorul 5 în administrarea ECOIND, nu constituie o dovadă că spațiul în litigiu a trecut în administrarea, respectiv în proprietatea reclamantei.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pârâta U. București are un drept de proprietate asupra imobilului, în baza ordinului nr. 4703/2003 emis de Ministrul Educației și Cercetării, a cărui legalitate a fost constatată de Curtea de Apel București prin sentința nr. 1730/2009, irevocabilă, în contradictoriu cu SC I. SA, iar acest drept a fost înscris în CF. Din ordinul nr. 5138/1983 emis de Ministerul Educației și învățământului și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că dreptul de administrare a fost transmis I.C.P.E.A.R. pe o perioadă de 5 ani, astfel că acesta încetase înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 227/1991, H.G. nr. 261/1999. În acest context juridic, legal instanța de apel a reținut că este nerelevant că ulterior I.C.P.E.A.R.

a devenit societate comercială și că mai apoi prin H.G. nr. 227/1991 I.C.P.E.A.R. s-a reorganizat fiind înființată ca instituție, reclamanta. Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ECOIND a fost respinsă ca neîntemeiată de instanța de fond și nu a fost apelată și respectiv recurată, încât nu poate face obiect de analiză în recurs, intrând în puterea de lucru judecat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I. SA București împotriva deciziei civile nr. 221/A din 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.