ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1775/2011 a

Tribunalului București, secția a lll-a civilă, s-a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu pârâții U. București, Institutul

Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, A.V.A.S.

și intervenientul Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a reținut din analiza H.G. nr. 227/1991 și H.G.

nr. 261/1999, că reclamanta a fost titulara unui drept de administrare a

spațiului cuprins în imobilul situat în București, sectorul 5, dar nu a unui

drept de proprietate asupra acestuia.

Referitor la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Institutul Național de

Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND, tribunalul a

constatat că această excepție este neîntemeiată întrucât atât reclamanta cât și

pârâta ECOIND sunt succesoare ale I.C.P.E.A.R., institut căruia i s-a transmis

inițial, prin ordinul nr. 5138 din 21 iunie 1983, emis de Ministerul Educației

și învățământului, dreptul de administrare asupra Corpului A al clădirii din

București, sectorul 5 pe o perioadă de 5 ani, astfel încât pârâta ar putea fi

obligată în raportul juridic dedus judecății, chemarea sa în judecată fiind

justificată, mai ales că pârâta ocupă în prezent acest imobil.

Pe fond,

tribunalul a constatat că reclamanta a deținut asupra imobilului în litigiu

numai un drept de administrare, iar acest drept a fost dobândit pe o perioadă

determinată. Faptul că reclamanta a continuat să ocupe imobilul în litigiu, nu

o îndreptățește să pretindă că ar fi dobândit proprietatea asupra acestuia,

atât timp cât nu dovedește dobândirea acestei proprietăți cu nici un mijloc de

probă. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că

pârâta U. București are un drept de proprietate asupra imobilului situat în

București, sectorul 5, în baza ordinului nr. 4703/2003, emis de Ministerul

Educației, Cercetării și Tineretului, care ține loc de certificat de atestare a

dreptului de proprietate, iar acest drept a fost înscris în CF.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 221/A din

28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul reclamantei.

Pentru a

hotărî astfel instanța de apel a reținut că prin ordinul nr. 5138/1983 al

Ministerului Educației și Învățământului s-a transmis imobilul situat în

București, din administrarea U. București în administrarea I.C.P.E.A.R., pentru

o perioadă de 5 ani. Nici ordinul ca atare, nici documentele aferente acestuia,

respectiv cererea de transmitere și referatul nu prevăd o eventuală

posibilitate expresă sau tacită de prelungire a termenului inițial, ci doar

obligațiile reciproce pe care părțile și le asumă pe durata transmiterii. în

acest context juridic este nerelevant că ulterior, prin Legea nr. 15/1990,

I.C.P.E.A.R. a devenit societate comercială și la fel de nerelevant că mai apoi

prin H.G. nr. 227/1991, I.C.P.E.A.R s-a reorganizat, fiind înființată ca

instituție, reclamanta de față. Posesia asupra imobilului nu poate fi reținută

ca un indiciu asupra proprietății în condițiile în care o eventuală uzucapare a

imobilului nu a constituit obiect de analiză în prezenta cauză. O eventuală

analiză a forței juridice a H.G. nr. 261/1999 în raport de efectele ordinului

nr. 5138/1983 este lipsită de interes în cauză, prin raportare la petitul

acțiunii reclamantei, acela de a i se constata dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC I. SA invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe cale de consecință

admiterea apelului formulat de reclamantă, schimbarea în parte a sentinței

civile nr. 1775 din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, în

sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În

dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Instanța a

ignorat prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 și ale Decretului nr.

409/1955, existența dreptului de administrare în patrimoniul autoarei

recurentei. Dovada perpetuării dreptului de administrare reiese și din

dispozițiile exprese ale H.G. nr. 261/1999 care consacră existența în anul 1999

a dreptului de administrare al unei societăți desprinse din același institut

asupra unei alte părți din imobilul din sectorul 5.

Instanța de

apel nu a analizat efectul Legii nr. 15/1990 asupra imobilelor cu privire la

care societățile nou înființate dețineau un drept de administrare. Dreptul de

administrare conferit autoarei recurente s-a transformat prin efectul legii, în

drept de proprietate [art. 18 lit. c) din Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2)

din Legea, nr. 15/1990 și art. 53 din Legea nr. 15/1990].

Patrimoniul

recurentei a fost determinat potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 4 din H.G.

nr. 227/1991. Recurenta a preluat toate drepturile și obligațiile deținute de

sectorul de proiectare din cadrul I.C.P.E.A.R. printre care aflându-se și

dreptul de administrare asupra imobilului în cauză și în consecință rezultă că

recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentat de

980 mp, construcție situată în corpul A al clădirii din sector 5 București,

prin efectul legii.

Intimata

Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Ecologie Industrială ECOIND

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Intimata U.

București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul este

nefondat.

Din

examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Motivul de

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi

primit întrucât instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile

Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 227/1991 și H.G. nr. 261/1999 reținând că

reclamanta nu a dovedit că a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului

în litigiu.

Reclamanta nu

a făcut dovada că imobilul a fost cuprins, ca modalitate juridică în

patrimoniul I.C.P.E.A.R. pentru a putea fi transmis ulterior în patrimoniul

reclamantei.

Faptul că în

anul 1999 prin H.G. nr. 261 s-a trecut o parte din imobilul situat în sectorul

5 în administrarea ECOIND, nu constituie o dovadă că spațiul în litigiu a

trecut în administrarea, respectiv în proprietatea reclamantei.

Din

înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pârâta U. București are un drept de

proprietate asupra imobilului, în baza ordinului nr. 4703/2003 emis de

Ministrul Educației și Cercetării, a cărui legalitate a fost constatată de

Curtea de Apel București prin sentința nr. 1730/2009, irevocabilă, în

contradictoriu cu SC I. SA, iar acest drept a fost înscris în CF.

Din ordinul

nr. 5138/1983 emis de Ministerul Educației și învățământului și din celelalte

înscrisuri depuse la dosar, rezultă că dreptul de administrare a fost transmis

I.C.P.E.A.R. pe o perioadă de 5 ani, astfel că acesta încetase înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 227/1991, H.G. nr. 261/1999.

În acest

context juridic, legal instanța de apel a reținut că este nerelevant că

ulterior I.C.P.E.A.R. a devenit societate comercială și că mai apoi prin H.G.

nr. 227/1991 I.C.P.E.A.R. s-a reorganizat fiind înființată ca instituție,

reclamanta.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive a intimatei ECOIND a fost respinsă ca

neîntemeiată de instanța de fond și nu a fost apelată și respectiv recurată,

încât nu poate face obiect de analiză în recurs, intrând în puterea de lucru

judecat.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a

respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC I. SA București împotriva deciziei

civile nr. 221/A din 28 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 21 februarie 2013.