ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 6825 din 24 mai 2011 a Tribunalului București, secția a Vl-a, a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă cererea formulată

de reclamanții SC R. SRL, SC K.C.R.O. SRL, SC V. SA, SC C.C. SRL și A.I.I.F., în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC

L. SA, SC R. SA, SC R.A.R. SA, SC B.U. SA Ocna Mureș, C.V.M., C.E. și SC P.I. SA,

ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța

de fond a reținut, în esență, față de petitul principal al acțiunii, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a acțiunii nr. 6/2003, prin

care a fost privatizată SC F. SA, că motivele invocate nu au legătură cu acest act,

respectiv că reclamanții sunt lipsiți de accesul la facilitățile unui parc industrial,

acestea fiind motive ulterioare actului arătat, fiind legate de activitatea administratorului

parcului, că reclamanții nu pot invoca un drept subiectiv legat de actul juridic

în litigiu pentru că ei nu au fost parte în acest act de privatizare.

A mai reținut instanța că reclamanții nu

au nici interes în formularea acțiunii întrucât, dacă s-ar admite acțiunea și s-ar

anula actul de privatizare, SC F.SA ar redeveni societate de stat, această situație

neaducând niciun beneficiu reclamanților.

A mai constatat instanța de fond că nici

interesul obștesc invocat de reclamanți nu conferă acestora calitate procesuală

activă deoarece reclamanții nu pot justifica un interes sub acest aspect.

Reclamantele SC R. SRL, SC K.C.R.O.

SRL, SC C.C. SRL și A.L.I.F. au declarat apel criticând soluția instanței de fond

ca fiind nelegală.

În cadrul primului motiv de apel apelantele

arată că ele nu sunt parte a actului de privatizare dar efectele acestuia se răsfrâng

asupra tuturor agenților economici care funcționează în parcul industrial, că își

justifică interesul de ordine publică pe considerentul că strategia de privatizare

a SC F. SA a fost stabilită prin H.G. nr. 8/2003, ca și pe importanța acestei privatizări

pentru economia națională pentru interesul general și social, pe legislația privind

privatizarea prin metoda parcurilor industriale din care rezultă că prin aceasta

se asigură agenților economici care funcționează în parcurile industriale o multitudine

de facilități de la cele fiscale, până la facilitățile la infrastructura energetică

și beneficiul accesării unor fonduri structurale europene.

S-a mai arătat că actul juridic în litigiu

este un act administrativ, normativ cu efecte în plan general, iar dreptul subiectiv

al reclamanților este dreptul oricărui potențial agent economic care funcționează

într-un parc industrial care beneficiază de toate drepturile și obligațiile legislației

specifice, corelativ acestui drept fiind obligația AVAS de a îndeplini mandatul

acordat prin hotărârea de guvern arătată, de a înființa un parc industrial care

să funcționeze și să fie monitorizat conform legii.

Au susținut apelantele că nu solicită constatarea

nulității absolute a contractului de privatizare doar pentru a se obține efectul

retroactiv al repunerii în situația anterioară, ci pentru asigurarea respectării

legii de creare a parcului industrial, că prin anularea actului de privatizare reclamantele

își valorifică dreptul de a funcționa într-un parc industrial, demonstrând astfel

interesul pe care-l au în pronunțarea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă, prin decizia nr. 10 din 13 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantelor,

instanța de control judiciar reținând în fundamentarea deciziei că reclamanții nu

pot justifica un interes direct în actul în litigiu și deci nici dreptul subiectiv

de a solicita nulitatea lui, actul nefiind de ordine publică.

A mai arătat instanța de apel că, spre

deosebire de actul administrativ pentru anularea căruia art. 89 din Legea nr. 554/2004

lărgește cercul persoanelor ce pot avea legitimare procesuală, în dreptul privat

legea este foarte restrictivă sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamantele solicitând admiterea recursului în sensul respingerii excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantelor, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța a cărei hotărâre este recurata

nu a intrat în cercetarea fondului.

Recurentele-reclamante își subsumează criticile

motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de nelegalitate

recurentele-reclamante reproșează instanței de apel că a scos din context susținerile

pe care acestea le-au făcut cu privire la calitatea procesuală activă, dându-le

o interpretare greșită.

Cu privire la acest aspect, recurentele

subliniază faptul că normele care reglementează atât legislația privind privatizarea

(administrarea participanților statului) precum și normele care reglementează legislația

parcurilor industriale urmăresc ocrotirea unui interes general astfel că încălcarea

acestor norme atrage sancțiunea nulității absolute, sancțiune ce poate fi invocată

de oricine are interes, recurentele justificând din această perspectivă un interes

legitim în promovarea acestei acțiuni, dat fiind și faptul că interesul de ordine

publică al privatizării, materializat prin contractul atacat era justificat de efectul

în plan economic și social al constituirii unui parc industrial.

În ceea ce privește folosul practic urmărit,

recurentele menționează că acesta vizează drepturile și obligațiile care derivă

din funcționarea unui agent economic într-un perimetru calificat ca și parc industrial

și care se supune normelor specifice a legislației parcurilor industriale și care

prevăd facilitățile amintite (infrastructura energetică, facilități fiscale, fonduri

structurale), făcând trimitere și la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 65/2001, asigurarea și garantarea dreptului de folosință asupra infrastructurii

și utilităților, și concluzionează în sensul că reclamanții justifică un interes

legitim în promovarea acțiunii.

Raportându-se la contractul de privatizare

recurenții arată că acesta a fost încheiat în considerarea mandatului realizării

unui parc industrial, efectul privatizării trebuind să fie crearea parcului industrial,

ceea ce ar fi generat în patrimoniul reclamanților un drept, dreptul de a funcționa

într-un parc industrial, că sancțiunea nulității absolute vizează încălcarea normei

imperative, respectiv mandatul AVAS de a privatiza F. prin metoda parcurilor industriale,

raportată la norma specială art. 23 din O.U.G. nr. 115/2003 care conferă platformei

industriale titlul de parc industrial, raportată la situația de fapt. și anume,

inexistența parcului.

În cadrul celui de-al doilea motiv de nelegalitate

recurentele-reclamante invocă greșita aplicare și interpretare de către instanța

de apel a art. 23 din O.U.G. nr. 11/2003, arătând că actul juridic atacat, respectiv

contractul de privatizare este ținut de norma specială evocată din care se naște

dreptul reclamantelor de a funcționa într-un parc industrial, cu referire la legislația

aplicabilă parcurilor industriale raportat la situația de fapt pe care acțiunea

în constatarea nulității tinde să o demonstreze și anume, inexistența parcului industrial,

aspect de natură a demonstra că interesul reclamantelor este născut din actul juridic

atacat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru

motivele ce se vor arăta.

Una dintre condițiile exercitării acțiunii

civile este reprezentată de interesul adică folosul practic imediat pe care trebuie

să-l dovedească partea care demarează o procedură judiciară, acesta trebuind să

fie legitim, născut și actual, personal și direct.

Altfel spus, calitatea procesuală activă

reclamă existența unei identități între partea care inițiază demersul judiciar și

cel care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății sau care se poate prevala

de interesul ce poate fi realizat pe cale judiciară.

În cauză această identitate nu există întrucât

drepturile pretinse de recurente nu derivă din contractul de privatizare, ci din

contractele încheiate cu societatea Faur și care nu conferă acestor părți legitimare

procesuală activă, întrucât nu au dovedit existența vreunui drept care să fie valorificat

prin constatarea nulității absolute a contractului prin care a fost privatizată

SC F. SA.

Așadar, pretențiile reclamantelor avându-și

izvorul în raporturi juridice convenționale distincte de contractul de privatizare

nu sunt de natură a justifica un interes propriu, care să fie în același timp în

strânsă legătură cu cauza nulității absolute a respectivului act juridic.

Față de considerentele mai sus prezentată

Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a soluționat cu aplicarea

și interpretarea corectă a legii, textele legale invocate fiind corect aplicate

și interpretate de instanța de control judiciar în examinarea excepției lipsei calității

procesual active, aspectul privind legitimarea procesuală activă a reclamantelor,

hotărârea recurată necuprinzând nici motive contradictorii, nici motive străine

de natura pricinii.

Aspectele privind cauzele de nulitate absolută

invocate nu vor fi analizate întrucât, față de obiectul examenului de legalitate,

exced cauza.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia

recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară în sensul:

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți

SC R. SRL București, SC K.C.R.O. SRL București, SC C.C. SRL București și A.I.I.F.

București împotriva deciziei nr. 10 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

Cu opinia separată a doamnei judecător

Cârcei în sensul:

Admite

recursul declarat de recurenții-reclamanți SC R. SRL București, SC K.C.R.O. SRL

București, SC C.C. SRL București și A.I.I.F. București împotriva deciziei nr. 10

din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

casează decizia recurată și sentința nr. 6825 din 24 mai 2011 a Tribunalului București,

secția a Vl-a comercială și trimite cauza Tribunalului București, secția a Vl-a

comercială, pentru soluționare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.