ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 160/2013

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3183/95/2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, reclamanta Societatea Națională

a Lignitului Oltenia SA, în contradictoriu cu pârâtul I.G.D., a solicitat

obligarea acestuia la piața sumei de 786.216,50 RON, actualizată cu indicele de

inflație și dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii și până

la data achitării efective a sumei datorate, cât și la plata cheltuielilor de

judecată.

Tribunalul Gorj,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 343 din 3 octombrie 2011, a admis acțiunea;

a obligat pârâtul la plata sumei de 786.216,60 RON, actualizată cu indicele de inflație

și cu dobânda legală aferentă, calculate de la data introducerii acțiunii 22

februarie 2011, până la achitarea efectivă și la plata sumei de 5986,60 RON cheltuieli

de judecată reprezentând taxă de timbru; a admis în parte cererea de chemare în

garanție și a obligat Statul Român la plata sumei de 44.221,34 RON către pârât.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut, în esență, ca fiind întemeiată cererea reclamantei

prin raportarea susținerilor părților și a materialului probator administrat la

dispozițiile art. 404

1

C. proc. civ., incidente în speță, potrivit cărora,

în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu, sau însăși executarea

silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației

anterioare acestuia.

împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, susținând că nu

a fost legal citat prin D.G.F.P. Gorj, care asigură doar reprezentarea ministerului

în fața instanței în baza unui mandat expres transmis acestuia și că acest mandat

nu a fost emis deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat la sediul

său din București, susținând că în cauză trebuia citată Administrație Financiară

Târgu Jiu, instituție care, deși nu are personalitate juridică, poate să stea în

proces, în condițiile art. 41 C. proc. civ.

Pe cale de excepție,

a invocat lipsa calității procesual pasive a Statului Român și a D.G.F.P. Gorj.

Calea de atac

a fost calificată drept apel, în considerarea dispozițiilor art. 404

1

alin. (3) coroborat cu art. 282 alin. (1) C. proc. civ. și soluționată de Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2012 în sensul

admiterii apelului; anulării sentinței civile nr. 343 din 3 octombrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Gorj, secția civilă. Pe fond, instanța de apel a admis acțiunea formulată

de reclamanta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA împotriva pârâtului I.G.D.,

pe care l-a obligat la plata sumei de 786.216,60 RON, actualizată cu indicele de

inflație și cu dobânda legală aferentă, calculate de la data introducerii acțiunii,

22 februarie 2011, până la plata efectivă și la 5.986,60 RON cheltuieli de judecată

reprezentând taxă de timbru; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată

de pârâtul I.G.D. împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice și l-a obligat pe acesta din urmă în favoarea pârâtului la plata sumei de

la 44.221,34 RON.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut, în esență, că îndeplinirea procedurii de citare față de

chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la sediul D.G.F.P.

Gorj, fără ca direcția să dispună de un mandat din partea ministerului în acest

sens, echivalează cu necitarea acestei părți, hotărârea primei instanțe fiind astfel

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 85, art. 87 pct. 1 C. proc. civ. și

cele ale art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, situație în raport de care a reținut

incidența motivului de apel prevăzut de art. 297 C. proc. civ. și, admițând apelul,

a anulat sentința și în considerarea faptului că apelantul nu a solicitat trimiterea

cauzei spre rejudecare, reținând-o spre rejudecare, a evocat fondul.

Rejudecând cauza,

curtea a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, reținând că aceasta

a executat o creanță în temeiul unui titlu executoriu ulterior desființat, fiind

astfel îndreptățită să pretindă întoarcerea executării, potrivit art. 404

1

C. proc. civ.

Instanța de apel

a înlăturat ca nefondate apărările chematului în garanție privind excepția lipsei

calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice și susținerea potrivit căreia

în proces trebuia să stea administrația locală care a încasat efectiv impozitul

de la pârât, motivat de prevederile art. 25 din decretul nr. 31/1954 și art. 3

pct. 81 din H.G. 109/2009, care dispun , expres că reprezentantul statului în instanțelor

de judecată este Ministerul Finanțelor, iar nu subunitățile sale lipsite de personalitate

juridică.

În considerarea

celor anterior expuse și a materialului probatoriu administrat în cauză a admis

și cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție în favoarea

pârâtului la plata sumei de 44.221,34 RON.

Împotriva deciziei

nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunțată de purtea de Apel Craiova, secția I civilă,

în termen legal, a declarat recurs chematul în garanție Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. GORJ, solicitând admiterea recursului,

admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii îndreptate împotriva

sa, arătând că înțelege să subsumeze criticile formulate motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor expuse în memoriul de recurs, chematul în garanție a susținut că, hotărârea

atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) și art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ceea ce privește calificarea

căii de atac ca fiind apel și respingerea excepției necompetenței materiale invocate

de pârâtul I.G.D.

De asemenea, a

criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice susținând că în această calitate trebuia să stea

Administrația Financiară Târgu Jiu, arătând că din această perspectivă, hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 97 din H.G.

nr. 34/2009 și art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Excepția necompetenței

materiale a tribunalului ca primă instanță a fost invocată inițial de pârâtul I.G.D.

și respinsă prin încheierea din 9 mai 2011.

Împotrivă sentinței

tribunalului a garanție Ministerul Finanțelor Publice, fără  să invoce soluționarea

greșită a acestei chestiuni.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, învestită cu soluționarea căii de atac, â calificat-o

ca fiind apel în temeiul dispozițiilor art. 282 și art. 404

1

alin.

(3) C. proc. civ. și prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2012 admițând apelul,

a evocat fondul, reținând că niciuna dintre părți nu decizia atacată a fost pronunțată

de o instanță de apel in ipoteza reglementată de prevederile art. 297 C. proc. civ.

Totodată,

Înalta Curte observă că recurentul nu pune în discuție recalificarea căii de atac

soluționate prin decizia atacată, în considerarea dispozițiilor art. 282

1

și 404

2

alin. (3) și art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., argumentele

sale în susținerea acestei excepții fiind contradictorii în raport de circumstanțele

de drept ale cauzei.

Referitor la argumentele

expuse de chematul în garanție în susținerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice în cauză, Înalta Curte reține că aceasta

este nefondată, chiar în considerarea normelor legale pretins încălcate în opinia

chematului în garanție, având în vedere că din economia acestora rezultă expres

calitatea de reprezentant al statului a Ministerului Finanțelor Publice, calitate

procesuală pasivă în cauză având Statul Român reprezentarea acestuia revenind ministerului

menționat.

Art. 7 din H.G.

nr. 43/2009 stabilește că ministerul are structura organizatorică formată din direcții

generale județene, în subordinea cărora funcționează administrațiile finanțelor

publice municipale, așa cum este prevăzut în anexa 1 din hotărâre. Acestea din urmă

sunt instituții publice care nu au personalitate juridică, activitatea lor fiind

stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului și presupune

realizarea atribuțiilor de administrare a veniturilor bugetare.

Art. 1 și 2 din

H.G. nr. 109/2009 prevăd că: „Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează

și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție

publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice,

finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii.” și că „în subordinea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională

a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și D.G.F.P. a Municipiului

București, ca instituții publice cu personalitate juridică."

Totodată, având

în vedere că activitatea de colectare a taxelor și impozitelor, inclusiv a celor

pe venituri, se face de către acest minister, prin organele proprii, una din atribuțiile

prevăzute la art. 3 din H.G. 34/2009 fiind aceea de a aplica, prin organele abilitate,

modalitățile de executare silită și măsurile asigurătorii pentru recuperarea creanțelor

bugetare, sumele încasate de la contribuabili fiind gestionate de minister, susținerea

chematului în garanție potrivit căreia cererea pârâtului trebuia îndreptată împotriva

Admnistrației Financiare Târgu Jiu este vădit lipsită de pertinență, fiind evident

că pretențiile pârâtului vizând din restituirea impozitului achitat trebuie opuse

Ministerului Finanțelor ca reprezentant al Statului Român pentru și în numele căruia

s-a încasat impozitul a cărui restituire se cere, iar nu unei unități fără personalitate

juridică din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile

art. 4 din H.G. nr. 109/2009.

În considerarea

celor anterior expuse și a textelor legale precitate, Înalta Curte reține că, în

mod corect în cauză cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I.G.D. a

fost îndreptată împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Gorj, în condițiile în care reprezentarea legală a statului este asigurată

în baza art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 de către minister, în subordinea căruia

conform art. 1 din H.G. nr. 109/2009 își desfășoară activitatea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, care la rândul său are în subordine direcțiile

județene ale finanțelor publice potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009.

Pentru toate argumentele

ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. GORJ împotriva deciziei

nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de chematul în garanție Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. GORJ împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.