ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2161 din 13

februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4461/325/2009, Judecătoria Timișoara a

admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Uniunea Județeană

a Cooperației de Consum Timiș, în contradictoriu cu pârâta Societatea

Cooperativă de Gradul II F. Timiș, având ca obiect rectificare CF și cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația Uniunea Județeană a

Societăților Cooperative C. Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș.

Judecătoria a reținut

că, așa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit la data de 07 septembrie

2010 de SC M.C. SRL, numai unul dintre imobile, respectiv imobilul înscris în

CF 77009 Timișoara, top a/1, b/2, b/2/1 avea o valoare de piață în septembrie

2010 de 908.887 RON.

Acțiunea a fost

introdusă în data de 13 martie 2009, dată la care valoarea totală a imobilelor

care fac obiectul prezentei cauze era cel puțin 908.887 RON, valoare față de

care competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului.

Instanța a reținut

argumentul pârâtei că excepția ar fi neîntemeiată întrucât taxa de timbru s-a

achitat la valoarea de 152.443 RON la valoarea indicată de reclamantă și

necontestată de pârâtă întrucât valoarea obiectului cererii este dată potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 de valoarea de evaluare. Instanța nu

este ținută de valoarea indicată de părți având posibilitatea ca în măsura în

care valoarea se dovedește a fi derizorie să ia în calcul valoarea rezultată

din expertiză.

Prin Sentința civilă

nr. 2117 din 5 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4461/3252009**,

Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială, invocată din

oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamanta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Timiș, în

contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiș și

intervenienta Asociația Uniunea Județeană a Societăților Cooperatiste C. Timiș,

în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A constatat ivit conflictul

negativ de competență între Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara și a

trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului

negativ de competență.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul a reținut că incidența art. 112 alin. (1), pct. 3 C. proc.

civ. și faptul că reclamantul a precizat că valoarea imobilului este de 152443

RON.

Se consideră că, în

măsura în care această valoare a fost contestată de către pârâtă, ori

Judecătoria Timișoara ar fi considerat-o derizorie, această din urmă instanță

trebuia să dispună efectuarea unei expertize.

Ori, Judecătoria

Timișoara a luat în considerare o expertiză care, în primul rând este

extrajudiciară, iar, în al doilea rând, a stabilit valoarea imobilului în luna

septembrie 2010, deși în cauză interesează valoarea imobilului la data

acțiunii, respectiv 13 martie 2009, între cele două date fiind o diferență de

un an și jumătate.

Întrucât valoarea

imobilului nu s-a stabilit în condițiile art. 2 alin. (3) din Legea 146/1997,

respectiv art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministerul Justiției nr. 760/1999, s-a

apreciat că acest criteriu în raport cu care se determină valoarea obiectului

dedus judecății și, corespunzător, competența materială, este

"prețuirea" reclamantului, în acord cu prevederile art. 112 alin.

(1), pct. 3 C. proc. civ.

Sesizată cu

pronunțarea regulatorului de competență, Curtea de Apel Timișoara a reținut că

cererea de chemare în judecată cuprinde printre elementele prevăzute de

dispozițiile art. 112 C. proc. civ. și pe aceea referitoare la obiectul cererii

și valoarea lui după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu

putință.

Fiind o obligație ce

revine reclamantului, determinarea valorii litigiului trebuie concretizată în

cuprinsul cererii, aspect ce în cauză s-a materializat prin precizarea de

acțiune.

Mai mult,

dispozițiile art. 181 C. proc. civ. prevăd că instanța învestită potrivit

dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, rămân

competente chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce

privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Având în vedere

aceste considerente, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Judecătoriei Timișoara, ca primă instanță.

Împotriva Sentinței

nr. 4 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a

declarat recurs pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiș,

invocându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Se consideră că

sentința civilă recurată pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală,

sub aspectul stabilirii de către instanță a competenței de soluționare a

cauzei, care ar aparține Tribunalului Timiș, întrucât valoarea bunurilor

(construcții pretinse de reclamantă) depășește valoarea (pragul) de 500.000 lei

RON.

În opinia recurentei,

hotărârea este dată cu interpretarea greșită a textului de lege, deoarece, dacă

acțiunea principală are ca obiect constatarea sau anularea unui act asupra unui

bun cu o valoare mai mare de 500.000 lei RON (5 miliarde lei vechi) competența

materială a ambelor cereri (adică atât cât petitului principal cât și a

petitului accesoriu) revine Tribunalului.

Recurenta arătă că

valoarea bunurilor pretinse de reclamantă și care constituie obiectul Dosarului

nr. 4461/325/2009** este de 4.604.707,10 RON, neputând fi acceptată ideea ca

valoarea acestor imobile ar fi mai mică sau egală cu suma de 500.000 lei

(aproximativ 115.000 euro), chiar și în condițiile crizei economice, valoarea

bunurilor fiind vădit superioară valorii-prag, având în vedere funcționalitățile,

poziția acestora, gradul de ocupare și de utilizare.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Recurenta-pârâtă

Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiș invocă greșita interpretare și

aplicare a prevederilor art. 22 în ceea ce privește stabilirea competenței de

soluționare a cauzei deduse judecății, de către Curtea de Apel Timișoara,

invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile de

nelegalitate invocate nu se justifică, în mod corect Curtea de Apel Timișoara a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara,

ca primă instanță, având în vedere dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 și

art. 18 C. proc. civ.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie rectificarea de carte funciară formulată de

Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Timiș, precum și cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația Uniunea Județeană a

Societăților Cooperative C. Timiș.

În mod just Curtea de

Apel Timișoara a considerat că obligația ce revine reclamantului, de

determinare a valorii obiectului cererii a fost îndeplinită, fiind inserată în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, și materializată în acea precizare a

acțiunii formulată de reclamant ulterior.

Instanța trebuie să

solicite reclamantului îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 112 alin.

(1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv precizarea obiectului cererii și valoarea

lui după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

În cazul în care

această prețuire realizată de reclamant nu ar fi fost în concordanță cu

realitatea, instanța putea pretinde de la acesta date suplimentare (de exemplu

valoarea de impozitare a imobilului, suprafața terenului și prețul pe metru

pătrat în zona respectivă) sau putea dispune chiar efectuarea unei expertize

tehnice de evaluare a obiectului pricinii pentru verificarea acestei prețuiri

inițiale.

În cauză, Judecătoria

Timișoara nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, ci a

luat în considerare o expertiză extrajudiciară.

Pe de altă parte,

instanța sesizată inițial rămâne învestită cu judecarea pricinii, conform art.

181 C. proc. civ., indiferent de motivul care a generat modificarea cuantumul

obiectului.

Dispozițiile art. 181

C. proc. civ. fac trimitere la criteriul valoric ce determină stabilirea

competenței materiale a instanței și au fost introduse prin O.U.G. nr. 138/2000

în scopul eliminării unor probleme de interpretare pe care le-a ridicat

aplicarea în practică a acestui criteriu.

Ele stabilesc

competența instanței, învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența

după valoarea obiectului, de a judeca litigiul chiar dacă, ulterior sesizării

sale, intervin modificări în ceea ce privește această valoare a obiectului

litigiului. Prin urmare, norma procedurală este incidentă în cazul litigiilor

evaluabile în bani cu privire la modificările survenite pe parcursul

desfășurării procesului și numai în situația în care aceste modificări se

referă la obiectul indicat în actul de învestire, respectiv în cererea de

chemare în judecată. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă

regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării

instanței, cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile,

individualizând instanța.

În virtutea acestui

text de lege, instanța judecătorească învestită prin cererea de chemare în

judecată își prelungește competența cu privire la soluționarea litigiului al

cărui obiect și-a modificat valoarea. Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că o atare soluție este justificată și de necesitatea realizării unei

bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen

rezonabil, finalitatea prevederilor art. 181 C. proc. civ. fiind aceea de a

evita declinările de competență impuse de majorarea sau micșorarea cuantumului

obiectului supus litigiului.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiș

împotriva Sentinței nr. 4 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN