ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5746/2011

Prin Sentința civilă nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4198/2/2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul P.I. și, în consecință, a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut, în esență, că pârâtul a avut calitate de colaborator al Securității, în raport de prevederile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum rezultă din documentele ce alcătuiesc dosarul de rețea nr. R254811, întrucât a înlesnit culegerea de informații de la rețeaua informativă prin punerea la dispoziția organelor de Securitate a locuinței sale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul P.I., arătând, în esență, următoarele: Prima instanță a făcut o greșită interpretare a legii atunci când a constatat faptul că P.I. întrunește cerințele legale pentru a fi calificat drept „colaborator”. Contrar celor reținute de instanță, pârâtul nu a pus niciodată locuința sa la dispoziția Securității, refuzând să predea cheia acesteia, așa cum de altfel a fost consemnat de către ofițerul de Securitate în documentele pe care aceste le-a întocmit către superiorii săi.

În întreaga perioadă cât a locuit în imobilul despre care se susține că ar fi fost o casă conspirativă, în calitate de chiriaș, locuința nu a fost niciodată pusă, în mod efectiv, la dispoziția organelor de Securitate iar imobilul nu a avut niciodată denumirea de C., ci acela de D., nume care a fost dat cu mult după ce pârâtul nu mai locuia acolo, primit probabil după numele unui alt colaborator căreia i s-a spus conspirativ D., aspect care, însă, a rămas nelămurit. Nu numai că nu există nici o dovadă a folosirii locuinței de către Securitate, dar de asemenea nu s-a probat nici că pârâtul ar fi fost implicat în vreo acțiune a fostei poliții politice din timpul regimului comunist. Orice calitate stabilită în temeiul O.U.G.

nr. 24/2008 trebuie să se întemeieze pe aceea că faptele reținute în sarcina unei anume persoane să fi fost săvârșite în scopul sau cu rezultatul vătămării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, interpretare obligatorie în raport de Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale. Or, în prezenta cauză, nimeni nu a fost vătămat în drepturile și libertățile sale fundamentale și nici nu s-a intenționat aceasta. Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Având ca reper textul legal precizat, formulat în termeni imperativi, acesta impune în mod obligatoriu instanței de judecată ca, în hotărârea pe care o pronunță, să procedeze la o analiză în cadrul căreia să răspundă argumentelor părților litigante într-o asemenea manieră încât să le formeze acestora convingerea că cererile lor au fost ascultate, să indice motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea să pronunțe hotărârea. Înalta Curte constată că hotărârea recurată în prezenta cauză nu satisface exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu este motivată în sensul celor mai sus arătate. Practic, hotărârea recurată este o preluare filologică a susținerilor din cerea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În fapt, s-a utilizat metoda „copy- paste”, decupându-se, așadar, pasaje întregi din cererea de chemare în judecată (a se vedea, în special, pagina 3 a acțiunii), și care au fost păstrate fără nici o modificare în cuprinsul sentinței. Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare a acesteia atrage casarea ei, astfel că, față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și apărările formulate de pârât în cadrul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței civile nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011. Procesat de GGC - DG