ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5746/2011

Prin Sentința civilă

nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4198/2/2010, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în contradictoriu cu pârâtul P.I. și, în consecință, a constatat calitatea

de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanța a reținut, în esență, că pârâtul a avut

calitate de colaborator al Securității, în raport de prevederile art. 2 lit. b)

teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum rezultă din documentele ce

alcătuiesc dosarul de rețea nr. R254811, întrucât a înlesnit culegerea de

informații de la rețeaua informativă prin punerea la dispoziția organelor de

Securitate a locuinței sale.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs pârâtul P.I., arătând, în esență, următoarele:

Prima instanță a

făcut o greșită interpretare a legii atunci când a constatat faptul că P.I.

întrunește cerințele legale pentru a fi calificat drept „colaborator”. Contrar

celor reținute de instanță, pârâtul nu a pus niciodată locuința sa la

dispoziția Securității, refuzând să predea cheia acesteia, așa cum de altfel a

fost consemnat de către ofițerul de Securitate în documentele pe care aceste

le-a întocmit către superiorii săi. În întreaga perioadă cât a locuit în

imobilul despre care se susține că ar fi fost o casă conspirativă, în calitate

de chiriaș, locuința nu a fost niciodată pusă, în mod efectiv, la dispoziția

organelor de Securitate iar imobilul nu a avut niciodată denumirea de C., ci

acela de D., nume care a fost dat cu mult după ce pârâtul nu mai locuia acolo,

primit probabil după numele unui alt colaborator căreia i s-a spus conspirativ

D., aspect care, însă, a rămas nelămurit. Nu numai că nu există nici o dovadă a

folosirii locuinței de către Securitate, dar de asemenea nu s-a probat nici că

pârâtul ar fi fost implicat în vreo acțiune a fostei poliții politice din

timpul regimului comunist.

Orice calitate

stabilită în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să se întemeieze pe aceea că

faptele reținute în sarcina unei anume persoane să fi fost săvârșite în scopul

sau cu rezultatul vătămării drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

interpretare obligatorie în raport de Decizia nr. 51/2008 a Curții

Constituționale. Or, în prezenta cauză, nimeni nu a fost vătămat în drepturile

și libertățile sale fundamentale și nici nu s-a intenționat aceasta.

Examinând sentința

prin prisma motivelor invocate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat în sensul și pentru

considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Având ca reper textul

legal precizat, formulat în termeni imperativi, acesta impune în mod

obligatoriu instanței de judecată ca, în hotărârea pe care o pronunță, să

procedeze la o analiză în cadrul căreia să răspundă argumentelor părților

litigante într-o asemenea manieră încât să le formeze acestora convingerea că

cererile lor au fost ascultate, să indice motivele de fapt și de drept care

i-au format convingerea să pronunțe hotărârea.

Înalta Curte constată

că hotărârea recurată în prezenta cauză nu satisface exigențele art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu este motivată în sensul celor mai sus

arătate. Practic, hotărârea recurată este o preluare filologică a susținerilor

din cerea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În fapt, s-a utilizat metoda

„copy- paste”, decupându-se, așadar, pasaje întregi din cererea de chemare în

judecată (a se vedea, în special, pagina 3 a acțiunii), și care au fost

păstrate fără nici o modificare în cuprinsul sentinței.

Nemotivarea hotărârii

sau o motivare necorespunzătoare a acesteia atrage casarea ei, astfel că, față

de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va

admite recursul pârâtului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va

analiza și apărările formulate de pârât în cadrul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței

civile nr. 4723 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - DG