ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3959/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013,

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie a dispus:

În baza art. 259 alin. (1) C. pen. a condamnat inculpata L.A.D., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.

În baza art. 259 alin. (1) C. pen. a condamnat aceeași inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpata L.A.D. la plata sumei de 5.000 lei către partea civilă O.M.I., cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuielile judiciare.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata L.A.D. la plata sumei de 9.000 lei către partea civilă O.M.I., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 620/P/2011 întocmit la data de 14 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatei L.A.D, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși cunoștea că ambele învinuiri sunt nereale.

Inculpata L.A.D. a fost primită în profesia de avocat la data de 1 ianuarie 1997, fiind înscrisă în tabloul avocaților din cadrul Baroului Neamț și înființând cabinetul individual L.A.D. Incidente legate de neplata taxelor și contribuțiilor prevăzute de lege și statut au condus la adoptarea Deciziei nr. 25 din 3 iulie 2003 a Consiliului Baroului Neamț, prin care inculpata L.A.D. a fost suspendată din profesie.

La data de 1 mai 2008, conform Deciziei nr. 66 din 17 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Neamț, inculpata a fost din nou înscrisă pe Tabloul avocaților definitivi, cu drept de exercitare a profesiei (filele 137-142 dup).

Pentru a putea reintra în profesie, inculpata a fost nevoită să achite taxele și contribuțiile prevăzute de lege și statut, împrumutând suma de 5.000 euro de la partea vătămată O.M.I., persoană care, la momentul respectiv, se afla în relații de prietenie cu sora inculpatei. După reînceperea activității, inculpata L.A.D. și-a organizat cabinetul individual în com. Borca, județul Neamț, apelând tot la ajutorul părții vătămate O.M.I. pentru a-l amenaja și a-l dota cu aparatura necesară. Datorită acestui fapt, părțile au convenit chiar angajarea în calitate de asistent a lui O.M.I., în cartea de muncă fiind înscrisă data de 1 iunie 2008

pentru începerea activității. Pentru a asigura buna funcționare a cabinetului de avocatură, O.M.I. a adus un computer proprietate personală.

Conform declarațiilor părții vătămate O.M.I., părțile au convenit ca suma de 5.000 euro să îi fie restituită într-o perioadă de 8 luni, încheindu-se un act intitulat „contract de împrumut de consumație", datat 10 mai 2008, în care se menționa faptul că inculpata L.A.D., în calitate de împrumutat, se obligă să restituie împrumutătorului O.M.I. suma de 5.000 euro, până la scadenta din 10 decembrie 2008 (filele 131, 132).

La începutul anului 2009, părțile au intrat în conflict, O.M.I. denunțând colaborarea. La momentul încetării activității și plecării din cadrul cabinetului, acesta a luat și computerul personal, după ce, în prealabil, toate datele au fost șterse de pe hard-disk de un specialist angajat de învinuită.

În luna aprilie 2009, O.M.I. i-a solicitat inculpatei restituirea împrumutului, la data de 13 aprilie 2009 notificând-o prin intermediul B.E.J., C.C. întrucât inculpata nu s-a conformat, O.M.I. a intentat o acțiune civilă la Judecătoria Bicaz, din 22 mai 2009. în dovedirea acțiunii, a fost prezentat contractul de împrumut, însă existenta acestuia a fost negată de inculpată prin întâmpinare, la termenul din data de 2 iunie 2009, astfel încât instanța a acordat un nou termen la data de 29 septembrie 2009 (după vacanta judecătorească).

Având în vedere distanta mai mare dintre termene, inculpata a luat rezoluția infracțională de a introduce mai multe plângeri penale împotriva părții vătămate O.M.I., în încercarea de a influența instanța civilă, la momentul formulării probatoriului. Niciuna dintre cele două plângeri ce au fost formulate în final nu au avut substrat real, inculpata adresându-se către două unități de parchet diferite, respectiv cele din Roman și din Bicaz.

La data de 17 iulie 2009, inculpata a sesizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței.

În concret, inculpata L.A.D. și-a arogat calitatea de parte vătămată, precizând în plângere că O.M.I. i-a sustras din incinta cabinetului de avocatură un computer în care erau stocate date, ulterior amenințând-o că le va face publice.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman sub nr. 2146/P/2009 și a fost trimisă lucrătorilor de poliție, în vederea efectuării actelor premergătoare.

La data de 11 august 2009, un ofițer din cadrul Poliției municipiului Roman a procedat la audierea reclamantei, ocazie cu care aceasta a recunoscut faptul că aparatura electronică a aparținut numitului O.M.I. care și-a luat-o la încetarea colaborării, după ce un specialist a șters toate datele din computer la solicitarea sa expresă. L.A.D. a invocat, la acel moment, faptul că a avut relații personale cu avocatul C.l., senator în Parlamentul României, căruia i-a transmis mai multe scrisori, de care fostul său asistent a luat cunoștință, fiind amenințată

de părinții acestuia cu publicarea lor în mass-media (filele 12, 13). în cuprinsul declarației, L.A.D. nu a mai susținut aspectele din plângerea prealabilă, precizând, în mod expres, că numitul O.M.I. nu a amenințat-o niciodată cu darea în vileag a conținutului corespondenței personale.

Toate celelalte acte premergătoare efectuate au indicat faptul că plângerea din data de 17 iulie 2009 este lipsită de orice suport real, astfel încât, la data de 17 august 2009, ofițerul de poliție a întocmit referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, înaintând cauza la parchet.

Prin rezoluția nr. 2146/P/2009 din data de 11 septembrie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au confirmat neînceperea urmăririi penale față de O.M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prevăzută de art. 208 C. pen., amenințare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 195 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există (filele 7, 8 d.u.p.). Inculpata L.A.D. nu a atacat această soluție, în declarația din 1 octombrie 2012 dată la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău precizând faptul că o plângere la soluție ar fi presupus implicarea numelui senatorului C.I., nedorind să îi fie afectate prestigiul și imaginea (fila 150 verso). La data de 3 august 2009, inculpata a sesizat de această dată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări față de partea vătămată O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În concret, inculpata L.A.D. a precizat faptul că O.M.I. a falsificat integral documentul intitulat „contract de împrumut de consumație", datat 10 mai 2008, prin mijloace electronice (filele 24, 25) și că semnătura de pe acest contract nu îi aparține. De altfel, inculpata a negat însăși existența împrumutului. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz sub nr. 768/P/2009 și a fost trimisă lucrătorilor de poliție, în vederea efectuării actelor premergătoare.

Întrucât dovedirea plângerii presupunea administrarea de probe, actele premergătoare nefiind concludente, la data de 2 octombrie 2009 în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, act confirmat de procuror la aceeași dată.

În declarația dată în calitate de parte vătămată în ziua de 13 octombrie 2009, L.A.D. a reiterat aspectele din plângere, fiind de acord cu efectuarea unei expertize grafice. Aceasta a fost dispusă prin ordonanța din data de 5 ianuarie 2010 și a fost efectuată de specialiștii din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Neamț în cursul aceleiași luni. Concluzia specialiștilor a fost că, fără nici un dubiu, semnăturile numitei L.A.D. îi aparțin și au fost făcute cu instrument scriptural prevăzut cu bilă și pastă (nefiind, așadar, reproduceri prin mijloace electronice), iar impresiunile de ștampilă au fost aplicate cu tuș prin procedeul clasic cu ștampila originală, aflată în uz la Cabinetul de avocatură L.A.D.

Pe parcursul derulării urmăririi penale, lucrătorii de poliție au procedat și la audierea părții vătămate O.G., tatăl învinuitului din acea cauză, care a relatat în mod detaliat toate împrejurările în care a fost acordat împrumutul. întrucât probatoriul

administrat a demonstrat în mod cert că plângerea formulată de L.A.D. a avut caracter nereal, la data de 19 aprilie 2010 lucrătorii de poliție au întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, înaintând cauza la parchet.

Prin rezoluția nr. 768/P/2009 din data de 31 mai 2010, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., constatând că fapta reclamată nu există (filele 17-19 d.u.p.), Inculpata L.A.D. nu a atacat soluția dispusă.

În urma efectuării cercetării judecătorești, prin sentința civilă nr. 1850 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 657/188/2009, magistrații Judecătoriei Bicaz au admis acțiunea formulată de O.M.I. și au obligat-o pe L.A.D. să îi plătească suma de 5.000 euro. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 159/RC din 15 februarie 2012 a Tribunalului Neamț (filele 120-122),

Situația faptică reținută rezultă din următoarele mijloace de probă:sesizarea și declarațiile părții vătămate O.M.I. (filele 2-5 dup și 16 dosar fond), actele efectuate în Dosarul nr. 2146/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman (filele 7-16 d.u.p.); actele efectuate în Dosarul nr. 768/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz (filele 16-119 d.u.p.), sentința civilă nr. 1850 a Judecătoriei Bicaz (filele 120-122 d.u.p.), adresele Baroului Bacău (123-134, 137-142 d.u.p. ), declarațiile martorilor O.G. (filele 135, 136 d.u.p. și 23 dosar fond ), O.C. (fila 22 ), D.G. și B.N. coroborate cu declarațiile inculpatei L.A.D. (filele 146-151 d.u.p.).

În drept,

faptele inculpatei L.A.D., constând în aceea că, la data de 17 iulie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși cunoștea că ambele învinuiri sunt nereale, întrunește elementele constitutive săvârșirea a două infracțiuni de denunțare calomnioasă prev. și ped. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

Pe parcursul procesului penal inculpata a solicitat să se constate că nu este vinovată de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, nu a existat un contract de împrumut între ea și partea vătămată, în urma plângerii formulate s-a concluzionat prin expertiza tehnică că este imposibil a se identifica semnătura și parafa, nu a primit suma de 5.000 de euro de la partea vătămată; în momentul în care a încetat colaborarea, partea vătămată i-a violat corespondența și mai multe documente au fost șterse, primind amenințări că îi va spune soțului despre faptul că nu a mai primit încă 5.000 euro, aspecte nereale.

De asemenea, inculpata a mai arătat că, din punct de vedere subiectiv, nu a dorit niciodată să lezeze material sau moral pe partea vătămată.

Contrar celor afirmate de inculpată existența contractului de împrumut între părți este pe deplin dovedită.

Conform raportului de expertiză grafică semnăturile inculpatei L.A.D. îi aparțin și au fost făcute cu instrument scriptural prevăzut cu bilă și pastă (nefiind, așadar, reproduceri prin mijloace electronice), iar impresiunile de ștampilă au fost aplicate cu tuș prin procedeul clasic cu ștampila originală, aflată în uz la Cabinetul de avocatură L.A.D. Martorii O.C., O.G. și B.N. au confirmat că partea vătămată i-a împrumutat inculpatei suma de 5.000 de euro, sumă pentru care s-a încheiat un contract de împrumut.

De asemenea, prin sentința prin sentința civilă nr. 1850 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 657/188/2009 Judecătoriei Bicaz s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că înscrisul constatator al operațiunii juridice a împrumutului a fost perfectat între părți într-un singur exemplar original, care a rămas la inculpată, iar semnăturile părților și ștampila aplicate pe contract sunt autentice și nu falsificate.

În ceea ce privește acuzația de violare a corespondenței, instanța a constatat că probele dosarului relevă inexistența acesteia. Audiată în cadrul Dosarului de urmărire penală nr. 2146/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman (fila 12 d.u.p.) inculpata a arătat că dup încetarea colaborării, partea vătămată a venit la sediul secundar din cadrul Judecătoriei Bicaz, unde au fost șterse din calculatorul părții vătămate toate datele, atât cele ale cabinetului cât și cele personale. Ștergerea acestor date a fost făcută de un lucrător profesionist, numitul T.O., la solicitarea inculpatei și în prezența sa. De asemenea, inculpata a mai arătat că partea vătămată nu a amenințat-o niciodată cu darea în vileag a conținutului corespondenței sale personale

Instanța a constatat că situația de fapt așa cum a fost reținută mai sus, are deplină acoperire în probele administrate și conturează în mod indubitabil vinovăția inculpatei pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

Sub aspectul laturii subiective, curtea de apel a reținut că infracțiunea de denunțare calomnioasă se săvârșește cu intenție directă, astfel că nu este suficient ca învinuirea să nu corespundă realității, ci mai este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut acest caracter al învinuirii.

În speță, inculpata a cunoscut caracterul mincinos al învinuirilor aduse părții vătămate, prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin formularea celor două plângeri împotriva unei persoane nevinovate.

În lumina acestor argumente logico-juridice, constatând că faptele supuse judecății, există, constituie infracțiuni și sunt prevăzute de legea penală, instanța a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, pentru toate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare al instanței.

În ceea privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei curtea a reținut că infracțiunea de denunțare calomnioasă are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, care reclamă o atitudine corectă din partea tuturor persoanelor care se adresează organelor judiciare, prin plângere sau denunț, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Pericolul social concret al faptelor comise de inculpata L.A.D., este destui de mare, decurgând din faptul că aducerea la cunoștință a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, aduc prejudicii organelor judiciare și înfăptuirii justiției, punând aceste organe în situația de a-și irosi timpul inutil sau chiar de a acționa împotriva unei persoane nevinovate, care ar putea fi condamnată pe nedrept.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, curtea de apel a dispus față de inculpata L.A.D. aplicarea a două pedepse situate deasupra minimului special prevăzut de textele incriminatoare, corespunzând astfel criteriului proporționalității necesare între gravitatea infracțiunilor și datele personale ale inculpatei.

Întrucât cele două infracțiuni pentru care s-a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatei, sunt săvârșite în concurs real, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și a contopit cele două pedepse principale în pedeapsa cea mai grea dintre ele.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, curtea de apel a reținut că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei au condus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

Raportat la criteriile menționate mai sus, curtea de apel a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea acesteia, având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 C. pen. și că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment pentru inculpată și chiar fără executarea pedepsei aceasta nu va mai săvârși infracțiuni, a dispus suspenda condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., instanța de fond a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, curtea de apel a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 lei, daune morale, motivat de faptul că i-a fost pătată reputația și că aceste denunțuri calomnioase au împiedicat-o să acceadă la o funcție atât pe plan politic cât și profesional, fiindu-i foarte greu să realizez venituri.

Conform art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și pentru prejudiciul cauzat prin imprudența sau neglijența sa.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatei este necesar a fi întrunite următoarele condiții: existența faptei ilicite, producerea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția inculpatului.

Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

Prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic și material impun și recomandă acordarea de daune morale și materiale. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei, cum ar fi asigurarea unei locuințe adecvate și mobilitățile corespunzătoare, pentru o persoană condamnată la izolare ca urmare a infirmității pricinuite prin fapta ilicită.

Dauna morală a fost denumită pe rând în doctrina dreptului „orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane" sau „prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morale pe care le resimte victima"

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Astfel sunt: moartea, atingerile aduse integrității fizice, sănătății sau altor atribute ale personalității, cum ar fi, spre pildă, onoarea și reputația.

Daunele morale sunt, deci, consecințe de natură patrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Curtea de apel a apreciat că în speță, au fost dovedite existența faptei ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu, precum și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Față de aceste considerații, curtea de apel a apreciat că suma de 5.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs părții vătămate.

În schimb, curtea de apel a considerat că fapta ilicită a inculpatei nu a fost de natură să o împiedice pe partea vătămată să ocupe o funcție atât pe plan politic cât și profesional, în condițiile în care plângerile formulate nu au produs consecințe asupra cazierului judiciar al acesteia, de natură să-l împiedice să dea examen pentru înscrierea în barou sau în magistratură ori de a se angaja ca jurist.

II. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat recurs inculpata L.A.D.,

apreciind că acesta este nelegală, întrucât nu a avut reprezentarea faptelor sale, făcând afirmațiile pe fondul unei puternice stări emoționale.

Examinând recursul declarat de inculpata L.A.D. prin prisma dispozițiilor conform prevederilor art. 385

6

alin. (1) și (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt, motiv pentru care și-o însușește ca atare.

Înalta Curte analizând materialul probator administrat de-a lungul procesului penal, apreciază că acesta este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada

deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptei și forma de vinovăție cu care acesta a acționat.

În fapt, în data de 17 iulie 2009, inculpata a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși cunoștea că ambele învinuiri sunt nereale.

Prin rezoluția nr. 2146/P/2009 din data de 11 septembrie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au confirmat neînceperea urmăririi penale față de O.M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, prevăzută de art. 208 C. pen., amenințare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 195 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există (filele 7, 8 dup), rezoluție ce a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac de către inculpata L.A.D.

Prin rezoluția nr. 768/P/2009 din data de 31 mai 2010, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., constatând că fapta reclamată nu există (filele 17-19 d.u.p.), rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac de către inculpata L.A.D.

Potrivit art. 259 alin. (1) C. pen. „învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

Din analiza acestui text rezultă că pentru existența infracțiunii de denunțare calomnioasă este necesar ca autorul acestei infracțiuni să aducă părții vătămate o învinuire mincinoasă, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, iar pe plan subiectiv, autorul să fie de rea credință, adică să aibă reprezentarea că acuzațiile sale nu corespund realității. Caracterul mincinos al învinuirii se referă obligatoriu la situația persoanei învinuite, căreia i se pune în seamă săvârșirea unei fapte penale pe care ea nu a comis-o. Urmarea imediată constă în pericolul punerii în mișcare, în mod inutil, a aparatului de justiție, în scopul cercetării unui fenomen infracțional care fie nu există, fie nu a fost săvârșit de persoana care a devenit, ca urmare a denunțului, subiect al activității judiciare. Se poate afirma, în acest caz, că organul de jurisdicție a desfășurat o activitate necorespunzătoare, având ca subiect o persoană nevinovată, ceea ce înseamnă o perturbare a justiției, creându-se pericolul diminuării eficienței sale și a respectului public față de aceasta.

Din conținutul plângerilor formulate de inculpata L.A.D. rezultă că la data de 17 iulie 2009, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, să efectueze cercetări față de O.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței, iar la data de 3 august 2009, a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz să efectueze cercetări față de aceeași

persoană sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că faptele pentru care inculpata a formulat plângere nu există. în aceste condiții, Înalta Curte constată că prin aceste plângeri au fost aduse învinuiri mincinoase la adresa părții vătămate, constituind, în același timp, latura obiectivă a infracțiunii de denunțare calomnioasă.

În ceea ce privește latura subiectivă,

Înalta Curte constată că inculpata, de profesie avocat, avea cunoștințele necesare pentru a înțelege consecințele formulării unor plângeri penale față de o persoană nevinovată. Cu toate acestea, cunoscând caracterul mincinos al învinuirilor aduse părții vătămate, inculpata a formulat cele două plângeri penale împotriva părții vătămate, prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit atât prin sesizările formulate cât și prin declarațiile date de către aceasta în fața organelor de cercetare penală în susținerea plângerilor.

Înalta Curte nu poate reține apărarea recurentei inculpate, potrivit căreia faptele pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni fiind săvârșite într-o puternică stare emoțională, deoarece aceasta a acționat pe o perioadă îndelungată de timp, aptă să aplaneze eventuala stare emoțională menționată, însă care dovedește perseverența sa infracțională.

Perseverența infracțională rezultă din multitudinea actelor de executare și întinderea în timp a acestor acte. Astfel, prima plângere a fost depusă în data de 17 iulie 2009, a doua plângere în data de 3 august 2009, iar declarațiile acesteia în vederea susținerii afirmațiilor mincinoase, au fost date în fața organelor de urmărire penală la datele de 3 august 2009, 11 august 2009 și 16 septembrie 2009, aspecte ce denotă o rezoluție infracțională bine definită, a unei persoane care are o pregătire juridică ce îi conferă posibilitatea de a aprecia asupra consecințelor juridice ale faptelor sale.

Și sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, dedus din perioada îndelungată de timp în care a acționat, precum și pregătirea profesională a inculpatei. Conform dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește faptele penale săvârșite, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.

Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanțe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, cuantumul de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, fiind necesar creării premiselor conștientizării de către inculpată a faptelor sale și asumării consecințelor acestora.

În ceea ce privește solicitarea intimatei părți civile de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei, reprezentând onorariul de apărător ales, Înalta Curte apreciază mult prea mare cuantumul acestora în raport cu gradul scăzut de complexitate

al cauzei, astfel încât va admite doar în parte cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L.A.D. împotriva sentineței penale nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă O.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L.A.D. împotriva sentinței penale nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă O.M.I.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.