ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5164/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5164/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 19

ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10761/63/2010

a fost admisă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ

competentă cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul

Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia nr. 307/2007,

formulată de recurentul reclamant I.M. fiind sesizată Curtea de Apel Craiova cu

soluționarea excepției de nelegalitate a art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia 307/2007 . S-a suspendat cauza.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că I.M., în calitate de recurent reclamant

în Dosar nr. 10761/63/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, având ca obiect recursurile declarate de pârâtul Penitenciarul C. și

reclamantul I.M., împotriva sentinței nr. 1324 din 10 iunie 2011, pronunțată de

Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 10761/63/2010, în temeiul dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și

a art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307 din 25 ianuarie

2007, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ competente cu

soluționarea acesteia.

În motivarea excepției

de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că dispozițiile legale a căror

nelegalitate o invocă contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și a celorlalte

legi aplicabile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

funcționari publici, funcționari publici cu statut special, i-au creat un

prejudiciu ce se regăsește în soluția pronunțată de instanța de fond și pentru

a preveni aplicarea unui act nelegal și de către instanța de recurs, consideră

că excepția este îndreptățită.

A arătat că

nelegalitatea constă în aspectul că în dispozițiile Legii nr. 293/2004 și O.G. nr.

64/2006 privind Statutul respectiv salarizarea funcționarilor publici din A.N.P.

se arată că „durata normală a programului de lucru este de 8 ore/zi și 40

ore/săptămână.

Prin punctul de

vedere depus la dosar, Penitenciarul C. a învederat că excepția de nelegalitate

invocată este inadmisibilă având în vedere că prin modificările aduse Legii nr.

262/2007 obiectul excepției de nelegalitate a fost restrâns numai la actele

administrative individuale, fiind excluse actele cu caracter normativ, iar

verificarea legalității unui act administrativ unilateral pe calea excepției de

nelegalitate poate fi făcută numai în perioada de valabilitate a actului

normativ.

Pe fondul cauzei,

recurentul apreciază că excepția nu este fondată.

Apreciind că în cauză

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002,

Curtea a admis cererea recurentului reclamant și, ținând seama de faptul că

actele administrative contestate sunt emise de instituții publice centrale,

potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege, a dispus sesizarea Curții

de Apel Craiova secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea

excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr.

307/2007.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 220/54/2012.

La data de 15

februarie 2012, pârâta A.N.P. a depus la dosar întâmpinare la excepția de

nelegalitate, solicitând respingerea excepției ca inadmisibilă deoarece nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, pârâta a

învederat instanței că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată, pentru că dispozițiile art. 11 din ordinul Ministerului Justiției

nr. 399/2007 și ale art. 4 din decizia nr. 307/2007 nu exced cadrului legal

stabilit de către Legea nr. 293/2004, republicată, și de O.G. nr. 64/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare, fiind norme metodologice de

aplicare a O.G. nr. 64/2006 și nu norme prin care se adaugă la lege, așa cum

greșit se susține.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 23 februarie 2012, pârâtul Ministerul Justiției a

solicitat respingerea excepției, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 341

din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate invocată de pârâta A.N.P., Curtea a reținut că natura

juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a ordinului Ministerului

Justiției nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006

precum și al deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Pe baza argumentului de

interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de

apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale,

cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept

în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general,

impersonal și abstract.

Totodată, Curtea a apreciat

ca neîntemeiată și susținerea pârâtului A.N.P., potrivit cu care verificarea legalității

unui act administrativ unilateral individual pe calea excepției de nelegalitate

poate fi făcută oricând (deci este imprescriptibilă) în cadrul unui proces ce se

desfășoară în fața unei instanțe judiciare, dar numai în perioada de valabilitate

a actului normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte

în privința legalității actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce

efecte juridice.

În ceea ce privește fondul

excepției de nelegalitate, Curtea a constatat că, din analiza dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu

soluționarea excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în

executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice

a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4

alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative.

În cauză, ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței

privind salarizarea funcționarilor publici din A.N.P., norme al căror scop îl reprezintă

expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate

suplimentar.

Astfel, dispozițiile a

căror nelegalitate este invocată prevăd modul în care se calculează orele lucrate

suplimentar în cazul lucrului în ture și cum se remunerează acestea.

Ori, pentru verificarea

concordanței actului administrativ normativ dedus judecății cu actul normativ cu

forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis se impune analiza logico-sistematică

a prevederilor O.G. nr. 64/2006 și ale Legii nr. 293/2004 care conțin referiri la

salarizarea orelor lucrate suplimentar.

Din motivarea excepției

de nelegalitate rezultă că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile

ordinului și ale deciziei contravin prin adăugare la dispozițiile legale întrucât

„nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar” căci, procedând

astfel, se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora.

Instanța a apreciat ca

nefondată susținerea reclamantului potrivit căreia prin transformarea orelor lucrate

suplimentar în zile lucrate suplimentar se adaugă prevederilor legale, întrucât

astfel cum rezultă din întreg conținutul art. 45, legiuitorul a avut în vedere ca

unități de timp nu doar ora ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, statuând că

„Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.”

[alin. (1) art. 45] iar „orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu

un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru

primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul

de bază pentru orele următoare”

Așadar, în concepția legii,

fiind remunerate în luna următoare, numărul orelor lucrate suplimentar se calculează

la finalul fiecărei luni iar salarizarea acestora se realizează prin adăugarea unui

spor de 75% pentru primele două ore suplimentare, calculate, raportându-se la ziua

de lucru (8 ore), și respectiv a unui spor de 100% din salariul de bază pentru orele

următoare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile cuprinse

în actele administrative criticate, care instituie un mod de calcul al orelor lucrate

suplimentar, contrar prevederilor actelor normative cu forță juridică superioară.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., constată

că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Astfel, punctul 11.5 din

normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006, aprobate prin ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/C/2007 prevede că, în cazul lucrului în ture, orele prestate peste

durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti:

a) Total ore lucrate conform

pontaj – total ore lucrătoare din lună= ore lucrate suplimentar.

b) Ore lucrate suplimentar/8

ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.

c) Primele 2 ore din fiecare

zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferența

până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de

zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.

De asemenea, art. 4 din

decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 a directorului general al A.N.P. prevede la

alin. (3) și (4) modul de calcul al orelor suplimentare, astfel:

- alin. (3): În cazul

lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru,

conform pontajului lunar, se calculează:

Total ore lucrate conform

pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;

Ore lucrate suplimentar/8

ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.

- alin. (4): Primele 2

ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul

de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul

de bază. Fracțiunile de zile se neglijează.

Potrivit art. 16 din

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici

cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate

de acești funcționari publici peste durata normală a timpului de lucru, în zilele

de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează,

sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

publici din A.N.P.

În conformitate cu forma

în vigoare a acestor din urmă dispoziții, durata normală a timpului de lucru este,

de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

Actul normativ mai prevede

că , în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber a orelor lucrate

suplimentar acestea se vor plăti cu 75% din salariul de bază, primele 2 ore și respectiv

cu 100% din salariul de bază orele următoare și orele lucrate în zilele de repaus,

săptămânal sau în care nu se lucrează, potrivit legii.

Legea nr. 293/2004 instituie

și o limită a orelor lucrate suplimentar, respectiv 120 ore anual și în mod excepțional,

360 ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile

bugetare aprobate.

Așadar, dispozițiile cuprinse

în Legea nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate

cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare,

fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.

Contrar acestor prevederi

legale, prin dispozițiile contestate din cele două acte administrative emise în

baza și în aplicarea actelor normative cu forță superioară, modalitatea de calcul

a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată

suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor

de zile.

Aplicând acest mod de

calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației

penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare

efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.

În raport de cele expuse,

Înalta Curte reține că excepția invocată de reclamant este întemeiată, normele contestate

adăugând la lege și stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru

orele lucrate suplimentar, motiv pentru care va constata nelegalitatea dispozițiilor

art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și respectiv

art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.M. împotriva sentinței nr. 341 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul I.M. și constată

nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministrului Justiției

nr. 399/2007 și art. 4 din decizia Directorului general al A.N.P. nr. 307/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2012