ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5156/2012

Camera de consiliu Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3700/2012 din 12 aprilie 2012, Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de Federația Sindicatelor Veterinarilor din România, iar prin decizia nr. 2424 din 12 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamanta Federația Sindicatelor Veterinarilor din România, s-a modificat sentința nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și a fost obligată pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la acordarea tichetelor de masă și a sporului de 25% față de salariile prevăzute de O.G.

nr. 2/2006, în favoarea funcționarilor publici membrii ai sindicatelor componente ale recurentei-reclamante după cum urmează: tichetele de masă lunar, începând cu data de 9 decembrie 2006 și sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006-31 decembrie 2006. Instanța a constatat că sentința civilă nr. 2937 din 20 noiembrie 2007 a fost pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în primă instanță, iar potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestația la executare se introduce la instanța de executare. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 4199 din 22 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în contradictoriu cu intimata Federația Sindicală a Veteranilor din România, Sindicatul Medicilor Veterinari Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), este instanță de executare instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

S-a reținut că aceste dispoziții derogă de la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. numai sub aspectul stabilirii competenței unei alte instanțe decât instanța de executare de drept comun în procedura specială de executare reglementată de prevederile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, nu și în ceea ce privește celelalte proceduri execuționale reglementate în cuprinsul Cărții a V-a (“Despre executarea silită”) din C. proc. civ., cum este și contestația la executare (art. 399 și urm. C. proc. civ.). De aceea, c ompetența de soluționare a contestației la executare propriu-zise, categorie din care face parte și cererea dedusă judecății, aparține, potrivit legii generale în materie (art. 373 alin. ultim și art. 400 C. proc.

civ.) instanței de executare de drept comun, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se va face executarea. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 22 C. proc. civ., Curtea a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei la Judecătoria Pitești, a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatoare împotriva actelor de executare întocmite în Dosarul nr. 230/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc V.I. și restabilirea situației anterioare, temeiul de drept invocat fiind reprezentat de art. 399 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 conține următoarele prevederi relevante: - art. 2 alin. (1) lit. ț): „instanța de executare, instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ”; - art. 22: „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun”; - art. 24 alin. (1) „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. (3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ și după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 ROL la 100.000.000 ROL”. - art. 25 (1) „Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.

Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea parților. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutita de taxa de timbru. (3) Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative”. În acest context legislativ, se impune mențiunea că art. 22 din Legea nr. 554/2004 a căpătat conținutul actual prin modificările aduse Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 262/2002. Anterior, art. 22 prevedea că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acțiunile în contencios administrativ constituie titluri executorii, fără a distinge în raport cu obligațiile propriu-zise stabilite prin dispozitiv.

Interpretând norma enunțată în sensul de a produce efecte juridice și ținând seama de corelațiile ce se impun a fi făcute cu procedura specială reglementată în art. 24-25 din aceeași Lege, Curtea constată că, în pofida caracterului lacunar al art. 22, toate hotărârile judecătorești prin care se instituie obligația de plată a unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri, compensații, penalități ori cheltuieli de judecată, se învestesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului comun, în timp ce procedura reglementată în art. 24-25 se aplică exclusiv în cazul hotărârilor judecătorești prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.

De vreme ce art. 25 din Legea nr. 554/2004, în care se regăsesc norme privind procedura propriu-zisă de soluționare a cererilor ce se încadrează în obiectul de reglementare al art. 24, poartă denumirea marginală de „instanța de executare”, definiția legală pe care art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 o oferă noțiunii de „instanța de executare” nu poate fi circumscrisă decât acestei proceduri speciale. Pentru celelalte situații, avute în vedere de art. 22 din Legea nr. 554/2004, potrivit precizărilor făcute anterior, normele de drept comun în materia executării silite își păstrează pe deplin aplicabilitatea, inclusiv în ceea ce privește instanța de executare competentă. În art. 399 alin. (1) C. proc.

civ., republicat, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, se prevede că „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați și vătămați prin executare", iar „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 , se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege". Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare și, deși nu se arată în mod expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestația la executare propriu-zisă, din moment ce în alin. (2) se prevede care este instanța competentă să soluționeze contestația la titlu.

Din coroborarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, rezultă că instanța de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, deci, în ceea ce privește competența soluționării contestației la executare propriu-zisă, aceasta aparține întotdeauna judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă. Cererea dedusă judecății nu se încadrează în excepția avută în vedere de dispoziții legale anterior menționate.

Instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ este instanță de executare în cauzele privitoare la aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu și în cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite, la cererea executorului judecătoresc, în temeiul art. 373 1 și urm. C. proc. civ. Art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, definește instanța de executare ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ”. Dispozițiile sus-menționate se corelează cu cele prevăzute la art. 24 și art. 25 din același act normativ. Astfel, instanța de executare este identică cu instanța care a pronunțat fondul litigiului de contencios administrativ numai în situația în care autoritatea publică a fost obligată: - să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ; - să efectueze anumite operațiuni administrative.

Instanța de executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din Lege. Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu este instanță de executare în cauzele ce au ca obiect contestația la executare în temeiul dispozițiilor art. 399 și urm. C. proc. civ., cum este cazul în pricina de față. Astfel fiind, pentru argumentele arătate, Înalta Curte constată că soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de a declina competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, este corectă. Prin urmare, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță de executare potrivit art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și pe intimata Federația Sindicală a Veterinarilor din România, sindicatul Medicilor Veterinari Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești, județ Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2012.