ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.V. a chemat în judecată Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței să oblige

pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în echivalent,

pentru imobilul situat în C., jud. Dolj, conform dispoziției din 8 februarie

2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În motivarea cererii,

reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul susmenționat, în

calitate de persoană îndreptățită în baza Legii nr. 10/2001, notificare care a

făcut obiectul Dosarului nr. 12221. Prin hotărârea nr. 76 din 25 noiembrie

2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice a acordat aviz favorabil pentru

emiterea de către Primar a dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii

în valoare de 718.844.000 ROL sub formă de titluri de valoare.

Deși dispozițiile Legii

nr. 247/2005 nu stabilesc un termen limită pentru finalizarea procedurilor administrative

de emitere a titlurilor de despăgubire, reclamantul arată că, nici până în prezent

nu a fost despăgubit și că durata excesivă a procedurilor administrative încalcă

principiul procesului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

La data de 25 mai 2010

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare

în garanție a Primăriei Municipiului Craiova și tot în aceeași dată, prin întâmpinare

a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției din 8 februarie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Craiova, pe considerentul că actul sub semnătură privată prezentat

de petent în susținerea dreptului de proprietate asupra terenului notificat este

nul.

La data de 16 septembrie

2010, reclamantul R.V. a depus o precizare a acțiunii prin care a solicitat introducerea

în cauză în calitate de pârâți a Consiliului Local al Municipiului Craiova și Primarul

Municipiului Craiova.

Prin încheierea de ședință

din 16 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a respins cererea

de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

din 8 februarie 2005 iar la termenul din 9 decembrie 2010, reclamantul a precizat

că nu mai susține cererea de introducere în cauză în calitate de pârâți a Consiliului

Local al Municipiului Craiova și a Primarului Municipiului Craiova întrucât notificarea

a fost rezolvată.

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 609 din 20 decembrie

2010 a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta

să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri. Totodată, pârâta a fost obligată

și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare

trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani

de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja

o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat

sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

în esență că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate

a dispoziției din 8 februarie 2005 a Primarului Municipiului Craiova prin care s-au

acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către reclamant

în limita sumei de 718.844.000 ROL, apreciind că actul sub semnătură privată pe

care petentul l-a prezentat în susținerea titlului de proprietate asupra terenului

notificat este nul absolut.

Totodată, recurenta a

susținut că nu se poate reține în sarcina sa. durate excesivă a procedurii administrative

și nici refuzul nejustificat de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire,

întrucât în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII de Legea

nr. 247/2005 urmează a fi parcurse toate etapele, cu respectarea ordinii de înregistrare

a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și că nu se poate reține depășirea

termenului rezonabil.

Prin cererea de completare

a recursului formulat, recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de fond și

sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, susținând în esență că instanța

de fond trebuie să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Intimatul-reclamant R.V.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, susținând

în esență că în mod corect s-a respins excepția de nelegalitate invocată, având

în vedere caracterul de act civil al dispoziției primarului, reglementat de dispozițiile

Legii nr. 90/2001 cât și dispozițiile art. 5 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește criticile

recurentului vizând respectarea termenului rezonabil, intimatul a arătat că în mod

corect s-a reținut prin sentința atacată depășirea acestuia având în vedere durata

excesivă a procedurii administrative și nefinalizarea acesteia, invocând în acest

sens practică judiciară.

Analizând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

de nelegalitate a dispoziției  din 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova prin

care se acordă măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală în sumă

de 718.844.000 ROL intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că motivul de recurs

ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea

acesteia, nu poate fi primit.

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral

indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează,

prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze

și suspendă cauza.

Din interpretarea acestor

dispoziții legale rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative unilaterale susceptibile a fi supuse controlului de legalitate

în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea acțiunii directe, fiind exceptate de la

acest control, în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din legea contenciosului administrativ,

actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament

militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,

prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În speță, dispoziția prin

care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil

preluat abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția

civilă a tribunalului, conform art. 26 din acest act normativ, nu poate fi cenzurată

pe calea contenciosului administrativ, nici prin acțiune directă, nici prin intermediul

excepției de nelegalitate.

Astfel fiind, sentința

recurată este întemeiată, sub acest aspect.

În ceea ce privește motivul

de recurs subsumat criticilor privind reținerea încălcării principiului termenului

rezonabil, instanța de control judiciar constată că și acestea sunt nefondate.

În fapt intimatul-reclamant

s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând obligarea autorității

pârâte să emită actul administrativ constând în decizia reprezentând titlul de despăgubire

în echivalent pentru imobilul situat în C., jud. Dolj, imobil imposibil de restituit

în natură conform dispoziției din 8 februarie 2005 emisă de Primarul municipiului

Craiova, dispoziție prin care a fost soluționată notificarea acestuia.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”

din Titlul VII, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății

și justiției, precum și măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu toate acestea, o cerere

întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate, trebuie soluționată într-un

termen rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competentă în

cadrul procedurii administrative preliminare și până la data finalizării procedurii

judiciare.

Astfel, intimatul-reclamant

a început procedura de recuperare a bunului său, respectiv a contravalorii acestuia,

prin notificarea formulată în anul 2001 iar dosarul conținând dispoziția de acordare

a despăgubirilor din 2005 împreună cu documentația aferentă a fost înregistrat de

către recurenta-pârâtă la data de 7 aprilie 2006.

Având în vedere intervalul

mare de timp pe parcursul derulării procedurii de acordare a despăgubirilor pentru

imobilul preluat abuziv, procedură nefinalizată nici până la pronunțarea instanței

de fond (și nici ulterior), instanța de control judiciar, constată că în mod corect,

s-a reținut prin sentința criticată, încălcarea principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Susținerile recurentei

privind restituirea dosarului și a documentației aferente la data de 12 mai 2010

către Primăria Municipiului Craiova nu pot fi reținute ca fiind exoneratoare de

răspundere, în ceea ce privește emiterea titlului de despăgubiri, aceasta reprezentând

în fapt o dezinvestire a comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire, întrucât

dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cât și Normele de aplicare ale

acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate legală.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar constată că sentința atacată nu este criticabilă nici sub aspectul

încălcării regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor prevăzute

de decizia nr. 2815/2008, întrucât în temeiul art. 20 din Constituia României, legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor,

trebuie interpretată și aplicată în sensul în care să concorde cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil consacrat în art. 6 alin. (1) din Convenție, ca

o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil atât în cadrul procedurii

administrative cât și în procedura judiciară inclusiv în ceea ce privește etapa

executării hotărârilor și deciziilor definitive.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentă cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată și neaplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanța de fond, în sensul

diminuării acestora Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere

că în cauză nu s-a constatat că acestea ar fi disproporționate în raport cu „valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat” astfel cum impun aceste dispoziții legale.

Pe de altă parte, susținerile

recurentei cu privire la netemeinicia acordării cheltuielilor de judecată față de

obiectul cererii, nu pot fi primite întrucât potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată”, fără a se face vreo distincție în funcție

de acest obiect sau de existența unui buget propriu al instituției pentru plata

acestora.

Astfel fiind, instanța

de control judiciar constată că nu pot fi reținute criticile recurentei referitoare

la neexecutarea rolului activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5)

C. proc. civ., de către instanța de fond, aceste atribuții fiind exercitate în limitele

fixate de cadrul procesual și cu respectarea prevederilor legale.

Având în vedere toate

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul

de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 609 din 20 decembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.