Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4356/2011

HOTĂRÂRE
27.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4356/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Sentința nr. 531 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.I. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, Aleea I Mierlei, nr. 26, jud. Dolj. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C.I.

a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2312/N/2001, situat în Craiova, Aleea I Mierlei, nr. 26. Prin Dispoziția nr. 8420 din 4 mai 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 19120/CC.

Instanța a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr. 2312/N/2001), iar autoritatea locală cu competență în materie a emis Dispoziția nr. 8420 în data de 4 mai 2005. Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, Comisia Centrală a invocat efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens. Ca urmare, instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, iar împrejurarea că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor.

Totodată, instanța a reținut că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare. Mai susține recurenta-pârâtă că în privința reclamantelor au fost parcurse etapele procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care se susține că au fost constatate aspecte în considerarea cărora a fost invocată excepția de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă susține că Dosarul nr. 19120/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova, care a emis o nouă dispoziție nr. 19508 din 4 mai 2009 de respingere a notificării. Reclamanta a atacat în instanță această dispoziție în instanță obținând anularea acesteia, motiv pentru care primăria craiova a emis o nouă dispoziție nr. 20886/2010 cu propunerea de acordare de despăgubiri, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 15057 la 5 mai 2010. În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantelor urmează procedura stabilită prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Aleea I Mierlei, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin Dispoziție emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 20886/2010 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Susținerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest aspect, Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantei, care a fost înregistrat la această instituție încă din anul 2006, au fost efectuate abia în anul 2009 când, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte.

Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituția publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului și încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Municipiului Craiova la aproape 3 ani (2009) de la data înregistrării (2006), iar de la reînregistrarea din 2010 au trecut aproximativ 2 ani. La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în: Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în: Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în; Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în: Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011). Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței nr. 531 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ce nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2011. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 153 din 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.C.
ÎCCJ 2011-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2011
este în speță dispoziția emisă de Primarul Municipiului Craiova. În ceea ce privește cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al dispoziției de despăgubiri, Curtea de apel a reținut că pâ
ÎCCJ 2011-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2011
2. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 39 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
ÎCCJ 2011-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2011
ordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentân
ÎCCJ 2011-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 432/2011
Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, conform Dispoziției nr. 2822 din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova. A respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă