ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4356/2011

Prin Sentința nr. 531

din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.I. și a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia

reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, Aleea

I Mierlei, nr. 26, jud. Dolj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta C.I. a chemat în judecată pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligată să emită și să comunice decizia privind titlul de

despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2312/N/2001, situat în Craiova,

Aleea I Mierlei, nr. 26.

Prin Dispoziția nr.

8420 din 4 mai 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, dosarul fiind transmis către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 19120/CC.

Instanța a reținut că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr. 2312/N/2001), iar

autoritatea locală cu competență în materie a emis Dispoziția nr. 8420 în data

de 4 mai 2005.

Ulterior transmiterii

dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval

considerabil, Comisia Centrală a invocat efectuarea unei adrese, pentru a se

lămuri componența imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, instanța

de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de

natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, consacrat de

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, iar împrejurarea că

autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantelor.

Totodată, instanța a

reținut că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire,

autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației

statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor,

obligație asumată de către România prin Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

europeană a drepturilor omului.

Împotriva sentinței

civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor

stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de

înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și

corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Mai susține

recurenta-pârâtă că în privința reclamantelor au fost parcurse etapele

procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privința legalității

cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care se susține că au

fost constatate aspecte în considerarea cărora a fost invocată excepția de

nelegalitate.

Recurenta-pârâtă

susține că Dosarul nr. 19120/CC a fost remis Primăriei Municipiului Craiova,

care a emis o nouă dispoziție nr. 19508 din 4 mai 2009 de respingere a

notificării. Reclamanta a atacat în instanță această dispoziție în instanță

obținând anularea acesteia, motiv pentru care primăria craiova a emis o nouă

dispoziție nr. 20886/2010 cu propunerea de acordare de despăgubiri, dosarul

fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 15057 la 5 mai 2010.

În concluzie,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza

reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși soluționarea

dosarului de despăgubire al reclamantelor urmează procedura stabilită prin

Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Analizând cauza, în

limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Intimatele-reclamante

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, Aleea I Mierlei, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin

echivalent prin Dispoziție emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul

împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și

reținute ca atare prin sentința recurată.

În ceea ce privește

fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de

atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției

pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind

complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și

inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de

persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr.

20886/2010 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost

înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art.

6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond

întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de

despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu

este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea

evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat

de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces

echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în

cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element

al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Susținerea

recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei

Municipiului Craiova nu poate fi primită și nu este de natură a deroba

instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței

legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest

aspect, Curtea

constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantei, care a fost

înregistrat la această instituție încă din anul 2006, au fost efectuate abia în

anul 2009 când, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării

anumitor aspecte. Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de

instituția publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului și

încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuțiilor

legale în soluționarea dosarului de

despăgubire cu care a fost învestită nu pot

fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Municipiului

Craiova la aproape 3 ani (2009) de la data înregistrării (2006), iar de la

reînregistrarea din 2010 au trecut aproximativ 2 ani.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate:

Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007

(publicate în: Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de

contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu,

București, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în: Înalta

Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008);

Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în; Înalta Curte

de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); Decizia nr.

1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate

în: Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică,

neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva Sentinței nr. 531 din 22 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ce nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 septembrie 2011.

Procesat de GGC - DG