ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6732/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Bicaz la data de 23 octombrie 2006 sub nr. 286/188/2006,

contestatorii C.D. și C.A., cât și C.M., în calitate de reprezentant legal al A.F.

- C.G., în temeiul art. 399-404 C. proc. civ., în contradictoriu cu V.M., au

solicitat suspendarea executării silite pornite în cadrul Dosarului de executare

nr. 117/2006 al B.E.J. - B.I. până la soluționarea definitivă a contestației,

anularea formelor de executare și executare silită și obligarea creditorului V.M.

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

au arătat că, la data de 09 octombrie 2006, executorul judecătoresc a emis o

somație prin care le-a solicitat să plătească creditorului suma de 187.423,75

lei plus cheltuieli de executare a sentinței penale nr. 385/2005 a Judecătoriei

Bicaz, deși această sumă trebuia plătită de asigurătorul SC A.R.O. SA, potrivit

poliței seria QA nr. 0264989 din 10 iulie 2004, ce acoperă integral cuantumul

despăgubirilor datorate.

Contestatorii au mai

arătat că actele de executare sunt nule, întrucât executarea silită a fost

suspendată, iar terenul și casa situate în comuna Grințieș, județul Neamț nu

sunt proprietatea AF - C.G., ci proprietatea contestatorilor C.D. și C.A.,

potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 06 iulie 1994.

Prin sentința civilă nr.

521 din 18 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 286/188/2006, Judecătoria

Bicaz a respins contestația la executare, reținând că prin sentința penală nr. 385/2005,

definitivă, Judecătoria Bicaz l-a obligat pe inculpatul A.C., în solidar cu

partea responsabilă civilmente A.F. - C., la plata sumei de 1.800.000.000 lei

vechi reprezentând daune morale și materiale și a menținut măsura sechestrului

asigurator aplicat de B.E.J. - B.I. prin procesul-verbal din 10 noiembrie 2005,

asupra următoarelor bunuri: casă de locuit în suprafață de 118 mp, bucătărie de

vară în suprafață de 31 mp, gard din lemn 28 mp, magazie cu fânar, construcție

anexă, coșer pentru porumb, garaj, beci și teren aferent în suprafață de 3.400

mp.

Prima instanță a mai

reținut că, în urma învestirii cu formulă executorie a sentinței penale

arătate, prin încheierea nr. 1897/2006, instanța a încuviințat începerea

executării silite împotriva debitorului AF - C.G., ce a fost corect pornită,

actele de executare s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar

motivul invocat în sensul că aceasta nu este debitoare nu poate fi primit,

întrucât prin titlul executoriu respectiv s-a stabilit că asigurătorul de

răspundere civilă nu este obligat a plăti despăgubiri pentru că nu a fost

încheiat un contract R.C.A. valabil.

Referitor la

contestatorii C.D. și C.A., instanța de fond a reținut că aceștia nu au făcut

dovada că sunt proprietarii bunurilor descrise în procesul-verbal de situație.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel contestatorii C.D. și C.A., pe care au criticat-o ca

fiind netemeinică și nelegală, întrucât din înscrisurile depuse la dosar a

rezultat fără dubiu că executorul judecătoresc a instituit procedura

sechestrului asupra bunurilor proprii ale contestatorilor, în condițiile în

care executarea silită trebuia să privească bunurile AF - C.M.

Au mai arătat că în

mod greșit instanța a înlăturat dovezile depuse de contestatori și nu a dispus

efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, pentru a putea stabili cu

certitudine care sunt bunurile supuse executării silite.

Prin decizia civilă nr.

279/ C din 21 octombrie 2008, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis apelul

contestatorilor, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii în

parte a contestației la executare.

A anulat formele de

executare întreprinse în Dosarul de executare nr. 117/2006 privind următoarele

imobile:

- grajd din lemn de

28 mp cu magazie anexă de cca. 90 mp. Acoperită cu azbociment;

- magazie cu fânar

construită din lemn, acoperită cu azbociment în suprafață de cca. 100 mp.;

anexă cu fundație de beton, pereți din lemn, acoperiș cu azbociment, având șase

încăperi în suprafață de 150 mp;

- un coșer pentru

porumb construit din lemn pe piloni din butuci lemn acoperit cu azbociment, de

cca. 25 mp;

- un garaj cu

fundație din beton construit din lemn acoperit cu șindrilă de cca. 50 mp.; un

beci construit din piatră cu planșeul din beton cu suprafața de cca. 60 mp;

- suprafața de 3200

mp teren aferent construcțiilor de mai sus.

A menținut formele de

executare asupra următoarelor imobile:

- casă de locuit în

suprafață de 118 mp având P+M, acoperită cu șindrilă, tâmplărie din termopan,

prevăzută cu centrală proprie și două intrări;

- bucătărie de vară

cu suprafața de 31 mp acoperită cu tablă zincată;

- suprafața de 200 mp

teren aferentă construcțiilor de mai sus, înscrisă în certificatul de atestare

a proprietății din 10 ianuarie 2001 emis de Primăria comunei Grințieș, județul

Neamț.

A menținut

dispozițiile sentinței privind respingerea contestației formulate de C.M., în

calitate de reprezentant al AF - C.

A înlăturat

dispoziția privind obligarea contestatorilor C.D. și C.A. la plata

cheltuielilor de judecată către intimatul V.M., obligând pe Crețu Mihai, în

calitate de reprezentant legal al A.F. - C. la 350 lei cheltuieli de judecată

către intimat, proporțional cu obiectul admis.

A luat act de

renunțarea contestatorilor C.D. și C.A. la capătul de cerere privind

cheltuielile de judecată la fond și recurs și a dispus restituirea către C.D. a

contravalorii expertizei topografice de 500 lei.

Pentru a pronunța

această soluție și față de probatoriile administrate în apel, tribunalul a

reținut că în Dosarul de executare silită nr. 117/2006 s-au întreprins forme de

executare și asupra unor imobile care aparțin contestatorilor, ce nu au

calitatea de debitori, apelul fiind admis în sensul celor arătate mai sus.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs C.D. și C.A., arătând, în esență, că instanța de

apel nu a analizat toate probatoriile administrate și a interpretat greșit

actul dedus judecății, cu referire expresă la autorizațiile de construcții

depuse la dosarul cauzei, care nu fac dovada dreptului de proprietate, în

sistemul cărții funciare această dovadă făcându-se prin întabularea în cartea

funciară, aspecte față de care situația reală a proprietăților acestora nu a

fost reținută corect.

În cadrul soluționării

recursului, la data de 8 martie 2010, contestatorii au formulat cerere de

suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct.

1C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 133/188/2010 al Judecătoriei

Bicaz, având ca obiect revendicare imobiliară.

Prin încheierea de

ședință din 8 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, constatând că legea prevede o

posibilitate și nu o obligație pentru instanță de a dispune suspendarea

judecății pentru temeiul de drept indicat și având în vedere stadiul procesual

al cauzei, a respins cererea de suspendare formulată de contestatori.

Reprezentanta

contestatorilor, precum și C.M., pentru A.F. - C. au arătat oral, în ședință

publică, că formulează recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de

suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recursul contestatorilor

împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecății a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 16 aprilie 2010 sub nr. 3215/1/2010 și nu

a fost motivat.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ. „asupra suspendării judecării procesului, instanța se

va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu

excepția celor pronunțate în recurs”.

Textul legal anterior

citat se interpretează prin coroborare cu dispozițiile alin. (2) ale art. 244

1

C. proc. civ., care prevăd că „recursul se poate declara cât timp durează

suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care

s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins

cererea de repunere pe rol a procesului” și ale art. 282 alin. (2) din același

cod, conform cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul

judecății”, la care fac trimitere art. 299 alin. (1) C. proc. civ., în sensul

că acestea se aplică în mod corespunzător în materia recursului.

Astfel, potrivit

dispoziției înscrise în art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile

premergătoare, adică acele încheieri de ședință care sunt anterioare fondului,

nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele

s-a întrerupt cursul judecății, dispoziții care, prin analogie, sunt aplicabile

și în materia recursului.

Rezultă că o

încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, nu poate

fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă

fondul este supus vreunei căi de atac și, în caz pozitiv, pe calea de atac

prevăzută pentru hotărârea care a finalizat judecata cauzei.

Dispozițiile legale

menționate se referă la încheierile premergătoare, indiferent de măsura

procedurală luată prin ele.

De asemenea, din

interpretarea prin raționamentul per a contrario a dispozițiilor alin. (2) din art.

244

1

C. proc. civ. coroborate cu cele prevăzute la alin. (1) al

aceluiași articol, care înscriu posibilitatea atacării separate cu recurs a

încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării, se desprinde

concluzia inadmisibilității recursului introdus împotriva încheierii prin care

s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, textul de lege permițând

atacarea cu recurs numai a încheierilor prin care s-a luat măsura suspendării

ori prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

În speță, încheierea

în discuție, nefiind o încheiere prin care s-a întrerupt cursul judecății,

exclude calea de atac a recursului.

Încheierea contestată

nu este nici o încheiere susceptibilă de a fi atacată pe cale separată,

întrucât stadiul în care a fost pronunțată este recursul, iar hotărârea care

soluționează cauza are caracter irevocabil, astfel încât își va însuși acest

caracter, tocmai pentru că pregătind pronunțarea hotărârii finale, ea urmează

soarta acesteia.

Pentru aceste

considerente, recursul va fi înlăturat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamanții C.D., C.A. și A.F. - C. prin C.M. împotriva

încheierii din 8 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 decembrie 2010.