ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6732/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 23 octombrie 2006 sub nr. 286/188/2006, contestatorii C.D. și C.A., cât și C.M., în calitate de reprezentant legal al A.F. - C.G., în temeiul art. 399-404 C. proc. civ., în contradictoriu cu V.M., au solicitat suspendarea executării silite pornite în cadrul Dosarului de executare nr. 117/2006 al B.E.J. - B.I. până la soluționarea definitivă a contestației, anularea formelor de executare și executare silită și obligarea creditorului V.M. la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii au arătat că, la data de 09 octombrie 2006, executorul judecătoresc a emis o somație prin care le-a solicitat să plătească creditorului suma de 187.423,75 lei plus cheltuieli de executare a sentinței penale nr. 385/2005 a Judecătoriei Bicaz, deși această sumă trebuia plătită de asigurătorul SC A.R.O.

SA, potrivit poliței seria QA nr. 0264989 din 10 iulie 2004, ce acoperă integral cuantumul despăgubirilor datorate. Contestatorii au mai arătat că actele de executare sunt nule, întrucât executarea silită a fost suspendată, iar terenul și casa situate în comuna Grințieș, județul Neamț nu sunt proprietatea AF - C.G., ci proprietatea contestatorilor C.D. și C.A., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 06 iulie 1994. Prin sentința civilă nr. 521 din 18 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 286/188/2006, Judecătoria Bicaz a respins contestația la executare, reținând că prin sentința penală nr. 385/2005, definitivă, Judecătoria Bicaz l-a obligat pe inculpatul A.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente A.F.

- C., la plata sumei de 1.800.000.000 lei vechi reprezentând daune morale și materiale și a menținut măsura sechestrului asigurator aplicat de B.E.J. - B.I. prin procesul-verbal din 10 noiembrie 2005, asupra următoarelor bunuri: casă de locuit în suprafață de 118 mp, bucătărie de vară în suprafață de 31 mp, gard din lemn 28 mp, magazie cu fânar, construcție anexă, coșer pentru porumb, garaj, beci și teren aferent în suprafață de 3.400 mp.

Prima instanță a mai reținut că, în urma învestirii cu formulă executorie a sentinței penale arătate, prin încheierea nr. 1897/2006, instanța a încuviințat începerea executării silite împotriva debitorului AF - C.G., ce a fost corect pornită, actele de executare s-au încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar motivul invocat în sensul că aceasta nu este debitoare nu poate fi primit, întrucât prin titlul executoriu respectiv s-a stabilit că asigurătorul de răspundere civilă nu este obligat a plăti despăgubiri pentru că nu a fost încheiat un contract R.C.A. valabil. Referitor la contestatorii C.D. și C.A., instanța de fond a reținut că aceștia nu au făcut dovada că sunt proprietarii bunurilor descrise în procesul-verbal de situație.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii C.D. și C.A., pe care au criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât din înscrisurile depuse la dosar a rezultat fără dubiu că executorul judecătoresc a instituit procedura sechestrului asupra bunurilor proprii ale contestatorilor, în condițiile în care executarea silită trebuia să privească bunurile AF - C.M. Au mai arătat că în mod greșit instanța a înlăturat dovezile depuse de contestatori și nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, pentru a putea stabili cu certitudine care sunt bunurile supuse executării silite. Prin decizia civilă nr. 279/ C din 21 octombrie 2008, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis apelul contestatorilor, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte a contestației la executare.

A anulat formele de executare întreprinse în Dosarul de executare nr. 117/2006 privind următoarele imobile: - grajd din lemn de 28 mp cu magazie anexă de cca. 90 mp. Acoperită cu azbociment; - magazie cu fânar construită din lemn, acoperită cu azbociment în suprafață de cca. 100 mp.; anexă cu fundație de beton, pereți din lemn, acoperiș cu azbociment, având șase încăperi în suprafață de 150 mp; - un coșer pentru porumb construit din lemn pe piloni din butuci lemn acoperit cu azbociment, de cca. 25 mp; - un garaj cu fundație din beton construit din lemn acoperit cu șindrilă de cca. 50 mp.; un beci construit din piatră cu planșeul din beton cu suprafața de cca. 60 mp; - suprafața de 3200 mp teren aferent construcțiilor de mai sus.

A menținut formele de executare asupra următoarelor imobile: - casă de locuit în suprafață de 118 mp având P+M, acoperită cu șindrilă, tâmplărie din termopan, prevăzută cu centrală proprie și două intrări; - bucătărie de vară cu suprafața de 31 mp acoperită cu tablă zincată; - suprafața de 200 mp teren aferentă construcțiilor de mai sus, înscrisă în certificatul de atestare a proprietății din 10 ianuarie 2001 emis de Primăria comunei Grințieș, județul Neamț. A menținut dispozițiile sentinței privind respingerea contestației formulate de C.M., în calitate de reprezentant al AF - C. A înlăturat dispoziția privind obligarea contestatorilor C.D. și C.A. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul V.M., obligând pe Crețu Mihai, în calitate de reprezentant legal al A.F.

- C. la 350 lei cheltuieli de judecată către intimat, proporțional cu obiectul admis. A luat act de renunțarea contestatorilor C.D. și C.A. la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată la fond și recurs și a dispus restituirea către C.D. a contravalorii expertizei topografice de 500 lei. Pentru a pronunța această soluție și față de probatoriile administrate în apel, tribunalul a reținut că în Dosarul de executare silită nr. 117/2006 s-au întreprins forme de executare și asupra unor imobile care aparțin contestatorilor, ce nu au calitatea de debitori, apelul fiind admis în sensul celor arătate mai sus. Împotriva acestei decizii au declarat recurs C.D.

și C.A., arătând, în esență, că instanța de apel nu a analizat toate probatoriile administrate și a interpretat greșit actul dedus judecății, cu referire expresă la autorizațiile de construcții depuse la dosarul cauzei, care nu fac dovada dreptului de proprietate, în sistemul cărții funciare această dovadă făcându-se prin întabularea în cartea funciară, aspecte față de care situația reală a proprietăților acestora nu a fost reținută corect. În cadrul soluționării recursului, la data de 8 martie 2010, contestatorii au formulat cerere de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 133/188/2010 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect revendicare imobiliară.

Prin încheierea de ședință din 8 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, constatând că legea prevede o posibilitate și nu o obligație pentru instanță de a dispune suspendarea judecății pentru temeiul de drept indicat și având în vedere stadiul procesual al cauzei, a respins cererea de suspendare formulată de contestatori. Reprezentanta contestatorilor, precum și C.M., pentru A.F. - C. au arătat oral, în ședință publică, că formulează recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Recursul contestatorilor împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a judecății a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 16 aprilie 2010 sub nr. 3215/1/2010 și nu a fost motivat.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. „asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs”. Textul legal anterior citat se interpretează prin coroborare cu dispozițiile alin. (2) ale art. 244 1 C. proc. civ., care prevăd că „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului” și ale art. 282 alin. (2) din același cod, conform cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, la care fac trimitere art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că acestea se aplică în mod corespunzător în materia recursului. Astfel, potrivit dispoziției înscrise în art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare, adică acele încheieri de ședință care sunt anterioare fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, dispoziții care, prin analogie, sunt aplicabile și în materia recursului. Rezultă că o încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă fondul este supus vreunei căi de atac și, în caz pozitiv, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care a finalizat judecata cauzei.

Dispozițiile legale menționate se referă la încheierile premergătoare, indiferent de măsura procedurală luată prin ele. De asemenea, din interpretarea prin raționamentul per a contrario a dispozițiilor alin. (2) din art. 244 1 C. proc. civ. coroborate cu cele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, care înscriu posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării, se desprinde concluzia inadmisibilității recursului introdus împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, textul de lege permițând atacarea cu recurs numai a încheierilor prin care s-a luat măsura suspendării ori prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

În speță, încheierea în discuție, nefiind o încheiere prin care s-a întrerupt cursul judecății, exclude calea de atac a recursului. Încheierea contestată nu este nici o încheiere susceptibilă de a fi atacată pe cale separată, întrucât stadiul în care a fost pronunțată este recursul, iar hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil, astfel încât își va însuși acest caracter, tocmai pentru că pregătind pronunțarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia. Pentru aceste considerente, recursul va fi înlăturat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții C.D., C.A. și A.F. - C. prin C.M. împotriva încheierii din 8 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2010.