ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6724/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamantul M.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria orașului Sovata, prin primar, acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 591 mp, preluat abuziv, despăgubiri ce trebuiau acordate în conformitate cu raportul de evaluare efectuat de către SC E.T.M. SRL, în raport cu producția pe care a pierdut-o prin nefolosirea acestei suprafețe din anul 1979 și până în prezent. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2002 a depus cerere la Primăria orașului Sovata, împreună cu documentația aferentă, însă dosarul său a fost plimbat de la Sovata la Prefectura Mureș, apoi la București și înapoi la Sovata, exprimându-și nemulțumirea față de nerezolvarea nici până în prezent a cererii sale.

Prin sentința civilă nr. 843 din 15 iunie 2009, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului, reținând că prin dispoziția nr. 3 din 06 ianuarie 2009 s-a dispus completarea art. 1 al dispoziției anterioare nr. 777 din 14 octombrie 2005, propunându-se acordarea de despăgubiri către reclamant pentru terenul intravilan în suprafață de 581 mp, la baza acordării despăgubirilor stând documentația depusă de acesta, precum și raportul de evaluare întocmit în acest sens.

Prima instanță a mai constatat că Primăria orașului Sovata a făcut dovada că a înaintat propunerea de acordare de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, într-un număr de 69 de dosare, către Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, iar borderoul privind dosarele respective și persoanele îndreptățite a fost înregistrat la Cancelaria Primului Ministru, și anume, la Comisia Centrală pentru atribuirea despăgubirilor, la data de 8 iunie 2006, reclamantul figurând la poziția 27. Prin urmare, despăgubirile solicitate aferente terenului de 581 mp au fost aprobate, procedura fiind în derulare, iar în ceea ce privește despăgubirile pentru producția pierdută de la data exproprierii, acestea nu se regăsesc în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea apelului a arătat că, în ceea ce privește despăgubirile pentru producția pierdută în perioada 1979 și până în 2009, acestea i se cuvin, având în vedere faptul că pe acest teren ar fi putut construi casă pentru copiii săi, care astfel au fost prejudiciați.

Prin decizia civilă nr. 18/ A din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că din actele și lucrările cauzei rezultă că dosarul privind solicitarea reclamantului se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, neputând fi reținută vreo culpă în sarcina pârâtei, urmând ca unitatea ce are în atribuții stabilirea despăgubirilor să emită decizie în acest sens, decizie ce va putea fi contestată în condițiile prevăzute de art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2001. Referitor la lipsa de folosință, instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii la care sunt îndreptățite persoanele ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, măsuri ce constau în restituirea în natură ori stabilirea unor despăgubiri prin echivalent, despăgubirile pentru lipsa de folosință nefăcând obiectul acestei legi.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, neîncadrat în drept, reclamantul, arătând că soluția pronunțată este nelegală întrucât grădina casei nu se încadrează la despăgubirile prevăzute de Titlul VII al legii nr. 247/2005, care se referă la terenurile agricole și cele forestiere. A mai arătat că s-a tergiversat în mod nejustificat soluționarea dosarului, că despăgubirea s-ar putea executa din vânzările de locuințe și locuri pentru garaje și că în această perioadă a intervenit și decesul soției sale. Recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva deciziei civile nr. 18/ A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2010.