ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6625/2010

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 792 din 25 mai 2009,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția de prematuritate.

A respins cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâta

Primăria municipiului București ca prematură.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat cerere de restituire, în

temeiul Legii nr. 112/1995, la Primăria municipiului București, pentru imobilul

situat în București, str. Paris. Din relațiile comunicate de pârâtă a rezultat

că menționata cerere nu a fost soluționată, iar urmare intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 a fost depusă spre conservare.

Pornind de la

considerente teoretice, tribunalul a constatat că interesul reclamantului de a

formula contestație împotriva modului de soluționare a cererii de restituire ar

fi fost născut și actual numai în situația în care respectiva cerere ar fi fost

soluționată, iar partea ar fi fost nemulțumită de soluția dată. S-a reținut

astfel că nu există o decizie de soluționare a cererii de restituire, motiv

pentru care s-a concluzionat că la momentul formulării acțiunii, interesul

reclamantului de a o promova nu era născut.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, prin

decizia nr. 122/ A din 17 februarie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii. A admis apelul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinței

tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

S-a reținut de către

instanța de apel, referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii ridicată

din oficiu, că faptul că în art. 49 din Legea nr. 10/2001 se stabilește, în

sarcina secretarilor autorității administrativ - teritoriale, obligația de a

lua măsuri pentru conservarea tuturor dosarelor constituite de Comisiile de

aplicare a Legii nr. 112/1995, nu conduce la concluzia potrivit căreia cei

cărora nu li s-a răspuns la cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu

ar mai putea beneficia de despăgubiri decât în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că în

acest sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din

modul de redactare al acestui text de lege rezultând că este o normă

dispozitivă, persoana îndreptățită fiind aceea care are opțiunea de a formula

sau nu cerere de despăgubiri în temeiul legii noi de reparație.

S-a reținut totodată

că Legea nr. 112/1995 nu este abrogată nici expres și nici tacit, iar faptul că

instituția obligată să răspundă cererii formulate nu și-a respectat această îndatorire

legală în termenul de 60 de zile prevăzut nu poate fi imputabil reclamantului,

care în nici un caz nu poate fi privat de dreptul său de a obține reparațiile

prevăzute de lege la data formulării cererii.

Cu privire la

respingerea acțiunii de către tribunal ca prematur introdusă, curtea de apel a

reținut că nepronunțarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 asupra

cererii reclamantului echivalează cu un răspuns negativ, astfel încât partea

este îndreptățită să se adreseze justiției.

Prin respingerea ca

prematură a cererii, în condițiile în care timp de 14 ani reclamantul nu a

primit un răspuns, s-ar încălca dreptul de acces la o instanță prevăzut de art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului București prin

Primar general, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, în raport de

dispozițiile Legii nr. 215/2001.

S-a solicitat totodată

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. S-a arătat că se impune

admiterea excepției inadmisibilității având în vedere că Legea nr. 112/1995

și-a încetat aplicabilitatea privind măsurile reparatorii la care aveau dreptul

foștii proprietari, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. S-a

precizat că având în vedere că reclamantul nu a formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001 nu are deschisă cale acțiunii în justiție pentru obligarea

statului la plata contravalorii unei locuințe naționalizate, motivat de faptul

că la data înregistrării cererii de chemare în judecată Legea nr. 10/2001 era

în vigoare excluzând calea reprezentată de Legea nr. 112/1995, conform principiului

specialia generalibus derogant.

Înalta Curte, în

prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv

declarat.

Astfel, așa cum

rezultă din actele dosarului, respectiv din dovada de îndeplinire a procedurii

de comunicare, aflată la fila 33 a Dosarului nr. 7843/3/2009 al Curții de Apel

București, decizia atacată, pronunțată în apel a fost comunicată recurentei - pârâte

la data de 26 martie 2010.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Se reține că termenul

de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea

din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac.

Or, în speță, cererea

de recurs a fost înregistrată la data de 14 aprilie 2010, după expirarea

termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat

potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea la 12 aprilie

2010, într-o zi lucrătoare.

Pentru cele ce

preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii

de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv

recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primar general

împotriva deciziei nr. 122/ A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2010.