ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6625/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 792 din 25 mai 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția de prematuritate. A respins cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București ca prematură. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat cerere de restituire, în temeiul Legii nr. 112/1995, la Primăria municipiului București, pentru imobilul situat în București, str. Paris. Din relațiile comunicate de pârâtă a rezultat că menționata cerere nu a fost soluționată, iar urmare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost depusă spre conservare.

Pornind de la considerente teoretice, tribunalul a constatat că interesul reclamantului de a formula contestație împotriva modului de soluționare a cererii de restituire ar fi fost născut și actual numai în situația în care respectiva cerere ar fi fost soluționată, iar partea ar fi fost nemulțumită de soluția dată. S-a reținut astfel că nu există o decizie de soluționare a cererii de restituire, motiv pentru care s-a concluzionat că la momentul formulării acțiunii, interesul reclamantului de a o promova nu era născut. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, prin decizia nr. 122/ A din 17 februarie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

A admis apelul declarat de reclamantul A.I. împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut de către instanța de apel, referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii ridicată din oficiu, că faptul că în art. 49 din Legea nr. 10/2001 se stabilește, în sarcina secretarilor autorității administrativ - teritoriale, obligația de a lua măsuri pentru conservarea tuturor dosarelor constituite de Comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995, nu conduce la concluzia potrivit căreia cei cărora nu li s-a răspuns la cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu ar mai putea beneficia de despăgubiri decât în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că în acest sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din modul de redactare al acestui text de lege rezultând că este o normă dispozitivă, persoana îndreptățită fiind aceea care are opțiunea de a formula sau nu cerere de despăgubiri în temeiul legii noi de reparație. S-a reținut totodată că Legea nr. 112/1995 nu este abrogată nici expres și nici tacit, iar faptul că instituția obligată să răspundă cererii formulate nu și-a respectat această îndatorire legală în termenul de 60 de zile prevăzut nu poate fi imputabil reclamantului, care în nici un caz nu poate fi privat de dreptul său de a obține reparațiile prevăzute de lege la data formulării cererii.

Cu privire la respingerea acțiunii de către tribunal ca prematur introdusă, curtea de apel a reținut că nepronunțarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 asupra cererii reclamantului echivalează cu un răspuns negativ, astfel încât partea este îndreptățită să se adreseze justiției. Prin respingerea ca prematură a cererii, în condițiile în care timp de 14 ani reclamantul nu a primit un răspuns, s-ar încălca dreptul de acces la o instanță prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului București prin Primar general, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, în raport de dispozițiile Legii nr. 215/2001.

S-a solicitat totodată admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. S-a arătat că se impune admiterea excepției inadmisibilității având în vedere că Legea nr. 112/1995 și-a încetat aplicabilitatea privind măsurile reparatorii la care aveau dreptul foștii proprietari, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. S-a precizat că având în vedere că reclamantul nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 nu are deschisă cale acțiunii în justiție pentru obligarea statului la plata contravalorii unei locuințe naționalizate, motivat de faptul că la data înregistrării cererii de chemare în judecată Legea nr. 10/2001 era în vigoare excluzând calea reprezentată de Legea nr. 112/1995, conform principiului specialia generalibus derogant.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv declarat. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la fila 33 a Dosarului nr. 7843/3/2009 al Curții de Apel București, decizia atacată, pronunțată în apel a fost comunicată recurentei - pârâte la data de 26 martie 2010. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Se reține că termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac. Or, în speță, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 14 aprilie 2010, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc.

civ. și care se împlinea la 12 aprilie 2010, într-o zi lucrătoare. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primar general împotriva deciziei nr. 122/ A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2010.