ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6591/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 225 din 5

octombrie 2001, primarul comunei Sânmartin, județul Bihor, a respins cererea

formulată de notificatorul N.L., vizând restituirea în natură a imobilului - cu

destinație de locuință - situat în Sânmartin și a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent.

La 7

decembrie 2007, N.L. a contestat această dispoziție, solicitând instanței - în

contradictoriu cu Primăria Sânmartin, prin Primar - să oblige pârâtul a-i

restitui în natură imobilul în legătură cu care a formulat notificarea și să

dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni, vizând dreptul său de proprietate, în

cartea funciară.

La 16

octombrie 2008, reclamantul și-a precizat cererea, arătând instanței că

solicită introducerea în cauză în calitate de pârât și a Statului Român, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 145/ C din 9

aprilie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu

cu Instituția Primarului comunei Sânmartin și a respins-o față de Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

A modificat

dispoziția atacată în sensul că a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent bănesc, în sumă de 68.000 lei, reclamantului N.L., pentru imobilul

cu destinație de locuință situat în Sânmartin.

A

respins restul pretențiilor. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut în esență că imobilul în litigiu a constituit proprietatea

reclamantului, în urma plecării acestuia din țară fiind preluat abuziv de stat,

prin Decretul nr. 223/1974.

Ulterior,

nemișcătorul a fost cumpărat de numiții T.L. și M., în baza Legii nr. 112/1995,

contractul de vânzare-cumpărare nefiind anulat, astfel încât cererea de

restituire în natură nu este admisibilă.

Tot astfel,

mai reține instanța, din cuprinsul cărții funciare nr. 307 Sânmartin rezultă că

reclamantul nu a fost proprietar decât asupra construcției nu și asupra

terenului astfel încât nu este persoană îndreptățită a beneficia de prevederile

Legii nr. 10/2001 și pentru suprafața de teren solicitată pe calea notificării,

neîncadrându-se în Categoria persoanelor prevăzute de art. 3 din acest act

normativ.

Cât

privește cererea de obligare directă a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, la plata acestor despăgubiri, aceasta s-a apreciat ca fiind

nefondată, întrucât s-ar eluda parcurgerea procedurii speciale, reparatorii,

prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceste despăgubiri putând fi acordate doar în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Apelul

declarat de reclamantul N.L. a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, care, prin decizia nr. 15/ A din 24 februarie 2010, a schimbat în parte

sentința, în sensul că a modificat cuantumul măsurilor reparatorii, de la suma

de 68.000 lei, la 84.000 lei (în natură construcții și teren de 68 m.p.) și a

admis acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

pe care l-a obligat la plata acestor despăgubiri, în solidar cu Primarul

comunei Sânmartin.

A menținut

restul dispozițiilor din sentință.

Pentru a

decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, chiar dacă

prin cumpărarea apartamentului în litigiu, în anul 1986, reclamantul a dobândit

proprietatea asupra construcției, terenul aferent trecând în proprietatea

statului, conform Legii nr. 58/1974, totuși este de notorietate că în astfel de

cazuri prețul achitat de cumpărător cuprinde și prețul terenului aferent, chiar

dacă din punct de vedere juridic, cumpărătorul dobândea doar un drept de

folosință asupra acestuia, Legea nr. 58/1974 fiind o lege abuzivă, abrogată

după anul 1990.

De altfel, se

arată, suprafața în discuție reprezintă terenul de sub construcție, reclamantul

fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobil,

în ansamblul său.

Cât privește

aspectul vizând plata despăgubirilor, s-a reținut că, deși Legea nr. 247/2005

prevede o procedură specială de stabilire și plată a acestora prin mijlocirea

Comisiei centrale, CE.D.O. a condamnat însă în mod repetat România, întrucât

Fondul Proprietatea nu este în prezent funcțional și nu asigură o despăgubire

reală și efectivă foștilor proprietari deposedați de stat.

În astfel de

cauze, conchide instanța, foștilor proprietari li S-au acordat despăgubiri,

sumele fiind achitate de Ministerul Finanțelor ca reprezentat al Statului

Român, situație în care se impune a fi admisă acțiunea formulată în

contradictoriu și cu acest pârât.

În cauză, a

declarat recurs în termen legal Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată

în apel, după cum urmează:

- potrivit

dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoană juridică în

raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de

drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi, prin Ministerul

Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe, în

acest scop. Or, în speță, reprezentarea Statului Român este asigurată de Primar

și ulterior, pe parcursul derulării procedurii, de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

- Fondul

Proprietatea (societate comercială pe acțiuni constituită conform cu

dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005) este funcțional în prezent,

acordând în mod constant despăgubiri.

- singurul

care are calitate procesuală pasivă în cauză este Primarul comunei Sânmartin,

emitentul deciziei atacate.

Recursul se privește

ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit cu art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ, va notifica persoana juridică deținătoare,

care, în acord cu prevederile art. 25 alin. (1) din lege, trebuie să se

pronunțe în 60 de zile de la înregistrarea notificării, prin decizie sau

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire - în natură sau prin

echivalent - a imobilelor preluate abuziv, sintagmă dezvoltată în art. 2 pct. 1

al legii.

Urmare

formulării notificării, în condițiile textelor mai sus arătate, părțile din

raportul juridic astfel creat nu pot fi decât persoana ce se consideră

îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege - notificatorul

- și entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire, în speță

Primăria comunei Sânmartin, prin Primar. Cum legiuitorul, în art. 2 alin. (1),

printr-o enumerare exhaustivă, stabilește care este domeniul de reglementare al

legii, dispozițiile acestui text acoperind sfera tuturor modalităților de

preluare, cu sau fără titlu valabil, revine entității investite atribuția de a

stabili dacă imobilul solicitat spre restituire intră sau nu în sfera de

aplicare a legii, respectiv este sau nu un imobil preluat în mod abuziv.

Tot astfel, în

cadrul procedurii administrative de soluționare a notificărilor, entității

investite îi revine libertatea de a aprecia, în funcție de circumstanțele

fiecărui caz în parte, dacă actul normativ constituie sau nu titlu valabil

pentru preluarea imobilului, această apreciere precedând practic soluționarea

efectivă a cererilor formulate de către persoanele îndreptățite.

Nici

solicitarea punctuală a notificatorului de a i se achita despăgubiri pentru

imobilul preluat abuziv, nu justifică interferarea unui terț în raportul

juridic creat urmare depunerii notificării, conform legii, în condițiile în

care stabilirea și plata unor astfel de despăgubiri aparțin unei alte etape,

ulterioară emiterii deciziei sau dispoziției și constituie prerogativa unui

organism creat prin lege, respectiv Comisia Centrală din subordinea Cancelariei

Primului Ministru.

Cât privește

trimiterile făcute de curtea de apel la practica instanței europene, este

adevărat că, în câteva din cauzele aflate pe rolul său, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a condamnat România, reținând că Fondul Proprietatea nu

funcționează într-uri mod susceptibil a fi considerat ca echivalent cu

acordarea efectivă a unei despăgubiri, luându-se în considerare, de asemenea,

și prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate de despăgubire.

În

aceste cauze însă, Curtea nu a contestat „marja de apreciere de care

beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile

asigurării accesului concret și efectiv la o instanță.

Ceea ce

a sancționat instanța europeană, în astfel de cauze (a se vedea și Hotărârea

din 13 ianuarie 2009, emisă în cauza Faimblat împotriva României) nu este

obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001

și respectiv Legea nr. 247/2005 ci accesul „teoretic și iluzoriu" la

despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul acestor legi, cauzat de

funcționarea insuficientă - la data soluționării acestor cauze - a Fondului

Proprietatea.

Transpare,

din întreaga practică CE.D.O., obligația Statului Român, în calitate de

acționar unic la această societate de investiții, să asigure funcționarea

eficientă a Fondului Proprietatea și respectiv conversia titlurilor de

despăgubire emise de către Comisia Centrală, în despăgubire efectivă, după

algoritmul de calcul stabilit prin lege.

În consecință,

parcurgerea procedurilor administrative, nu prezintă prin ea însăși „o problemă

”

din perspectiva Convenției, în condițiile

în care rezultatul final al acestora este cel al unei despăgubiri efective.

Așa

fiind, recursul urmează a se admite cu consecința modificării în parte a

deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român

împotriva deciziei nr. 15/ A din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Modifică

decizia recurată în parte, în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru

lipsa calității procesuale pasive și

înlătură dispoziția privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor și a

cheltuielilor de judecată.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.