ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 638/2013

Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2011, reclamantul B.A. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 143541 din 27 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor, constatarea dreptului său de a primi în plată cuantumul pensiei stabilită conform Legii nr. 164/2001, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform deciziei nr. 143541 din 27 decembrie 2010, de la 1 ianuarie 2011 și până la zi, obligarea pârâtei la plata pe viitor a pensiei integrale stabilită conform Legii nr. 164/2001. În drept a invocat prevederile art. 112 C. proc. civ., dispozițiile Legii nr. 164/2001, ale Legii nr. 179/2001, art. 13 din H.G.

nr. 735/2010, prevederile Legii nr. 119/2010. Prin Sentința civilă nr. 1377 din 22 iunie 2011, Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că, instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate, întrucât contestația nu este îndreptată împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unei instituții cu sediul în București. Pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a, cauza a fost înregistrată sub nr. 55907/3/2011. La termenul de judecată din 5 octombrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale. Prin Sentința civilă nr. 7983 din 5 octombrie 2012 Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială.

A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei formulate de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor în favoarea Tribunalului Iași. A înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". În conformitate cu acest text de lege contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI erau de competența instanței de la sediul pârâtului adică a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI. întrucât aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau SRI și prin interpretarea coroborată a dispozițiilor din Legea nr. 19/2000, Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 179/2004, competența aparținea Tribunalului București.

La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noua lege privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000, iar în materie de competență a reglementat prin art. 154 următoarele: „(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Contestația care face obiectul cauzei de față a fost formulată la data de 7 martie 2011, la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului, cu motivarea că Legea nr. 119/2010 face trimitere la procedura prevăzuta de Legea nr. 19/2000.

Întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului. Având în vedere că normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă, trebuie aplicate dispozițiile în materie de competență din legea nouă. Scopul legiuitorului la redactarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 în luna iunie 2010 (când era în vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul că procedura în materia noilor decizii de pensie întemeiate pe Legea nr. 119/2010 să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.

Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu o alta, fără îndoială, că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume, acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care de altfel a stat și la baza redactării Legii nr. 263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice. Un alt argument ar fi acela că prin analogie cu prevederile art. 727 C. proc.

civ., legea generală în materie de norme procedurale, potrivit cărora „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc", se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere. O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile Convenției europene a drepturilor omului pentru o judecată echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.

Fata de cele expuse, admițând excepția necompetentei teritoriale, instanța își va decima competența în favoarea Tribunalului Iași, iar în baza art. 20 din C. proc. civ. va constata ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu art. 21 și art. 22 din C. proc. civ. va dispune înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (39 raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 7 martie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 7 martie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, situat în Comuna Tomești, jud. Iași, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013. Procesat de GGC - DG