ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3941/2013

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2013, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a anulat ca netimbrată contestația în anulare

formulată de D.D. și D.I.H., prin mandatar D.A.D. împotriva deciziei nr. 139 pronunțată

la 06 septembrie 2011 de aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel

cu privire la chestiunea prejudicială a timbrajului, Curtea de Apel Alba Iulia a

reținut următoarele:

Prin decizia nr. 139

din 06 septembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul

declarat de către reclamanții D.D. și D.I.H. împotriva sentinței civile nr.

1883 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3501/107/2009.

Împotriva acestei ultime

hotărâri au formulat contestație în anulare, reclamanții D.D. și D.I.H. invocând

faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare indicând ca temei de drept prevederile

art. 68 pct. 3, art. 146 și art. 260 alin. (1) din C. proc. civ.

La termenul de judecată

din 17 ianuarie 2013, instanța a constatat că nu a fost legal timbrată contestația

în anulare, deși contestatorii au fost citați cu mențiunea timbării acestei căi

extraordinare de atac de retractare cu 10 RON taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar aferent acesteia.

Conform art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată,

legiuitorul a statuat principiul potrivit căruia „acțiunile și cererile introduse

la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute

în prezenta lege”, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul

stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20

alin. (3) din același act normativ „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Art. 9 alin. (1) din

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar stipulează că „cererile pentru care se

datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate

corespunzător”. Alin. (2) al aceluiași text al ordonanței sus menționate prevede

că „în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.

Deși contestatorii au

fost legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru (astfel cum rezultă

din conținutul dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar),

constatând că aceștia nu și-au îndeplinit obligația legală de timbrare, Curtea de

Apel Alba Iulia a făcut aplicarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Totodată, în raport de

incidența dispozițiilor art. 274 (1) din C. proc. civ., contestatorii fiind căzuți

în culpă procesuală au fost obligați la plata sumei de 1240 RON către intimata SC

R.C. SRL.

Împotriva deciziei

nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au declarat

recurs contestatorii D.D. și D.I.H. prin mandatar D.A.D., cale de atac ce a fost

înregistrată de Curtea de Apel Alba Iulia la 22 februarie 2013 și trimisă de această

instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 martie 2013.

La data de 26 august 2013,

recurenții-contestatori D.D. și D.I.H. au depus în scris o cerere de renunțare la

judecata recursului, asupra acestui act de dispoziție revenind cu o solicitare ulterioară,

la data de 23 septembrie 2013 (Dosar nr. 1115/57/2012 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă).

Prin întâmpinarea depusă

la 12 septembrie 2013 (cu plic din 10 septembrie 2013), intimata-pârâtă SC R.C.

SRL Câmpeni a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

Constatând că această

manifestare de voință a recurenților-contestatori în sensul renunțării la judecată

întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege, în acord cu dispozițiile

art. 246 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de declarația de renunțare a

acestora, ce se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Apreciind că renunțarea

la judecată a contestatorilor a operat după comunicarea cererii de recurs către

intimata-pârâtă, având în vedere prevederile art. 246 alin. (3) rap. la dispozițiile

art. 298 și 316 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurenților

la 4400 RON, cheltuieli de judecată către intimate-pârâtă SC R.C. SRL Câmpeni, reduse

conform art. 274 alin. (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. „judecătorii au dreptul să mărească sau să

micșoreze onorariile avocaților (…) ori de câte ori vor constata motivat că sunt

nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat”.

În accepțiunea acestui

text procedural, dispozițiile pe care le conține sunt constituționale prin raportare

la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu interzice,

în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei

instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul

onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale, cu amplitudinea

și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă

este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de

judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții,

ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea

față de partea potrivnică, care este desigur un terț în raport cu convenția de prestare

a serviciilor avocațiale reprezintă consecința însușirii sale de instanță, în baza

hotărârii judecătorești, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid

și exigibil.

În acest sens este și

jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea

cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale a statuat

că acestea urmează a fi recuperate, numai în măsura în care cheltuielile de judecată

sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României-Hotărârea din 9 noiembrie 2004, publicată

în M. Of. nr. 422 din 13 mai 2006. Conform art. 60 alin. (2) din Regulamentul Curții,

„reclamantul trebuie să transmită pretențiile sale, cuantificate și însoțite de

documentele doveditoare aferente, fără de care se poate respinge cererea total sau

în parte”; Cauza Iacob contra României) și constituie cheltuieli necesare, cele

care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza Costin

contra României).

În Cauza Costin contra

României-Hotărârea din 26 mai 2005 publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006

s-a stabilit că, în conformitate cu jurispurdența Curții, „un reclamant nu poate

obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea,

necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor”.

Facultatea instanței de

a aprecia, desigur în limita de rezonabilitate, sumele pe care le acordă la cererea

părții căzută în pretenții se impune și în cazul dedus judecății, urmare renunțării

la judecată a recurenților-contestatori.

Este de observat, așadar,

în aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată, că nu se impune

a fi acordată peste cuantumul de 4400 RON și suma reprezentând cheltuielile cu cazarea

avocatului intimatei-pârâte la un hotel situat în imediata apropiere a sediului

instanței (în cuantum de 367,35 RON conform facturii depusă la dosar recurs).

Așa fiind, Înalta Curte

constată că suma de 4400 RON, redusă conform art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ. întrunește cerința de rezonabilitate și este în deplin acord cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în materia cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamanților

D.D. și D.I.H. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1 din 17 ianuarie

2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă pe recurenți la

4400 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R.C. SRL, reduse conform

art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2013.