ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3941/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de D.D. și D.I.H., prin mandatar D.A.D. împotriva deciziei nr. 139 pronunțată la 06 septembrie 2011 de aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel cu privire la chestiunea prejudicială a timbrajului, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele: Prin decizia nr. 139 din 06 septembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul declarat de către reclamanții D.D. și D.I.H. împotriva sentinței civile nr. 1883 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3501/107/2009.

Împotriva acestei ultime hotărâri au formulat contestație în anulare, reclamanții D.D. și D.I.H. invocând faptul că le-a fost încălcat dreptul la apărare indicând ca temei de drept prevederile art. 68 pct. 3, art. 146 și art. 260 alin. (1) din C. proc. civ. La termenul de judecată din 17 ianuarie 2013, instanța a constatat că nu a fost legal timbrată contestația în anulare, deși contestatorii au fost citați cu mențiunea timbării acestei căi extraordinare de atac de retractare cu 10 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferent acesteia. Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, legiuitorul a statuat principiul potrivit căruia „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta lege”, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din același act normativ „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar stipulează că „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător”. Alin. (2) al aceluiași text al ordonanței sus menționate prevede că „în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.

Deși contestatorii au fost legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru (astfel cum rezultă din conținutul dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar), constatând că aceștia nu și-au îndeplinit obligația legală de timbrare, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, în raport de incidența dispozițiilor art. 274 (1) din C. proc. civ., contestatorii fiind căzuți în culpă procesuală au fost obligați la plata sumei de 1240 RON către intimata SC R.C. SRL. Împotriva deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au declarat recurs contestatorii D.D.

și D.I.H. prin mandatar D.A.D., cale de atac ce a fost înregistrată de Curtea de Apel Alba Iulia la 22 februarie 2013 și trimisă de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 martie 2013. La data de 26 august 2013, recurenții-contestatori D.D. și D.I.H. au depus în scris o cerere de renunțare la judecata recursului, asupra acestui act de dispoziție revenind cu o solicitare ulterioară, la data de 23 septembrie 2013 (Dosar nr. 1115/57/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă). Prin întâmpinarea depusă la 12 septembrie 2013 (cu plic din 10 septembrie 2013), intimata-pârâtă SC R.C. SRL Câmpeni a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

Constatând că această manifestare de voință a recurenților-contestatori în sensul renunțării la judecată întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege, în acord cu dispozițiile art. 246 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de declarația de renunțare a acestora, ce se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Apreciind că renunțarea la judecată a contestatorilor a operat după comunicarea cererii de recurs către intimata-pârâtă, având în vedere prevederile art. 246 alin. (3) rap. la dispozițiile art. 298 și 316 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurenților la 4400 RON, cheltuieli de judecată către intimate-pârâtă SC R.C. SRL Câmpeni, reduse conform art. 274 alin. (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților (…) ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. În accepțiunea acestui text procedural, dispozițiile pe care le conține sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale, cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea față de partea potrivnică, care este desigur un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale reprezintă consecința însușirii sale de instanță, în baza hotărârii judecătorești, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În acest sens este și jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale a statuat că acestea urmează a fi recuperate, numai în măsura în care cheltuielile de judecată sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României-Hotărârea din 9 noiembrie 2004, publicată în M. Of.

nr. 422 din 13 mai 2006. Conform art. 60 alin. (2) din Regulamentul Curții, „reclamantul trebuie să transmită pretențiile sale, cuantificate și însoțite de documentele doveditoare aferente, fără de care se poate respinge cererea total sau în parte”; Cauza Iacob contra României) și constituie cheltuieli necesare, cele care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza Costin contra României). În Cauza Costin contra României-Hotărârea din 26 mai 2005 publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006 s-a stabilit că, în conformitate cu jurispurdența Curții, „un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor”.

Facultatea instanței de a aprecia, desigur în limita de rezonabilitate, sumele pe care le acordă la cererea părții căzută în pretenții se impune și în cazul dedus judecății, urmare renunțării la judecată a recurenților-contestatori. Este de observat, așadar, în aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată, că nu se impune a fi acordată peste cuantumul de 4400 RON și suma reprezentând cheltuielile cu cazarea avocatului intimatei-pârâte la un hotel situat în imediata apropiere a sediului instanței (în cuantum de 367,35 RON conform facturii depusă la dosar recurs). Așa fiind, Înalta Curte constată că suma de 4400 RON, redusă conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. întrunește cerința de rezonabilitate și este în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea reclamanților D.D. și D.I.H. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Obligă pe recurenți la 4400 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R.C. SRL, reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.