ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4495/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4495/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantele H.E. și

V.I. au solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea ofertei de

despăgubire, raportat la incidența dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă

nr. 11124 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul

nr. 8755/211/2008 s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

dispozițiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin

extinderea de acțiune formulată de reclamante a fost chemată în judecată și

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând să se dispună

obligarea pârâtei la îndeplinirea formalităților administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportate la dispozițiunile art. 26 din

O.U.G. nr. 81/2007, în sensul emiterii deciziei privind oferta de despăgubire

în raport de dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008 emise de

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru apartamentele nerestituite în natură.­

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj cu privire la

petitul cererii de chemare în judecată îndreptat împotriva pârâtei Primăria

Municipiului Cluj-Napoca, excepția prematurității petitului privind obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea ofertei de

despăgubire, în raport de dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008

emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă

nr. 463/2009 Curtea de Apel Cluj a admis excepția de prematuritate a cererii de

chemare în judecată și a respins cererea de chemare în judecată pentru acest considerent,

împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele H.E. și V.I., iar prin

decizia nr. 2662 din 20 mai 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosar nr. 8755/211/2008 recursul a fost admis și sentința recurată a

fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Prin sentința civilă

nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a

dispus următoarele:

- a luat act de renunțarea

la judecată a reclamanților H.A., K.B.E.E. și H.E., moștenitori ai reclamantei defuncte

E.H.,

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și, în consecință, a respins cererea

de chemare în judecată față de această pârâtă,

- a admis cererea de chemare

în judecată introdusă de reclamanta V.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare

necesare pentru emiterea deciziei de despăgubire și la emiterea unei decizii reprezentând

titlul de despăgubire în dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2

din 27 februarie 2008, pentru cota care revine reclamantei V.I.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepțiile invocate

de către pârâtele din prezenta cauză, faptul că acestea au fost respinse în mod

argumentat în primul ciclu procesual, iar prin decizia de casare Înalta Curte de

Casație și Justiție a menținut implicit soluția cu privire la aceste excepții, deoarece

a trimis cauza spre rejudecare cu dispoziție expresă de a se analiza fondul.

Instanța a apreciat că

doar excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. nu a fost soluționată

în primul ciclu procesual și nici de către instanța de recurs, așa încât se impune

a fi analizată în considerentele sentinței și soluționată prin dispozitiv, neexistând

nici o contradicție între această abordare și îndrumările instanței de recurs, deoarece

nici chiar o admitere a excepției nu împiedică analiza pe fond a pretențiilor deduse

judecății.

Având în vedere cererea

de renunțare la judecată depusă la dosar de către reclamanții moștenitori ai defunctei

H.E., respectiv H.A., K.B.E.E. și H.E., care au precizat faptul că nu doresc să

continue demersul judiciar al antecesorului lor, în baza art. 246 alin. (1) C. proc.

civ. instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată

a acestor reclamanți.

Cu privire la cererea

de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., instanța a apreciat că

actul de dispoziție procedurală anterior enunțat nu produce nici un efect juridic,

iar cererea de chemare în judecată trebuie analizată pe fond sub aspectul temeiniciei,

mai ales în condițiile în care cele două reclamante inițiale invocau dreptul asupra

unor cote ideale de proprietate în privința unor imobile, iar renunțarea uneia dintre

ele (sau a moștenitorilor acesteia așa cum s-a petrecut în cazul concret analizat)

nu afectează dreptul celeilalte la continuarea demersului.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța a constatat că aceasta

este întemeiată, deoarece în cursul procedurii administrative privind acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv există o procedură specială,

respectiv cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care-i conferă

calitate procesuală în emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nicidecum A.N.R.P., drept pentru care

față de aceasta a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Cu privire la fondul cererii

de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., având în vedere data

emiterii celor două dispoziții cu nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008, prin care

s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri aferente unor apartamente

din imobilele situate în Cluj-Napoca, strada H. și respectiv din Cluj-Napoca, Piața

U., data sesizării comisiei centrale, motivele neîntemeiate invocate de către pârâtă

pentru tergiversarea soluționării dosarului (aspect reținut și de către Înalta Curte

de Casație și Justiție în decizia din recurs), data introducerii cererii de chemare

în judecată, dar mai ales data soluționării acesteia, caracterul neprocedural și

total neîntemeiat al restituirii dosarului, Curtea a reținut că cererea de chemare

în judecată este întemeiată, reclamanta fiind lezată în dreptul acesteia de a încasa

despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul dispozițiilor anterior enunțate prin

neemiterea deciziei în termen rezonabil.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că, în speță, reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând

în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ

în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30

de zile de la data înregistrării cererii, că întârzierea nepermisă a soluționării

cererii nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit,

că și dacă, conform celor relevate de Comisia Centrală, caracterul aleatoriu de

soluționare a dosarelor a fost înlocuit printr-un criteriu obiectiv constând în

ordinea înregistrării dosarelor, acest fapt nu înlătură obligația autorității administrative

de a soluționa dosarele înregistrate într-un termen rezonabil.

A apreciat instanța că,

prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut expres faptul

că motivele invocate de către autoritatea publică pentru nesoluționarea dosarului,

sau mai mult, pentru restituirea acestuia către autoritățile locale sunt pretexte

neîntemeiate care au ca unic scop tergiversarea, deoarece documentația este completă

și permite o justă și legală soluționare a cererii de emitere a deciziei de despăgubire

și că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei

dreptul la respectarea bunurilor sale.

De aceea, Curtea în temeiul

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 2 alin. (1) lit. g), lit.

h) și lit. m) din aceeași lege, raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului

VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat

reclamantelor prin refuzul nejustificat, a obligat autoritatea pârâtă să emită în

30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii o decizie reprezentând titlul

de despăgubire pentru imobilul descris în dispozitivul sentinței.

Reținând că întreaga procedură

se finalizează prin emiterea deciziei, iar aceasta presupune consumarea etapei numirii

evaluatorului, instanța a apreciat necesar să stabilească o obligație expresă în

acest sens în sarcina pârâtei, conform prevederilor art. 16 alin. (7) și alin. (8)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta

să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare necesare pentru emiterea

deciziei de despăgubire și la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire

în dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2 din 27 februarie 2008 pentru

cota care revine reclamantei V.I.

Astfel, arată recurenta

că în cauza dedusă judecații procedura administrativă nu a fost declanșată, în sensul

că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale, că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009,

depus în prezenta cauză, Instituția Prefectului Județului Cluj a transmis Secretariatului

Comisiei Centrale mai multe dosare aferente dispozițiilor emise de Primăria Municipiului

Cluj-Napoca, inclusiv dosarele aferente dispozițiilor nr. X1 din 27 februarie 2008,

respectiv nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar,

însă în privința dosarului aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată

prin dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, face precizarea că acesta a fost remis

Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, întrucât s-a constatat că nu există avizul de

legalitate pentru dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, lipsind și înscrisuri

din care să reiasă dacă pentru partea din imobil, pentru care s-a dispus restituirea

în natură, petenții au restituit valoarea actualizată a despăgubirilor încasate

în temeiul Legii nr. 112/1995.

Referitor la dosarul aferent

dispoziției nr. X1 din 27 februarie 2008, recurenta arată că acesta a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, cu mențiunea

că s-a constatat necesitatea completării dosarului cu înscrisuri privind situația

despăgubirilor încasate, în condițiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele,

pentru care au fost propuse măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente

în baza ordinului de plată, emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru

acest imobil prin hotărârea nr. 12/2000 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995.

Se mai arată în motivele

de recurs faptul că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

a revenit cu adresa din 23 noiembrie 2011, prin care a solicitat Primăriei Municipiului

Cluj Napoca, precum și Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, completarea

dosarelor cu înscrisurile mai sus amintite.

Referitor la etapa evaluării

și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, recurenta subliniază faptul

că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor,

așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, iar în ceea ce privește dosarul ce conține dispoziția

nr. X2 din 27 februarie 2008 arată că acesta nu a fost retransmis instituției recurente

de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în vederea parcurgerii procedurii prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că solicitarea reclamantului privind

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului

de despăgubire este neîntemeiată.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând

în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat

în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

După cum se constată din

înscrisurile existente la dosar, în favoarea autorilor intimaților au fost emise

dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2 din 27 februarie 2008 de către

Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, prin care

s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu.

Dosarele de despăgubire,

astfel cum s-a solicitat a fi completate, nu au fost înaintate Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor până la data pronunțării sentinței atacate.

Din actele dosarului rezultă

că în cauza dedusă judecății, procedura administrativă nu a fost declanșată, în

sensul că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale și că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009

Instituția Prefectului Județului Cluj a transmis Secretariatului Comisiei Centrale

mai multe dosare aferente dispozițiilor emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca,

inclusiv dosarele aferente dispozițiilor nr. X1 din 27 februarie 2008, respectiv

nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte are în vedere

faptul că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată prin

dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, a fost remis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

întrucât s-a constatat că nu există avizul de legalitate pentru dispoziția nr. X3

din 20 februarie 2009, lipsind și înscrisuri din care să reiasă dacă pentru partea

din imobil pentru care s-a dispus restituirea în natură petenții au restituit valoarea

actualizată a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar dosarul

aferent dispoziției nr. X1 din 27 februarie 2008 a fost înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului notificat, cu mențiunea că s-a constatat necesitatea

completării dosarului cu înscrisuri privind situația despăgubirilor încasate, în

condițiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele, pentru care au fost propuse

măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente în baza ordinului de plată,

emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru acest imobil prin hotărârea

nr. 12/2000 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Admițând acțiunea formulată

de intimata-reclamantă V.I., instanța de fond a reținut, în mod corect, că în speță

reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut

de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării

cererii, că de la emiterea actului prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei

la despăgubiri a trecut un interval de peste 3 ani, total nerezonabil, că întârzierea

nepermisă a soluționării cererii nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională

cu scopul urmărit și că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă

încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.

Astfel, Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță

sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite

cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda

ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect

al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri

care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau

regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta,

dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor

Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate

în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită

și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului

de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care

atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal

de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor

depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit

ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru

care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează

la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise,

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului

de evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura

de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie

Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor

fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1)-alin. (2) și alin. (7), care reglementează procedura de

emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat

că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilele în litigiu, că prin dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27

februarie 2008 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilele în litigiu, că dosarele aferente celor două dispoziții au fost

restituite în vederea completării acestora.

Astfel, în cauză nu s-a

efectuat nici verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire

în natură și evaluarea imobilelor, deci nu a fost finalizată nici procedura administrativă

prin emiterea titlului de despăgubire.

Admițând acțiunea formulată

de intimata-reclamantă împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

instanța de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen

rezonabil, având în vedere că procedura de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor

nu este finalizată nici după aproximativ 10 ani, astfel că se justifică pe deplin

admiterea acțiunii reclamantei, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca

fiind legală și temeinică.

Este adevărat că Titlul

VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație

nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la

voia autorității competente.

Astfel, în primul rând,

este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice

structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt,

eficace și eficient.

În acest sens, trebuie

menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul

de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze

și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea

cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare

a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de

la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui

drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de

cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în

mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația

primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare,

H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura

de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele

trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate

cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil

de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună

administrare.

Pe de altă parte, trebuie

menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil,

ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației

publice centrale sau locale.

În raport cu data declanșării

procedurii administrative și cu data înregistrării dosarelor la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport cu importanța cauzei pentru

intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile

administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat

încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă

un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca

atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței

legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu

privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu,

cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună

administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat

a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente,

pe care a obligat-o să emită decizia de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite

intimatei-reclamante.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că prin nesoluționarea într-un

termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea

bunurilor sale și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub

acest aspect.

Emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, ca atribuție ce îi incumbă autorității pârâte în cadrul procedurii

administrative prealabile, nu a fost îndeplinită nici în momentul pronunțării instanței

de fond și nici până în momentul pronunțării deciziei de recurs.

Este binecunoscut în doctrină

și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate

justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile

adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

În speță, față de situația

de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că atitudinea autorității

pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din

interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței

C.E.D.O.

Este de altfel cunoscut

că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în

care contestația unei persoane se află în fața unei autorități administrative, aceasta

neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicțional, fiindu-i suspendat în

această perioadă dreptul de acces la instanță.

Ținând seama de faptul

că autorii intimatei-reclamante au demarat procedura prevăzută de legile în materia

restituirii bunurilor în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar și

atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente,

rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat existența refuzului nejustificat

în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată

fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile

nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.