ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4495/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele H.E. și V.I. au solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea ofertei de despăgubire, raportat la incidența dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 11124 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8755/211/2008 s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin extinderea de acțiune formulată de reclamante a fost chemată în judecată și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea formalităților administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportate la dispozițiunile art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, în sensul emiterii deciziei privind oferta de despăgubire în raport de dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pentru apartamentele nerestituite în natură.­ Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj cu privire la petitul cererii de chemare în judecată îndreptat împotriva pârâtei Primăria Municipiului Cluj-Napoca, excepția prematurității petitului privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea ofertei de despăgubire, în raport de dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008 emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 463/2009 Curtea de Apel Cluj a admis excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată și a respins cererea de chemare în judecată pentru acest considerent, împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele H.E. și V.I., iar prin decizia nr. 2662 din 20 mai 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 8755/211/2008 recursul a fost admis și sentința recurată a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Prin sentința civilă nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a dispus următoarele: - a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților H.A., K.B.E.E.

și H.E., moștenitori ai reclamantei defuncte E.H., - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată față de această pârâtă, - a admis cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta V.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare necesare pentru emiterea deciziei de despăgubire și la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2 din 27 februarie 2008, pentru cota care revine reclamantei V.I.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtele din prezenta cauză, faptul că acestea au fost respinse în mod argumentat în primul ciclu procesual, iar prin decizia de casare Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut implicit soluția cu privire la aceste excepții, deoarece a trimis cauza spre rejudecare cu dispoziție expresă de a se analiza fondul. Instanța a apreciat că doar excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. nu a fost soluționată în primul ciclu procesual și nici de către instanța de recurs, așa încât se impune a fi analizată în considerentele sentinței și soluționată prin dispozitiv, neexistând nici o contradicție între această abordare și îndrumările instanței de recurs, deoarece nici chiar o admitere a excepției nu împiedică analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată depusă la dosar de către reclamanții moștenitori ai defunctei H.E., respectiv H.A., K.B.E.E. și H.E., care au precizat faptul că nu doresc să continue demersul judiciar al antecesorului lor, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ. instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată a acestor reclamanți. Cu privire la cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., instanța a apreciat că actul de dispoziție procedurală anterior enunțat nu produce nici un efect juridic, iar cererea de chemare în judecată trebuie analizată pe fond sub aspectul temeiniciei, mai ales în condițiile în care cele două reclamante inițiale invocau dreptul asupra unor cote ideale de proprietate în privința unor imobile, iar renunțarea uneia dintre ele (sau a moștenitorilor acesteia așa cum s-a petrecut în cazul concret analizat) nu afectează dreptul celeilalte la continuarea demersului.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv există o procedură specială, respectiv cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care-i conferă calitate procesuală în emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nicidecum A.N.R.P., drept pentru care față de aceasta a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată introdusă de către reclamanta V.I., având în vedere data emiterii celor două dispoziții cu nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri aferente unor apartamente din imobilele situate în Cluj-Napoca, strada H. și respectiv din Cluj-Napoca, Piața U., data sesizării comisiei centrale, motivele neîntemeiate invocate de către pârâtă pentru tergiversarea soluționării dosarului (aspect reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia din recurs), data introducerii cererii de chemare în judecată, dar mai ales data soluționării acesteia, caracterul neprocedural și total neîntemeiat al restituirii dosarului, Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată este întemeiată, reclamanta fiind lezată în dreptul acesteia de a încasa despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul dispozițiilor anterior enunțate prin neemiterea deciziei în termen rezonabil.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că, în speță, reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii, că întârzierea nepermisă a soluționării cererii nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit, că și dacă, conform celor relevate de Comisia Centrală, caracterul aleatoriu de soluționare a dosarelor a fost înlocuit printr-un criteriu obiectiv constând în ordinea înregistrării dosarelor, acest fapt nu înlătură obligația autorității administrative de a soluționa dosarele înregistrate într-un termen rezonabil.

A apreciat instanța că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut expres faptul că motivele invocate de către autoritatea publică pentru nesoluționarea dosarului, sau mai mult, pentru restituirea acestuia către autoritățile locale sunt pretexte neîntemeiate care au ca unic scop tergiversarea, deoarece documentația este completă și permite o justă și legală soluționare a cererii de emitere a deciziei de despăgubire și că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.

De aceea, Curtea în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 2 alin. (1) lit. g), lit. h) și lit. m) din aceeași lege, raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamantelor prin refuzul nejustificat, a obligat autoritatea pârâtă să emită în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul descris în dispozitivul sentinței. Reținând că întreaga procedură se finalizează prin emiterea deciziei, iar aceasta presupune consumarea etapei numirii evaluatorului, instanța a apreciat necesar să stabilească o obligație expresă în acest sens în sarcina pârâtei, conform prevederilor art. 16 alin. (7) și alin. (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare necesare pentru emiterea deciziei de despăgubire și la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2 din 27 februarie 2008 pentru cota care revine reclamantei V.I.

Astfel, arată recurenta că în cauza dedusă judecații procedura administrativă nu a fost declanșată, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009, depus în prezenta cauză, Instituția Prefectului Județului Cluj a transmis Secretariatului Comisiei Centrale mai multe dosare aferente dispozițiilor emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, inclusiv dosarele aferente dispozițiilor nr. X1 din 27 februarie 2008, respectiv nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar, însă în privința dosarului aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată prin dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, face precizarea că acesta a fost remis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, întrucât s-a constatat că nu există avizul de legalitate pentru dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, lipsind și înscrisuri din care să reiasă dacă pentru partea din imobil, pentru care s-a dispus restituirea în natură, petenții au restituit valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Referitor la dosarul aferent dispoziției nr. X1 din 27 februarie 2008, recurenta arată că acesta a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, cu mențiunea că s-a constatat necesitatea completării dosarului cu înscrisuri privind situația despăgubirilor încasate, în condițiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente în baza ordinului de plată, emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru acest imobil prin hotărârea nr. 12/2000 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Se mai arată în motivele de recurs faptul că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a revenit cu adresa din 23 noiembrie 2011, prin care a solicitat Primăriei Municipiului Cluj Napoca, precum și Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, completarea dosarelor cu înscrisurile mai sus amintite.

Referitor la etapa evaluării și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în ceea ce privește dosarul ce conține dispoziția nr. X2 din 27 februarie 2008 arată că acesta nu a fost retransmis instituției recurente de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că solicitarea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiată.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată. După cum se constată din înscrisurile existente la dosar, în favoarea autorilor intimaților au fost emise dispozițiile nr. X1 din 27 februarie 2008 și nr. X2 din 27 februarie 2008 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele în litigiu.

Dosarele de despăgubire, astfel cum s-a solicitat a fi completate, nu au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor până la data pronunțării sentinței atacate. Din actele dosarului rezultă că în cauza dedusă judecății, procedura administrativă nu a fost declanșată, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008 nu a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale și că prin procesul-verbal din 16 aprilie 2009 Instituția Prefectului Județului Cluj a transmis Secretariatului Comisiei Centrale mai multe dosare aferente dispozițiilor emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, inclusiv dosarele aferente dispozițiilor nr. X1 din 27 februarie 2008, respectiv nr. X2 din 27 februarie 2008, ce formează obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte are în vedere faptul că dosarul aferent dispoziției nr. X2 din 27 februarie 2008, modificată prin dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, a fost remis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca întrucât s-a constatat că nu există avizul de legalitate pentru dispoziția nr. X3 din 20 februarie 2009, lipsind și înscrisuri din care să reiasă dacă pentru partea din imobil pentru care s-a dispus restituirea în natură petenții au restituit valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar dosarul aferent dispoziției nr. X1 din 27 februarie 2008 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43748/CC, fiind analizat sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, cu mențiunea că s-a constatat necesitatea completării dosarului cu înscrisuri privind situația despăgubirilor încasate, în condițiile Legii nr. 112/21995, pentru apartamentele, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii, din suma totală încasată de petente în baza ordinului de plată, emis ca urmare a actualizării sumei stabilite pentru acest imobil prin hotărârea nr. 12/2000 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Admițând acțiunea formulată de intimata-reclamantă V.I., instanța de fond a reținut, în mod corect, că în speță reclamanta a atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii, că de la emiterea actului prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri a trecut un interval de peste 3 ani, total nerezonabil, că întârzierea nepermisă a soluționării cererii nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit și că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.

Astfel, Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit. În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1)-alin.

(2) și alin. (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, că prin dispozițiile nr. X1 și nr. X2 din 27 februarie 2008 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu, că dosarele aferente celor două dispoziții au fost restituite în vederea completării acestora. Astfel, în cauză nu s-a efectuat nici verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură și evaluarea imobilelor, deci nu a fost finalizată nici procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire.

Admițând acțiunea formulată de intimata-reclamantă împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, având în vedere că procedura de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor nu este finalizată nici după aproximativ 10 ani, astfel că se justifică pe deplin admiterea acțiunii reclamantei, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică. Este adevărat că Titlul VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, precum nici în decizia din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente. Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare, H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

În raport cu data declanșării procedurii administrative și cu data înregistrării dosarelor la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă. Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să emită decizia de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei-reclamante.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub acest aspect. Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca atribuție ce îi incumbă autorității pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu a fost îndeplinită nici în momentul pronunțării instanței de fond și nici până în momentul pronunțării deciziei de recurs. Este binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

În speță, față de situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că atitudinea autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței C.E.D.O. Este de altfel cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanță.

Ținând seama de faptul că autorii intimatei-reclamante au demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor în anul 2001, de importanța cauzei pentru aceasta, dar și atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat existența refuzului nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 495/2011 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012.