ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea Tribunalului Alba. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub nr. 12968/107/2011 reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H.", a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: - obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licență, a suplimentelor la diplomă ca urmare a absolvirii Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul universității pârâte, specializarea Psihologie, precum și a diplomei de absolvire a liceului, depusă la dosarul de înscriere a reclamantului în cadrul universității pârâte.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, deși a încheiat un contract de școlarizare cu pârâta, a achitat toate taxele școlare și a trecut toate examenele, inclusiv cel de licență, eliberându-se adeverință în acest sens, pârâta nu a emis și diplomele și celelalte acte aferente. Reclamantul a formulat o cerere adresată pârâtei prin care au solicitat să-i fie comunicate actele enumerate anterior însă nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 30 de zile.

Prin Sentința nr. 4359/CAF/2011, Tribunalul Alba a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, reținând că instituția de învățământ pârâtă este asimilată unei autorități publice centrale, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 443/2002, prin care a fost înființată această universitate, potrivit căruia "se înființează Universitatea "S.H." din București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ". Ca atare, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Alba Iulia. 1.2.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub același număr 12968/107/2011. La rândul ei și Curtea de Apel Alba Iulia, prin Sentința nr. 110 din 20 martie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflict negativ de competență a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului. În considerentele hotărârii, această instanță a reținut că în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competența curților de apel în materia contenciosului administrativ, pentru situația când litigiul nu privește impozite, taxe, etc, cum este cazul în speță, intervine doar în prezența actelor emise de autoritățile publice centrale.

Universitatea S.H. - este o instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ conform art. 1 din Legea nr. 443/2002 și implicit este asimilată unei autorități publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza II-a din Legea nr. 554/2004. Referitor la clasificarea pe verticală a autorităților în centrale și locale, această instanță a reținut că pârâta se circumscrie celei de-a doua categorii, a autorităților locale. Pe de altă parte obiectul acțiunii îl constituie un act asimilat actului administrativ unilateral, respectiv nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalul Alba. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Psihologie-Pedagogie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității "S.H." În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. În cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice. Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. În consecință, în temeiul art. 22 (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.N. și pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Universitatea "S.H." București în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN