ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei M.F. având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea sentinței civile nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de aceeași instanță, conducătorului autorității publice chemate în judecată în calitate de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii conducătorului autorității pârâte, fără însă a-l chema în judecată în nume propriu, pentru ca acesta să-și poată face apărările și pentru ca sentința să-i fie opozabilă.

Prin urmare, Curtea a constatat că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece urmărește aplicarea unei sancțiuni împotriva unei persoane ce nu a fost chemată în judecată, cu nesocotirea principiului contradictorialității. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. În motivele de recurs s-a arătat că s-au interpretat și aplicat greșit prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că legiuitorul a înțeles să facă distincție între autoritatea publică și conducătorul acesteia, ceea ce ar implica o infirmare a textului de lege incident care folosește o sintagmă proprie referitoare la „conducătorul Autorității Publice” și o sintagmă distinctă referitoare la „persoana obligată”.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10 august 2010, intimata pârâtă A.N.R.P. a solicitat respingerea recursului, motivând că reclamanta, în calitate de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 nu a depus în timp util documentele legale obligatorii pentru a se face plata în limita fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat. Înalta Curte, examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat potrivit motivării ce se va efectua în continuare. Situația de fapt: Reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.N.R.P.

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aplice conducătorului autorității pârâte o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea hotărârii definitive și irevocabile, în speță sentința civilă nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost obligată să dispună plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 497/2007. Legislația aplicabilă: art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Alin. (2) „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. Noua lege a contenciosului administrativ menține soluția amenzii procesual-administrative, ca mijloc de „presiune” și sancționare, pentru a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor. Alin. (2) al art. menționat dă dreptul reclamantului de a solicita aplicarea amenzii și despăgubirii, în cazul în care hotărârea nu a fost executată în termenul legal.

Din interpretarea coroborată a alin. (1) cu alin. (2) din art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ cu referire la sintagmele folosite respectiv „la cererea reclamantului”, „autoritatea publică este obligată” a „se aplica conducătorului autorității publice” se poate spune că în speță are calitate procesuală pasivă atât autoritatea publică ce a emis actul, a refuzat nejustificat soluționarea cererii reclamantei sau care nu a răspuns în termen legal la cerere cât și conducătorul autorității publice care urmează a fi obligat la plata amenzii și a despăgubirilor pentru întârziere care la rândul lui se poate îndrepta împotriva celor vinovați de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun.

În cauză nu este lipsit de relevanță faptul că potrivit dispozițiilor art. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, reclamanta avea obligația de a depune înscrisuri originale pentru plata despăgubirilor, apărare făcută de intimată și necombătută de către recurentă. Autoritatea pârâtă a invocat lipsa culpei în neexecutarea în termen legal a hotărârii pentru a se putea dispune obligarea conducătorului ei la plata amenzii, persoana care nu a fost individualizată și chemată în judecată, pentru ași face apărările, ca hotărârea să-i fie opozabilă, astfel că nu a fost stabilit cadrul procesual conform prevederilor legale invocate. Acesta este un argument în menținerea soluției primei instanțe care a respins cererea privind aplicarea art. 24 alin. (2) C. proc.

civ. Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.