ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 48 CC din 27 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei M.F. având ca

obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de

întârziere până la executarea sentinței civile nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunțată

de aceeași instanță, conducătorului autorității publice chemate în judecată în

calitate de pârâtă.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat aplicarea

amenzii conducătorului autorității pârâte, fără însă a-l chema în judecată în

nume propriu, pentru ca acesta să-și poată face apărările și pentru ca sentința

să-i fie opozabilă.

Prin urmare, Curtea a

constatat că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece urmărește

aplicarea unei sancțiuni împotriva unei persoane ce nu a fost chemată în judecată,

cu nesocotirea principiului contradictorialității.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În motivele de recurs

s-a arătat că s-au interpretat și aplicat greșit prevederile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, apreciind că legiuitorul a înțeles să facă distincție

între autoritatea publică și conducătorul acesteia, ceea ce ar implica o

infirmare a textului de lege incident care folosește o sintagmă proprie referitoare

la „conducătorul Autorității Publice” și o sintagmă distinctă referitoare la „persoana

obligată”.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 10 august 2010, intimata pârâtă A.N.R.P. a solicitat

respingerea recursului, motivând că reclamanta, în calitate de beneficiară a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 nu a depus în timp util documentele

legale obligatorii pentru a se face plata în limita fondurilor disponibile

alocate de la bugetul de stat.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat potrivit motivării ce se va efectua în

continuare.

Situația de fapt:

Reclamanta a chemat

în judecată în calitate de pârâtă A.N.R.P. solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se aplice conducătorului autorității pârâte o amendă de 20% din

salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea hotărârii

definitive și irevocabile, în speță sentința civilă nr. 3924 din 17 noiembrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin care a fost obligată să dispună plata

despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 497/2007.

Legislația

aplicabilă: art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „

Dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Alin. (2)

„În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are

dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Noua lege

a contenciosului administrativ menține soluția amenzii

procesual-administrative, ca mijloc de „presiune” și sancționare, pentru a

înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea

hotărârilor.

Alin. (2)

al art. menționat dă dreptul reclamantului de a solicita aplicarea amenzii și

despăgubirii, în cazul în care hotărârea nu a fost executată în termenul legal.

Din

interpretarea coroborată a alin. (1) cu alin. (2) din art. 24 și art. 25 din

Legea contenciosului administrativ cu referire la sintagmele folosite respectiv

„la cererea reclamantului”, „autoritatea publică este obligată” a „se aplica

conducătorului autorității publice” se poate spune că în speță are calitate

procesuală pasivă atât autoritatea publică ce a emis actul, a refuzat nejustificat

soluționarea cererii reclamantei sau care nu a răspuns în termen legal la

cerere cât și conducătorul autorității publice care urmează a fi obligat la

plata amenzii și a despăgubirilor pentru întârziere care la rândul lui se poate

îndrepta împotriva celor vinovați de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului

comun.

În cauză

nu este lipsit de relevanță faptul că potrivit dispozițiilor art. 38 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, reclamanta avea obligația

de a depune înscrisuri originale pentru plata despăgubirilor, apărare făcută de

intimată și necombătută de către recurentă.

Autoritatea

pârâtă a invocat lipsa culpei în neexecutarea în termen legal a hotărârii

pentru a se putea dispune obligarea conducătorului ei la plata amenzii,

persoana care nu a fost individualizată și chemată în judecată, pentru ași face

apărările, ca hotărârea să-i fie opozabilă, astfel că nu a fost stabilit cadrul

procesual conform prevederilor legale invocate.

Acesta

este un argument în menținerea soluției primei instanțe care a respins cererea

privind aplicarea art. 24 alin. (2) C. proc. civ.

Având în

vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei

instanțe este legală, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că în

baza art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 august 2010.