ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 48 CC din 27 aprilie
2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei M.F. având ca
obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de
întârziere până la executarea sentinței civile nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunțată
de aceeași instanță, conducătorului autorității publice chemate în judecată în
calitate de pârâtă.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat aplicarea
amenzii conducătorului autorității pârâte, fără însă a-l chema în judecată în
nume propriu, pentru ca acesta să-și poată face apărările și pentru ca sentința
să-i fie opozabilă.
Prin urmare, Curtea a
constatat că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece urmărește
aplicarea unei sancțiuni împotriva unei persoane ce nu a fost chemată în judecată,
cu nesocotirea principiului contradictorialității.
Împotriva acestei
hotărâri, reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
În motivele de recurs
s-a arătat că s-au interpretat și aplicat greșit prevederile art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, apreciind că legiuitorul a înțeles să facă distincție
între autoritatea publică și conducătorul acesteia, ceea ce ar implica o
infirmare a textului de lege incident care folosește o sintagmă proprie referitoare
la „conducătorul Autorității Publice” și o sintagmă distinctă referitoare la „persoana
obligată”.
Prin întâmpinarea
depusă la data de 10 august 2010, intimata pârâtă A.N.R.P. a solicitat
respingerea recursului, motivând că reclamanta, în calitate de beneficiară a
drepturilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 nu a depus în timp util documentele
legale obligatorii pentru a se face plata în limita fondurilor disponibile
alocate de la bugetul de stat.
Înalta Curte,
examinând sentința atacată, conform prevederilor art. 304
1
C. proc.
civ., constată că recursul este nefondat potrivit motivării ce se va efectua în
continuare.
Situația de fapt:
Reclamanta a chemat
în judecată în calitate de pârâtă A.N.R.P. solicitând ca prin hotărârea ce se
va pronunța să se aplice conducătorului autorității pârâte o amendă de 20% din
salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea hotărârii
definitive și irevocabile, în speță sentința civilă nr. 3924 din 17 noiembrie
2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, prin care a fost obligată să dispună plata
despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 497/2007.
Legislația
aplicabilă: art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „
Dacă în
urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să
înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris
sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii
definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,
iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii.
Alin. (2)
„În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului
autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din
salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are
dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Noua lege
a contenciosului administrativ menține soluția amenzii
procesual-administrative, ca mijloc de „presiune” și sancționare, pentru a
înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea
hotărârilor.
Alin. (2)
al art. menționat dă dreptul reclamantului de a solicita aplicarea amenzii și
despăgubirii, în cazul în care hotărârea nu a fost executată în termenul legal.
Din
interpretarea coroborată a alin. (1) cu alin. (2) din art. 24 și art. 25 din
Legea contenciosului administrativ cu referire la sintagmele folosite respectiv
„la cererea reclamantului”, „autoritatea publică este obligată” a „se aplica
conducătorului autorității publice” se poate spune că în speță are calitate
procesuală pasivă atât autoritatea publică ce a emis actul, a refuzat nejustificat
soluționarea cererii reclamantei sau care nu a răspuns în termen legal la
cerere cât și conducătorul autorității publice care urmează a fi obligat la
plata amenzii și a despăgubirilor pentru întârziere care la rândul lui se poate
îndrepta împotriva celor vinovați de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului
comun.
În cauză
nu este lipsit de relevanță faptul că potrivit dispozițiilor art. 38 din
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, reclamanta avea obligația
de a depune înscrisuri originale pentru plata despăgubirilor, apărare făcută de
intimată și necombătută de către recurentă.
Autoritatea
pârâtă a invocat lipsa culpei în neexecutarea în termen legal a hotărârii
pentru a se putea dispune obligarea conducătorului ei la plata amenzii,
persoana care nu a fost individualizată și chemată în judecată, pentru ași face
apărările, ca hotărârea să-i fie opozabilă, astfel că nu a fost stabilit cadrul
procesual conform prevederilor legale invocate.
Acesta
este un argument în menținerea soluției primei instanțe care a respins cererea
privind aplicarea art. 24 alin. (2) C. proc. civ.
Având în
vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentința primei
instanțe este legală, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că în
baza art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 august 2010.