ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4675/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4675/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a V-a civilă, la 5 decembrie 2007, reclamanta SC D.G.N.D.S.

SA București a chemat în judecată pe pârâții N.E.D. și Municipiul București

prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a dispoziției Primarului General din 30 septembrie

2002 și a procesului-verbal din 25 noiembrie 2002 de punere în posesie cu

privire la imobilul din str. H., prin care s-a dispus restituirea a două

parcele de teren către numita N.M., autoarea pârâtului N.E.D., acte emise cu

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 948, 949, 950

și 966 C. civ., reclamanta a arătat că la momentul punerii în posesie a

autoarei N.M., cele două parcele de teren erau afectate de rețele de

distribuție a gazelor naturale, legal executate, ce deservesc în mod efectiv

patru blocuri din zonă, permițând distribuția de gaze naturale și spre zonele

limitrofe.

S-a susținut că, până

la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, legislația în domeniul gazelor

naturale nu reglementa în mod expres situația juridică a terenurilor afectate

de utilități, acestea fiind, de regulă, proprietate de stat sau domeniu public.

S-a arătat că Legea

nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, ca lege specială cu rol

reparator, a reglementat situația juridică a terenurilor afectate de utilități,

dispunând în art. 10 pct. 2 și 11 că, în cazul în care pe terenurile pe care

s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de

teren rămase libere, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se vor stabili în

echivalent.

Reclamanta a invocat

că, raportat la dispozițiile legale menționate, punerea în posesie prin

procesul-verbal menționat, a persoanei îndreptățite N.M., s-a făcut în mod

abuziv, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

S-a precizat că, după

intrarea în posesia suprafețelor de teren, în exercitarea drepturilor ce au

decurs din calitatea de proprietar, N.E.D., în calitate de moștenitor al

autoarei a acționat în instanță SC D.G.N.D.S. SA și Primăria Municipiului

București pentru plata lipsei de folosință a terenului restituit, pentru

perioada de timp scursă între data punerii în posesie și intrarea în vigoare a

Legii gazelor nr. 351/2004, care atribuie dreptul de servitute asupra

terenurilor cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestor capacități,

invocând lipsa unor proceduri exprese în legislația gazelor cu privire la

folosirea cu titlu gratuit a terenurilor afectate de utilități, omițând faptul

că atribuirea și punerea în posesie a terenului s-a făcut în mod abuziv și cu

încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Instanțele de

judecată au admis acțiunea reclamantului, fără să observe nulitatea actului în

baza cărui s-a solicitat acest drept și au obligat SC D.G.N.D.S. SA la plata

integrală a sumei cerute prin acțiune.

Reclamanta a

solicitat să se constate că dispoziția și procesul-verbal menționate sunt

lovite de nulitate absolută pentru că a fost nesocotită o dispoziție imperativă

și prohibitivă a legii.

Pârâtul N.E.D. a invocat

prin întâmpinare excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de

interes a reclamantei în promovarea acțiunii.

Excepția

necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță

a fost rezolvată de Curtea de Apel București prin Sentința civilă nr. 37/2008

în cadrul regulatorului de competență, instanța de apel stabilind că revine

tribunalului competența rezolvării cauzei în primă instanță, astfel că nu a mai

fost analizată de instanța de fond.

Prin Sentința civilă

nr. 890 din 22 iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active invocate de

pârâtul N.E.D.

S-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC D.G.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S.

SA) și a fost obligată reclamanta la 700 RON cheltuieli de judecată către

pârâtul N.E.D.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost persoană

juridică obligată la despăgubiri către pârât atunci când a promovat acțiunea în

pretenții întemeiată pe actul juridic atacat, pe care l-a folosit drept titlu

de proprietate, astfel că aceasta are un interes legitim, personal și actual,

precum și calitatea procesuală activă să promoveze acțiunea în constatarea

nulității absolute a actului juridic de care se prevalează pârâtul, ca titlu de

proprietate.

Pe fondul cauzei,

tribunalul nu a constatat încălcări ale Legii nr. 10/2001, în măsură să atragă

sancțiunea nulității absolute a actelor juridice, respectiv a dispoziției

Primarului General al Municipiului București din 30 septembrie 2002 și a

procesului-verbal din 25 noiembrie 2002 de punere în posesie asupra imobilului

din str. H., prin care s-a dispus restituirea celor două parcele de teren către

autoarea N.M., mama pârâtului N.E.D., actele juridice atacate fiind emise cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu se impune constatarea

nulității acestora și nici a actelor subsecvente.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta SC D.G.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA),

criticând-o pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 pct. 2 și 11 din Legea nr.

10/2001.

Intimatul pârât

N.E.D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de

reprezentant a semnatarului apelului, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei apelante și excepția lipsei de interes, solicitând

respingerea apelului.

La termenul de

judecată din 21 iunie 2011, Curtea a calificat aceste excepții ca fiind apărări

formulate de intimatul pârât în calea de atac a părții adverse, iar nu excepții

care să vizeze calea de atac.

Prin Decizia civilă

nr. 833 A din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC

D.G.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA).

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta SC D.G.F.S.E.R. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 6691 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei nr. 833/A din 1

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a casat

decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași curți

de apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că, în cauză, cadrul procesual nu a

fost clar stabilit. Pornind de la fundamentarea cererii de chemare în judecată

atât pe norme de drept comun, art. 948 - 950 și art. 966 C. civ., cât și pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanțele de judecată au aplicat atât prevederi

de drept comun, cât și norme cu caracter special în domenii în care acestea se

suprapuneau.

Astfel, în

soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei,

instanțele, deși au reținut că actele contestate sunt emise în procedura Legii nr.

10/2001, nu s-au mai raportat la acest act normativ în a aprecia calitatea de

terț a reclamantei față de aceste acte, cu consecințele ce decurg de aici sub

aspectul excepției analizate, ci au avut în vedere dispozițiile dreptului

comun, respingând excepția lipsei calității procesuale active (ca și pe cea a

lipsei de interes, printr-o motivare comună).

Prin urmare,

constatând că, în cauză, nu a existat o delimitare clară a cadrului procesual

în care se desfășoară prezentul litigiu, în măsură să permită instanței de

control judiciar să analizeze pretinsele încălcări ale normelor juridice

incidente, Înalta Curte a apreciat că se impune casarea deciziei recurate, cu

îndrumarea pentru instanța de trimitere de a stabili, cu ocazia rejudecării

pricinii, cu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. și a principiului

disponibilității, dacă litigiul este circumscris dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

S-a statuat că, în

caz afirmativ, urmează a se avea în vedere faptul că actul normativ cuprinde

norme speciale în ceea ce privește cauzele de nulitate a actelor emise în

temeiul său, persoanele care pot contesta aceste acte, termenele în care o pot

face și instanța competentă să le soluționeze cererea.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 57 A

din 19 februarie 2013, a respins ca nefondate excepțiile tardivității, lipsei

calității procesuale active a apelantei și a lipsei interesului ca nefondate.

S-a respins ca

nefondat apelul reclamantei SC D.G.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA) împotriva

Sentinței civile nr. 890 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă și a fost obligată aceasta la 1.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimat.

Prin considerentele

deciziei menționate, instanța de apel a reținut că acțiunea în anulare a fost

promovată de reclamantă, terț, atât în raport cu emitentul, cât și cu

beneficiarul dispoziției de restituire în natură, acesta pretinzând că ar fi

suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis

de primar.

Reținând că decizia,

sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face

dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, având forța

probantă a unui înscris autentic, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, instanța de apel a apreciat că actele juridice atacate, emise în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, trebuie analizate nu prin prisma respectării

prevederilor acestui act normativ, ci a normelor de drept comun.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a

reclamantei în promovarea acțiunii, instanța de apel a constatat că, prin

Sentința civilă nr. 1467 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1928 din 15

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

reclamanta a fost obligată la despăgubiri către intimatul pârât N.E.D.,

reprezentând plata lipsei de folosință pentru terenul restituit acestuia prin

actele juridice contestate, astfel că acesta are un interes legitim, personal

și actual, precum și calitatea procesuală activă să promoveze acțiunea în

constatarea nulității absolute a actului folosit de pârât drept titlu de proprietate.

În ceea ce privește

excepția tardivității, s-a reținut că tribunalul a apreciat în mod corect că

termenul de 30 de zile la care face referire art. 26 din Legea nr. 10/2001 este

aplicabil numai în cazul atacării dispozițiilor de respingere a notificării sau

a cererii de restituire în natură, formulate de persoana care se pretinde

îndreptățită. Cum reclamanta este terț față de dispoziția emisă în baza Legii

nr. 10/2001, termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 1072001 nu îi

este aplicabil.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel București a reținut că nulitatea unui act juridic este

sancțiunea de drept civil care lipsește actul de efectele contrare normelor

juridice edictat pentru încheierea sa valabilă și că, în cauză, nu a fost

invocată și nici dovedită vreo împrejurare care să atragă incidența art. 948,

949, 950 și 966 C. civ., care privesc condițiile esențiale ale validității

convențiilor, capacitatea părților contractante și cauza convențiilor.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC D.G.F.S.E.R. SA,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ. și solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare

Curții de Apel București, iar în subsidiar, admiterea apelului și schimbarea

sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost

formulată.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., astfel că este

incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se

impunea necesitatea verificării condițiilor de valabilitate ale actelor

contestate prin prisma condițiilor existente în legea ce reglementează emiterea

acestor acte.

S-a invocat,

totodată, nelegala soluționare a cauzei cu excluderea prevederilor de drept

substanțial ale Legii nr. 10/2001, act normativ care conține atât norme de

drept procedural, cât și norme de drept substanțial, care privesc condițiile de

validitate ale actelor emise în temeiul acestei legi.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a susținut că instanța de apel nu a analizat în niciun fel

aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 și, respectiv, ale

Legii nr. 33/1994 și ale O.U.G. nr. 60/2000, care stabilesc în mod expres că

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv se face numai în situația în

care terenul solicitat este liber, nefiind ocupat de construcții autorizate,

supraterane sau subterane.

În acest context, s-a

învederat că legiuitorul a avut în vedere, la momentul edictării dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 10/2001, inclusiv construcțiile subterane, astfel cum o

dovedește chiar interpretarea legală, furnizată ulterior, prin Legea nr.

247/2005, prin care s-a clarificat înțelesul prevederilor alin. (2) al art. 10,

în sensul indicării în mod expres a sensului expresiei "suprafață

ocupată", respectiv suprafață afectată de amenajări de utilitate publică.

Critica formulată

prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiată pe art. 309 pct. 9 a vizat

încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994 și ale O.U.G. nr. 60/2000, despre

care s-a arătat de către recurentă, că operează o cauză legală de expropriere,

fiind evident faptul că rețelele de gaze ce afectează terenul restituit

pârâtului prin dispoziția atacată sunt rețele de utilitate publică, al căror

regim decurge și din specificul activității de furnizare a gazelor naturale,

care este o activitate de interes național.

Intimatul a formulat

întâmpinare solicitând admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active

și a lipsei de interes și respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la

excepțiile de fond invocate prin întâmpinare de intimatul pârât N.E.D., Curtea

va reține că soluția dată acestora a intrat în puterea lucrului judecat, în

condițiile în care pârâtul a atacat cu recurs Decizia nr. 833 A din 1 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și nici decizia

pronunțată de aceeași instanță de apel, cu ocazia rejudecării pricinii, respectiv

Decizia nr. 57 A din 19 februarie 2013.

Examinând criticile

invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Instanța de apel a reținut

corect calitatea reclamantei de terț în raport cu emitentul, cât și cu

beneficiarul dispoziției de restituire în natură și al procesului-verbal de

punere în posesie. Pe cale de consecință, s-a reținut corect posibilitatea

reclamantei de a solicita pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun

constatarea nulității respectivelor acte, emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr,

reclamanta nu are deschisă calea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, pusă exclusiv la dispoziția persoanelor îndreptățite în sensul acestui

act normativ și, prin urmare, nu sunt aplicabile nici normele de competență

care reglementează această contestație.

În prezenta cauză,

soluția pronunțată cu privire la competență a rămasă irevocabilă prin

nerecurarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în cadrul

regulatorului de competență.

Această soluție dată

cu privire la competență nu poate avea, însă, niciun fel de consecințe cu

privire la caracterul acțiunii formulate de reclamanta recurentă, acțiune în

anulare de drept comun.

Curtea va reține, în

acest context, că Legea nr. 10/2001 conține nu numai norme de drept procedural,

stabilind căile și persoanele care pot ataca în justiție actele emise în

temeiul său, ci și norme de drept substanțial, care privesc condițiile de

validitate ale acestor acte.

Astfel, chiar dacă

acțiunea reclamantei nu este formulată în temeiul dispozițiilor procedurale

speciale ale Legii nr. 10/2001, aceasta nu înseamnă că actul emis în temeiul

acestei legi nu trebuie verificat sub aspectul conformității sale cu condițiile

de emitere și validitate.

Astfel, soluția

instanței de apel de a nu examina actele atacate prin prisma respectării Legii

nr. 10/2001 este nelegală, câtă vreme acțiunea a fost întemeiată pe art. 966 C.

civ., context în care se impunea examinarea cauzei actului, respectiv frauda la

lege.

Soluția instanței de

apel, în sensul că dispozițiile de restituire pot fi verificate în cadrul

acțiunii în anulare promovate de un terț doar prin prisma condițiilor generale

de validitate ale actului juridic, lipsește de conținut dispozițiile Legii nr.

10/2001, prin refuzul verificării încălcării normelor imperative în discuție.

În consecință, Curtea

va constata că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica

legalitatea actelor atacate nu numai din perspectiva condițiilor generale de

validitate ale actului juridic, ci și prin prisma respectării normelor

imperative ale Legii nr. 10/2001, pretins încălcate.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., se va admite recursul

reclamantei și se va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

pricinii vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de

recurs, a căror examinare nu se mai impune față de soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC D.G.F.S.E.R. SA (fostă SC D.S. SA) împotriva Deciziei

nr. 57 A din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS