ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2013

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată introdusă la data de 31 mai 2011, reclamantul Centrul

Național de Calificare și Instruire Feroviară C. București a solicitat în

contradictoriu cu pârâta G.M., obligarea acesteia la plata sumei de 293,54 RON,

reprezentând prejudiciu adus unității.

Prin sentința

nr. 10463 din data de 25 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, secția de conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul

Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară C. București, în

contradictoriu cu pârâtul G.M., și a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 293,54 RON, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia. A luat act ca

reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a se

pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin raportul de cercetare nr.

2/55/2011, depus la dosarul cauzei, s-a stabilit că în perioada 11 august 2006 -

9 septembrie 2010, C. Craiova nu a întocmit și înaintat notificări sau alte

documente privind debitul de 2.688 RON către SC C.C. SA Drobeta Turnu Severin.

S-a mai reținut

că pârâta G.M., contabil

I,

se face vinovată de producerea

unui prejudiciu în sumă de 293,54 RON, sumă ce a fost stabilită proporțional cu

salariu net și timpul efectiv lucrat, dar și în raport de atribuțiile de serviciu.

Conform fișei

postului, pârâta avea obligația de a urmări încasarea la scadență a creanțelor înregistrate,

fapt ce implică existența vinovăției stabilite prin actul de control și nu a făcut

dovada că ar fi adus la cunoștința conducerii existenta acestor debite.

Potrivit art.

270 alin. (1) C. muncii, „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor

și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse

angajatorului din vina și in legătura cu munca lor, iar în temeiul art. 271 C.

muncii, răspunderea se stabilește în raport cu măsura în care salariații au contribuit

la producerea ei, sau, în situația în care nu poate fi determinată, răspunderea

fiecăruia se stabilește proporțional cu salariu net la data constatării pagubei

și, după caz, în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.

Prin actele depuse

la dosar, reclamanta a făcut dovada faptei ilicite și personale a pârâtei săvârșită

în legătura cu munca sa și a vinovăției în cauzarea prejudiciului, precum și a legăturii

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond pârâta G.M. a declarat recurs în termen legal, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă,

instanța a constatat că sentința este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul și a modificat sentința în sensul

respingerii acțiunii.

A reținut instanța

de recurs că, în temeiul art. 254 C. muncii, actualizat, salariații răspund patrimonial,

în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile delictuale, pentru pagubele

materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În speță, instanța

de recurs a reținut faptul că lipsește una dintre condițiile necesare atragerii

răspunderii patrimoniale a salariatului, respectiv ca paguba materială să fie produsă

angajatorului din vina salariatului și în legătură cu munca salariatului.

Astfel instanța

a apreciat că din înscrisurile depuse la instanța de fond, rezultă că pârâta, în

funcția de contabil pe care a deținut-o în perioada 01 ianuarie 2005-15 aprilie

2010, data pensionării acesteia și potrivit competențelor prevăzute în fișa postului

din 2006 referitoare la urmărirea și încasarea la scadență a creanțelor înregistrate,

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu întocmind periodic situația creanțelor neîncasate

pe care a înaintat-o reclamantei și a solicitat periodic clientei debitoare, SC

C. SA, restituirea debitului restant.

Extrasele de cont

menționate, înaintate către client în vederea recuperării debitului erau semnate

de către pârâtă în calitate de contabil - Compartiment Financiar și de către directorul

Centrului Teritorial Craiova, aceasta informând periodic pe reclamantă în privința

debitelor restante neîncasate.

Deoarece pârâta

a depus diligentă în vederea recuperării debitelor restante de la SC C. SA Drobeta

Turnu-Severin, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale, deoarece nu poate fi reținută vinovăția acesteia, ca element al răspunderii

patrimoniale a salariatului și nici săvârșirea vreunei fapte ilicite, în legătură

cu munca sa. Nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 254

C. muncii, actualizat, instanța de recurs a constatat că acțiunea este neîntemeiată.

La data de 30

mai 2012, revizuientul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară C.

a formulat cerere de revizuire, întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., împotriva deciziei nr. 5909 din data de 4 mai 2012, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova. Revizuientul apreciază ca fiind netemeinică și nelegală decizia

nr. 5909 din data de 4 mai 2012 și solicită menținerea sentinței nr. 10463/2011,

pronunțată de Tribunalul Dolj.

Prin motivele

cererii de revizuire, revizuientul susține că pârâta G.M. a prejudiciat unitatea

cu suma de 293,54 RON, sumă ce a fost stabilită proporțional cu salariul și în raport

de atribuțiile de serviciu legate de efectuarea integrală a documentelor financiar-contabile

ale subunității, precum și inițierea dosarelor de recuperare pe cale judecătorească

a debitelor restante.

Apreciază revizuientul

că instanța de fond a reținut corect că nu poate ține seama de înscrisurile depuse

de pârâtă în apărare, deoarece nu rezultă că au fost înregistrate. Instanța de recurs

a avut în vedere în mod eronat înscrisul intitulat Act din 22 iulie 2009, depus

de pârâtă în apărare, care nu face obiectul cauzei. Suma nerecuperată de care s-a

făcut vinovată G.M. este a societății SC C. SA, pe când actul depus face vorbire

de un alt debitor, iar facturile menționate în respectivul înscris sunt altele decât

cele ce fac obiect al cauzei.

Analizând cererea

de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru următoarele considerentele:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de revizuire

își află rațiunea în respectarea puterii de lucru judecat și presupune îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții: să existe două hotărâri potrivnice care să fi

fost pronunțate în aceeași pricină, respectiv să existe triplă identitate de părți,

obiect și cauză. În plus, hotărârile potrivnice trebuie să fi fost date în dosare

diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru

judecat, iar dacă a fost invocată să nu fi fost discutată.

În temeiul

art. 327 C. proc. civ., în cazul hotărârilor potrivnice, dacă instanța va admite

cererea de revizuire, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Nu sunt îndeplinite

cerințele textului de lege citat și o eventuală cerere de revizuire nu poate fi

primită, nici atunci când soluțiile pretins contradictorii sunt pronunțate în aceeași

cauză, în același ciclu procesual ori pe parcursul mai multor cicluri procesuale

determinate de căile de atac exercitate de părți.

În speță, hotărârile

au fost date de doua instanțe diferite dar în cadrul controlului realizat de către

instanța de recurs, ca instanța de control judiciar, asupra hotărârii pronunțate

de instanța de fond, în cadrul aceluiași dosar, cu consecința admiterii recursului

și modificarea în tot a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără ca.în fața

instanței de control judiciar să poată fi invocată autoritatea de lucru judecat

a hotărârii instanței de fond.

În consecință,

temeiurile de aplicare a art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauza,

neputând fi invocată, pe această cale, contrarietatea între hotărârea pronunțată

în fond și hotărârea pronunțată în recurs de către instanța de control judiciar,

care a și modificat, de altfel, hotărârea pronunțată de instanța de fond.

Astfel, sentința

civilă nr. 10463 din data de 25 octombrie 2011 a Tribunalului Dolj, secția de conflicte

de muncă și asigurări sociale prin care a fost admisă cererea reclamantului Centrul

Național de Calificare și Instruire Feroviară C. a fost modificată în tot prin hotărârea

irevocabilă pronunțată în recurs prin decizia nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția

I

civilă atacată cu prezenta cerere

de revizuire.

În contextul arătat,

nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cauză fiind

vorba de hotărâri pronunțate în aceeași cauză dar ca urmare a căilor de atac exercitate

de părți în același dosar.

De altfel, din

motivarea cererii de revizuire rezultă că revizuientul nu se limitează numai să

indice contrarietatea între cele două hotărâri și să solicite anularea celei de-a

doua, ci realizează critici de netemeinicie a hotărârii instanței de recurs, aspect,

de asemenea, inadmisibil în cadrul oferit de calea extraordinară de atac formulată.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte apreciază cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, urmând

să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea

de revizuire a deciziei nr. 5909 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă, formulată de revizuentul Centrul Național de Calificare

și Instruire Feroviară C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 ianuarie 2013.