ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6227/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 716 din 21 aprilie 2010 Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R.T. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a constatat că sancțiunea penală de condamnare a reclamantului, dispusă prin sentința penală nr. 849 din 20 mai 1949 a Tribunalului Militar Cluj - secția I, pentru săvârșirea faptei prevăzute în art. 209 pct. II lit. a), d), e) și f) C. pen. din 1936 constituie condamnare cu caracter politic. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri în cuantum de 30.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 849 din 20 mai 1949 pronunțată de către Tribunalul Militar Cluj, R.T.

a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și 5 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, faptă prev. de art. 209 pct. II lit. a), d), e) și f) C. pen. din 1936. Reclamantul a executat pedeapsa în perioada 11 octombrie 1948 – octombrie 1955 în cadrul Penitenciarului Gherla și Lagărul Special Peninsula. Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 s-a reținut că o asemenea sancțiune constituie condamnare cu caracter politic.

În privința capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare, s-a apreciat că, prin condamnarea suferită și executarea pedepsei s-a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare, neevaluabile în bani, ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale – onoare, reputație – precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane. În situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, la suma de 30.000 euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul. Pârâtul a arătat că se impune reducerea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit pentru a se da eficiență dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, aplicabile de drept în prezenta cauză, invocându-se și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Reclamantul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în aprecierea cuantumului despăgubirilor morale și care trebuia acordat astfel cum au fost solicitate, în cuantum de 100.000 euro. Prin decizia civilă nr. 129/A din 17 septembrie 2010 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința în parte, în sensul că despăgubirile la care va fi obligat pârâtul vor fi în cuantum de 7000 euro.

A fost respins apelul formulat de reclamant. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin O.U.G. nr. 62/2010 s-au modificat și completat dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar limita maximă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic prevăzută de art. 5 lit. a) pct. 1 a fost stabilită la 10.000 euro. În art. II al O.U.G. nr. 62/2010 se prevede că dispozițiile Legii nr. 221/2009, modificată și completată prin această ordonanță de urgență se aplică și proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată hotărâre judecătorească definitivă până la intrarea în vigoare a ordonanței. Întrucât în speță nu s-a pronunțat o soluție definitivă până la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 62/2010, Curtea a constatat incidența disp. art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificate. Față de starea de fapt reținută de către instanța de fond și necontestată de către părți, Curtea a apreciat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciul moral, în cuantum de 7.000 euro. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârât care a susținut că se impune modificarea soluției, în sensul respingerii acțiunii, pentru a se da eficiență efectelor deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale potrivit căreia s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.

- Astfel, s-a arătat că, potrivit deciziei instanței de contencios constituțional s-a statuat că scopul acordării de despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă nu este repunerea persoanelor într-o situație similară cu cea avută anterior, ceea ce este imposibil, ci finalitatea adoptării Legii nr. 221/2009 este aceea de a procura o satisfacție de ordin moral. În acest sens, nu poate exista decât o obligație „morală” a statului de a acorda despăgubiri. - În privința cuantumului daunelor, Curtea Europeană are o jurisprudență constantă, bazându-se pe echitate și adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate (în acest sens, cauza Kanolos, cauza Canciovici, cauzele Țară-Lungă, Oancea, Dekany).

În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză. Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Susținerea caracterului nelegal al soluției cu referire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 – în funcție de care, dispărând temeiul juridic al pretenției, acțiunea ar fi trebuit respinsă – nu poate fi primită. Astfel, la data adoptării soluției în apel, decizia Curții Constituționale nu fusese dată publicității, prin publicarea acesteia în M. Of. (care a avut loc ulterior, decizia fiind publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010). Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii (și au putere numai pentru viitor) de la data publicării lor în M. Of.

Aceleași prevederi sunt preluate în art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Prin critica formulată însă, recurentul-pârât tinde la un control de legalitate prin prisma efectelor unei decizii a organului jurisdicțional constituțional inexistentă la data judecății în apel. În calea extraordinară de atac a recursului cenzura de legalitate vizează corecta aplicare a normei juridice existente la data soluționării apelului. Aceasta, întrucât în absența unei devoluări a fondului, nu se poate ajunge la stabilirea unei situații juridice noi care să poată fi rezolvată din perspectiva altui cadru normativ (apărut ulterior pronunțării soluției definitive din apel, prin declararea neconstituționalității textului care reprezenta temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății).

În acest sens s-a pronunțat de altfel instanța supremă prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, prin care a statuat că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 se aplică și proceselor în cursa, cu excepția situației în care exista deja o hotărâre definitivă la data publicării deciziei organului de jurisdicție constituțională în M. Of. - În privința cuantumului despăgubirilor morale, critica este de asemenea, neîntemeiată. Stabilind că pentru lipsirea de libertate timp de 7 ani, prin executarea unei pedepse pentru „delictul de uneltire contra ordinii sociale”, se cuvin despăgubiri morale de 7.000 euro, instanța de apel nu s-a îndepărtat, cum se susține, de la criteriile echității și rezonabilității, nici de la jurisprudența în materie a Curții europene.

Dimpotrivă, aprecierea în echitate făcută, în absența unor criterii ferme de cuantificare, păstrează raportul de proporționalitate între interesul particular și cel general, asigurând o satisfacție de natură morală pentru atingerea adusă unor valori, de asemenea, nepatrimoniale, în strânsă legătură cu atributele personalității umane. În consecință, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Alba împotriva deciziei nr. 129/A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.