ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3649/2013

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 29891/299/2010, reclamantul S.E.

a chemat în judecată pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA,

solicitând să se dispună întreruperea transmiterii facturilor pe numele rudei

sale decedate, G.E.O., confirmarea plății tuturor facturilor prin verificarea

indexului contoarelor rudei decedate, confirmarea calității reclamantului de

proprietar și obligarea la plata de despăgubiri pentru refuzul salariaților de

a respecta obligațiile de serviciu.

Prin sentința

civilă nr. 24593 din 13 decembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde a

fost înregistrată sub nr. 3367/3/2011.

La termenul din

25 mai 2012 reclamantul și-a precizat cererea prin care a solicitat:

întreruperea transmiterii facturilor pe numele persoanei decedate, G.E.O., să

se confirme plata tuturor facturilor, obligarea la plata de despăgubiri față de

refuzul salariaților de respectare a obligațiilor de serviciu și schimbarea

contractului de furnizare.

Reclamantul a

arătat că în ceea ce privește primul capăt de cerere înțelege să se judece

numai în contradictoriu cu pârâta SC G.S.E.R. SA.

În ceea ce

privește capătul de cerere privind întreruperea transmiterii facturilor pe

numele persoanei decedate G.E.O., instanța a pus în vedere reclamantului să

achite taxa de timbru în sumă de 8 lei, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

și să depună timbru judiciar de 0,3 lei în raport de art. 3 din O.G. nr. 32/1995

sub sancțiunea anulării; în ceea ce privește capătul de cerere privind

confirmarea plății tuturor facturilor, să precizeze valoarea obiectului conform

art. 720

3

alin. (1) C. proc. civ., sub sancțiunea suspendării

prevăzută de art. 155

1

C. proc. civ. și să timbreze la valoare, iar

referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, să indice valoarea

obiectului acestei cereri și să timbreze la valoare. De asemenea, cu privire la

capătul de cerere referitor la obligarea SC G.S.E.R. SA să răspundă la cererea

reclamantului privind schimbarea titularului contractului, i s-a pus în vedere

reclamantului să achite taxa de timbru în sumă de 8 lei și să depună timbru

judiciar de 0,3 lei sub sancțiunea anulării.

Având în vedere

că la termenul din 25 mai 2012, instanța de fond a constatat că reclamantul nu

a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum

prevede art. 20 din Legea nr. 146/1997 achitând numai suma de 8 lei și depunând

timbru judiciar de 0,3 lei, prin sentința civilă nr. 9000 din 22 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost anulată

cererea, astfel cum a fost precizată și formulată de reclamantul S.E., în

contradictoriu cu pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA, ca

insuficient timbrată.

Împotriva

acestei decizii, reclamantul a declarat apel susținând, în esență că a plătit

taxele de timbru aferente răspunsului la cererile adresate pârâtei SC G.S.E.R.

SA și că abia după obținerea ultimului contract se pot discuta aspectele de

prejudicii financiare la care urmează să achite taxele aferente.

Prin Decizia

civilă nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, apelul a fost respins, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a admis, în

mod corect, excepția insuficientei timbrări a acțiunii formulate de reclamantul

S.E. împotriva pârâtelor SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA.

S-a reținut, în

esență, că reclamantul S.E. a formulat mai multe capete de cerere, cu

finalitate diferită și prin urmare, supusă fiecare obligației de timbrare,

conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Având în vedere

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, respectiv

oricărei judecăți sau soluționări a vreunui capăt de cerere, precum și faptul

că reclamantul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația pentru toate capetele

de cerere, achitând doar o taxă de timbru în sumă de 8 lei un timbru judiciar

de 0,3 lei, în raport și de prevederile art. 20 alin. (3) C. proc. civ., curtea

a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

motiv pentru care a respins apelul ca nefondat.

În termen

legal, împotriva Deciziei nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a Vl-a civilă, reclamantul S.E. a declarat recurs, fără

a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

După un scurt

istoric al cauzei, reclamantul arată, în esență, că instanța de fond i-a pus în

vedere achitarea a patru taxe judiciare de timbru, raportat la capetele

distincte de cerere, din care singura utilă, în opinia recurentului, era cea a

capătului de cerere vizând obligarea pârâtei SC G.S.E.R. SA să răspundă la

cererea reclamantului în ceeea ce privește schimbarea titularului de contract,

taxă achitată prin adresa din 19 iulie 2012 existentă la dosar.

Cu toate

acestea, instanța de fond a admis excepția insuficientei timbrări și, în

consecință, a anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantului, astfel cum

a fost precizată.

Arată că

instanței de apel i-a acordat cuvântul doar asupra taxelor de timbru, fără a

pune în discuție obiectul acțiunii și a invocat alin. (3) al art. 20 din Legea nr.

146/1997 care, în cauză, în opinia recurentului, poate permite anularea unui

capăt al cererii, nu a acțiunii, prin corelarea cu alin. (4) și (5) art. 20 din

Legea nr. 146/1997.

Solicită

„anularea deciziilor, confirmarea că nu au fost respectate termenele pentru

reglementarea punctelor de consum de către instituțiile pârâte, respectiv

realizarea în termen a contractelor instituțiilor pârâte și continuarea

acțiunii pentru plata prejudiciilor.

Intimatele -

pârâte SC E.E.M. SA, SC G.S.E.R. SA București și SC A.N. SA București nu au

formulat întâmpinare.

Examinând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care,

acesta va fi respins pentru următoarele considerente.

Preliminar,

criticile formulate de recurent se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

dar se constată că acestea sunt nefondate.

Este de reținut

că instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii, în raport de soluția

instanței de fond, de anulare a cererii ca insuficient timbrată și, prin

urmare, susținerile recurentului vizând împrejurarea că acestuia nu i s-a

acordat cuvântul și asupra obiectului acțiunii sunt lipsite de justificare.

Potrivit art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat și,

numai prin excepție, când se constată că suma depusă este insuficientă, se pune

în vedere achitarea diferenței până la primul termen de judecată.

În acest

context, în mod corect, instanța de control judiciar a reținut că ulterior

precizărilor formulate de către reclamant, instanța de fond a pus în vedere

acestuia obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar pentru fiecare capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și a

stabilit termen la data de 22 iunie 2012, când reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii obligației de timbrare pentru toate capetele de cerere cu care a

fost sesizată instanța de judecată.

Susținerile

vizând „necorelarea" cu prevederile alin. (4) și (5) ale art. 20 din Legea

nr. 146/1997, nu pot fi primite, întrucât aceste dispoziții nu prevăd

posibilitatea soluționării cererii în condițiile în care unele capete de cerere

au fost timbrate, iar altele nu, cum este și situația de față, astfel că, unde

legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus).

Cum în mod

corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997

„când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa

judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după

natura lui".

Prin urmare, art.

14 din Legea nr. 146/1997 nu are ca obiect de reglementare sancțiunea pentru

neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru, ci modalitatea de

calcul a acesteia.

Reglementarea art.

14 nu-și propune să găsească o soluție pentru cazul în care reclamantul achită

doar în parte taxa de timbru și nici să instituie vreo sancțiune, textul care

prevede sancțiunea pentru nerespectarea obligației de plată a taxei de timbru

fiind art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, reținut cu justețe de instanța

de apel, conform căruia „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Or, art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 nu reglementează posibilitatea anulării în parte a

acțiunii și continuarea judecății în limita taxei de timbru plătite, nu

distinge între anularea integrală sau parțială a acțiunii, după cum unele

capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, reclamantul neavând un

așa-zis drept de a achita taxa de timbru doar pentru capătul de cerere pentru

care i se pare „util" a fi achitată.

În altă ordine

de idei, accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în

legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea

dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care

nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta

nefiind legal sesizată.

Totodată, art. 129

alin. (1) C. proc. civ. instituie părților obligația să îndeplinească actele de

procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723

alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor

propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea

intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând

propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Astfel,

recurentul-reclamant nu se poate prevala de propria culpă, de propria

pasivitate în neonorarea obligației legale de a timbra.

Față de corecta

soluționare a apelului, în sensul menținerii sentinței prin care a fost admisă

excepția insuficientei timbrări a cererii reclamantului și, în consecință, a

fost anulată cererea acestuia ca insuficient timbrată, susținerile recurentului

prin care se antamează fondul cauzei exced controlului de legalitate al

hotărârii cu care instanța de recurs a fost învestită prin prezenta cerere.

În raport de

toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că, decizia atacată este

la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29 noiembrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, menținând

hotărârea recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29

noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.