ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3649/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 29891/299/2010, reclamantul S.E. a chemat în judecată pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA, solicitând să se dispună întreruperea transmiterii facturilor pe numele rudei sale decedate, G.E.O., confirmarea plății tuturor facturilor prin verificarea indexului contoarelor rudei decedate, confirmarea calității reclamantului de proprietar și obligarea la plata de despăgubiri pentru refuzul salariaților de a respecta obligațiile de serviciu. Prin sentința civilă nr. 24593 din 13 decembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde a fost înregistrată sub nr. 3367/3/2011.

La termenul din 25 mai 2012 reclamantul și-a precizat cererea prin care a solicitat: întreruperea transmiterii facturilor pe numele persoanei decedate, G.E.O., să se confirme plata tuturor facturilor, obligarea la plata de despăgubiri față de refuzul salariaților de respectare a obligațiilor de serviciu și schimbarea contractului de furnizare. Reclamantul a arătat că în ceea ce privește primul capăt de cerere înțelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC G.S.E.R. SA. În ceea ce privește capătul de cerere privind întreruperea transmiterii facturilor pe numele persoanei decedate G.E.O., instanța a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în sumă de 8 lei, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și să depună timbru judiciar de 0,3 lei în raport de art. 3 din O.G.

nr. 32/1995 sub sancțiunea anulării; în ceea ce privește capătul de cerere privind confirmarea plății tuturor facturilor, să precizeze valoarea obiectului conform art. 720 3 alin. (1) C. proc. civ., sub sancțiunea suspendării prevăzută de art. 155 1 C. proc. civ. și să timbreze la valoare, iar referitor la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, să indice valoarea obiectului acestei cereri și să timbreze la valoare. De asemenea, cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea SC G.S.E.R. SA să răspundă la cererea reclamantului privind schimbarea titularului contractului, i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în sumă de 8 lei și să depună timbru judiciar de 0,3 lei sub sancțiunea anulării.

Având în vedere că la termenul din 25 mai 2012, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum prevede art. 20 din Legea nr. 146/1997 achitând numai suma de 8 lei și depunând timbru judiciar de 0,3 lei, prin sentința civilă nr. 9000 din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost anulată cererea, astfel cum a fost precizată și formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâtele SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA, ca insuficient timbrată. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat apel susținând, în esență că a plătit taxele de timbru aferente răspunsului la cererile adresate pârâtei SC G.S.E.R.

SA și că abia după obținerea ultimului contract se pot discuta aspectele de prejudicii financiare la care urmează să achite taxele aferente. Prin Decizia civilă nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, apelul a fost respins, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a admis, în mod corect, excepția insuficientei timbrări a acțiunii formulate de reclamantul S.E. împotriva pârâtelor SC G.S.E.R. SA, SC A.N. SA și SC E.E.M. SA. S-a reținut, în esență, că reclamantul S.E. a formulat mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită și prin urmare, supusă fiecare obligației de timbrare, conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, respectiv oricărei judecăți sau soluționări a vreunui capăt de cerere, precum și faptul că reclamantul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația pentru toate capetele de cerere, achitând doar o taxă de timbru în sumă de 8 lei un timbru judiciar de 0,3 lei, în raport și de prevederile art. 20 alin. (3) C. proc. civ., curtea a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care a respins apelul ca nefondat. În termen legal, împotriva Deciziei nr. 471 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, reclamantul S.E.

a declarat recurs, fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. După un scurt istoric al cauzei, reclamantul arată, în esență, că instanța de fond i-a pus în vedere achitarea a patru taxe judiciare de timbru, raportat la capetele distincte de cerere, din care singura utilă, în opinia recurentului, era cea a capătului de cerere vizând obligarea pârâtei SC G.S.E.R. SA să răspundă la cererea reclamantului în ceeea ce privește schimbarea titularului de contract, taxă achitată prin adresa din 19 iulie 2012 existentă la dosar. Cu toate acestea, instanța de fond a admis excepția insuficientei timbrări și, în consecință, a anulat ca insuficient timbrată cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată.

Arată că instanței de apel i-a acordat cuvântul doar asupra taxelor de timbru, fără a pune în discuție obiectul acțiunii și a invocat alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 care, în cauză, în opinia recurentului, poate permite anularea unui capăt al cererii, nu a acțiunii, prin corelarea cu alin. (4) și (5) art. 20 din Legea nr. 146/1997. Solicită „anularea deciziilor, confirmarea că nu au fost respectate termenele pentru reglementarea punctelor de consum de către instituțiile pârâte, respectiv realizarea în termen a contractelor instituțiilor pârâte și continuarea acțiunii pentru plata prejudiciilor. Intimatele - pârâte SC E.E.M. SA, SC G.S.E.R. SA București și SC A.N. SA București nu au formulat întâmpinare.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care, acesta va fi respins pentru următoarele considerente. Preliminar, criticile formulate de recurent se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate. Este de reținut că instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii, în raport de soluția instanței de fond, de anulare a cererii ca insuficient timbrată și, prin urmare, susținerile recurentului vizând împrejurarea că acestuia nu i s-a acordat cuvântul și asupra obiectului acțiunii sunt lipsite de justificare. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat și, numai prin excepție, când se constată că suma depusă este insuficientă, se pune în vedere achitarea diferenței până la primul termen de judecată.

În acest context, în mod corect, instanța de control judiciar a reținut că ulterior precizărilor formulate de către reclamant, instanța de fond a pus în vedere acestuia obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru fiecare capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și a stabilit termen la data de 22 iunie 2012, când reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de timbrare pentru toate capetele de cerere cu care a fost sesizată instanța de judecată. Susținerile vizând „necorelarea" cu prevederile alin. (4) și (5) ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, nu pot fi primite, întrucât aceste dispoziții nu prevăd posibilitatea soluționării cererii în condițiile în care unele capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, cum este și situația de față, astfel că, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Cum în mod corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 „când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui". Prin urmare, art. 14 din Legea nr. 146/1997 nu are ca obiect de reglementare sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru, ci modalitatea de calcul a acesteia.

Reglementarea art. 14 nu-și propune să găsească o soluție pentru cazul în care reclamantul achită doar în parte taxa de timbru și nici să instituie vreo sancțiune, textul care prevede sancțiunea pentru nerespectarea obligației de plată a taxei de timbru fiind art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, reținut cu justețe de instanța de apel, conform căruia „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii". Or, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 nu reglementează posibilitatea anulării în parte a acțiunii și continuarea judecății în limita taxei de timbru plătite, nu distinge între anularea integrală sau parțială a acțiunii, după cum unele capete de cerere au fost timbrate, iar altele nu, reclamantul neavând un așa-zis drept de a achita taxa de timbru doar pentru capătul de cerere pentru care i se pare „util" a fi achitată.

În altă ordine de idei, accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată. Totodată, art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie părților obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Astfel, recurentul-reclamant nu se poate prevala de propria culpă, de propria pasivitate în neonorarea obligației legale de a timbra. Față de corecta soluționare a apelului, în sensul menținerii sentinței prin care a fost admisă excepția insuficientei timbrări a cererii reclamantului și, în consecință, a fost anulată cererea acestuia ca insuficient timbrată, susținerile recurentului prin care se antamează fondul cauzei exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanța de recurs a fost învestită prin prezenta cerere. În raport de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că, decizia atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, menținând hotărârea recurată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr. 471 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.