ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2012

Asupra recursurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 311 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul cu nr. 149/109/2009, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.I. , prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. c) și i) C. pen., iar în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. c) și i) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Pedeapsa principală s-a dispus a se executa prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen. și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore, din data de 22 iulie 2007.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.270,63 lei către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu titlu de despăgubiri civile - cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate; în baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 - 16 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea vătămată la plata sumei de 60.000 lei despăgubiri civile, din care, 10.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, 50 lei reprezintă 1/4 din onorariul avocatului din oficiu, conform împuternicirii avocațiale nr. 598 din 10 februarie 2009.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 22 iulie 2007, inculpatul și martorii B.D., T.R. și O.M. au lovit cu obiecte contondente autoturismul în care se afla partea vătămată C.M., avariindu-l, după care, inculpatul B.I., cu bâta pe care o avea asupra sa, a aplicat aceleiași părți vătămate mai multe lovituri în zona capului, producându-i multiple leziuni, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, conform certificatului medico-legal nr. 1067/2007 emis de S.M.L. Argeș.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul B.I. cât și partea civilă C.M., iar prin încheierea din 24 martie 2011 dată în Dosarul nr. 33/46/2011, Curtea de Apel Pitești a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Craiova, în vederea soluționării apelurilor declarate de parchet și părți.

În aceste sens, Curtea de Apel Pitești a reținut că inculpatul B.I. a formulat cerere de strămutare a cauzei, cerere care a fost admisă prin sentința penală nr. 461 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus strămutarea cauzei la

Curtea

de Apel Craiova.

Primind cauza spre competența soluționare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul B.I. și partea civilă C.M., Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat-o la data de 08 aprilie 2011, sub nr. 33/46/2011.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a solicitat admiterea apelului promovat de parchet, desființarea sentinței și rejudecarea cauzei pe latură penală, în sensul înlăturării circumstanțelor personale atenuante și majorării pedepsei la un cuantum corespunzător pericolului social concret al faptei. În motivarea apelului s-a arătat că incidentul dintre părți a avut loc în loc public (pe un drum comunal și pe malul râului Dâmbovița) și a constat în aplicarea de lovituri asupra autoturismului și părții vătămate, de către inculpat, care s-a folosit de un obiect metalic; totodată, s-a arătat că inculpatul a avut o conduită nesinceră, pe de o parte invocând un alt loc al infracțiunii (pe proprietatea sa) pentru a susține legitima apărare, invocată ca apărare în cauză, deși nu este susținută de probele administrate, iar, pe de altă parte, susținând că a aplicat o singură lovitură, ceea ce nu explică producerea de leziuni multiple părții vătămate și avarierea parbrizului, portierei și plafonului autoturismului.

Partea civilă C.M. a solicitat admiterea apelului, atât privitor la majorarea pedepsei, după înlăturarea aplicării art. 74, 76 C. pen., cât și referitor la majorarea daunelor morale și despăgubirilor la valoarea solicitată, motivând că prima instanță a reținut corect situația de fapt, înlăturând apărarea inculpatului, care este contradictorie față de probele administrate - care indică manoperele inculpatului în vederea suprimării vieții părții civile -, dar a aplicat o pedeapsă nejustificat de blândă față de urmările faptei și persoana inculpatului, angajat în conflicte repetate cu partea civilă. Sub aspect civil, s-a arătat că acțiunea civilă trebuie admisă în totalitate, urmările negative ale infracțiunii afectând grav pe partea civilă și impunând efectuarea unor cheltuieli însemnate pentru refacerea sănătății.

Inculpatul B.I., a solicitat admiterea apelului propriu, cu desființarea sentinței și rejudecarea cauzei, astfel: sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a solicitat: a) reținerea încadrării juridice dată infracțiunii prin rechizitoriu, aceea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., criticându-se sentința privitor la aplicarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., care, în opinia sa nu este aplicabilă în cauză, deoarece verii primari nu fac parte din categoria rudelor apropiate; b) reaprecierea probelor de către instanța de apel, în sensul achitării sale pentru tentativa de omor calificat, pentru legitimă apărare, conform art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (21) C. pen., deoarece incidentul dintre părți s-a produs din inițiativa părții vătămate C.M., care a pătruns în curtea sa cu autoturismul, accidentându-l ușor pe vărul său și, în această situație, a acționat în apărare, pentru a respinge atacul direct, material și injust îndreptat împotriva sa și a familiei sale. A argumentat această apărare arătând că este susținută de depozițiile martorilor din familia sa, prezenți în domiciliu, dar și de existența unui dosar penal pendinte pe rolul Judecătoriei Câmpulung, privind infracțiunile de violare de domiciliu și distrugere săvârșite în aceste împrejurări și reclamate de el împotriva părții vătămate și rudelor sale (Dosar nr. 1899/205/2011).

În teză subsidiară, a solicitat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare în care a comis fapta penală, starea de temere și de profundă tulburare fiindu-i produse prin conflictele violente numeroase dintre părți, care se află în relații de dușmănie de mult timp - sub aspectul laturii civile, s-a solicitat, în principal, exonerarea sa de plata despăgubirilor și daunelor morale sau, subsidiar, reducerea cuantumului acestor obligații corespunzător circumstanței provocării.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 207 din 19 octombrie 2011 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul B.I. și partea civilă C.M., împotriva sentinței penale nr. 311 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul cu nr. 149/109/2009.

A desființat în parte sentința penală apelată.

A înlăturat aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.;

A condamnat pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

A redus daunele morale la plata cărora a fost obligat inculpatul B.I. către partea civilă C.M., la 20.000 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei penale pronunțată de curtea de apel au declarat recursuri inculpatul B.I. și partea civilă C.M., pentru motivele de recurs arătate în practicaua prezentei decizii.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpatul B.I. este fondat urmând a fi admis, iar recursul declarat de partea civilă C.M. este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o analiză judicioasă și completă a întregului ansamblu probator administrat în cauză, rezultând mai presus de orice dubiu că inculpatul B.I. se face vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. c), i) C. pen., constând în aceea că în data de 22 iulie 2007 inculpatul și martorii B.D., T.R. și O.M., au lovit cu obiecte contondente autoturismul în care se afla partea vătămată C.M., avariindu-l, după care B.I., cu bâta pe care o avea asupra sa a aplicat aceleiași părți vătămate mai multe lovituri în zona capului, producându-i multiple leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, conform certificatului medico-legal nr. 1067/2007 emis de S.M.L. Argeș.

În fața instanței de recurs inculpatul B.I. a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., text introdus prin Legea nr. 202/2010 declarând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea altor probe (cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea profilului moral).

Instanța reține din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită.

Se constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunii în tentativă la omor calificat săvârșită asupra unei rude și în loc public, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) și i) C. pen., reținând vinovăția inculpatului în forma intenției indirecte.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului, împrejurările săvârșirii faptei.

S-a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere că în acest mod s-a atentat la dreptul la viață al omului, drept cu caracter absolut, ce se cere a fi respectat de către toți membrii societății.

Totodată, instanța a avut în vedere împrejurarea că fapta a fost săvârșită în public și a fost îndreptată împotriva unei rude apropiate - văr primar.

În ceea ce privește persoana inculpatului, din fișa de cazier judiciar a acestuia reiese că posedă antecedente penale suferind două condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu violență.

Având în vedere și situația familială a inculpatului, reflectată în conținutul anchetei sociale - instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune.

Instanța de fond a apreciat că pedeapsa principală de 6 ani închisoare este o pedeapsă corespunzătoare scopului preventiv și celui educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea de Apel Craiova a apreciat ca fiind fondat apelul parchetului cu privire la critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei sub aspectul aplicării circumstanțelor personale atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că raportat la pericolul social concret al infracțiunii dedusă judecății, aplicarea circumstanțelor atenuante personale este nejustificată, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost sincer în cursul cercetărilor; în acest sens se constată că a solicitat să se rețină în apărare declarația martorului N.M. că care în faza cercetării judecătorești retractează parțial aspectele declarate la urmărirea penală, plasând locul conflictului la poarta locuinței inculpatului, fără a oferi o explicație plauzibilă, asupra cauzei pentru care, în declarațiile date la procuror, a relatat o altă situație de fapt.

În aceste condiții, apelul promovat de parchet a fost apreciat ca fiind fondat și în acord cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis, a fost desființată în parte sentința sub aspectul laturii penale și, în rejudecare, a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen.; a fost neindividualizată pedeapsa în pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Prin dispozițiile Legii nr. 202/2010 intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010 a fost introdus în C. proc. pen. un nou text cu titlu marginal „judecata în cazul recunoașterii vinovăției” text care reglementează o cauză generală de reducere a pedepsei, în cazul în care acuzatul înțelege să uziteze de o procedură simplificată constând în recunoașterea vinovăției și a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

În speță inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile legii noi mai favorabile, renunțând la administrarea oricăror probe și recunoscând integral acuzele aduse.

Înalta Curte apreciază că, în raport de circumstanțele faptei și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu are ocupație, are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei nu se impune aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de lege ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., astfel încât o va micșora, apreciind că o pedeapsă de 5 ani închisoare este de natură a îndeplini funcțiile prevăzute de art. 52 C. pen. ducând la îndreptarea inculpatului.

Astfel, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.I.

Va casa în parte decizia penală atacată și în rejudecare va face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în consecință reducând pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare neputând fi identificate alte împrejurări care să determine aplicarea unui regim sancționator mai blând sau schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de partea civilă C.M. pentru următoarele considerente:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., criticile formulate de partea civilă cu privire la majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu pot fi primite față de limitele de pedeapsă stabilite de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei se constată că prima instanță a acordat despăgubiri într-un cuantum care acoperă integral prejudiciul material probat în cauză, respectiv 10.000 lei.

Referitor la prejudiciul moral invocat pentru care partea civilă a solicitat acordarea sumei de 140.000 lei se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că atât această valoare, cât și valoarea stabilită de prima instanță sunt disproporționate față de prejudiciul moral suferit de partea civilă, raportat la situația particulară a acesteia, care s-a implicat în toate conflictele anterioare cu inculpatul, după cum în mod constant au relatat toți martorii audiați.

Ori, în condițiile în care prejudiciul moral rezidă în prejudiciul de agrement suferit de partea civilă pe perioada cât a fost spitalizată și i-a fost impus alt mediu de viață, restrictiv față de cel uzual, pentru urmările socialmente periculoase ale agresiunii și necesitatea restabilirii valorii sociale ocrotite, inculpatul răspunzând penal și urmând să execute o pedeapsă privativă de libertate în regim de detenție, curtea de apel corect a apreciat că în cauză se impune reducerea cuantumului daunelor morale acordate la valoarea de 20.000 lei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 207 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală atacată și în rejudecare:

Va face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și în consecință va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. c) și i) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.M. împotriva aceleiași decizii penale.

Va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 207 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată și în rejudecare:

Face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și în consecință reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. c) și i) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.M. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti in fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 iunie 2012.