ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3423/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1513 din 17 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R. SA – U.R. București, în contradictoriu cu pârâții P.M. Tulcea, C.L. Tulcea, D.Î.A.P. Tulcea și M. Tulcea prin C.L. Tulcea; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a P.M. Tulcea și a D.Î.A.P. Tulcea și a respins acțiunea formulată împotriva acestor două pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive. A obligat pârâta M. Tulcea prin C.L. Tulcea să permită reclamantei instalarea, întreținerea, înlocuirea și mutarea oricăror elemente ale rețelelor de comunicații electronice, inclusiv suporturile și celelalte facilități necesare pentru susținerea acestora, precum și punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice (drept de acces conform O.U.G.

nr. 79/2002) pe, deasupra, în sau sub imobilele aparținând domeniului public și privat al M. Tulcea individualizate prin locații și suprafață în raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert M.R. care face parte integrantă din prezenta hotărâre. A obligat reclamanta să plătească pârâtei M. Tulcea prin C.L. Tulcea suma de 9079,44 lei/lună cu titlu de preț, reprezentând contravaloarea folosinței imobilelor (drept de acces) nominalizate în raportul de expertiză topografică. A obligat reclamanta să plătească prețul către pârâta M. Tulcea prin C.L. Tulcea trimestrial, în numerar la Serviciul Taxe și Impozite Tulcea sau prin virament în contul RO60TREZ64121300205 deschis la Trezoreria Municipiului Tulcea.

Neplata la termen atrage penalități de întârziere în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare referitoare la plata creanțelor bugetare. S-a luat act că reclamanta și-a asumat obligația ca metodele de lucru ce le va utiliza să fie în concordanță cu normele legale în vigoare, cu prevederile autorizațiilor de construire, cu posibilitățile și necesitățile tehnice ale sale, astfel încât să afecteze în măsură cât mai mică domeniul public și privat asupra căruia s-a instituit dreptul de acces. S-a luat act că reclamanta și-a asumat obligația ca lucrările ce le va executa să fie în conformitate cu prevederile legale referitoare la - amplasarea și autorizarea executării construcțiilor, - proiectarea și amplasarea construcțiilor și instalațiilor în zona domeniilor, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, precum și în zonele de protecție aeroportuară și de protecție a navigației.

- condițiile de amplasare a lucrărilor tehnico - edilitare a stâlpilor pentru instalații în zona drumurilor, - calitatea în construcții, - protecția igienei și a sănătății publice, - protecția mediului, - protecția muncii. S-a luat act că reclamanta și-a asumat obligația de a executa întreținerea periodică și repararea rețelei sale de comunicații electronice pentru asigurarea esteticii, protecției și siguranței domeniului public și privat asupra căruia s-a instituit dreptul său de acces pentru a nu perturba activitățile desfășurate de pârâte și pentru a nu produce prejudicii. S-a luat act că reclamanta și-a asumat obligația de reașezare a elementelor rețelei sale de comunicații electronice pe cheltuiala sa atunci când aceasta este necesară pentru construcția de clădiri sau executarea de lucrări de către pârâte (nu și de către terți).

Accesul efectiv la imobilele din domeniul public și privat asupra cărora s-a instituit dreptul de acces se va face numai după o notificare scrisă prealabilă adresată pârâtei M. Tulcea prin C.L. Tulcea, cu cel pentru 15 zile înainte de data realizării lucrărilor, în care se vor preciza exact lucrările și termenul în care acestea se vor executa. Au fost obligate pârâtele M. Tulcea prin C.L. Tulcea și C.L. Tulcea să permită reclamantei, în condițiile mai sus menționate, accesul la imobilele din domeniul public și privat al M. Tulcea (prevăzute în raportul de expertiză topografică) cu condiția ca reclamanta să readucă terenul la starea inițială pe cheltuiala sa, după realizarea lucrărilor. Au fost obligate pârâtele să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările proprii să nu afecteze accesul la elementele rețelelor de comunicații electronice, buna lor întreținere sau mutarea acestora.

Au fost obligate pârâtele să notifice în scris reclamanta cu cel puțin 15 zile înainte de începerea propriilor lucrări. Obligația de notificare prealabilă stabilită în sarcina ambelor părți nu subzistă în cazul lucrărilor determinate de situații de urgență, respectiv calamități naturale, accidente în care sunt implicate bunuri importante, vieții omenești sau situații în care se impune intervenția urgentă pentru apărarea unui interes public major. Nerespectarea de către oricare dintre părți a obligațiilor impuse prin prezenta hotărâre sau a celor care izvorăsc din lege (O.U.G. nr. 79/2002) atrage antrenarea răspunderii contractuale, civile delictuale, materiale sau penale, după caz. Prezenta hotărâre ține loc de contract de acces între părți, care se consideră încheiat pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților.

S-a luat act de înțelegerea părților cu privire la modalitățile de încetare a contractului, respectiv: - la încetarea existenței rețelelor de comunicații electronice instalate pe domeniul public și privat asupra căruia s-a instituit dreptul de acces, în acest caz, desființarea doar a unor segmente de rețea de pe domeniul public/privat nu determină încetarea contractului, - ca efect al unei prevederi legale imperative aplicabile în domeniul de reglementare a comunicațiilor electronice, - prin denunțarea unilaterală din partea reclamantei, - prin utilizare în cazul neîndeplinirii de către oricare dintre părți a principalelor obligații contractuale.

S-a luat act de înțelegerea părților cu privire la intervenția cazurilor de forță majoră, respectiv: - forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, potrivit legii, - partea care invocă forța majoră, este obligată ă aducă situația la cunoștința celeilalte părți printr-o scrisoare oficială în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea evenimentelor sau circumstanțelor invocate, transmițând cât mai curând posibil și un document oficial emis de o autoritate sau instituție publică competentă în a certifica exactitatea faptelor sau împrejurărilor notificate, - la primirea notificării și confirmării, părțile vor lua legătura urgent și vor decide în termen de 5 zile lucrătoare asupra acțiunilor și/sau măsurilor ce se impun pentru a limita și contracara efectele situației de forță majoră.

S-a luat act de înțelegerea părților cu privire la modalitatea de soluționare a eventualelor litigii, respectiv: - litigiile apărute în timpul și în legătură cu executarea contractului se vor trata cu maximă diligență în scopul soluționării amiabile. În cazul în care acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi înaintate spre soluționare instanțelor de judecată competente. Au fost obligate pârâtele să realizeze publicitatea prezentei hotărâri. S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri părților și A.N.R.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că imobilele individualizate în raportul de expertiză topografică fac parte din domeniul public, iar, potrivit AJ 18140 din 5 iunie 2007 emisă de C.L.

Tulcea, acestea sunt de interes local. Calitatea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale este conferită și de dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2002 coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998. Primăria M. Tulcea și D.Î.A.P. Tulcea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care acțiunea formulată împotriva lor a fost respinsă.

Pe fond, raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a concluzionat că folosința instalațiilor de telecomunicații, întreținere, înlocuire, montare, este compatibilă cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză și că efectuarea acestor lucrări nu este de natură să contravină cerințelor specifice, de urbanism sau de amenajarea teritoriului, ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe deasupra, în sau sub imobilele aflate în domeniul public sau privat, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 22 din O.U.G. nr. 79/2002, astfel încât, în baza art. 27 alin. (1) și (2) din acest act normativ, a fost obligată pârâta M. Tulcea prin C.L.

Tulcea să permită reclamantei instalarea, întreținerea, înlocuirea și montarea oricăror elemente ale rețelelor de comunicații electronice, inclusiv suporturilor și celorlalte facilități necesare pentru susținerea acestora, precum și punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicații electrice (drept de acces) pe, deasupra, în sau sub imobilele aparținând domeniului public și privat al municipiului Tulcea individualizate prin locații și suprafață în raportul de expertiză topografică. Cu privire la prețul ce trebuie plătit pentru folosința imobilelor (a dreptului de acces), aceasta trebuie să reflecte în mod obligatoriu atât pentru imobilele din domeniul privat cât și pentru cele din domeniul public, contravaloarea folosinței și despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor.

Prin urmare și în cazul acestor imobile se impune a se stabili un preț, respectând dispozițiile art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 79/2002. Cu privire la clauzele contractuale obligatorii de înserat în contract, instanța a realizat o conciliere, astfel că clauzele asupra cărora s-a realizat acordul părților vor fi cuprinse în hotărâre, urmând a se lua act și de obligațiile asumate personal de fiecare parte, iar celelalte clauze înserate în hotărâre (contract) sunt cele obligatorii prevăzute de art. 22 – art. 31 din O.U.G. nr. 79/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, ce a fost calificat apel, reclamanta R. – U.R. București și prin decizia civilă nr. 31/ COM din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză contabilă, în funcție de folosința imobilelor proprietate publică, s-a stabilit contravaloarea folosinței (dreptul de acces pentru 68.224 devin ml la 8186,88 Ron/lună), luându-se în calcul contravaloarea folosinței, 15.107 ml situați sub carosabil, 51.535 ml sub trotuar și 1582 sub spațiu verde. Prețul a avut în vedere tariful stabilit prin H.C.L. nr. 177/2000, actualizat în funcție de indicele de inflație. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R. SA București invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond stabilirea prețului accesului la 892,56 lei/lună, conform raportului de contraexpertiză contabilă, nu și a suplimentului acestuia, situație ce reprezintă aplicarea corectă a O.U.G. nr. 79/2002, cu cheltuieli de judecată. În motivarea în fapt a recursului s-a susținut că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât fără să existe opoziție din partea părților la raportul de contraexpertiză, instanța de judecată a dispus completarea acestuia și a solicitat în mod expres să se calculeze un preț și pentru domeniul public în condițiile în care expertul a precizat în mod clar care este punctul său de vedere, acela că instalațiile de telecomunicații nu cauzează prejudicii prin existența în subteran.

S-a susținut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât după stabilirea prețului de 892,56 lei/lună prin raportul de contraexpertiză, în condițiile în care pârâtele nu au avut obiecțiuni cu privire la acest preț considerându-l astfel ca fiind corect instanța de judecată i-a pus în vedere expertului contabil să mărească acel preț prin calcularea de prejudiciu acolo unde practic nu exista și că în mod legal reclamanta a formulat obiecțiuni la suplimentul de contraexpertiză arătând că acest mod de calcul este incorect, aspect ce a fost constatat și de către aceeași instanță la prima expertiză contabilă, însă aceste obiecțiuni au fost respinse. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prețul stabilit de către instanța de fond este nejustificat și nu este proporțional cu afectarea imobilelor respective și a reținut în mod eronat că acest preț poate fi stabilit plecându-se de la ceea ce s-a dispus prin H.C.L. nr. 177/2000. În ceea ce privește dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a arătat că din probatoriul administrat în cauză și în special din cele 2 expertize rezultă fără echivoc că existența cablurilor sub terenurile din domeniul public, așa cum au fost identificate, nu cauzează niciun prejudiciu pârâtelor; că în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (4) din O.U.G. nr. 79/2002 reclamanta ar fi datorat un preț numai dacă s-ar fi cauzat un prejudiciu, iar prețul ar fi fost egal cu acel prejudiciu; că prețul accesului pe domeniul public s-a calculat greșit la nivelul redevenței practicată de pârâte pentru concesiune; că redevența stabilită de pârâte prin H.C.L.

nr. 177/2000 nu are relevanță în cauza de față și nu poate reprezenta valoarea prejudiciului, respectiv a prețului accesului. Intimatele-pârâte P.M. Tulcea, C.L. Tulcea precum și M. Tulcea prin C.L. Tulcea au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., nu poate fi primit. Acest motiv de casare are în vedere situația în care prin hotărârea recurată instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești intrând în cele ale autorității legislative sau executive.

Mai concret se consideră că este incident acest motiv de casare în cazul în care puterea judecătorească săvârșește un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, încalcă unele atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Verificând în mod concret, la speță, dacă instanța a cărei hotărâre s-a atacat pe acest motiv a depășit sau nu atribuțiile puterii judecătorești se apreciază că instanța nu a săvârșit o imixtiune în sfera atribuțiilor altei autorități, decât cea judecătorească. În cauză, instanța nu a realizat un asemenea act când a dispus completarea raportului de contraexpertiză. Potrivit art. 129 alin. (5) judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

Textul vizează determinarea adevărului „pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. Instanța a aplicat corect acest principiu stăruind pentru stabilirea situației de fapt și de drept care a generat litigiul dintre părți. Aceste demersuri s-au concretizat în mod corect în completarea raportului de contraexpertiză în sensul determinării prețului în funcție de folosința imobilelor din domeniul public. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este aplicabil hotărârilor instanțelor de apel prin care se păstrează în întregime soluția atacată prin respingerea apelului, întrucât în această situație instanța neschimbând soluția nu rejudecă cererea de chemare în judecată pentru a acorda mai mult sau mai puțin decât s-a cerut sau a nu se pronunța asupra vreunuia din capetele de cerere.

Instanța de apel a rezolvat critica apelantei sub acest aspect reținând corect că instanța de fond a acordat ce s-a cerut prin acțiune. Nu se constată nici existența cerințelor necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei Motivarea hotărârii în ceea ce privește prețul accesului este clară, precisă și se referă la probele administrate în cauză, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Instanța s-a referit la expertiza contabilă efectuată în cauză și la suplimentul la raportul de expertiză contabilă făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludenței și utilității lor în lămurirea faptelor deduse judecății, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin reiterarea situației de fapt recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analizarea criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziții este formală, de vreme ce recursul declarat nu face referire la actul juridic ce a fost interpretat greșit, la natura și interesul acestuia.

Nu sunt fondate nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel interpretând dispozițiile art. 26 pct. 4 din O.U.G. nr. 79/2002 a apreciat corect că prețul ce trebuie plătit pentru folosința imobilelor trebuie să reflecte în mod obligatoriu atât pentru imobilele din domeniul privat cât și pentru cele din domeniul public, contravaloarea folosinței și despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor. Prețul trebuie să fie proporțional cu afectarea imobilului respectiv. Or, despre un teren ce are în subteran un cablu de telecomunicații nu se poate spune că nu îi este afectată folosința. Prin urmare și în cazul imobilelor din domeniul public se impune a se stabili un preț, respectându-se dispozițiile art. 26 alin. (4) din O.U.G.

nr. 79/2002. Criticile privind modalitatea de calcul al prețului se circumscriu motivelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate încât nu pot fi supuse controlului judiciar. Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R. SA București împotriva deciziei nr. 31 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2008.