ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2381/2014

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 132/D din 13 septembrie 2013 Tribunalul Brașov, secția I

civilă, a fost admisă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată,

invocată de reclamanți, și în consecință:

A fost anulată ca netimbrată cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanții S.E. și S.M., în contradictoriu

cu pârâta M.l.

Au fost obligați reclamanții să achite

pârâtei suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință instanța

a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997,

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora

este sau nu evaluabil în bani. De asemenea, art. 20 alin. (1) și (2) din același

act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării

cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată.

În speță, la data înregistrării pe rolul

instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanții nu au făcut dovada

achitării niciunei sume de bani cu titlu de taxă judiciară de timbru, motiv pentru

care instanța, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, prin rezoluția

președintelui completului de judecată, a stabilit în sarcina acestor părți obligația

de plată a sumei de 15.061 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și a sumei de

5 RON cu titlu de timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii pe care au promovat-o

ca netimbrată.

Împotriva modului de stabilire a taxei

judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, părțile reclamante

nu au exercitat calea de atac a reexaminării, însă au înaintat instanței o cerere

de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii lor de la plata sumei

de bani pe care o datorează cu titlul anterior indicat.

Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu

din data de 10 mai 2013, instanța a respins cererea reclamanților de acordare a

ajutorului public judiciar sub forma solicitată de aceștia, reținând la adoptarea

acestei soluții considerentele expuse în încheierea menționată.

Împotriva încheierii de respingere a cererii

de acordare a ajutorului public judiciar, reclamanții au exercitat calea de atac

a reexaminării, ce a fost admisă prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din

data de 30 mai 2013, cu consecința admiterii în parte a cererii de acordare a ajutorului

public judiciar, în sensul scutirii reclamanților de la plata taxei judiciare de

timbru în cuantum de 8.700 RON și menținerea obligației de plată a unei taxe judiciare

de timbru în sumă de 6361 RON.

Cu toate că părților reclamante Ie-a fost

acordat, la cerere, un termen pentru achitarea sumei de bani pe care o datorează

cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată pe care

au promovat-o, aceste părți nu au fost în măsură să aducă la îndeplinire obligația

de plată a acestei taxe, acesta fiind motivul pentru care au invocat excepția supusă

analizei.

Față de faptul că reclamanții se află în

culpă procesuală, aceștia au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, în

cuantum de 2000 RON.

Împotriva sentinței au declarat apel atât

reclamanții S.E., S.M., cât și pârâta M.l.

Prin decizia civilă nr. 140/AP din 26 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,  secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au respins apelurile

declarate de apelanții reclamanți S.E., S.M. și de apelanta pârâtă M.l. împotriva

sentinței civile nr. 132/D din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov,

secția I civilă.

În motivare, instanța de apel a reținut

că regula în materia taxelor judiciare de timbru este plata anticipată a acestora,

însă O.U.G. nr. 51/2008 a prevăzut posibilitatea acordării ajutorului public judiciar

persoanelor fizice, care nu pot face față cheltuielilor unui proces, fără a pune

în pericol întreținerea lor sau a familiei.

În acest caz este evident că taxa judiciară

de timbru nu se mai plătește anticipat, ci instanța de judecată se pronunță întâi

asupra cuantumului și eventual asupra modalității de plată, atunci când se solicită

reducerea, scutirea sau eșalonarea acesteia, urmând ca plata taxei judiciare de

timbru să se facă conform dispozițiilor instanței.

În cauză nu s-a reținut reaua credință

a reclamanților, având în vedere că aceștia nu puteau anticipa soluția instanței

de fond dată cererii de scutire de plata taxei judiciare de timbru, însă instanța

de apel a avut în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care obligă partea

care a căzut în pretenții la plata de cheltuieli de judecată.

Ca urmare, instanța a reținut incidența

în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că la

baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală

dedusă din expresia „partea care cade în pretenții".

Însă, dat fiind faptul că în cauză s-au

acordat termene de judecată în vederea soluționării cererii de acordare ajutorului

public judiciar și a cererii de reexaminare, având în vedere actele de procedură

efectuate de pârâtă prin avocat, precum și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de apel a apreciat că cererea pârâtei de obligare a reclamanților

la plata unui onorariu de 10.936,8 RON nu este întemeiată.

În cauză reclamanții nu au invocat faptul

că onorariul avocatului pârâtei încalcă dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei

de avocat, ci faptul că acesta este nepotrivit de mare în raport cu munca îndeplinită

de avocat în primă instanță.

Astfel, avocatul pârâtei a depus la dosarul

cauzei la data de 04 aprilie 2013 o „Notă de recunoaștere parțială" a pretențiilor

reclamanților, iar la data de 11 aprilie 2013 întâmpinare, fiind prezent la termenele

de judecată din datele de 05 aprilie 2013, 17 mai 2013, 31 mai 2013 și 13

septembrie 2013. Ca urmare, în raport cu munca îndeplinită de avocat instanța de

apel a reținut că, în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul cheltuielilor

de judecată la nivelul de 2000 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta M.l., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

cu consecința obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală

de 10.936,8 RON.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât

în speță valoarea pricinii este de 1.100.000 RON, iar onorariul de avocat este de

8820 RON (0,8%), astfel că nu poate fi socotit ca nepotrivit de mare față de valoarea

pricinii.

Mai arată recurenta că nu se putea anticipa

faptul că reclamanții nu vor plăti taxa judiciară de timbru și astfel, acțiunea

lor va fi anulată, însă pârâta a depus toate diligentele firești pentru a se apăra,

iar onorariul plătit avea în vedere un parcurs al procesului pe fondul său.

Recurenta consideră că nici munca avocatului

nu face ca onorariul să fie nepotrivit de mare; avocatul a analizat datele procesului

și nu a adoptat o poziție de respingere a pretențiilor reclamanților, ci una maleabilă

de recunoaștere parțială a acestor preztenții, făcând apărări concrete și credibile.

Curtea de apel nu s-a raportat la valoarea

pricinii și a găsit că apărările de fond ale avocatului sunt inutile de vreme ce

s-a ajuns la anularea cererii ca netimbrată.

În concluzie, recurenta arată că este neuzual

să se stabilească un onorariu în funcție de intervenția neașteptată a unor incidente

în judecată; onorariul se stabilește în funcție de valoarea pricinii, de complexitatea

cauzei, de răspunderea avocatului.

Verificând legalitatea deciziei recurate

în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Este de netăgăduit că, față de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată, principiul ce rezultă din dispozițiile legale

menționate având la bază culpa procesuală, precum și unicitatea procesului civil,

ceea ce impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile

făcute cu procesul, în toate fazele acestuia, indiferent cu ce titlu, necesar fiind

ca partea care le cere să fi triumfat, în final, în proces.

Deși la baza acordării cheltuielilor de

judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care

compensarea daunei trebuie să fie integrală, în contextul abordărilor referitoare

la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., atunci când dreptul de a pretinde

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită este exercitat abuziv,

instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenții să suporte

numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă.

Aceasta, întrucât art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului

de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze

de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.

Deci, judecătorul are posibilitatea ca,

în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în

raport cu valoarea pricinii ori cu activitatea depusă de avocat, această soluție

fiind conformă prevederilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât

dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor

de judecată.

Totodată, este adevărat că onorariul de

avocat se stabilește inter partes și că în ce privește raporturile juridice stabilite

între avocat și client orice imixtiune este inadmisibilă.

Prin aplicarea dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., nu se intervine în contractul de asistență juridică, care

își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul

părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față

de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei.

În speță, prin sentința primei instanțe

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea

onorariului de avocat de la 10.936,8 RON la 2000 RON.

Înalta Curte constată că prin dispozițiile

legale menționate s-au prevăzut două criterii în raport cu care se apreciază cuantumul

onorariilor avocaților și anume: valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Procedând la reducerea onorariului achitat

de pârâtă, instanța s-a raportat la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusă de avocat, determinat de elemente

precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Solicitarea pârâtei formulată prin cererea

de recurs, în sensul aprecierii proporționalității onorariului cu munca prestată

de avocat, valoarea litigiului și complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza

procesuală a recursului, față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele expuse,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 140/AP din 26 noiembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.