ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2381/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 132/D din 13 septembrie 2013 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de reclamanți, și în consecință: A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S.E. și S.M., în contradictoriu cu pârâta M.l. Au fost obligați reclamanții să achite pârâtei suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

De asemenea, art. 20 alin. (1) și (2) din același act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În speță, la data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanții nu au făcut dovada achitării niciunei sume de bani cu titlu de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care instanța, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, prin rezoluția președintelui completului de judecată, a stabilit în sarcina acestor părți obligația de plată a sumei de 15.061 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și a sumei de 5 RON cu titlu de timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii pe care au promovat-o ca netimbrată.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, părțile reclamante nu au exercitat calea de atac a reexaminării, însă au înaintat instanței o cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii lor de la plata sumei de bani pe care o datorează cu titlul anterior indicat. Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 10 mai 2013, instanța a respins cererea reclamanților de acordare a ajutorului public judiciar sub forma solicitată de aceștia, reținând la adoptarea acestei soluții considerentele expuse în încheierea menționată.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, reclamanții au exercitat calea de atac a reexaminării, ce a fost admisă prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 30 mai 2013, cu consecința admiterii în parte a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în sensul scutirii reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.700 RON și menținerea obligației de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 6361 RON. Cu toate că părților reclamante Ie-a fost acordat, la cerere, un termen pentru achitarea sumei de bani pe care o datorează cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată pe care au promovat-o, aceste părți nu au fost în măsură să aducă la îndeplinire obligația de plată a acestei taxe, acesta fiind motivul pentru care au invocat excepția supusă analizei.

Față de faptul că reclamanții se află în culpă procesuală, aceștia au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții S.E., S.M., cât și pârâta M.l. Prin decizia civilă nr. 140/AP din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au respins apelurile declarate de apelanții reclamanți S.E., S.M. și de apelanta pârâtă M.l. împotriva sentinței civile nr. 132/D din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă. În motivare, instanța de apel a reținut că regula în materia taxelor judiciare de timbru este plata anticipată a acestora, însă O.U.G.

nr. 51/2008 a prevăzut posibilitatea acordării ajutorului public judiciar persoanelor fizice, care nu pot face față cheltuielilor unui proces, fără a pune în pericol întreținerea lor sau a familiei. În acest caz este evident că taxa judiciară de timbru nu se mai plătește anticipat, ci instanța de judecată se pronunță întâi asupra cuantumului și eventual asupra modalității de plată, atunci când se solicită reducerea, scutirea sau eșalonarea acesteia, urmând ca plata taxei judiciare de timbru să se facă conform dispozițiilor instanței. În cauză nu s-a reținut reaua credință a reclamanților, având în vedere că aceștia nu puteau anticipa soluția instanței de fond dată cererii de scutire de plata taxei judiciare de timbru, însă instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., care obligă partea care a căzut în pretenții la plata de cheltuieli de judecată. Ca urmare, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenții". Însă, dat fiind faptul că în cauză s-au acordat termene de judecată în vederea soluționării cererii de acordare ajutorului public judiciar și a cererii de reexaminare, având în vedere actele de procedură efectuate de pârâtă prin avocat, precum și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata unui onorariu de 10.936,8 RON nu este întemeiată.

În cauză reclamanții nu au invocat faptul că onorariul avocatului pârâtei încalcă dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ci faptul că acesta este nepotrivit de mare în raport cu munca îndeplinită de avocat în primă instanță. Astfel, avocatul pârâtei a depus la dosarul cauzei la data de 04 aprilie 2013 o „Notă de recunoaștere parțială" a pretențiilor reclamanților, iar la data de 11 aprilie 2013 întâmpinare, fiind prezent la termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2013, 17 mai 2013, 31 mai 2013 și 13 septembrie 2013. Ca urmare, în raport cu munca îndeplinită de avocat instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată la nivelul de 2000 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M.l., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecința obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 10.936,8 RON. Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în speță valoarea pricinii este de 1.100.000 RON, iar onorariul de avocat este de 8820 RON (0,8%), astfel că nu poate fi socotit ca nepotrivit de mare față de valoarea pricinii. Mai arată recurenta că nu se putea anticipa faptul că reclamanții nu vor plăti taxa judiciară de timbru și astfel, acțiunea lor va fi anulată, însă pârâta a depus toate diligentele firești pentru a se apăra, iar onorariul plătit avea în vedere un parcurs al procesului pe fondul său.

Recurenta consideră că nici munca avocatului nu face ca onorariul să fie nepotrivit de mare; avocatul a analizat datele procesului și nu a adoptat o poziție de respingere a pretențiilor reclamanților, ci una maleabilă de recunoaștere parțială a acestor preztenții, făcând apărări concrete și credibile. Curtea de apel nu s-a raportat la valoarea pricinii și a găsit că apărările de fond ale avocatului sunt inutile de vreme ce s-a ajuns la anularea cererii ca netimbrată. În concluzie, recurenta arată că este neuzual să se stabilească un onorariu în funcție de intervenția neașteptată a unor incidente în judecată; onorariul se stabilește în funcție de valoarea pricinii, de complexitatea cauzei, de răspunderea avocatului.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: Este de netăgăduit că, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, principiul ce rezultă din dispozițiile legale menționate având la bază culpa procesuală, precum și unicitatea procesului civil, ceea ce impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele acestuia, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le cere să fi triumfat, în final, în proces. Deși la baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care compensarea daunei trebuie să fie integrală, în contextul abordărilor referitoare la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., atunci când dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită este exercitat abuziv, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenții să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă. Aceasta, întrucât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Deci, judecătorul are posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu valoarea pricinii ori cu activitatea depusă de avocat, această soluție fiind conformă prevederilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.

Totodată, este adevărat că onorariul de avocat se stabilește inter partes și că în ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune este inadmisibilă. Prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu se intervine în contractul de asistență juridică, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei. În speță, prin sentința primei instanțe s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea onorariului de avocat de la 10.936,8 RON la 2000 RON. Înalta Curte constată că prin dispozițiile legale menționate s-au prevăzut două criterii în raport cu care se apreciază cuantumul onorariilor avocaților și anume: valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Procedând la reducerea onorariului achitat de pârâtă, instanța s-a raportat la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusă de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Solicitarea pârâtei formulată prin cererea de recurs, în sensul aprecierii proporționalității onorariului cu munca prestată de avocat, valoarea litigiului și complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 140/AP din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.